Categorii

Discurs adresat participanţilor la Conferinţa Internaţională promovată de Fundaţia Centesimus Annus pro Pontifice (8 iunie 2019)

Dragi prieteni,

Sunt bucuros să vă spun bun-venit vouă tuturor care participaţi la Întâlnirea Internaţională 2019 a Fundaţiei Centesimus Annus pro Pontifice. Mulţumesc organizatorilor şi celor care au luat parte la discuţiile pe care le-aţi avut cu privire la promovarea unei ecologii integrale.

Întâlnirea voastră a ales să reflecteze anul acesta asupra scrisorii enciclice Laudato si’ şi asupra chemării la o convertire a minţilor şi a inimilor, aşa încât dezvoltarea unei ecologii integrale să devină tot mai mult o prioritate la nivel internaţional, naţional şi individual.

În cei patru ani de la publicarea enciclicei au fost desigur semne ale unei creşteri a conştiinţei cu privire la nevoia de a ne îngriji de casa noastră comună. Mă gândesc la adoptarea, din partea multor naţiuni, a Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă ale Organizaţiei Naţiunilor Unite; la investiţia crescând asupra resurselor de energie renovabilă şi sustenabilă; la noi metode de eficienţă energetică; şi la o sensibilitate mai mare, în special în rândul tinerilor, cu privire la temele ecologice.

În acelaşi timp, mai rămâne un mare număr de provocări şi de probleme, de exemplu, progresul în obţinerea Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă a fost, în diferite cazuri, lent sau chiar inexistent; sau, din păcate, spre înapoi. Folosirea improprie a resurselor naturale şi modelele de dezvoltare non inclusive şi sustenabile continuă să aibă efecte negative asupra sărăciei, asupra creşterii şi asupra dreptăţii sociale (cf. Laudato si’, 43.48). Laudato si’ nu este o enciclică „verde”: este o enciclică socială. Să nu se uite asta. În afară de asta binele comun este pus în pericol de atitudini de excesiv individualism, consumism şi risipă. Toate acestea îngreunează promovarea solidarităţii economice, ambientale şi sociale şi sustenabilitatea în cadrul unei economii mai umane care să ia în considerare nu numai satisfacerea dorinţelor imediate, ci şi bunăstarea generaţiilor viitoare. În faţa enormităţii acestor provocări am putea cu uşurinţă să ne descurajăm, lăsând spaţiu incertitudinii şi neliniştii. Totuşi, „fiinţele umane, capabile să se degradeze până la extrem, pot să se şi depăşească, să aleagă din nou binele şi să se regenereze, dincolo de orice condiţionare psihologică şi socială care să le fie impusă” (ibid., 205).

Pentru acest motiv cuvântul convertire asumă o importanţă deosebită în situaţia noastră prezentă. Răspunsuri adecvate la problemele actuale nu pot să fie superficiale. Dimpotrivă, este nevoie tocmai de o convertire, o „schimbare de direcţie”, adică, o transformare a inimilor şi a minţilor. Angajarea de a depăşi probleme precum foamea şi nesiguranţa alimentară, neajunsul social şi economic persistent, degradarea ecosistemului şi „cultura rebutului”, cere o viziune etică reînnoită, care să ştie să pună în centru persoanele, cu intenţia de a nu lăsa pe nimeni la marginile vieţii. O viziune care să unească în loc să dezbine, care să includă în loc să excludă. Este o viziune transformată de faptul de a ţine cont de scopul ultim şi de obiectivul muncii noastre, al eforturilor noastre, al vieţii noastre şi al trecerii noastre pe acest pământ (cf. ibid., 160).

Aşadar, dezvoltarea unei ecologii integrale este fie o chemare fie o datorie. Este o chemare de a redescoperi identitatea noastră de fii şi fiice ale Tatălui ceresc, creaţi după imaginea lui Dumnezeu şi însărcinaţi să fim administratori ai pământului (cf. Gen 1,27.28; 2,15); recreaţi prin moartea mântuitoare şi învierea lui Isus Cristos (cf. 2Cor 5,17); sfinţiţi de darul Duhului Sfânt (cf. 2Tes 2,13). Această identitate este dar al lui Dumnezeu oferit fiecărei persoane şi chiar creaţiei înseşi, făcută nouă de harul dătător de viaţă al morţii şi învierii Domnului. În această lumină, apelul pentru noi de a fi solidari ca fraţi şi surori şi la responsabilitatea împărtăşită faţă de casa comună devine tot mai urgent.

Misiunea care este în faţa noastră este să „schimbăm modelul de dezvoltare globală” (ibid., 194), deschizând un nou dialog cu privire la viitorul planetei noastre (ibid. 14). Fie ca discuţiile voastre şi angajarea voastră să aducă rodul de a contribui la o profundă transformare la toate nivelurile societăţilor noastre contemporane: indivizi, firme, instituţii şi politici. Deşi această misiune poate să vă înfricoşeze, vă încurajez să nu pierdeţi speranţa, pentru că această speranţă este bazată pe iubirea milostivă a Tatălui ceresc. El, „care ne cheamă la dăruire generoasă şi să dăm totul, ne oferă forţele şi lumina de care avem nevoie pentru a merge înainte. În inima acestei lumi rămâne mereu prezent Stăpânul vieţii care ne iubeşte mult. El nu ne abandonează, nu ne lasă singuri, pentru că s-a unit definitiv cu pământul nostru şi iubirea sa ne conduce mereu să găsim noi drumuri” (ibid., 245).

Dragi prieteni, cu aceste sentimente vă încredinţez pe voi toţi, împreună cu familiile voastre, mijlocirii iubitoare a Mariei, Mama Bisericii, şi împart din inimă Binecuvântarea Apostolică a mea ca garanţie de bucurie şi pace în Cristos Înviat Mântuitorul nostru. Şi vă cer cu rugăminte să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.