Categorii

Discurs adresat participanților la capitulul general al Ordinului Slujitorilor Mariei (25 octombrie 2019)

Iubiți fraţi!

Sunteți de acum la sfârşitul celui de-a 214-lea capitul general al vostru şi aţi dorit să-l întâlniți pe Succesorul lui Petru pentru a fi întăriți în credinţă şi încurajați în angajarea mărturiei şi a slujirii. Va salut pe toţi cu afect şi îi mulţumesc priorului general pentru cuvintele sale.

Ordinul Slujitorilor Mariei şi-a avut originile şi prima dezvoltare în Florența din secolul al XIII-lea, un oraș pe atât de viu pe cât de războinic. Se naște dintr-un grup de bărbați: cei şapte sfinţi fondatori, dedicați comerțului şi voluntariatului. Totuşi, familia voastră călugărească situează nucleul germinal al propriei carisme în consacrarea specială către Fecioara Maria, recunoscută ca adevărata „fondatoare”. Voi trăiți consacrarea personală către Maria ca angajare zilnică în asimilarea stilului ei, aşa cum este transmis de Sfânta Scriptură. Şi studiul teologico-pastoral al figurii Mariei din Nazaret devine pentru voi parte integrantă a unei vocaţii, pe care o transmiteți îndeosebi prin învățământul din Facultatea Teologică Pontificală „Marianum”.

Un alt domeniu în care mărturisiți Evanghelia, inspirându-vă de la Sfânta Fecioară, este cel al apostolatului şi al misiunii. Aici vă străduiți să o imitați pe Maria inspirându-vă îndeosebi din patru atitudini ale sale. Când după buna vestire merge s-o ajute pe Elisabeta; când la Cana Galileii obține de la Isus semnul apei schimbate în vin spre bucuria noilor soți; când rămâne plină de credinţă şi de durere la picioarele crucii lui Isus; şi în sfârşit când se roagă în cenacol cu apostolii în așteptarea Duhului Sfânt. Pornind de la aceste patru „momente” mariane, sunteți chemaţi mereu să aprofundați, carisma de întemeiere pentru a o actualiza, aşa încât să poată răspunde cu speranţă la provocările pe care lumea contemporană le lansează Bisericii precum şi Ordinului vostru. Tema care a condus capitulul vostru general: „Slujitori ai speranţei într-o lume care se schimbă” exprimă tocmai această propunere, care devine urmă de drum şi de misiune pentru următorii ani.

În această perspectivă, aş vrea să amintesc un aspect important al istoriei voastre, care poate să fie paradigmatic. Cei şapte fondatori au știut să trăiască muntele şi orașul. De fapt, de la Florența au urcat pe muntele Senario, unde au trăit experienţa profundă a întâlnirii cu Acela care este speranţa, Isus Cristos. După aceea au coborât de pe munte, stabilindu-şi locuința la Cafaggio, imediat în afara zidurilor Florenței, în periferia orașului, pentru a se angaja în viaţa zilnică, în mărturie şi în slujirea societății şi a Bisericii.

Poate face bine a reciti, în lumina paginii evanghelice a schimbării la faţă (cf. Lc 9,28-36), acest drum al fondatorilor voștri. Ei, întăriți de experienţa lui Dumnezeu, coboară mai în adânc în istorie reînnoiți interior. Şi astfel pot trăi Evanghelia răspunzând la nevoile oamenilor, ale fraților şi surorilor care cer să fie primiți, susținuți, însoţiţi, ajutați în parcursul vieţii lor. Reparcurgând acea singulară experienţă umană şi vocaţională a lor, şi voi deveniți tot mai mult oameni de speranţă, capabili să risipiți fricile care uneori chinuiesc inima, şi într-o comunitate călugărească. Mă gândesc, de exemplu, la lipsa de vocaţii în anumite zone ale lumii; precum şi la truda de a fi fideli lui Isus şi Evangheliei în unele contexte comunitare sau sociale. Domnul, numai El, vă permite să duceți peste tot, prin sfințenia vieţii, o prezență de speranţă şi o privire de încredere, găsind şi valorizând multele vlăstare de pozitivitate care apar. Să ne gândim la vocațiile din noile teritorii în care sunteți inserați. Vă îndemn să vă bucurați de frumusețea şi de noutatea culturală şi spirituală a atâtor popoare la care aţi fost trimiși să vestiți Evanghelia.

A fi oameni de speranţă înseamnă a cultiva dialogul, comuniunea şi fraternitatea, care sunt profiluri de sfințenie. De fapt, sfințirea „este un drum comunitar, care trebuie parcurs câte doi. Aşa îl oglindesc unele comunităţi sfinte” (Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 141).

A fi oameni de speranţă înseamnă a găsi curajul de a înfrunta câteva provocări de astăzi. Mă gândesc de exemplu la aceea de a folosi în mod responsabil mijloacele de comunicare, care vehiculează știri pozitive, dar care pot să şi distrugă demnitatea persoanelor, să slăbească elanul spiritual, să rănească viaţa fraternă. Este vorba de a ne educa la o folosire evanghelică a acestor instrumente. O altă provocare de preluat şi de gestionat este aceea a multiculturalității, pe care aţi tratat-o în acest capitul. Nu este îndoială că toate comunitățile călugărești catolice au devenit „laboratoare” în acest sens, desigur nu fără probleme şi totuşi oferind tuturor un semn clar al Împărăției lui Dumnezeu, la care sunt invitate toate neamurile, prin unica Evanghelie a mântuirii. Nu este ușor de trăit în armonie diferențele umane, dar este posibil şi este motiv de bucurie dacă facem spațiu Duhului Sfânt, care în asta, aşa cum se spune, „merge la nuntă”.

Fie ca şi comunitățile voastre să fie semn al fraternității universale, școli de primire şi de integrare, locuri de deschidere şi de relaționalitate. Cu această mărturie veți ajuta să țineți departe dezbinările şi închiderile, prejudecățile de superioritate sau inferioritate, țarcurile culturale, etnice, lingvistice, zidurile de separare. Şi comunitățile voastre vor fi astfel în măsura în care voi sunteți oameni de comuniune, de fraternitate şi de unitate, aşa cum au fost fondatorii voștri.

Fecioara Maria să păstreze mereu în voi bucuria Evangheliei. Vă binecuvântez din inimă pe voi şi pe toţi fraţii din Ordin, precum şi comunitățile încredințate vouă. Şi vă cer cu rugăminte să vă rugaţi pentru mine.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.