Categorii

Discurs adresat participanţilor la adunarea Reuniunii Operelor pentru Ajutorarea Bisericilor Orientale (R.O.A.C.O.) (10 iunie 2019)

Dragi prieteni,

Sunt bucuros să vă primesc la începutul lucrărilor celei de-a 92-a Adunări Plenare a ROACO. Îl salut pe cardinalul Leonardo Sandri şi îi mulţumesc pentru cuvintele pe care mi le-a adresat, şi cu el întregului personal din dicaster şi vouă, membri ai Agenţiilor care vă adunaţi din toată lumea având la inimă prezentul şi viitorul Bisericilor orientale catolice.

De la ultima noastră întâlnire au fost multe şi pentru mine ocaziile pentru a întâlni realităţi legate de lucrarea Congregaţiei şi a fiecăruia dintre voi: mă gândesc la recentele călătorii apostolice în Bulgaria, Macedonia de Nord şi România, dar mai ales la marea zi de rugăciune de dialog cu fraţii mei, patriarhii din Orientul Mijlociu, la 7 iulie 2018 la Bari.

În aceste zile, intervenţiile reprezentanţilor pontificali din unele ţări, precum şi ale raportorilor care au fost aleşi, vă vor ajuta să ascultaţi strigătul multora cărora în aceşti ani le-a fost furată speranţa: mă gândesc cu tristeţe, încă o dată, la drama Siriei şi la norii deşi care par să se adune deasupra ei în unele zone încă instabile şi unde riscul unei crize umanitare şi mai mari rămâne foarte ridicat. Cei care nu au hrană, cei care nu au îngrijiri medicale, care nu au şcoală, orfanii, răniţii şi văduvele îşi ridică glasurile lor. Dacă sunt insensibile inimile oamenilor, nu este insensibilă inima lui Dumnezeu, rănită de ura şi de violenţa care se poate dezlănţui între creaturile sale, mereu capabilă să se înduioşeze şi să se îngrijească de ei cu duioşia şi forţa unui tată care ocroteşte şi care conduce. Însă uneori cred că şi la mânia lui Dumnezeu care se va dezlănţui împotriva responsabililor ţărilor care vorbesc despre pace şi vând armele pentru a face aceste războaie. Această ipocrizie este un păcat.

Un gând insistent mă însoţeşte gândindu-mă la Irak – unde vreau să merg anul viitor –, pentru ca să poată privi înainte prin participarea paşnică şi împărtăşită la construirea binelui comun al tuturor componentelor şi religioase ale societăţii şi să nu recadă în tensiuni care vin din conflictele puterilor regionale care nu s-au calmat niciodată. Şi nu uit Ucraina, pentru ca să poată găsi pace populaţia sa, ale cărei răni provocate de conflict am încercat să le alin cu iniţiativa caritativă la care au contribuit multe realităţi ecleziale. În Ţara Sfântă, doresc ca anunţul recent al celei de-a doua faze de studiu al restaurărilor Sfântului Mormânt, care are umăr la umăr comunităţile creştine din Status quo, să însoţească eforturile sincere ale tuturor actorilor locali şi internaţionali pentru ca să vină repede o convieţuire paşnică respectând pe toţi cei care locuiesc în acea ţară, semn al binecuvântării Domnului pentru toţi.

Strigă persoanele care fug îngrămădite în nave, căutând speranţă, fără să ştie ce porturi le vor putea primi, în Europa care deschide însă porturile pentru ambarcaţiunile care trebuie să încarce armamente sofisticate şi scumpe, capabile să producă devastări care nu-i cruţă nici măcar pe copii. Aceasta este ipocrizia despre care am vorbit. Suntem conştienţi aici că strigătul lui Abel se înalţă până la Dumnezeu, aşa cum aminteam chiar la Bari în urmă cu un an, rugându-ne împreună pentru credincioşii noştri din Orientul Mijlociu.

Împreună cu tânguirea şi cu plânsul, veţi auzi în aceste zile glasuri de speranţă şi mângâiere: sunt ecourile acelei neobosite opere de caritate care este posibilă şi prin intermediul fiecăruia dintre voi şi al organismelor pe care le reprezentaţi. Ea manifestă faţa Bisericii şi contribuie ca s-o facă vie, îndeosebi alimentând speranţa pentru tinerele generaţii. Tinerii au dreptul de a auzi vestindu-se cuvântul fascinant şi exigent al lui Cristos şi, aşa cum am avut ocazia să împărtăşesc în timpul adunării Sinodului Episcopilor din octombrie 2018, când întâlnesc un martor autentic şi credibil nu le este frică să-l urmeze şi să se întrebe cu privire la vocaţia lor. Vă rog să continuaţi şi să măriţi angajarea pentru ca în ţările şi în situaţiile pe care le susţineţi tinerii să poată creşte în umanitate, liberi de colonizări ideologice, cu inima şi mintea deschise, apreciind propriile rădăcini naţionale şi ecleziale şi doritori de un viitor de pace şi prosperitate, care să nu lase în urmă pe nimeni şi să nu discrimineze pe nimeni. Anul acesta, tinerii din Etiopia şi din Eritreea – după mult râvnita pace între cele două ţări – abandonând armele simt adevărate cuvintele Psalmului: „Ai schimbat plânsul meu în dans” (30,12). Sunt sigur că tinerii simt puternic chemarea la acea fraternitate sinceră şi respectuoasă faţă de fiecare, pe care am amintit-o cu Documentul semnat la Abu Dhabi împreună cu marele imam de Al-Azhar. Ajutaţi-mă să-l fac cunoscut şi să răspândesc acea alianţă bună pentru viitorul omenirii conţinut în el. Şi să ne angajăm toţi să ocrotim acele realităţi care trăiesc mesajul său deja de mulţi ani, cu un gând deosebit faţă de instituţiile formative, şcoli şi universităţi, atât de preţioase în special în Liban şi în tot Orientul Mijlociu, laboratoare autentice de convieţuire şi săli de antrenament de umanitate la care toţi pot să ajungă cu uşurinţă.

Vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi. Mă rog pentru voi. Şi voi, vă rog, continuaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.