Categorii

Discurs adresat participanților la adunarea plenară a Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă (16 noiembrie 2019)

Iubiți fraţi şi surori,

Vă spun bun-venit vouă care participați la această primă adunare plenară a Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă. Îi mulţumesc cardinalului Farrell pentru cuvintele respectuoase pe care mi le-a adresat.

În această întâlnire a noastră aş vrea să reflectez asupra câtorva puncte, fără a intra în miezul problematicilor specifice de care vă ocupați, încercând mai degrabă să indic câteva atitudini de fond care să inspire munca voastră pentru următorii ani. Voi folosi pentru fiecare dintre aceste puncte o imagine care sper ca să vă poată ajuta.

Ca prim punct, rolul vostru de membri şi consultanți. Imaginea pe care v-o propun este a simți cu inima Bisericii. Iată viitorul laicilor: a simți cu inima Bisericii.

Voi toţi aţi fost chemaţi să colaborați cu Sfântul Scaun pentru a ajuta în drumul său acest nou Dicaster, care şi-a început activitatea în urmă cu mai puţin de doi ani, preluând moştenirea Consiliului Pontifical pentru Laici şi a Consiliului Pontifical pentru Familie, amândouă. Toţi împreună, preoţi, consacrați şi laici, sunteți umăr la umăr pentru a desfășura o slujire pentru Biserica universală, angajându-vă în promovarea şi susținerea laicilor, a familiilor şi a vieţii; așadar este indispensabil ca fiecare dintre voi să-şi însușească inima Bisericii. Să-şi însușească inima Bisericii. Asta comportă un efort pentru a ieşi din noi înșine şi a intra într-o nouă perspectivă, probabil neobișnuită pentru vreunul dintre voi.

Este vorba în primul rând de a trece de la o perspectivă locală la una universală: Biserica nu se identifică cu dieceza mea de proveniență, sau cu mișcarea eclezială la care aparțin, sau cu școala teologică sau tradiția spirituală la care m-am format. Aceste mici închideri, uneori suntem obișnuiți cu asta. Biserica este catolică, este universală şi este mult mai amplă, este cu suflet mai mare, adică este „mărinimoasă”, faţă de punctul meu de vedere individual. De aceea, „a simți cu inima Bisericii” înseamnă a simți în mod catolic, universal, privind la totul Bisericii şi al lumii şi nu numai la o parte.

În afară de asta, trebuie făcut efortul de a merge dincolo de propriile competențe specifice personale, de teolog, profesor, medic, conferențiar, formator pastoral şi aşa mai departe, pentru a asuma perspectiva Bisericii-mamă. Biserica este mamă. Așadar, şi voi, ca membri şi consultanți, deşi folosindu-vă de tot bagajul de cunoștințe şi experiențe pe care le-aţi acumulat de-a lungul anilor, sunteți chemaţi să faceţi un pas în plus şi să vă întrebați, în faţa unui proiect pastoral, a unei provocări, a unei probleme: cum „vede” această realitate Biserica-mamă? Cum o „simte”? Făcând astfel veți fi de ajutor pentru Dicaster, pentru că veți ști să dați glas Bisericii, după ce deja aţi purificat şi aţi ridicat în voi gândirea şi simțirea personală făcându-le să devină pe deplin eclezială.

Încerc să prezint câteva caracteristici ale acestei simțiri ecleziale. Biserica, adevărată mamă, dorește înainte de toate înțelegerea între toţi fiii săi şi nu face favoritisme şi preferințe. Așadar, şi pentru voi este important să se propună mereu modele pozitive de colaborare între laici, preoţi şi consacrați, între păstori şi credincioşi, între organisme diecezane şi parohiale, mișcări şi asociații laicale, între tineri şi bătrâni, evitând contrapoziții şi antagonisme sterile şi încurajând mereu o colaborare fraternă în vederea binelui comun al unicei familii care este Biserica. În afară de asta Biserica, precum orice mamă, dorește ca fiii săi să crească devenind autonomi, creativi şi întreprinzători, şi să nu rămână infantili. În acelaşi mod, toţi credincioşii laici, fii ai Bisericii, trebuie ajutați să crească şi să devină „adulți”, depășind rezistențe şi frici şi ieșind la iveală, în mod îndrăzneț şi curajos, punând talentele lor în slujba noilor misiuni în societate, în cultură, în politică, înfruntând fără teamă şi fără complexe provocările pe care le pune lumea contemporană. Apoi, Biserica, adevărată mamă, ştie să păstreze istoria şi tradiția vie a familiei; asta înseamnă pentru voi a ști să țineți împreună trecutul – tot ceea ce s-a făcut bine de cele două Consilii Pontificale, Laici şi Familie – cu prezentul, adică provocările actuale, şi cu viitorul. Biserica trăieşte prezentul cu amintire şi speranţă – trecut şi viitor: amintire şi speranţă, în această tensiune trăieşte Biserica –, aruncând mereu semințele Împărăției şi fără a fi hârțuită de succesele imediate.

Un al doilea punct. Tema adunării voastre se referă la formarea credincioșilor laici cu scopul de a întări identitatea lor şi misiunea lor în lume. Imaginea pe care aş vrea s-o folosesc aici este aceea de a avea o privire de fraţi.

Voi nu sunteți niște „ingineri sociali” sau „ecleziali”, care planifică strategii de aplicat în toată lumea pentru a răspândi printre laici o anumită ideologie religioasă. Voi sunteți chemaţi să gândiți şi să acționați ca „fraţi în credinţă”, amintindu-vă că întotdeauna credinţa se naște din întâlnirea personală cu Dumnezeu cel viu şi îşi scoate aliment din Sacramentele Bisericii. Orice formare creştină trebuie să se sprijine mereu pe această experienţă fundamentală a întâlnirii cu Dumnezeu şi pe viaţa sacramentală.

Știți şi, ca „fraţi în credinţă”, că formarea nu se poate concentra exclusiv pe a face: este deosebit de necesar în zilele noastre să-i învățăm pe copii, pe adolescenți, pe tineri, cuplurile căsătorite să aibă o viaţă de rugăciune, un colocviu zilnic şi familial cu Dumnezeu. În această privință, nu trebuie să ne fie frică să încredințăm laicilor înșiși însoțirea altor laici în viaţa spirituală. După aceea voi reveni asupra acestui punct.

Privind „ca fraţi” la mulțimea credincioșilor laici răspândiți în lume, veți înţelege mai bine că misiunea voastră nu este îndeosebi aceea de a crea inițiative care tind să insereze laicii în structuri şi programe ecleziale, ci este aceea de a face să crească în ei conştiinţa că sunt martori ai lui Cristos în viaţa privată şi în societate; aş spune aproape „semne vizibile” ale prezenței lui Cristos în fiecare ambient. La bază este Botezul. De aceea Dicasterul din care faceţi parte ar trebui, mai presus de orice, să-i ajute pe atâția discipoli ai lui Cristos să trăiască în cotidian în conformitate cu harul baptismal pe care l-au primit. Există atâția credincioşi laici în lume care, trăind cu umilinţă şi sinceritate credinţa lor, devin niște lumini mari pentru cel care trăieşte lângă ei.

În acest sens, pentru a evita riscul de a avea o privire prea dezlipită şi incorporală asupra realității, vă invit să vă gândiți mereu la provocările şi la dificultățile pe care voi înșivă le întâlniți atunci când încercați să trăiți ca niște creştini în familiile voastre, la locul vostru de muncă, în cartierul în care trăiți. Pornind de la această experienţă a voastră şi de la dificultățile voastre, veți înţelege mai bine truda zilnică a credincioșilor laici din toată lumea, ale căror dificultăți sunt adesea mărite de condiții de sărăcie şi de instabilitate socială, de persecuția religioasă, de propaganda ideologică anti-creştină.

Încercați să vă întruchipați şi în acei creştini care trăiesc experiențe diferite de a voastră: cei care nu aparțin niciunei realităţi ecleziale deosebite; cei care trăiesc în regiunile mai îndepărtate ale pământului şi care au puține oportunități de formare şi de creștere umană şi spirituală; cei care reprezintă o mică minoritate în ţara lor şi trăiesc în contexte multireligioase; cei care hrănesc credinţa lor exclusiv prin religiozitatea populară; cei care sunt evanghelizați numai de viaţa de rugăciune trăită în familie. A lărgi privirea la toţi fraţii în credinţă, din orice categorie socială şi din orice regiune a lumii, vă va ajuta mult să gândiți în mod creativ şi realist la modul în care Dicasterul poate fi de ajutor pentru Biserici ca să-i însoțească pe cei botezați să trăiască apartenența la Cristos cu bucurie, convingere şi fidelitate, devenind discipoli misionari, protagoniști în promovarea vieţii, în apărarea rațiunii drepte, a dreptății, a păcii, a libertății, în favorizarea convieţuirii sănătoase între popoare şi culturi.

A simți cu inima Bisericii mamă şi a avea o privire de fraţi. Sunt cele două imagini pe care vi le las şi care sper să vă ajute să reflectați asupra drumului pe care îl aveți în faţă. Sunt două imagini care ne fac să ne îndreptăm privirea spre Maria, cea care întruchipează perfect Biserica-mamă şi care îi învaţă pe toţi discipolii Fiului său să trăiască precum fraţii. Acea icoană a Sfintei Fecioare Maria în rugăciune, în așteptarea Duhului Sfânt: este Mama care ne face să trăim ca fraţi.

Şi, înainte de a termina, aş vrea să revin asupra a două puncte care erau implicite aici. Înainte de toate, pericolul de a-i clericaliza pe laici. Voi sunteți laici, voi trebuie să lucrați cu laicii, nu să-i clericalizaţi pe laici. De atâtea ori s-a întâmplat în cealaltă dieceză [Buenos Aires], venea un paroh şi îmi spunea: „Am un laic minunat, ştie să facă tot, tot. Îl facem diacon?…”. Acest fenomen îl văd şi în diaconi: devin diaconi permanenți şi în loc să fie păzitori ai slujirii în dieceză, imediat privesc altarul şi ajung să fie „preoţi ratați”, preoţi la jumătatea drumului. Eu îi sfătuiesc pe episcopi: „Îndepărtați-i pe diaconi de la altar”, să meargă la slujire. Sunt păzitori ai slujirii, nu ministranți de prima categorie sau preoţi de categoria a doua. Acesta al clericalizării este un punct important.

Apoi, al doilea lucru care mi-a venit în minte citind este acesta: Dicasterul vostru, după o luptă care n-a fost ușoară – prefectul ştie asta – are harul de a avea două subsecretare, de a fi inserat femeile chiar în structură. Şi două sunt puține! Trebuie să mergem înainte pentru a insera femeile în rolurile de sfătuire, chiar de conducere, fără frică. Ţinând cont mereu de o realitate: rolul femeii în Biserică nu este numai pentru funcționalitate. Da, desigur, poate să fie şi conducător de dicaster. În numirea conducătorului Dicasterului Economiei, din zilele trecute, erau în lista finală două femei; puteau să fie conducător de dicaster. Aceasta este funcționalitatea. Dar este foarte important sfatul femeii. Una din subsecretarele voastre, la întâlnirea președinților Conferințelor Episcopale din februarie despre abuz, a făcut să se audă o altă muzică, un alt mod de a vedea şi a gândi. Şi asta a îmbogățit. Roluri de governance, de consiliere, dar care să nu se termine numai în funcționalitate. Şi cu privire la asta încă n-am lucrat. Rolul femeii în organizarea eclezială, în Biserică merge dincolo şi trebuie să lucrăm asupra acestui dincolo, pentru că femeia este imaginea Bisericii mamă, pentru că Biserica este femeie; nu este Biserica (la masculin), este Biserica (la feminin). Biserica este capabilă să ducă înainte această realitate şi femeia are o altă funcţie. Nu trebuie să aibă muncă funcțională, ci munca merge dincolo. Este acel principiu marian al femeii; o femeie în Biserică este imaginea Bisericii mireasă şi a Sfintei Fecioare Maria.

Vă rog cu privire la aceste două lucruri: a nu-i clericaliza pe laici şi a deschide acest nou orizont pentru a înţelege bine ce este femeia în Biserică.

Îi cer Mariei pentru voi ajutor şi ocrotire. Vă mulţumesc pentru slujirea pe care aţi acceptat s-o desfășurați şi vă urez că această colaborare a voastră cu Sfântul Scaun, ajutând slujirea papei, să fie izvor de creștere personală pentru voi şi de mare rodnicie pentru Biserica universală. Din inimă vă binecuvântez, având încredere şi în rugăciunile voastre pentru mine. Nu uitaţi să faceţi asta. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.