Categorii

Discurs adresat participanților la Adunarea Plenară a Congregației pentru Doctrina Credinţei (30 ianuarie 2020)

Domnilor cardinali,

Iubiți fraţi în episcopat şi în preoție,

Iubiți fraţi şi surori,

Vă primesc cu ocazia Adunării voastre plenare. Îi mulţumesc prefectului pentru cuvintele respectuoase; şi vă salut pe voi toţi, superiori, oficiali şi membri ai Congregației pentru Doctrina Credinţei. Vă sunt recunoscător pentru toată munca pe care o desfășurați în slujba Bisericii universale, ajutându-l pe episcopul de Roma şi pe episcopii din lume în promovarea şi tutelarea integrității învățăturii catolice despre credinţă şi morală.

Învățătura creştină nu este un sistem rigid şi închis în sine, dar nici nu este o ideologie care se schimbă cu trecerea perioadelor; este o realitate dinamică ce, rămânând fidelă faţă de fundamentul său, se reînnoieşte din generație în generație şi se cuprinde într-o faţă, într-un trup şi într-un nume: Isus Cristos Înviat.

Grație Domnului Înviat, credinţa ne deschide larg faţă de aproapele şi faţă de nevoile sale, de la cei mai mici până la cei mai mari. De aceea, transmiterea credinţei cere ca să se țină cont de destinatarul său, ca să fie cunoscut şi să fie iubit în mod real. În această perspectivă, este semnificativă angajarea voastră pentru a reflecta, în cursul acestei Adunări Plenare, despre îngrijirea persoanelor aflate în fazele critice sau terminale ale vieţii.

Contextul socio-cultural actual erodează progresiv conştiinţa cu privire la ceea ce face prețioasă viaţa umană. De fapt, ea este evaluată tot mai des cu privire la eficiența şi utilitatea sa, până acolo încât să se considere „vieți rebutate” sau „vieți nedemne” pe acelea care nu răspund acestui criteriu. În această situaţie de pierdere a valorilor autentice, dispar şi obligațiile inderogabile ale solidarității şi fraternității umane şi creştine.

În realitate, o societate merită calificativul de „civilă” dacă dezvoltă anticorpii împotriva culturii rebutului; dacă recunoaște valoarea intangibilă a vieţii umane; dacă solidaritatea este realmente practicată şi salvgardată ca fundament al convieţuirii.

Când boala bate la ușa vieţii noastre, apare tot mai mult în noi nevoia de a avea alături pe cineva care să ne privească în ochi, care să ne țină de mână, care să manifeste duioșia sa şi să se îngrijească de noi, ca Bunul Samaritean din parabola evanghelică (cf. Mesaj pentru a XXVIII-a Zi Mondială a Bolnavului, 11 februarie 2020).

Tema îngrijirii bolnavilor, aflați în fazele critice şi terminale ale vieţii, cheamă în cauză misiunea Bisericii de a rescrie „gramatica” de a lua asupra sa şi de a se îngriji de persoana suferindă. Exemplul Bunului Samaritean învaţă că este necesar să convertim privirea inimii, pentru că de multe ori cel care priveşte nu vede. De ce? Pentru că lipsește compasiunea. Îmi vine în minte că, de atâtea ori, Evanghelia, vorbind despre Isus în faţa unei persoane care suferă, spune: „i s-a făcut milă”, „i s-a făcut milă”… Un refren al persoanei lui Isus. Fără compasiune, cel care priveşte nu este implicat în ceea ce observă şi trece mai departe; în schimb cel care are inima compătimitoare este atins şi implicat, se opreşte şi se îngrijește.

În jurul bolnavului trebuie creată o adevărată platformă umană de relaţii care, în timp ce favorizează îngrijirea medicală, să deschidă la speranţă, în special în acele situaţii-limită în care răul fizic este însoţit cu durerea emotivă şi cu angoasa spirituală.

Apropierea relațională – şi nu pur şi simplu clinică – de bolnav, considerat în unicitatea şi integralitatea persoanei sale, impune obligația de a nu abandona niciodată pe nimeni în prezența relelor incurabile. Viaţa umană, din cauza destinației sale veșnice, păstrează toată valoarea sa şi toată demnitatea sa în orice condiție, chiar şi de precaritate şi fragilitate, şi ca atare este mereu vrednică de considerația maximă.

Sfânta Tereza de Calcutta, care a trăit stilul proximității şi al împărtășirii, ocrotind, până la sfârşit, recunoaşterea şi respectarea demnității umane, şi făcând mai uman momentul morții, spunea aşa: „Cel care pe drumul vieţii a aprins chiar şi numai o flacără în ora întunecată a vreunuia nu a trăit în zadar”.

În această privință, cred la cât bine fac hospice pentru îngrijirile paliative, unde bolnavii terminali sunt însoţiţi cu un calificat sprijin medical, psihologic şi spiritual, pentru ca să poată trăi cu demnitate, întăriți de apropierea persoanelor dragi, faza finală a vieţii lor pământești. Doresc ca aceste centre să continue să fie locuri în care să se practice „terapia demnității” cu angajare, alimentând astfel iubirea şi respectul faţă de viaţă.

În afară de asta, apreciez studiul întreprins de voi cu privire la revizuirea normelor despre delicta graviora rezervate Dicasterului vostru, conținute în motu proprio Sacramentorum sanctitatis tutela a sfântului Ioan Paul al II-lea. Angajarea voastră se situează în direcția corectă de a actualiza normativa în vederea unei eficacități mai mari a procedurilor, pentru a o face mai ordonată şi organică, în lumina noilor situaţii şi problematici din actualul context socio-cultural. În acelaşi timp, vă îndemn să continuați cu fermitate în această misiune, pentru a oferi o contribuție valabilă într-un domeniu în care Biserica este direct implicată să acționeze cu rigoare şi transparență în tutelarea sfințeniei sacramentelor şi a demnității umane încălcate, în special a celor mici.

În sfârşit, vă felicit pentru recenta publicare a documentului elaborat de Comisia Biblică Pontificală cu privire la temele fundamentale ale antropologiei biblice. Cu el se aprofundează o viziune globală a proiectului divin, început cu creația şi care îşi are împlinirea în Cristos, Omul nou, care constituie „cheia, centrul şi scopul întregii istorii umane” (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituția pastorală Gaudium et spes, 10).

Vă mulţumesc vouă tuturor, membri şi colaboratori ai Congregației pentru Doctrina Credinţei, pentru slujirea prețioasă pe care o desfășurați. Invoc asupra voastră belșugul binecuvântărilor Domnului; şi vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.