Categorii

Discurs adresat membrilor Congregației Cauzelor Sfinților (12 decembrie 2019)

Iubiți fraţi şi surori,

Sunt bucuros să mă întâlnesc cu marea familie a Congregației Cauzelor Sfinților, care desfășoară munca sa în slujba Bisericii universale în vederea recunoașterii sfințeniei celor care l-au urmat cu fidelitate pe Cristos. Îl salut cu afect pe cardinalul Angelo Becciu, prefect al Dicasterului, şi îi mulţumesc pentru cuvintele sale. Salut cardinalii şi episcopii membri; pe secretar, monseniorul Marcello Bartolucci, pe subsecretar, oficialii, consultanții şi postulatorii.

Este o ocazie semnificativă cea care motivează întâlnirea noastră de astăzi: Congregația Cauzelor Sfinților împlinește anul acest o jumătate de secol de viaţă. De fapt, la 8 mai 1969, sfântul Paul al VI-lea a decis să înlocuiască Congregația Riturilor Sacre cu două dicastere: Congregația Cauzelor Sfinților şi Congregația pentru Cultul Divin. Cu această decizie el permitea să se dedice resurse adecvate de persoane şi de muncă la două mari zone în mod clar distincte, pentru a corespunde mai bine cererilor tot mai numeroase ale Bisericilor particulare, fie sensibilității conciliare.

În acest jumătate de secol de activitate, Congregația voastră a analizat un mare număr de profiluri biografice şi spirituale de bărbați şi femei, pentru a le prezenta ca modele şi călăuze de viaţă creştină. Beatificările şi canonizările foarte multe, care s-au celebrat în aceste ultime decenii, semnifică faptul că sfinții nu sunt niște fiinţe umane la care nu se poate ajunge, ci sunt aproape de noi şi ne pot susține pe drumul vieţii. De fapt, „sunt persoane care au experimentat truda zilnică a existenței cu succesele sale şi eșecurile sale, găsind în Domnul forţa de a se ridica mereu şi de a continua drumul” (Angelus, 1 noiembrie 2019). Şi este important de a măsura coerența evanghelică a noastră cu diferite tipologii de sfințenie, pentru că „fiecare sfânt este o misiune; este un proiect al Tatălui pentru a reflecta şi a întrupa, într-un moment determinat al istoriei, un aspect al Evangheliei” (Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 19).

Mărturia fericiților şi sfinților ne luminează, ne atrage şi ne pune şi în discuție, pentru că este „cuvânt al lui Dumnezeu” întrupat în istorie şi aproape de noi. Sfințenia impregnează şi însoţeşte mereu viaţa Bisericii pelerine în timp, adesea în mod ascuns şi aproape imperceptibil. De aceea, trebuie să învățăm „să vedem sfințenia în poporul lui Dumnezeu răbdător: în părinţii care-i cresc cu atâta iubire pe copiii lor, în bărbații şi în femeile care lucrează pentru a duce pâine acasă, în bolnavi, în călugărițele bătrâne care continuă să zâmbească. […] Aceasta este de atâtea ori sfințenia «de la ușa vecină», a celor care trăiesc aproape de noi şi sunt o reflexie a prezenței lui Dumnezeu” (ibid., 7).

Dicasterul vostru este chemat să verifice diferitele modalități ale sfințeniei eroice, aceea care strălucește mai vizibil ca aceea mai ascunsă şi mai puţin evident, dar la fel de extraordinară. Sfințenia este adevărata lumină a Bisericii: ca atare, ea trebuie în sfeșnic pentru ca să poată lumina şi conduce drumul spre Dumnezeu al întregului popor răscumpărat. Este vorba de o verificare făcută zilnic de Dicasterul vostru, care încă din antichitate a fost desfășurată cu scrupulozitate şi acuratețe în cercetarea investigativă, cu seriozitate şi competență în studierea izvoarelor procesuale şi de documente, cu obiectivitate şi rigoare în examinare şi în fiecare grad de judecată, referită la martiriu, la trăirea eroică a virtuților, la oferirea vieţii şi la minune. Este vorba de criterii fundamentale, care sunt cerute de gravitatea materiei tratate, de legislație şi de așteptările juste ale poporului lui Dumnezeu, care se încredinţează mijlocirii sfinților şi se inspiră din exemplul lor de viaţă.

Urmând această cale, lucrarea Congregației permite să se înlăture orice ambiguitate şi îndoială, obținând o certitudine deplină în proclamarea sfințeniei. Deci nu pot decât să îndemn pe fiecare dintre voi să continuați pe drumul trasat şi parcurs timp de circa patru secole de Congregația Riturilor Sacre şi continuat în ultimii cincizeci de ani de Congregația Cauzelor Sfinților. Încurajez în asta pe superiori, pe cardinali, pe episcopii membri ai Dicasterului şi pe toţi oficialii.

Consultanții, în domeniul istoric, teologic şi medical, sunt chemaţi să-şi îndeplinească propria lucrare cu deplină libertate de conștiință, studiind cu atenţie cazurile încredințate lor şi formulând respectivele evaluări cu reflecţie matură, în mod imparțial şi fără a ține cont de condiționări, din orice parte ar putea să vină ele. Regulamentul şi practica Dicasterului, precum şi supravegherea superiorilor favorizează un raport de independență absolut între redactorii fiecărui vot şi cel care formează sau coordonează congresele speciale. Este vorba de a ține cont mereu de finalitățile specifice ale cauzelor, care sunt gloria lui Dumnezeu şi binele spiritual al Bisericii, şi sunt strâns legate cu căutarea adevărului şi a perfecțiunii evanghelice.

La rândul lor, postulatorii să fie tot mai conștienți că funcţia lor cere o atitudine de slujire a adevărului şi de cooperare cu Sfântul Scaun. Ei să nu se lase conduși de viziuni materiale şi de interese economice, să nu caute afirmarea lor personală şi mai ales să alunge tot ceea ce este în contradicție cu semnificaţia muncii ecleziale pe care o desfășoară. Să nu dispară niciodată în postulatori conştiinţa că toate cauzele de beatificare şi canonizare sunt realităţi cu caracter spiritual; nu numai procesual, spiritual. De aceea trebuie tratate cu deosebită sensibilitate evanghelică şi rigoare morală. Mai mult, odată, cu cardinalul Amato, am vorbit despre necesitatea minunii. Este nevoie de o minune pentru că tocmai degetul lui Dumnezeu este acolo. Fără o intervenție clară a Domnului, noi nu putem merge înainte în cauzele de canonizare.

Iubiți fraţi şi surori, vă mulţumesc pentru slujirea sârguincioasă pe care o aduceți întregii Biserici. Prin lucrarea voastră, voi vă puneți alături de episcopi în special pentru a susține angajarea lor în răspândirea conștiinței că sfințenia este exigența cea mai profundă a fiecărui botezat, sufletul Bisericii şi aspectul prioritar al misiunii sale. Încredințez munca voastră zilnică mijlocirii materne a Mariei, Regina sfinților, şi, în timp ce vă cer să vă rugaţi pentru mine, din inimă vă împart Binecuvântarea Apostolică.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.