Categorii

Discurs adresat membrilor Comisiei Teologice Internaționale (29 noiembrie 2019)

Iubiți fraţi şi surori, bună ziua!

Sunt bucuros să vă întâlnesc şi îi mulţumesc președintelui vostru, cardinalul Ladaria, pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele vostru. Aţi ajuns la încheierea celui nouălea cincinal de muncă, dar mai ales la o aniversare importantă, a cincizecea a Comisiei: cincizeci de ani de slujire adusă Bisericii. Vă felicit pentru acest jubileu, care permite să comemorați cu recunoștință istoria voastră.

Aşa cum a amintit Benedict al XVI-lea în mesajul său, Comisia a fost inaugurată de sfântul Paul al VI-lea ca rod al Conciliului al II-lea din Vatican, pentru a crea o nouă punte între teologie şi magisteriu. Încă de la începuturi, teologi eminenți au fost membri, contribuind în mod eficace la acest scop. Dă mărturie despre asta corpul voluminos al documentelor publicate: douăzeci şi nouă de texte, puncte de referință pentru formarea şi pentru reflecția teologică. În ultimii cinci ani aţi elaborat două texte relevante. Primul oferă o precizare teologică asupra sinodalităţii în viaţa şi în misiunea Bisericii. Aţi arătat cum practica sinodalităţii, tradițională dar mereu de reînnoit, este, în istoria poporului lui Dumnezeu aflat în mișcare, realizarea Bisericii ca mister de comuniune, după imaginea comuniunii trinitare. Aşa cum știți, țin foarte mult la această temă: sinodalitatea este un stil, este un a merge împreună, şi este ceea ce Domnul aşteaptă de la Biserica din cel de-al treilea mileniu. Şi cu privire la asta vă mulţumesc pentru documentul vostru, pentru că astăzi se crede că a face sinodalitate înseamnă a se lua de mână şi a merge pe drum, a face sărbătoare cu copiii…, sau a face o investigație de opinii: „ce se crede despre preoția femeilor?”. De cele mai multe ori se face aşa, nu-i adevărat? Sinodalitatea este un drum eclezial care are un suflet care este Duhul Sfânt. Fără Duhul Sfânt nu există sinodalitate. Şi voi aţi făcut o lucrare frumoasă pentru a ajuta în asta. Mulţumesc.

Al doilea document propune un discernământ despre diferitele interpretări actuale ale libertății religioase. Dacă pe de o parte există unii care încă o împiedică sau o contrastează în mod deschis, privând ființa umană de un drept incomparabil, pe de altă parte, aşa cum aţi subliniat, circulă ideea despre un stat „neutru din punct de vedere etic”, care, într-o lichiditate ambiguă, riscă să ducă şi la o marginalizare nedreaptă a religiilor din viaţa civilă în folosul binelui comun. Aceasta este tot moştenirea iluminismului în ediție nouă. Respectarea sinceră a libertății religioase, cultivată într-un dialog rodnic între stat şi religii, şi chiar între religii, este în schimb o mare contribuție la binele tuturor şi la pace. În afară de aceste două domenii, aţi reflectat asupra sacramentalităţii, ca structură constitutivă a întâlnirii între Dumnezeu şi om, scoțând în evidență necesitatea de a depăși diferite forme de disociere între credinţă şi viaţa sacramentală.

Munca şi modul în care a fost desfășurată corespund intenției care în urmă cu cincizeci de ani a prezidat nașterea Comisiei. La sugestia primei adunări a Sinodului Episcopilor, sfântul Paul al VI-lea a voit să prelungească fructuoasa colaborare între magisteriu şi teologi care marcase adunările conciliare. Dorea şi ca diversitatea culturilor şi a trăirilor ecleziale să îmbogățească misiunea încredinţată de Sfântul Scaun Congregației pentru Doctrina Credinţei. De fapt, ca teologi care provin din diferite contexte şi latitudini, voi sunteți mediatori între credinţă şi culturi şi luați parte în acest mod la misiunea esențială a Bisericii: evanghelizarea. Aveți, faţă de Evanghelie, o misiune generatoare: sunteți chemaţi să aduceți la lumină Evanghelia. De fapt, vă puneți în ascultarea a ceea ce Duhul spune astăzi Bisericilor în diferitele culturi pentru a aduce la lumină aspecte mereu noi ale misterului inepuizabil al lui Cristos, în care „sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale cunoașterii” (Col 2,3). Şi apoi ajutați primii paşi ai Evangheliei: îi pregătiți căile, traducând credinţa pentru omul de astăzi, în aşa fel încât fiecare să o poată simți mai aproape şi să se simtă îmbrățișat de Biserică, luat de mână acolo unde se află, şi însoţit ca să guste dulceața kerigmei şi noutatea sa veșnică. La asta este chemată teologia: nu este discuție la catedră despre viaţă, ci întrupare a credinţei în viaţă.

După cincizeci de ani de muncă intensă mai este încă mult drum de parcurs, însă făcând astfel Comisia îşi va împlini propria vocație de a fi şi model şi stimulent pentru cei care – laici şi cler, bărbați şi femei – doresc să se dedice teologiei. Pentru că numai o teologie frumoasă, care are respirația Evangheliei şi nu se mulțumește să fie numai funcțională, atrage. Şi pentru a face o teologie bună nu trebuie uitate niciodată două dimensiuni constitutive pentru ea. Prima este viaţa spirituală: numai în rugăciunea umilă şi constantă, în deschiderea faţă Duhul Sfânt se poate înţelege şi traduce Cuvântul şi se poate face voința Tatălui. Teologia se naște şi crește în genunchi! A doua dimensiune este viaţa eclezială: a simți în Biserică şi cu Biserica, după formula sfântului Albert cel Mare: „In dulcedine societatis, quaerere veritatem” (în dulceața fraternității, a căuta adevărul). Nu se face teologie ca indivizi, ci în comunitate, în slujba tuturor, pentru a răspândi gustul bun al Evangheliei la fraţii şi la surorile din propriul timp, mereu cu dulceață şi respect.

Şi aş vrea să reafirm la sfârşit un lucru pe care vi l-am spus: teologul trebuie să meargă înainte, trebuie să studieze despre ceea ce merge dincolo; trebuie să înfrunte şi lucrurile care nu sunt clare şi să riște în discuție. Însă asta între teologi. Însă poporului lui Dumnezeu trebuie să i se dea „mâncarea” solidă a credinţei, să nu se alimenteze poporul lui Dumnezeu cu probleme disputate. Dimensiunea de relativism, să spunem aşa, care va exista mereu în discuție, să rămână între teologi – este vocația voastră –, dar niciodată să nu se ducă asta poporului, pentru că atunci poporul pierde orientarea şi pierde credinţa. Poporului, întotdeauna mâncarea solidă care alimentează credinţa.

Cincizeci de ani: reînnoiesc recunoștința mea pentru ceea ce faceţi şi pentru modul în care-l faceţi şi vă urez, cu ajutorul Sfintei Fecioare Maria, scaunul înţelepciunii, să continuați cu bucurie misiunea voastră. Vă dau binecuvântarea mea şi vă cer să continuați să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.