Categorii

Discurs adresat Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Medicilor Catolici (FIAMC) (22 iunie 2019)

Domnule cardinal,

Domnule preşedinte,

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă spun bun-venit şi îi mulţumesc cardinalului Turkson pentru cuvintele sale respectuoase. Am apreciat că, în această întâlnire a voastră, aţi voi să faceţi un act deosebit de consacrare la Preasfânta Inimă a lui Isus şi asigur rugăciunea mea pentru ca el să fie rodnic pentru fiecare dintre voi. Aş vrea să împărtăşesc cu voi câteva reflecţii simple.

Primele comunităţi creştine l-au prezentat adesea pe Domnul Isus ca un „medic” scoţând în evidenţă atenţia constantă şi plină de compasiune pe care El o avea faţă de cei care sufereau de orice fel de boală. Misiunea sa consta înainte de toate în a fi aproape de persoanele bolnave sau marcate de dezabilitate, în special de acelea care din această cauză erau dispreţuite şi marginalizate. În acest mod Isus frânge judecata de condamnare care adesea îl eticheta pe bolnav ca păcătos; cu această apropiere compătimitoare El manifestă iubirea infinită a lui Dumnezeu Tatăl faţă de fiii săi mai nevoiaşi.

De aceea îngrijirea persoanelor bolnave apare una din dimensiunile constitutive ale misiunii lui Cristos; şi pentru aceasta a rămas aşa şi în misiunea Bisericii. În Evanghelii este evidentă legătura puternică între predica lui Cristos şi gesturile de vindecare pe care El le face pentru cei care sunt „cei care sufereau de diferite boli şi erau apăsaţi de chinuri: posedaţi, lunatici şi paralizaţi” – aşa spune Matei (4,24).

Este important şi modul în care Isus se îngrijeşte de bolnavi şi de suferinzi. El adesea atinge aceste persoane şi se lasă atins de ele, şi în cazurile în care ar fi interzis. Aşa face de exemplu cu femeia care de mulţi ani suferea de hemoragie: El se simte atins, percepe forţa vindecătoare care iese din El şi când acea persoană mărturiseşte în genunchi ceea ce a făcut, îi spun: „Fiică, credinţa ta te-a salvat. Mergi în pace!” (Lc 8,48).

Pentru Isus, a îngriji înseamnă a se apropia de persoană, chiar dacă uneori sunt unii care ar vrea să-l împiedice, ca în cazul orbului Bartimeu, la Ierihon. Isus spune să-l cheme şi îl întreabă: „Ce vrei să fac pentru tine?” (Mc 10,51). Poate să surprindă că „medicul” întreabă persoana suferindă ce anume aşteaptă de la el. Dar asta scoate în evidenţă valoarea cuvântului şi a dialogului în raportul de îngrijire. A îngriji, pentru Isus, înseamnă a intra în dialog pentru a face să se evidenţieze dorinţa fiinţei umane şi puterea dulce a Iubirii lui Dumnezeu, activă în Fiul său. Pentru că a îngriji înseamnă a începe un drum: un drum de alinare, de mângâiere, de reconciliere şi de vindecare. Când o anumită îngrijire este dată cu iubire sinceră faţă de celălalt, se lărgeşte orizontul persoanei care este îngrijită, pentru că fiinţa umană este una: este unitate de spirit, suflet şi trup. Şi asta se vede bine în activitatea lui Isus: El nu vindecă niciodată o parte, ci toată persoana, integral. Uneori pornind de la trup, uneori de la inimă – adică iertând păcatele sale (cf. Mc 2,5) –, dar întotdeauna pentru a vindeca totul.

În sfârşit, îngrijirea lui Isus coincide cu ridicarea persoanei şi trimiterea celui sau celei de care s-a apropiat şi l-a vindecat. Sunt numeroşi bolnavii care, după ce au fost vindecaţi de Cristos, devin discipolii şi adepţii săi.

Aşadar, Isus se apropie, se îngrijeşte, vindecă, reconciliază, cheamă şi trimite: după cum se vede, relaţia cu persoanele oprimate de boli şi infirmităţi este pentru El o relaţie personală, bogată, nu mecanică, nu la distanţă.

Şi la această şcoală a lui Isus medic şi frate al celor suferinzi sunteţi chemaţi voi medici care credeţi în El, membri ai Bisericii sale. Chemaţi să vă apropiaţi de cei care trec prin momente de încercare din cauza bolii.

Sunteţi chemaţi să daţi îngrijirile cu delicateţe şi respectare a demnităţii şi a integrităţii fizice şi psihice a persoanelor.

Sunteţi chemaţi să ascultaţi cu atenţie, pentru a răspunde cu vorbe potrivite, care să însoţească gesturile de îngrijire făcându-le mai umane, deci şi mai eficace.

Sunteţi chemaţi să încurajaţi, să mângâiaţi, să ridicaţi, să daţi speranţă. Nu se poate îngriji şi să fim îngrijiţi fără speranţă; în asta toţi suntem nevoiaşi şi recunoscători lui Dumnezeu, care ne dăruieşte speranţa. Dar recunoscători şi faţă de cei care lucrează în cercetarea medicală.

În ultimii o sută de ani, progresele au fost foarte mari. Există noi terapii şi numeroase tratamente în stare de experimentare. Toate aceste îngrijiri erau inimaginabile în generaţiile trecute. Putem şi trebuie să alinăm suferinţa şi să educăm pe fiecare să devină mai responsabil de propria sănătate şi de sănătatea vecinilor şi rudelor. Trebuie să ne amintim că a îngriji înseamnă a respecta darul vieţii de la început până la sfârşit. Nu noi suntem proprietarii: viaţa ne este încredinţată, iar medicii sunt slujitorii ei.

Misiunea voastră este în acelaşi timp o mărturie de umanitate, un mod privilegiat de a arăta, de a face să se simtă că Dumnezeu, Tatăl nostru, se îngrijeşte de fiecare persoană, fără deosebire. El vrea să se folosească pentru asta şi de cunoştinţele noastre, de mâinile noastre şi de inima noastră, pentru a îngriji şi a vindeca fiecare fiinţă umană, pentru că El vrea să dea fiecăruia viaţă şi iubire.

Asta cere de la voi competenţă, răbdare, forţă spirituală şi solidaritate fraternă. Stilul unui medic catolic uneşte profesionalitatea cu capacitatea de colaborare şi cu rigoarea etică. Şi toate acestea merg în folosul fie al bolnavilor fie al ambientului în care lucraţi. Foarte des – ştim asta – calitatea unei secţii este dată nu atât de bogăţie de instrumentare cu care este dotată, ci de nivelul de profesionalitate şi de umanitate al medicului primar şi al echipei de medici. Asta o vedem în fiecare zi, atâţia oameni simpli care merg în spital: „Eu aş vrea să merg la acel doctor, la acea doctoriţă – De ce? – Pentru că simt apropierea, simt dăruirea”.

Reînnoindu-vă încontinuu, luând din izvoarele Cuvântului lui Dumnezeu şi ale sacramentelor, veţi putea desfăşura bine misiunea voastră şi Duhul vă va da darul discernământului pentru a înfrunta situaţiile delicate şi complexe şi pentru a spune cuvintele potrivite în modul potrivit şi tăcerea potrivită în momentul potrivit.

Iubiţi fraţi şi surori, ştiu că deja faceţi asta, dar vă îndemn să vă rugaţi pentru cei pe care îi îngrijiţi şi pentru colegii care lucrează împreună cu voi. Şi nu uitaţi să vă rugaţi şi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.