Categorii

Discurs adresat conducătorilor şi personalului de la Telepace (13 decembrie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă salut cu afect şi îi mulţumesc părintelui Guido Todeschini pentru cuvintele sale de introducere. Telepace a încheiat de puţin timp iniţiativele cu ocazia celei de-a patruzecea aniversări. A fost un an de recunoştinţă specială faţă de Dumnezeu şi de reflecţie cu privire la serviciul vostru profesional. De fapt, şi instrumentele de comunicaţie sunt un dar al lui Dumnezeu: ele „au comportat o lărgire a orizonturilor pentru atâtea persoane. Acesta este un dar al lui Dumnezeu şi este şi o mare responsabilitate. Îmi place să definesc această putere a comunicării ca «proximitate». […] O proximitate care se îngrijeşte, întăreşte, vindecă, însoţeşte şi face sărbătoare” (Mesaj pentru a 50-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, 24 ianuarie 2016).

Telepace s-a remarcat mereu prin vocaţia sa la „proximitate” şi prin slujirea sa autentică „faţă de Dumnezeu şi faţă de om în Biserică”, aşa cum afirmă motoul vostru. În această optică trebuie citită alegerea, încă de la începuturi, de a nu accepta niciun tip de publicitate şi de a trăi numai din oferte libere. Ca pentru primii creştini, există o încredinţare totală în mâinile Providenţei, care se sprijină pe invitaţia lui Isus: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga” (Mt 6,33).

Telepace s-a născut mică şi circumscrisă la puţine provincii italiene, cu un obiectiv foarte precis: să fie glas al celui care nu are glas. Vă încurajez să continuaţi să-l urmăriţi. Mai ales în timpul actual, în care cultura rebutului lasă fără glas tot mai multe persoane. În 1990, din dorinţa sfântului Ioan Paul al II-lea, a fost deschis sediul din Roma: audienţa de miercuri, Angelus, Rozariul şi celebrările papei ajung integral şi direct în fiecare casă. Un mare raport de relaţie şi de afect cu Scaunul lui Petru, cu care se leagă şi „Cenacolul Maria Steaua Evanghelizării”.

Aşadar sunt bucuros să împărtăşesc acest moment de sărbătoare pentru aniversarea voastră. Nu este o pauză scop în sine, ci o oportunitate pentru a reînnoi angajamentul luat în urmă cu patruzeci de ani. Pentru aceasta, aş vrea să vă încredinţez pe scurt trei angajări.

Prima: a fi antene de spiritualitate. Este mereu frumoasă şi elocventă imaginea antenei, în dubla sa funcţie de a emite şi a recepta un semnal. Telepace, ca un canal de radio-televiziune, este expertă în acest proces comunicativ. Vouă vă revine să ştiţi să recunoaşteţi în tot ceea ce se întâmplă semnele spirituale ale iubirii milostive a Tatălui. „Şi astăzi Duhul seamănă în noi dorinţa de Împărăţie, prin atâtea «canale» vii, prin persoanele care se lasă conduse de Vestea Bună în mijlocul dramei istoriei” (Mesaj pentru a 51-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, 24 ianuarie 2017). În profesia voastră să puteţi fi „canale vii” de spiritualitate faţă de Dumnezeu şi faţă de toţi radioascultătorii şi telespectatorii voştri. Mai ales cei săraci, cei din urmă, cei excluşi. Nu uitaţi niciodată de ei, de săracii de la uşa vecină! Continuaţi să fiţi alături de cei închişi, de cei condamnaţi la moarte – este urât acest lucru, dar încă există pedeapsa cu moartea – ca atunci când aţi mers în Braţul morţii în Texas, unde aţi însoţit şi asistat la spânzurătoare doi tineri, după ce i-aţi întărit cu Sacramentele. Este spiritualitatea carităţii!

A doua angajare: a-i educa pe tineri la şcoala Evangheliei. Una dintre instanţele reieşite în recenta Adunare sinodală, dedicată tinerilor, se referă tocmai la raportul lor cu Biserica. În Documentul final se citeşte: „Toţii tineri, niciunul exclus, sunt în inima lui Dumnezeu, deci şi în inima Bisericii. Însă recunoaştem cu sinceritate că nu întotdeauna această afirmaţie care răsună pe buzele noastre are exprimare reală în acţiunea noastră pastorală […]. Şi totuşi Evanghelia ne cere să îndrăznim şi vrem să facem asta fără îngâmfare şi fără a face prozelitism, mărturisind iubirea Domnului şi întinzând mâna spre toţi tinerii din lume” (nr. 117). Cât de mult mi-ar plăcea ca şi mass-media să dedice mai multă atenţie tinerilor, nu numai relatând eşecurile lor ci şi visele lor şi speranţele lor! Evanghelia bucuriei ne cheamă la o angajare educativă care nu poate să fie niciodată amânată. A educa pe tineri la şcoala Evangheliei înseamnă, înainte de toate, a fi martori ai unicului Cuvânt care mântuieşte. Comunicarea voastră să fie în ieşire, pentru a intra în dialog şi, mai înainte, în ascultarea tinerilor. Să ne amintim: Evanghelia cere să îndrăznim!

A treia: A fi naratori care nu cad în bârfe. Comunicarea nu este numai transmitere de ştiri: este disponibilitate, îmbogăţire reciprocă, relaţie. Din păcate, continuă să fie foarte răspândită o formă de comunicare care n-ar nimic de-a face cu atenţia faţă de celălalt şi cu înţelegerea reciprocă: este bârfă. Este o prost obicei care în fiecare zi ameninţă comunitatea umană, semănând invidie, gelozie şi dorinţă de putere. Chiar se poate ucide o persoană cu această armă, fie înjunghiind cu ea, adică a construi bârfă, fie trecând-o mai departe, când se dă ascultare prelungind viaţa minciunii şi delaţiunii. Deci este important a comunica responsabil, gândind şi la cât rău se poate face cu limba, cu bârfa, cu flecăreala. Aşadar, reînnoiesc invitaţia de „a promova un jurnalism de pace, […] un jurnalism făcut de persoane pentru persoane şi care se înţelege ca slujire adusă tuturor persoanelor, în special celor – sunt majoritatea în lume – care nu au glas, […] un jurnalism angajat să indice soluţii alternative la escalation a zgomotului şi violenţei verbale” (Mesaj pentru a 52-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, 24 ianuarie 2018).

Domnul să vă ajute să nu trădaţi niciodată obiectivul pe care îl aveţi imprimat în nume: Tele-pace. Să fiţi mereu televiziune a păcii, care este un dar al lui Dumnezeu şi este cucerire umilă şi constantă a omenirii. Logoul vostru este porumbelul care poartă în cioc o ramură de măslin. Vă urez să fiţi, în fiecare zi, porumbei de pace şi să zburaţi în eter cu cele două aripi ale rugăciunii şi carităţii.

Dragi prieteni, peste puţine zile vom trăi Crăciunul. Să ne pregătim pentru acest mare Mister în tăcere: să lăsăm ca Pruncul să vorbească; să lăsăm ca privirea sa, săracă şi lipsită de apărare, să pătrundă inimile noastre şi cu duioşia sa să ne facă pe toţi „canale” de pace. Vă mulţumesc pentru vizita voastră, vă binecuvântez pe voi şi familiile voastre şi vă cer, cu rugăminte, să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.