Categorii

Dialog la feminin. Colocviu cu xaveriana Maria De Giorgi misionară în ţara Soarelui Răsare

În Japonia, de aproape treizeci de ani, misionara xaveriană Maria De Giorgi reprezintă o voce autoritară la feminin a dialogului interreligios. Fost profesor asociat la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, unde a obţinut doctoratul în teologie cu o teză despre raportul dintre budismul din „Pământul pur” şi creștinism, este angajată din 1987 în Centrul de dialog Shinmeizan în dieceza de Fukuoka. Consultant al sub-comisiei pentru relațiile cu celelalte religii din Conferința Episcopală Japoneză, aparține Congregației Misionarelor Mariei – Xaveriene, demarată de părintele Giacomo Spagnolo şi de venerabila maică Celestina Bòttego, în fidelitate faţă de carisma sfântului Guido Maria Conforti, fondator al xaverienilor.

În Japonia, aceste misionare lucrează în arhidieceza de Osaka (respectiv la Izumi, sediu principal, şi la Sennan, sediu al casei de formare); şi în diecezele de Oita (la Miyazaki) şi de Fukuoka, întocmai la Centrul Shinmeizan. În vederea călătoriei papei în Extremul Orient, ne-a vorbit despre realitățile pe care Francisc le va întâlni pe drumul său.

Să începem de la ceea ce cunoașteți mai bine. Ce activități desfășurați în ţara Soarelui Răsare?

Din 1959, an al sosirii noastre, ne-am angajat mai ales în domeniul educativ: grădinițe şi învățământ universitar; în cateheză şi în pastoraţia parohială. Din 1987 suntem şi în domeniul dialogului interreligios şi mai recent, în pastoraţia imigraților şi deținuților. Japonia este o națiune bogată şi tehnologic foarte dezvoltată. Din punct de vedere religios, în pofida prezenței unor vechi tradiții religioase – șintoismul şi budismul – şi a numeroaselor aşa-numite „noi religii”, ţara trăieşte actualmente fenomenul preocupant al „shukyo-banare” (înstrăinare şi îndepărtare de religie) din cauza unui proces universal de secularizare. Creștinismul, introdus de sfântul Francisc Xaveriu în 1549, a cunoscut de-a lungul secolelor persecuții şi martiriu. Astăzi, Biserica locală este compusă din șaisprezece dieceze şi catolicii japonezi reprezintă 0,4% din populaţie. În aceste ultime decenii s-a mărit considerabil numărul de catolici ne-japonezi care provin îndeosebi din Filipine, din Vietnam, din America Latină şi din alte țări a căror integrare deschide o nouă frontieră pastorală şi misionară.

Şi în Thailanda, prima etapă a călătoriei papale, procentul creştinilor este foarte scăzut, numai 0,6% din total. Ce rol au acolo xaverienele?

În „Pământul celor liberi” surorile mele au ajuns în 2000, pentru a colabora cu Biserica locală şi pentru a o anima din punct de vedere misionar. Îndeosebi, xaverienelor li s-a cerut să fie martore ale „primei vestiri” spre cei care încă nu-l cunosc pe Cristos şi Evanghelia sa, privilegiindu-i mai ales pe cei mai marginalizați. Pentru aceasta, însoțesc drumul catecumenatului, vizitează mai ales satele risipite în nordul țării, unde lucrează patru surori (rezidenți la Naan), şi sunt active şi cartierele de barăci din periferia Bangkokului, unde, la Nonthaburi, trăiesc şi lucrează alte trei surori.

Ce părere aveți despre rolul femeii în Asia şi despre femeia catolică îndeosebi în acest context?

În timpul celor peste treizeci de ani de misiune în Japonia, am avut posibilitatea de a vizita alte țări asiatice: China, Taiwan, Filipine, Indonezia, Thailanda, India, dintre acestea unele de mai multe ori. Tocmai acest fapt mă face atentă în a exprima evaluări. De fapt, este ușor de a cădea în stereotipuri care nu corespund realității. Complexitatea asiatică la nivel etnic, istoric, cultural şi religios cere de fapt o abordare contextuală şi recunoaşterea fiecărei identități în parte. Şi condiția femeii şi problematicile legate de ea trebuie percepute şi înțelese pornind de la contextul istoric, cultural şi religios deosebit în care este inserată. Oricum, cât priveşte Japonia, pot spune că femeia, în mod tradițional, a avut mereu un rol foarte important în cadrul familiei. „Autoritatea sa maternă” i-a permis să fie centrul de valori şi de coeziune socială şi de a aduce o contribuție incomparabilă la viaţa culturală şi la istoria naţională a țării. Putem spune că, actualmente, în Japonia femeia se bucură de o emancipare deplină. Însă, din păcate, „economizarea” cățărătoare a vieţii sociale care o obligă să lucreze în afara contextului familial, a creat şi în Japonia o criză a identităţii feminine tradiționale şi, prin urmare, a familiei. Sunt tot mai numeroase femeile care amână vârsta căsătoriei sau care renunță la căsătorie; aşa cum sunt în creștere unirile libere şi divorțurile, generând o „criză” care are repercusiuni negative nu numai asupra familiei ci şi asupra societății. „Dogma” socială a culturii japoneze, dacă mi se permite expresia, este „wa”, armonie. Aş îndrăzni să spun că în Japonia femeia, astăzi, este în căutarea, mai mult sau mai puţin inconștientă, a unei noi identități a ei care să ştie să armonizeze bogata moștenire a trecutului cu ineditele exigențe ale prezentului. Cât priveşte „rolul femeilor creştine”, aş spune că este considerabil. Ele sunt nu numai cantitativ mai numeroase decât bărbații, ci şi cele mai angajate în diferitele activități pastorale. În fiecare parohie „fujin-kai” (asociație de femei) este mereu un important punct de referință. O altă contribuție relevantă la viaţa eclezială, chiar dacă este ascunsă şi tăcută, este aceea a femeilor dedicate vieţii contemplative. Este suficient să ne gândim că sunt peste douăzeci de mănăstiri de contemplative la o populaţie catolică totală de circa 440.000 de credincioşi.

Venind la domeniul dumneavoastră de muncă specifică în Japonia, cum se desfășoară viaţa zilnică în centrul Shinmeizan?

„Muntele vieţii adevărate”, asta înseamnă numele său, este un centru de spiritualitate şi de dialog interreligios care se ridică pe colinele orașului Nagomi, în prefectura Kumamoto, pe insula Kyushu. Fondat în 1987 de misionarul xaverian Franco Sottocornola, cu colaborarea venerabilului Tairyu Furukawa, șef la templului budist Seimeizan Schweitzer, el vrea să fie un loc de întâlnire şi de dialog deschis celor care sunt pe drum, în căutare interioară, şi doresc să petreacă o perioadă de rugăciune în practica meditației tăcute şi în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Au fost numeroşi, în acești ani, „pelerinii spiritului” veniţi la Shinmeizan, care proveneau nu numai din diferitele părţi ale Japoniei ci şi din peste patruzeci de țări din diferitele continente. Şi „reculegerea” lunară deschisă tuturor, care se ține de acum de decenii, a dat multor persoane posibilitatea de a cunoaște creștinismul şi de a adera la el cu botezul. Drept centru al dialogului interreligios, încercăm să favorizeze dialogul în diferitele sale dimensiuni: la nivelul „vieţii”, al „faptelor”, al „schimburilor teologice” şi al „experienţei religioase”. Sunt numeroase inițiativele care, grație unei rețele dese de contacte şi de colaborare cu temple şi organizaţii ale budismului tradițional, ale șintoismului şi ale unor mișcări religioase mai recente, a fost posibil să se pună în aplicare în acești ani. Între acestea, întâlnirea de rugăciune pentru pace care se celebrează la fiecare doi ani la Shinmeizan, în cea mai apropiată duminică de 4 octombrie, sărbătoarea sfântului Francisc de Assisi, este un moment deosebit de aștept şi de partenerii noştri de dialog: budiști din diferitele școli, șintoiști, exponenți ai noilor religii, creştini de alte confesiuni. În afară de asta Shinmeizan organizează seminarii, zile de studiu şi de formare la dialog. Colaborează cu Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios, mai ales prin părintele Sottocornola, care este consultant; cu sub-comisia analogă în sânul Conferinţei Episcopale Japoneze, unde acelaşi misionar şi eu suntem consultanți; cu Institutul de studii interdisciplinare despre religii şi culturi de la Gregoriana; cu Mișcarea de dialog intermonastic (DIM); cu „Grupul de schimburi interreligioase” din Fukuoka; şi coordonează activitățile „Grupului dialog din zona Kumamoto” căreia i-am dat viaţă în 1992. Membrii de la Shinmeizan sunt angajați şi în „dialogul schimburilor teologice” contribuind la el cu articole, conferințe, cursuri şi mai ales cu contacte personale.

De Gianluca Biccini

(După L’Osservatore Romano, 13 noiembrie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.