Categorii

Despre misterul Bisericii. Contribuţia comisiei „Credinţă şi constituţie”

Instituită în 1948 drept comisie teologică a Consiliului Ecumenic al Bisericilor (KEK) abia întemeiat, „Credinţă şi constituţie” duce înainte tradiţia mişcării omonime, demarată la începutul secolului al XX-lea, la începuturile mişcării ecumenice moderne, şi se ocupă de chestiuni referitoare la credinţa apostolică şi la structura Bisericii, precum şi de chestiuni sociale şi etice care au fost sursă de diviziune între creştini. Reorganizată în 2013 după adunarea generală a KEK la Busan, în Coreea de Sud, comisia este compusă acum din circa cincizeci şi cinci de membri şi consultaţi, între care patru teologi catolici numiţi de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Comisia, care reprezintă aproape toate tradiţiile creştine, este un extraordinar think tnak mondial de teologie ecumenică. Natura sa multilaterală reflectă importanţa sa ecumenică. Timp de aproape şaptezeci de ani de existenţă, a studiat un număr excepţional de tematici, între care Sfânta Scriptură şi tradiţia, credinţa apostolică, antropologia, hermeneutica, reconcilierea, violenţa şi pacea, salvgardarea creaţiei, unitatea vizibilă. Din 1966, comisia teologică colaborează cu Consiliul Pontifical pentru pregătirea materialelor ajutătoare a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, o iniţiativă care scoate în evidenţă rolul rugăciunii comune ca practică ecumenică dintre cele mai tangibile şi răspândite în toată lumea.

„Credinţă şi constituţie” a produs numeroase documente şi declaraţii de mare importanţă care dau mărturie despre crescânda convergenţă ecumenică între diferitele tradiţii în domeniul doctrinei creştine. În mod incontestabil, documentul care a avut cel mai puternic impact asupra vieţii Bisericilor şi asupra conversaţiilor ecumenice este Botezul, euharistia, slujirea (BEM), numit şi Declaraţia de la Lima, publicat în 1982. Textul, rezultat al unui studiu făcut de comisia „Credinţă şi constituţie” timp de circa cincizeci de ani, prezintă o importantă convergenţă cu privire la temele centrale ale dezbaterii ecumenice. Pe larg răspândit, Botezul, mirul, slujirea a devenit un text ecumenic de referinţă; el a favorizat înţelegerea reciprocă între creştinii separaţi şi a contribuit adesea la aprofundarea şi la întărirea relaţiilor lor. În anii care au urmat publicării sale, textul a primit circa două sute de răspunsuri oficiale de la Biserici membru al KEK şi de la alte Biserici, între care cea catolică (1987). Aceste răspunsuri au fost adunate şi după aceea publicate în şase volume de Max Thurian (Wcc Publications, 1986-1988), ceea ce a facilitat răspândirea şi studierea documentului. O analiză atentă a acestor răspunsuri a evidenţiat faptul că mare parte din ceea ce a fost spus în BEM despre botez, euharistie şi slujire ar putea fi împărtăşit astăzi de cea mai mare parte a tradiţiilor creştine. În acelaşi timp, multe voci, între care cea catolică, au subliniat că pentru a înainta dincolo de convergenţa deja obţinută şi pentru a rezolva câteva dintre divergenţele care rămân – îndeosebi cele referitoare la consecinţele ecleziale ale botezului şi la rolul euharistiei şi al slujirii în viaţa Bisericii – este indispensabil de a îndrepta o atenţie mai mare şi mai aprofundată ecleziologiei. De fapt, după publicarea BEM, ecleziologia a devenit tema principală de studiu a comisiei „Credinţă şi constituţie”.

Multe dialoguri bilaterale ale Bisericii catolice – de exemplu cu anglicanii, luteranii şi penticostalii – reflectau deja de mult timp asupra potenţialului ecumenic al conceptului de comuniune (koinonia) aplicat Bisericii, pe baza izvoarelor comune, între care mai ales Scriptura, Sfinţii Părinţi şi liturgia. Înscriindu-se în acest proces, „Credinţă şi constituţie” a elaborat o declaraţie despre unitate bazată pe conceptul de comuniune, adoptată după aceea în cursul adunării Consiliului Ecumenic al Bisericilor reunită în 1991 la Canberra. Doi ani mai târziu, comisia a ţinut o conferinţă mondială despre această temă la Santiago de Compostela, în Spania. După conferinţă a urmat o serie de studii importante despre câteva teme controversate precum autoritatea, primatul şi catolicitatea. După diferite sesiuni de lucru şi conversaţii, în 1998 comisia a publicat un document intitulat Natura şi scopul Bisericii, considerat ca o etapă esenţială pe calea spre o declaraţie comună. El prezenta misterul Bisericii în lumina misterului Treimii şi dezvolta o viziune despre natura şi despre scopul Bisericii pornind de la conceptul de comuniune. Ideea de comuniune era adoptată şi ca model al acelei unităţi vizibile la care se vrea să se ajungă, împreună cu elemente cheie precum credinţa apostolică, viaţa sacramentală, mărturia comună, slujirea şi conciliaritatea.

Peste cincizeci de răspunsuri la document au venit, după publicarea sa, din partea Bisericilor, a institutelor teologice şi a grupurilor de studiu ecumenice. Examinând aceste răspunsuri, organismul teologic a relevat că problemele cele mai controversate între Biserici se refereau la natura sacramentală a Bisericii, autoritatea şi învăţătura autoritară, slujirea şi hirotonirea, comunitatea de bărbaţi şi femei în Biserică. În lumina răspunsurilor, textul a fost reformulat şi publicat în 2005 cu titlul Natura şi misiunea Bisericii. Numărul de capitole a fost redus de la şase la patru: primul tratează Biserica Dumnezeului unul şi întreit, al doilea rolul său în istoria mântuirii, al treilea elementele necesare pentru unitatea vizibilă şi ultimul misiunea Bisericii pentru lume şi în lume.

Ca pentru versiunea precedentă, comisia a primit aproape cincizeci de răspunsuri de diferită natură şi de diferită consistenţă. Acestea au fost analizate de un grup precis de lucru de experţi şi apoi discutate în timpul adunării plenare a „Credinţă şi constituţie” în 2009. O consultare ulterioară cu privire la text, ţinută în Cipru în martie 2011, a luat în considerare răspunsul inter-ortodox trimis după adunarea plenară. Douăzeci de intervenţii prezentate în timpul acestei întâlniri au tratat practic toate aspectele. Din 2010 textul a cunoscut peste zece versiuni provizorii înainte de a găsi forma sa definitivă în documentul intitulat Biserica: spre o viziune comună, mai scurt şi destul de diferite de cele două declaraţii precedente la nivel de conţinut. Documentul a fost aprobat în unanimitate de comitetul permanent al „Credinţă şi constituţie” în 2012 şi publicat în 2013. În noiembrie din acelaşi an a fost aprobat formal şi de a zecea adunare generală a KEK la Busan.

Textul este rezultatul a aproape trei decenii de dialog teologic intens care a implicat sute de teologi şi responsabili ecleziali. De la publicarea sa, a fost tradus în peste cincisprezece limbi, studiat de indivizi şi grupuri de discuţie, prezentat în cadrul cursurilor universitare şi al seminariilor. În afară de asta a folosit ca idee pentru texte de referinţă şi comentat în articole, cărţi şi situri în reţea. Până astăzi, biroul de la Geneva al comisiei „Credinţă şi constituţie” a primit circa şaizeci de răspunsuri din partea studioşilor, a grupurilor ecumenice, a consiliilor naţionale ale Bisericilor şi a Bisericilor. Şi Biserica catolică pregăteşte un răspuns oficial. Numeroase conferinţe episcopale din toată lumea, precum şi teologi şi facultăţi teologice, au trimis deja observaţiile lor la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Acestea vor fi analizate de o comisie de experţi, care va redacta o schiţă de text, care va trebui să fie aprobată de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, înainte de a fi trimisă la comisia „Credinţă şi constituţie” ca răspuns catolic oficial.

Textul Biserica: spre o viziune comună se compune din patru capitole precedate de o introducere care explică natura şi finalităţile documentului, urmate de o notă despre procesul care a condus la redactarea sa. Primul capitol, intitulat „Misiunea lui Dumnezeu şi unitatea Bisericii”, situează Biserica în cadrul planului mântuitor al lui Dumnezeu. Capitolul al doilea, „Biserica lui Dumnezeu unul şi întreit”, pornind de la baze biblice prezintă Biserica drept popor al lui Dumnezeu, Trup al lui Cristos şi templu al Duhului Sfânt. Capitolul al treilea, intitulat „Biserica: a creşte în comuniune” se opreşte asupra câtorva chestiuni teologice care au divizat Bisericile în trecut, precum credinţa, sacramentele şi slujirea. Făcând referinţă la documentele dialogurilor ecumenice, el evidenţiază convergenţele care au fost realizate progresiv şi prezintă, în acelaşi timp, dezacordul care persistă cu privire la tematici care încă trebuie să fie rezolvate. Capitolul al patrulea, „Biserica în lume şi pentru lume”, tratează tema misiunii Bisericii, sugerând acelea care sunt implicaţiile sociale ale Evangheliei şi îndemnându-i pe creştini la o acţiune comună în favoarea dreptăţii, a păcii şi a tutelării creaţiei.

Biserica: spre o misiune comună se prezintă ca un „text de convergenţă” care reuneşte o serie de interpretări ecleziologice, chiar foarte diferite între ele. Aşa cum afirmă introducerea, documentul, fără a avansa pretenţia de a exprima un consens deplin cu privire la toate chestiunile tratate, vrea să fie „mai mult decât un instrument pentru a stimula studii ulterioare. El încearcă mai degrabă să ilustreze punctul la care au ajuns comunităţile creştine în înţelegerea comună a Bisericii, arătând progresele realizate şi indicând lucrarea care rămâne de făcut”. Şi dă mărturie despre însemnaţii paşi înainte făcuţi de Biserici pe calea depăşirii dezacordului referitor la natura, la misiunea şi la unitatea Bisericii.

Pentru toate comuniunile creştine care participă la dialogul ecumenic este clar că unitatea deplină şi vizibilă nu poate fi obţinută fără a ajunge mai întâi la o viziune comună despre Biserică. De aceea, interpretarea Bisericii şi a unităţii sale este o chestiune ecumenică de importanţă fundamentală. Fără nicio îndoială, documentul Biserica: spre o viziune comună oferă un instrument teologic preţios pentru a oferi o ecleziologie mai inclusivă care să permită să se meargă dincolo de interpretări parţiale şi de a disipa controverse false. Putem doar spera ca receptarea documentului în Bisericile din toată lumea să le ajute să înainteze împreună spre depăşirea diviziunii, într-o ascultare mai fidelă a voinţei lui Isus, care l-a rugat pe Tatăl pentru ca toţi să fie una (cf. In 17,21).

De Andrzej Choromanski

Asistent pentru secţiunea occidentală a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor

(După L’Osservatore Romano, 27 ianuarie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.