Categorii

Despre chemarea la sfinţenie în casa noastră comună

„Obiectivul umil” al exortaţiei Gaudete et exsultate (Ge), afirmă papa Francisc, este „de a face să răsune încă o dată chemarea la sfinţenie, încercând s-o întrupăm în contextul actual, cu riscurile sale, provocările sale şi oportunităţile sale” (Ge, 2). Papa a subliniat aspectele cele mai contemporane şi actuale ale sfinţeniei în multe din scrierile şi discursurile sale, dar mai ales a pus în practică învăţăturile sale cu exemplul său personal.

În Ge (nr. 63-94), extraordinara sa descriere a Fericirilor face referinţă la Documentul conclusiv de la Aparecida (2007), semnat de episcopii din Consiliul Episcopal Latinoamerican (CELAM), document pe care Francisc l-a îngrijit când era arhiepiscop de Buenos Aires. Documentul declară cu o ardoare unică faptul că „sfinţenia nu este o fugă spre egocentrismul sau individualismul religios, sau o abandonare a realităţii cuprinse de enormele probleme economice, sociale şi politice din America Latină şi din lume, nici cu atât mai puţin o fugă de realitate pentru a se închide într-o lume exclusiv spirituală” (Aparecida, nr. 148).

Nu trebuie să uităm, printre aspectele pozitive, că în capitolul al patrulea din Amoris laetitia (nr. 89-120), Francisc se opreşte pe lung asupra „pasajului liric” al iubirii, care este imnul sfântului Paul (1Cor 13,4-7).

Aceste texte reflectă auto-transcendenţa sfinţeniei, care distinge majoritatea scrierilor papei Francisc, precum şi concreta sa angajare personală în chestiunile şi în problemele presante care chinuiesc lumea de astăzi.

Acest gen de sfinţenie, aprofundat cu bogăţie şi perspicacitate în Gaudete et exsultate, este coerent cu marea enciclică Laudato si’. După peste un an, trăsăturile principale ale sfinţeniei sunt schiţate cu forţă mai mare în mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei din 2016, Să folosim milostivire faţă de casa noastră comună. Enciclica şi mesajul dezvoltă multe chestiuni semnificative care ţin de ecologie în contextul de astăzi, dar le tratează din perspectiva credinţei catolice şi, în acelaşi timp, le pun sub lupa tradiţiei teologice şi spirituale catolice.

Acest articol vrea să examineze temele principale din Laudato si’ (Ls) şi Să folosim milostivire faţă de casa noastră comună, în lumina chemării papei la o sfinţenie care să fie întrupată în contextul actual.

Milostivire şi Milostivul

Fericirile pe care Isus le menţiona în predica de pe munte recită „Fericiţi cei milostivi, pentru că vor afla milă” (Mt 5,7). Graţie milostivirii primite şi oferite, suntem uniţi cu Tatăl. „Nimic nu uneşte mai mult cu Dumnezeu ca o faptă de milostenie – fie că e vorba despre milostivirea cu care Domnul ne iartă păcatele noastre, fie că e vorba de harul pe care ni-l dă pentru a practica faptele de milostenie în numele său” (Să folosim milostivire…, nr. 5).

În Gaudete et exsultate, papa Francisc arată cum Isus se opreşte asupra acestei fericiri în tratarea sa succesivă a judecăţii (cf. Mt25,31-46; Ge, nr. 95). Tocmai milostivirea va furniza metrul de judecată asupra noastră şi asupra lucrării noastre, tocmai ea ne va judeca mai ales pentru grija pe care am avut-o faţă de cei înfometaţi, de cei însetaţi, de străini, de cei goi şi de cei care sunt în închisoare (Mt 25,35-36). Tot despre această temă, papa îl parafrazează pe sfântul Iacob: „Milostivirea fără fapte este moartă în ea înseşi”. În continuare, se opreşte asupra faptelor citate în Mt 25, afirmând că „din cauza schimbărilor din lumea noastră globalizată, unele sărăcii materiale şi spirituale s-au înmulţit: deci să dăm spaţiu fanteziei carităţii pentru a găsi noi modalităţi operative. În acest mod calea milostivirii va deveni tot mai concretă”.

Cât priveşte noile exprimări concrete ale milostivirii, aşa de necesare în zilele noastre, papa Francisc ne indică drumul care trebuie întreprins în mod clar şi complet. Se concentrează asupra casei noastre comune. În timpul unei reculegeri pentru Jubileul preoţilor din 2016, a subliniat că „este adevărat că de obicei ne gândim la faptele de milostenie la fiecare în parte şi pentru că sunt legate de o lucrare: spitale pentru bolnavi, mese pentru cei cărora le este foame, hanuri pentru cei care sunt pe stradă, şcoli pentru cei care au nevoie de instruire, confesionalul şi direcţiunea spirituală pentru cel care are nevoie de sfat şi de iertare… Dar dacă le privim împreună, mesajul este că obiectul milostivirii este însăşi viaţa umană în totalitatea sa”.

Însăşi viaţa umană şi tot ceea ce cuprinde: aceasta este importanţa pe care şi-o stabileşte Laudato si’. În această operă, Sfântul Părinte ne cheamă să considerăm creaţia ca pe o creatură, nu ca pe un obiect sau un lucru. În acelaşi timp, ne invită să luăm măsuri rezolutive pentru a evita ca să se piardă, să fie exploatată şi sărăcită sau abandonată.

În Să folosim milostivire faţă de casa noastră comună, papa merge până la a face un pas important. De fapt, adaugă îngrijirea casei noastre comune la tradiţionalele şapte fapte de milostenie trupească şi la cele şapte fapte de milostenie sufletească, făcând-o să devină a opta faptă de milostenie, care asumă o natură atât corporală cât şi sufletească.

Ca faptă de milostenie sufletească, îngrijirea casei noastre comune cere o „contemplare recunoscătoare a creaţiei” (Ls, nr. 214) care „ne permite să descoperim prin fiecare lucru vreo învăţătură pe care Dumnezeu vrea să ne-o comunice” (Ls, nr. 85). Suntem chemaţi să apreciem tot ceea ce trăieşte în casa noastră comună, atât astăzi cât şi în viitor.

Ca faptă de milostenie trupească, grija faţă de casa comună cere „simple gesturi zilnice în care rupem logica violenţei, a exploatării, a egoismului”. Şi pentru că ştim că stările casei noastre comune contribuie la înfometarea surorii noastre, la izolarea în mod înspăimântător a fratelui nostru, la alimentarea neliniştii copiilor noştri – din cauza „realităţii urgente a enormelor probleme economice, sociale şi politice” care chinuiesc toate părţile lumii, aşa cum au notat episcopii din CELAM – această grijă „se manifestă în toate acţiunile care încearcă să construiască o lume mai bună” (Ls, nr. 230-231). Prin urmare, ne revine nouă să-l adăpăm pe fratele însetat, s-o ajutăm pe sora aruncată în închisoare. Ne revine nouă să ne ocupăm de planetă, să încercăm să vindecăm şi să îmbunătăţim condiţiile lumii care este casa noastră comună… şi „a noastră” implică şi generaţiile viitoare.

A vedea, a judeca, a acţiona

La începutul Documentului de la Aparecida, episcopii din CELAM afirmă că „în continuitate cu precedentele conferinţe generale ale episcopilor din America Latină, acest document foloseşte metoda vezi-judecă-acţionează” (Aparecida, nr. 19), recunoscută formal de sfântul Ioan al XXIII-lea în Mater et magistra din 1961.

Însă structura lui Laudato si’ se roteşte în jurul acestei  metodologii: a vedea, în capitolele unu şi doi, „Ceea ce i se întâmplă casei noastre” şi „Evanghelia creaţiei”, a judeca, în capitolele trei şi patru, „Rădăcina umană a crizei ecologice” şi „O ecologie integrală” şi a acţiona, în capitolele cinci şi şase, cu „Câteva linii de orientare şi de acţiune” şi „Educaţie şi spiritualitate ecologică”.

Tot această triadă poate să fie folosită în căutarea noastră individuală şi comună a sfinţeniei. Gaudete et exsultate propune „chemarea la sfinţenie, încercând s-o întrupeze în contextul actual” (Ge, nr. 2), şi în practică, asta cuprinde „riscurile, provocările şi oportunităţile” ecologiei pentru binele celor care împărtăşesc casa noastră comună.

Metoda vezi-judecă-acţionează ne invită să vedem şi să percepem unde suntem – adică, să înţelegem că toată creaţia este interconectată şi reflectă gloria lui Dumnezeu. Psalmii sunt excelenţi pentru a ne aminti de frumuseţea creaţiei şi de măreţia lui Dumnezeu creator. De exemplu, Psalmul 148 invită celelalte creaturi să se unească cu noi în lauda adusă lui Dumnezeu, aşa cum face sfântul Francisc de Assisi în Cântarea creaturilor, al cărei al treilea vers începe cu cuvintele Laudato si’: „Lăudaţi, soare şi lună, lăudaţi-l, voi toate stelele strălucitoare. Lăudaţi, cerurile cerurilor, voi, ape mai presus de ceruri. Să laude numele Domnului, pentru că la porunca sa au fost create” (148,3-5; vezi Ls, nr. 72).

Metoda vezi-judecă-acţionează ne invită să judecăm ceea ce am făcut şi ceea ce nu facem, în exercitarea responsabilităţii noastre faţă de planetă şi faţă de toţi cei care locuiesc pe ea. Al doilea, al treilea şi al patrulea capitol din Laudato si’ pot să constituie un material optim pentru o reculegere şi o lectură spirituală, care ne va ajuta să adoptăm şi să realizăm o atitudine profund catolică, o adevărată angajare catolică, faţă de casa noastră comună. Şi asta va fi la baza faptelor noastre care prevăd acţiunea de a judeca.

Laudato si’ se inspiră din chemarea extraordinară a sfântului Ioan Paul al II-lea de a ne concentra asupra condiţiilor naturale, dar şi morale ale vieţii, deschizându-ne la o „ecologie umană” care să fie cu adevărat aşa. Papa Francisc lărgeşte şi aprofundează învăţătura predecesorului său, pornind de la ecologia umană pentru a ajunge la „ecologia integrală” în capitolul al patrulea din Ls.

Ecologie integrală înseamnă că „un antropocentrism despotic care nu se interesează de celelalte creaturi” trebuie să facă spaţiu folosirii unei perspective cu deschidere mare prin care să se vadă lumea – o perspectivă în care totul este interconectat (Ls, 68). Papa Francisc priveşte şi la moştenirea spirituală pentru a hrăni sfinţenia astăzi. „În aceste relatări [biblice] aşa de vechi, bogate în simbolism profund, era conţinută deja o convingere simţită astăzi: că totul este în relaţie şi că îngrijirea autentică a însăşi vieţii noastre şi a relaţiilor noastre cu natura este inseparabilă de fraternitate, de dreptate şi de fidelitate faţă de ceilalţi” (Ls, nr. 70).

Metoda vezi-judecă-acţionează ne invită să acţionăm atât la nivel individual cât şi colectiv. Acţiunile personale întreprinse în favoarea ecologiei sunt contrapuse şi pun în discuţie „logica violenţei, a exploatării, a egoismului” (Ls, nr. 230). Însă acţiune înseamnă şi a vorbi în numele pământului; a face advocacy pentru conservarea resurselor naturale care sunt în pericol de epuizare; şi a da glas celui care nu are, pe coridoarele puterii politice, economice, sociale şi culturale. A asuma o atitudine care să meargă împotriva culturii dominante de astăzi care exaltă economia de piaţă lipsită de reguli este o obligaţie morală în lumina învăţăturii papei Francisc. Este şi un imperativ spiritual, dacă trebuie să arătăm milostivire faţă de casa noastră comună. A stabili o legătură între sfinţenie şi îngrijirea creaţiei este lucrare grea, deoarece cere o convertire continuă şi constantă. „Provocarea este de a trăi propria dăruire în aşa manieră încât eforturile să aibă un sens evanghelic şi să ne identifice tot mai mult cu Isus Cristos” (Ge, nr. 28). Apoi, în Laudato si’, papa Francisc conclude vorbind despre o spiritualitate ecologică ce cuprinde cu adevărat în sine, în mod solid, faptul de a deveni sfinţi îngrijindu-ne de casa noastră comună.

Dacă asta poate apare o activitate neplăcută la început, Sfântul Părinte ne aminteşte că „Acela care cere totul dă şi totul” (Ge, nr. 175). A construi şi a proteja casa noastră comună înseamnă a deveni sfinţi, dar în acelaşi timp, a ajuta pe alţii să ajungă la sfinţenie.

De Kevin W. Irwin

Catholic University of America, Washington, D.C.

(După L’Osservatore Romano, 13 februarie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.