Categorii

De ce ne rugăm în timpul unei pandemii globale

În timpuri de mare incertitudine, în mod inevitabil apar scurte momente semnificative care ne invită să vedem situația prezentă în mod diferite.

Unul din aceste momente a fost captat într-o fotografie recentă a doi oameni în rugăciune. Privind mai de aproape se observă că unul din cei doi este evreu şi celălalt musulman, ambii paramedici în Israel. Este greu să se discearnă presiunea intolerabilă şi tristeţea insuportabilă pe care cei doi lucrători probabil că au trăit-o. Însă sunt acolo împreună, uniţi într-o misiune comună şi în centrul unui loc de pace înainte de a relua voluntar o altă zi sfâșietoare de muncă.

Nu este neobișnuit ca persoanele să recurgă la rugăciune în timpuri dificile. Recent, un economist de la Universitatea din Copenhaga a afirmat că a crescut numărul de persoane care se îndreaptă spre religie pentru a înfrunta o situaţie, în timp ce căutările de rugăciuni via internet au ajuns luna trecută la aceea care este cifra record din ultimii cinci ani. Desigur, timpurile dificile nu sunt teren exclusiv al rugăciunii. Mulţi se roagă cu recunoștință pentru belșugul din viaţa lor, de exemplu un bun loc de muncă, un fizic sănătos, un grup strâns de prieteni.

În timp ce încurajăm practica zilnică a rugăciunii către Dumnezeu, apreciem şi renașterea rugăciunii, chiar dacă este motivată de timpurile dificile. Adesea, în adversități rugăciunea devine mai prețioasă pentru cel care o practică. Atunci când zidurile par să ne strivească, obligându-ne să ne confruntăm cu mortalitatea noastră, rugăciunea poate să ne elibereze creând un spațiu care ne permite să găsim seninătatea cu privire la modul în care ar trebui să trăim timpul care ne este dat pe acest pământ. Chiar dacă fraza „Nu sta acolo aşa, fă ceva!” este corectă, considerăm că este corect şi contrariul: „Nu fă pur şi simplu ceva, rămâi în rugăciune!”.

Practică foarte veche, rugăciunea este pe larg recunoscută şi în acelaşi timp profund răstălmăcită. Unii au folosit rugăciunea ca mijloc, căutând numai o aparență exterioară de evlavie, alţii au folosit-o ca baston pentru a pune la îndoială evlavia celor care n-au întâlnit-o niciodată. De fapt, dacă rugăciunea este redusă la o simplă întreținere, nu se vor cunoaște niciodată semnificaţia sa şi scopul său, nici nu se vor înţelege binefacerile sale.

Un mod bun pentru a înţelege rugăciunea este de a o vedea ca o prismă unde se descoperă ceva cu adevărat unic în funcţie de cum este observată. Rugăciunea ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine şi să lucrăm asupra numeroaselor noastre lipsuri. Însă rugăciunea ne ajută şi să ne îndepărtăm de noi înșine şi să ne concentrăm asupra nevoilor altuia. Ne ajută să devenim umili prin acceptarea realității de fapt că avem mult mai puţin control asupra evenimentelor vieţii decât considerăm noi. Ne aminteşte şi că, în timp ce suntem indivizi care gândesc şi acţionează liber, alegerile noastre pot avea incidență – şi fac asta – asupra comunităţii mai ample din care facem parte. În mod fundamental rugăciunea ne ajută să acționăm şi să devenim persoanele care suntem chemate să fim. Aşa cum a spus odată Maica Tereza: „Rugăciunea care trece la acțiune devine iubire, iar iubirea care se transformă în acțiune devine slujire”.

Fiind călăuze religioase de credințe diferite, rugăciunea ne ajută să revelăm răspunsurile la întrebările care apasă asupra noastră. Desigur, uneori răspunsurile pe care le căutăm nu sunt imediat clare. Când se întâmplă asta, să continuăm să ne rugăm. Şi prin rugăciunile noastre înţelegem că rar există o linie dreaptă între problemele cu care ne confruntăm şi răspunsurile pe care le dorim. Devine important să fim acolo, în rugăciune.

În timp ce în toată ţara oamenii urmărește listele pe internet pentru a se menține ocupați în izolare, este dorința noastră profundă ca rugăciunea să ajute să le arate persoanelor cu să trăiască timpul pe pământ, din care o parte constă în a acționa în solidaritate pentru a da ajutor şi mângâiere celor care suferă.

Paramedicul musulman şi cel evreu care se văd rugându-se în fotografie nu şi-ar fi imaginat vreodată să-şi desfășoare slujirea lor în timpul unei pandemii globale. Şi totuşi găsesc curajul de a se ridica în fiecare dimineață şi de a continua să-l slujească pe cel care are nevoie. Riscă să se îmbolnăvească şi chiar să moară. Însă găsesc harul de a se ruga şi forţa pentru a desfășura munca lor. Știu că persoanele depind de ei.

Pentru acești doi paramedici şi pentru toţi salvatorii, pentru lucrătorii sanitari şi funcţionarii aleşi, pentru bolnavi şi familiile lor, pentru cei care au murit noi să continuăm să ne rugăm.

De cardinal Blase J. Cupich (arhiepiscop de Chicago) şi Nathanael Symeonides (mitropolit greco-ortodox primat al mitropoliei de Chicago)

(După L’Osservatore Romano, 30 mai 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.