Categorii

Darul de la Milano oferit Papei: un plan pentru a elimina foamea copiilor

Un plan pentru a extirpa foamea celor 13 mii de copii din Milano care n-au suficient de mâncare. Este cadoul pe care-l va primi Papa Francisc în timpul vizitei sale în oraş la 25 martie: asta a revelat Giuseppe Guzzetti, preşedinte al Fundaţiei Cariplo, care deja a finanţat proiectul cu 12 milioane de euro şi care este şi sponsor al vizitei. Anunţul a fost dat în cursul unei conferinţe de presă în arhiepiscopie, luni 27 februarie 2017.

„Dăm o contribuţie cu mare plăcere, aşa cum este în tradiţie atunci când un Papă vine în Lombardia – a spus avocatul Guzzetti –. Am vrea să oferim şi un cadou foarte precis Papei: Caritas-ul ne-a spus că există 13 mii de copii care îndură foamea la Milano. Am organizat în câteva zile un proiect pentru a extirpa acest fenomen în trei ani. Când l-am întâlnit pe Francisc mi-a spus: «Dumneavoastră şi Fundaţiile trebuie să înfruntaţi problema copiilor». Pentru aceasta am pus la dispoziţie imediat două milioane şi contactăm diferite entităţi cu un obiectiv de 25 de milioane, 12 milioane îi punem noi. Îmi face plăcere că alte două mari realităţi – Intesa San Paolo şi Fondazione Vismara – au contribuit cu 3 şi respectiv 4 milioane. Obiectivul este de a ne întâlni la sfârşitul trieniului pentru a face în aşa fel încât la Milano copii să nu trebuiască să îndure foamea. Avem şi un proiect la scară naţională”.

Cardinalul Angelo Scola a pregătit o rugăciune pentru a însoţi această perioadă de pregătire. În discursul său a subliniat patru intervenţii importante: „Preocuparea Papei se concentrează asupra esenţialului şi cât priveşte creştinii, asupra lui Isus Cristos ca milostivire a Tatălui. Acest lucru produce bucuria Evangheliei şi ne permite fiecăruia dintre noi acea reluare aşa de necesară. Tu, Papa Francisc, vino la Milano pentru a ne confirma cu privire la ceea ce contează până la urmă în viaţă. A genera comunitate – a subliniat arhiepiscopul – este ceva ce îi interesează pe toţi, independent de credinţa fiecăruia”.

Scola a subliniat că programul vizitei – va începe cu întâlnirea la Case Bianche în periferia de est şi apoi va fi centrală întâlnirea şi prânzul cu puşcăriaşii de la „San Vittore” – „enunţă o realitate care este la inima Papei: Evanghelia depăşeşte orice excludere”. În al treilea rând, cardinalul a amintit stilul de exercitare a slujirii Papei, „care se joacă personal şi asta îi permite să-i întâlnească pe toţi şi să devină o emblemă a culturii întâlnirii. Întâlneşte simpatie şi a celor care nu cred şi mai ales în popor. Acţiunea sa uneşte gesturi, exemple, o cultură inspirată din ţara sa (pe care încă o înţelegem cu greu), şi în învăţătură. Este necesar să primim integral acest stil şi această persoană”. În sfârşit, arhiepiscopul a amintit că vizita „ne va da şi ocazia de a face în aşa fel încât metropola noastră să crească tot mai mult într-o deschidere universală faţă de toţi şi să fie un loc de întâlniri, de popoare şi de culturi. O misiune pe care o avem şi care va fi accentuată în următoarele două sau trei decenii”.

La conferinţa de presă au participat preşedintele regiunii Lombardia, Roberto Maroni, şi primarul de Milano, Giuseppe Sala: amândoi au amintit marea aşteptare, angajarea respectivelor instituţii pentru a garanta siguranţa dar au subliniat şi că oraşul nu va fi deloc „blindat”. „Aşteptarea este foarte puternică – a spus Sala – şi aşteptarea mea personală este în aceeaşi măsură. Această vizită nu va fi desigur blindată, chiar dacă vom acorda multă atenţia siguranţei. Ar fi complet contrar spiritului Sfântului Părinte”. Prefecţii de Milano şi Monza şi primarul de Monza au vorbit despre cifre: se prevede venirea a cel puţin jumătate de milion de persoane. Pentru deplasări au fost implicate căile ferate Trenor, cu garnituri speciale. Autocarele care se vor apropia de zona liturghiei, la parcul Monza, vor fi între 2500-3000.

Cât priveşte costurile, a vorbit monseniorul Bruno Marinoni, conducătorul organizării vizitei pentru dieceza de Milano: „Cea mai mare parte a costurilor se va referi la participarea oamenilor. Am estimat circa trei milioane şi 235 de mii de euro drept cheltuieli în ansamblu. Pentru organizarea voluntarilor 75.000 de euro; pentru comunicare 30 de mii de euro; pentru materialul distribuit credincioşilor pentru liturghie 230 de mii de euro; pentru cele două întâlniri de la Milano, în Dom şi în cartierul Case Bianche, circa 100 de mii de euro. Partea leului – a adăugat Marinoni – o va face desigur zona din Monza: scenă de 80 de metri, care va primi şi 500 de corişti şi mulţi preoţi bătrâni şi neputincioşi, va costa un milion şi 100 de mii de euro; aparatele audio în zonă 275 de mii, ecranele mari 310 mii; zona pentru neputincioşi (deja trei mii s-au înscris, plus tot atâţia însoţitori) 85 de mii de euro; structuri mari 40 de mii de euro; parapeturi 240 de mii; băi chimice 235 de mii; generatoare de electricitate 245 euro”. Sunt mulţi sponsorii implicaţi în proiect, bănci şi firme cu sponsorizări şi donaţii (până acum au ajung la un milion 300 de mii de euro). Este prevăzută şi o app pentru a putea face donaţii din parte oricui.

În sfârşit au fost prezentate spoturile care vor folosi pentru a-i invita pe oameni să participe la liturghia de la Monza. Biletele – desigur gratuite – trebuie cerute la fiecare parohie. Era prezent la conferinţa de presă şi actorul Giacomo Poretti, autor de video-scrisori ca pregătire pentru venirea Papei. În prima Poretti a glumit despre „dubia” celor patru cardinali referitor la Amoris laetitia, a spus lui Francisc: „Aici la Milano îi primim bine pe străini, în special pe argentinieni ca tine”, dând imediat după aceea numele unor cunoscuţi fotbalişti.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 27 februarie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.