Categorii

Cuvintele Sfântului Părinte Francisc adresate Asociaţiei Naţionale a Muncitorilor Bătrâni (15 octombrie 2016)

papa-muncitoriIubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Mă bucur să trăiesc împreună cu voi această zi de reflecţie şi rugăciune, inserată în contextul Sărbătorii bunicilor. Vă salut pe toţi cu afect, începând de la preşedinţii asociaţiilor, cărora le mulţumesc pentru cuvintele lor. Exprim aprecierea mea faţă de cei care au înfruntat dificultăţi şi greutăţi ca să nu lipsească la această întâlnire; şi în acelaşi timp sunt aproape de toate persoanele bătrâne, singure sau bolnave, care n-au putut să iasă din casă, dar care spiritual sunt unite cu noi.

Biserica priveşte la persoanele bătrâne cu afect, recunoştinţă şi mare stimă. Ele sunt parte esenţială a comunităţii creştine şi a societăţii. Nu ştiu dacă aţi auzit bine: bătrânii sunt parte esenţială a comunităţii creştine şi a societăţii. Îndeosebi reprezintă rădăcinile şi amintirea unui popor. Voi sunteţi o prezenţă importantă, pentru că experienţa voastră constituie o comoară preţioasă, indispensabilă pentru a privi la viitor cu speranţă şi responsabilitate. Maturitatea şi înţelepciunea voastră, acumulate de-a lungul anilor, pot să-i ajute pe cei mai tineri, susţinându-i pe drumul creşterii şi al deschiderii spre viitor, în căutarea drumului lor. De fapt, bătrânii dau mărturie că, şi în încercările cele mai dificile, nu trebuie pierdută niciodată încrederea în Dumnezeu şi într-un viitor mai bun. Sunt ca pomii care continuă să aducă rod: deşi sub povara anilor, pot să dea contribuţia lor originală pentru o societate bogată în valori şi pentru afirmarea culturii vieţii.

Nu sunt puţini bătrânii care angajează cu generozitate timpul lor şi talentele pe care Dumnezeu le-a încredinţat lor deschizându-se la ajutorul şi la sprijinul faţă de alţii. Mă gândesc la cei care se fac disponibili în parohii pentru o slujire cu adevărat preţioasă: unii se dedică pentru frumuseţea casei Domnului, alţii cateheţi, animatori ai liturgiei, martori ai carităţii. Şi ce să spunem despre rolul lor în cadrul familial? Câţi bunici se îngrijesc de nepoţi, transmiţând cu simplitate celor mai mici experienţa vieţii, valorile spirituale şi culturale ale unei comunităţi şi ale unui popor! În ţările care au îndurat o gravă persecuţie religioasă, bunicii au fost cei care au transmis credinţa noilor generaţii, conducându-i pe copii să primească botezul într-un context de clandestinitate grea.

Într-o lumea ca aceea actuală, în care adesea sunt mitizate forţa şi aparenţa, voi aveţi misiunea de a mărturisi valorile care contează cu adevărat şi care rămân pentru totdeauna, pentru că sunt înscrise în inima fiecărei fiinţe umane şi garantate de Cuvântul lui Dumnezeu. Tocmai ca persoane ale aşa-numitei vârste a treia voi, sau mai bine zis noi – pentru că şi eu fac parte din ea –, suntem chemaţi să lucrăm pentru dezvoltarea culturii vieţii, mărturisind că fiecare perioadă a existenţei este un dar al lui Dumnezeu şi are o frumuseţe a sa şi o importanţă a sa, chiar dacă sunt marcate de fragilitate.

În faţa atâtor bătrâni care, în limitele posibilităţilor lor, continuă să se dedice pentru aproapele, există atâţia care convieţuiesc cu boala, cu dificultăţi motorii şi au nevoie de asistenţă. Mulţumesc astăzi Domnului pentru multele persoane şi structuri care se dedică unei slujiri zilnice a bătrânilor, pentru a favoriza contexte umane adecvate, în care fiecare să poată trăi demn această importantă etapă a propriei vieţi. Institutele care găzduiesc bătrânii sunt chemate să fie locuri de umanitate şi de atenţie iubitoare, unde persoanele mai slabe nu sunt uitate sau neglijate, ci vizitate, amintite şi păzite ca fraţi şi surori mai mari. Se exprimă astfel recunoştinţa faţă de cei care au dat atât de mult comunităţii şi sunt rădăcina sa.

Instituţiile şi diferitele realităţi sociale pot să facă încă mult pentru a-i ajuta pe bătrâni ca să exprime cât mai bine capacităţile lor, pentru a facilita participarea lor activă, mai ales pentru a face în aşa fel încât demnitatea lor de persoane să fie mereu respectată şi valorizată. Pentru a face asta trebuie contrastată cultura nocivă a rebutului, care îi marginalizează pe bătrâni considerându-i neproductivi. Responsabilii publici, realităţile culturale, educative şi religioase, precum şi toţi oamenii de bunăvoinţă, sunt chemaţi să se angajeze pentru a construi o societate tot mai primitoare şi inclusivă.

Şi asta cu rebutul este urât! Una dintre bunicile mele îmi povestea această istorie, că într-o familie bunicul locuia cu ei [copii şi nepoţi], era văduv, dar a început să se îmbolnăvească, să se îmbolnăvească…, şi la masă nu mânca bine şi îi mai cădea pe jos un pic din mâncare. Într-o zi tatăl a decis ca bunicul să nu mai mănânce cu ei la masă, ci în bucătărie, şi a făcut o măsuţă mică pentru bunicul. Astfel, familia mânca fără bunicul. După câteva zile, când s-a întors acasă de la muncă, a găsit pe unul dintre copiii săi mititei care se juca cu lemnul, cuiele, ciocanele… „Dar ce faci?” [l-a întrebat tatăl]. Copilul a răspuns: „Fac o masă” – „Dar pentru ce?” – „Pentru tine. Pentru ca atunci când tu devii bătrân, să poţi mânca aşa”. Copiii desigur sunt foarte alipiţi de bunici şi înţeleg lucruri pe care numai bunicii pot să le explice cu viaţa lor, cu atitudinea lor. Această cultură a rebutului spune: „Tu eşti bătrân, mergi afară”. Tu eşti bătrân, da, dar ai atâtea lucruri să ne spui, să ne povesteşti, despre istorie, despre cultură, despre viaţă, despre valori… Nu trebuie lăsat ca această cultură a rebutului să meargă înainte, ci să existe mereu o cultură inclusivă.

Este important de a favoriza şi legătura dintre generaţii. Viitorul unui popor cere întâlnirea dintre tineri şi bătrâni: tinerii sunt vitalitatea unui popor pe drum şi bătrânii întăresc această vitalitate cu amintirea şi înţelepciunea. Şi vorbiţi cu nepoţeii voştri, vorbiţi. Lăsaţi ca ei să vă pună întrebări. Sunt de o particularitate diferită de a noastră, fac alte lucruri, lor le place altă muzică…, dar au nevoie de bătrâni, de acest dialog continuu. Şi pentru a le da înţelepciunea. Îmi face atât de bine să citesc episodul când Iosif şi Maria l-au dus pe Pruncul Isus – avea 40 de zile, pruncul – la templu; şi acolo au găsit doi bunici [Simeon şi Ana], şi aceşti bunici erau înţelepciunea poporului; îl lăudau pe Dumnezeu pentru că această înţelepciune putea să meargă înainte cu acest Prunc. Bunicii sunt cei care-l primesc pe Isus în templu, nu preotul: acesta vine după aceea. Bunicii. Şi citiţi asta, în Evanghelia lui Luca, este foarte frumos!

Dragi bunici şi drage bunice, mulţumesc pentru exemplul de iubire, de dăruire şi de înţelepciune pe care-l oferiţi. Continuaţi cu curaj să mărturisiţi aceste valori! Să nu lipsească din societate zâmbetul vostru şi luminozitatea frumoasă din ochii voştri: fie ca societatea să le poată vedea! Eu vă însoţesc cu rugăciunea mea, şi voi să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Şi acum asupra voastră şi asupra propunerilor şi proiectelor voastre de bine, invoc binecuvântarea Domnului.

Acum s-o rugăm pe bunica lui Isus, sfânta Ana; s-o rugăm pe sfânta Ana, care este bunica lui Isus şi să facem asta în tăcere, o clipă. Fiecare să ceară sfintei Ana ca să ne înveţe să fim bunici buni şi înţelepţi.

[Binecuvântarea]

Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.