Categorii

Creştini şi musulmani în rugăciune. Viitorul islamului în faţa derivei jihadiste

Crestini-musulmani-rugaciuneIniţiativa lansată de Conferinţa Episcopală Franceză şi receptată de Conferinţa Episcopală Italiană de a invita în parohii pe reprezentanţii comunităţilor musulmane, pentru celebrarea liturghiei duminicale, a dat naştere la evaluări discordante atât negative cât şi pozitive din ambele părţi. Critici negative în sânul Bisericii catolice şi tăceri stânjenitoare din partea unor comunităţi musulmane care n-au participat la iniţiativa comună; precum şi unele declaraţii pozitive ale autorităţilor şi credincioşilor catolici şi musulmani cu privire la oportunitatea şi necesitatea de a avea momente de rugăciune în comun, pentru a înlătura deriva fundamentalistă fanatică ce s-a schiţat cu atentatele petrecute în Europa, în Statele Unite şi în unele ţări asiatice, în timpul acestui an şi mai ales în luna iulie.

Bună parte dintre aceste atentate, revendicate de Da’ish sau de al-Qa’ida, au scos în evidenţă fragilitatea Occidentului nu numai de a da un răspuns omogen la problema terorismului internaţional, ci şi la miopia instituţiilor politice în a nu voi să accepte faptul că terorismul de matrice islamică nu poate să fie separat de problema mai amplă şi articulată a imigraţiei necontrolate care provine din nordul Africii şi din Peninsula arabică, precum şi din ţările balcanice şi din ţările asiatice precum Pakistan, Afganistan şi Bangladesh, vestite în mod notoriu prin emigraţia spre Occident.

Nici aici nu există capacitatea şi uneori voinţa de a admite la nivel politic eşecul unei strategii militare de limitare a jihadismului taliban şi Qa’idist, ca în cazul Afganistanului. Cu privire la Bangladesh, autorităţi cu greu acceptă eşecul unei politici permisive faţă de construirea a numeroase şcoli coranice din partea ţărilor precum Arabia Saudită, conduse de imami formaţi la şcoala fundamentalismului wahhabit şi a jihadismului islamic internaţional. Acestea sunt situaţii, cu problematici diferite, care au scos în evidenţă însă scopul jihadist comun: acela de a voi să ducă pretutindeni violenţa şi distrugerea pentru a destabiliza slabele democraţii occidentale, africane şi asiatice. La aceasta se adaugă marea încurcătură pentru guvernele din acele ţări implicate în atentate, care fie că vor vrea fie că nu vor vrea trebuie şi vor trebui să se confrunte cu un terorism internaţional, capabil să alimenteze în interiorul lor ura şi resentimentul printre tinerii mai marginalizaţi.

Am învăţat asta din mass-media şi din analizele experţilor: matricea jihadismului trebuie găsită într-o lectură ideologică şi violentă a Coranului, a Tradiţiei islamice (Sunna), în mod deosebit din spusele Profetului (Ahadith), precum şi din legea islamică însăşi (Shari’a). Această lectură preamăreşte dreptatea lui Dumnezeu, răzbunarea sa care se năpusteşte împotriva celor care neagă adevărata credinţă şi a idolatrilor, care trebuie să fie ucişi pentru a afirma adevărata credinţă a islamului. Acestea sunt discursuri delirante şi aş spune că sunt făcute de persoane necredincioase, precum şi instabile din punct de vedere psihiatric. Dar nu trebuie să fie subevaluate, pentru că sunt capabile de o inteligenţă rea care vrea să promoveze moartea şi nu viaţa. De fapt, ei golesc religia de conţinutul său formal: iubirea lui Dumnezeu faţă de om şi faţă de toată creaţia. Şi îl reduc pe Dumnezeu la un justificator al nelegiuirilor lor şi al ororii pe care le produc. Aici se află nihilismul jihadismului, care în cazul aşa-numitului Stat islamic (Da’ish), vrea să apară ca instituţie religioasă, politică şi militară, în forma unui adevărat totalitarism de califat, capabil să manipuleze conştiinţa şi mintea oamenilor, până acolo încât să aibă consensul şi sprijinul lor.

Acum aici apare întrebarea incomodă pentru musulmani, ca pentru toţi oamenii de bunăvoinţă: îi putem considera pe jihadişti nişte credincioşi ai islamului? Sunt ei reprezentativi ai tuturor acelor musulmani care în bună credinţă practică religia lor, urând violenţa? Mai înainte i-am numit „necredincioşi”, pentru că un credincios nu poate să-l reducă pe Dumnezeu să fie cauza dreptăţii-violenţei sale, fie ea gratuită sau de masă. Însă ei au făcut o mărturisire de credinţă islamică, ei cred în preceptele islamului şi citesc în fiecare zi Coranul şi Sunna. Deci nu putem să-i considerăm nişte musulmani. În modul lor sunt musulmani; sunt musulmani ca păcătoşi. Adică sunt musulmani împotriva eticii şi cultului islamic, deoarece trădează islamul. Se consideră musulmani, dar merg împotriva fundamentelor religiei lor. De fapt, în religia islamică este interzis a ucide, mai ales pe copii, pe cei religioşi; aşa cum este interzis a distruge locurile de cult. Şi totuşi aceşti „credincioşi” fac asta în mod sistematic crezând că ei câştigă paradisul prin masacru şi ceea ce ei numesc „martiriu”.

Însă în toate acestea adevăratele întrebări sunt altele: cu care lectură sau interpretare a izvoarelor islamice sunt ei hrăniţi? Care este matricea violentă din care derivă ideologia lor?

Este vorba despre deja citatul wahhabism, adică despre acel curent reformist şi puritan al islamuoui care de peste două secole face de acum şcoală în universul jihadist şi a inspirat mai întâi mişcările panislamice, apoi cele naţionaliste arabe cu dictatorii lor, apoi jihadismul din al-Qa’ida şi din Da’ish, în ei fac distincţie între ideologice şi instituţionale. Această ideologie vrea să ducă înapoi islamul cu secole, adică la originea sa şi vrea să adopte modelul purităţii strămoşilor evlavioşi ca fundament al ideologiei puritane şi violente jihadiste. Ei mitizează acea perioadă istorică a originilor islamului până acolo încât îl fac un abstract totalmente a-istoric, colorându-l cu interpretarea lor delirantă. Aici jihadiştii se pun în antiteză cu etica islamică, săvârşind păcatul lor religios şi intelectual: ei reinterpretează religia islamică prin categoriile lor a-istorice fără a face o hermeneutică a izvoarelor şi fără a aplica un criteriu istorico-critic textului coranic şi Sunnei, pentru a face să reiasă conţinutul preceptului coranic, adică promovarea binelui şi evitarea răului. Totul este citit de jihadişti în termeni literali şi redus numai la preceptul juridic, golindu-l de însemnătatea sa spirituală şi anagogică, reducând astfel jihadul (lupta împotriva păcatului şi a oricărei structuri de păcat), la singura formă a „războiului sfânt”, adică la „dreptatea-violenţa” împotriva celor care nu acceptă versiunea lor a islamului, acuzaţi că sunt corupătorii religiei.

De fapt, a spune: „noi suntem pentru moarte şi nu pentru viaţă” nu este islamic! A ucide femeile, bătrânii şi copiii nevinovaţi şi lipsiţi de apărare, nu este islamic! A ucide preoţii, imamii şi a distruge bisericile şi moscheile, nu este islamic! Toate acestea merg împotriva preceptului etic fundamental al islamului, care, aşa cum s-a spus deja, cere credinciosului să promoveze binele şi să evite răul.

Iată pentru ce este şi va fi important ca creştinii, musulmanii şi bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă să se adune împreună pentru a se ruga: pentru a descuraja violenţa care este impregnată în religii acolo unde unii dintre credincioşii lor îl folosesc pe Dumnezeu şi religia pentru a provoca violenţa, moartea, nihilismul. Este important să ne rugăm, pentru ca să fie descurajată violenţa care este în noi şi pentru ca inima noastră să lase spaţiu milostivirii lui Dumnezeu, iubirii sale faţă de om. Aceasta este munca pe care trebuie s-o facă toţi reprezentanţii religiilor şi în mod deosebit astăzi musulmanii: să citească propriile izvoare religioase printr-o lectură hermeneutică de tip spiritual, nu literală, nu juridică, ci teologică. Musulmanii din Occident ca şi din Orient trebuie să recupereze acea lectură spirituală şi morală a Coranului şi a Sunnei, care să-i poată deschidă ca să-l considere pe celălalt nu ca pe o ameninţare, ci ca pe o oportunitate de întâlnire şi de creştere umană şi spirituală.

De Paolo Nicelli

Doctor la Biblioteca Ambroziană; Director al Clasei de Studii Africane; Profesor de teologie dogmatică, misiologie, studii arabe şi islamistică.

(După agenţia AsiaNews, 3 august 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.