Categorii

Crăciunul rănit al ortodocșilor dezbinaţi

Ultima sărbătoare patronală de sfântul Andrei (30 noiembrie), celebrată ca în fiecare an la Istanbul de patriarhia ecumenică de Constantinopol, de data aceasta a avut ca „personaj neaşteptat” fluviul năvalnic de presiuni şi tensiuni politico-sociale care se dezlănţuie în jurul procesului de constituire a unei Biserici ortodoxe ucrainene autocefale, scoasă de sub jurisdicţia patriarhiei de Moscova. În ultimele zile din noiembrie, în vederea sărbătorii patronale, s-a înregistrat o accelerare evidentă a proceselor de sfâşiere. Acum, exceptând minunile, fraţii ortodocşi continuă dezbinaţi faţă de Crăciunul apropiat. Ruperea comuniunii ecleziale nu mai este numai un spectru sau o ameninţare, ci începe să se cristalizeze.

Pressing-ul lui Poroshenko

Preşedintele ucrainean Petro Poroshenko n-a ascuns niciodată că autocefalia Bisericii ortodoxe ucrainene îmbracă o importanţă crucială în proiectul său politic naţional şi doreşte ca această ţintă să fie obţinută cât mai curând, eventual chiar înainte de sfârşitul anului. Joi 29 noiembrie, într-o intervenţie a sa la tv, Poroshenko a spus că „statul ucrainean a făcut tot ceea ce putea şi trebuia să facă pentru a avem Tomos-ul” (documentul cu care patriarhia ecumenică va recunoaşte autocefalia/independenţa Bisericii ucrainene). Liderul ucrainean a susţinut că funcţionarii de la Moscova – inclusiv cei din serviciile secrete – erau „gata pentru orice” pentru a opri procesul, „dar Domnul este cu noi, în timp ce duce o luptă dreaptă pentru independenţa noastră”. Cuprins de solemnitatea momentului, preşedintele a anunţat şi că textul Tomos-ului „a fost deja aprobat” şi că patriarhul ecumenic Bartolomeu este pe punctul de a anunţa data adunării mitropoliţilor şi episcopilor din diferitele componente ortodoxe ucrainene pentru a realiza „unificarea” lor. Înainte de sărbătoarea sfântului Andrei, în timp ce era în desfăşurare Sinodul patriarhiei ecumenice, Poroshenko a trimis la Istanbul şi pe consilierul său Rostislav Pavlenko, director al Institutului naţional de studii strategice, care la 26 noiembrie a fost primit de patriarhul Bartolomeu şi a povestit că a avut cu el „o lungă şi cordială conversaţie despre evenimentele din Ucraina şi paşii finali pentru a ajunge la Tomos-ul cu privire la autocefalia Bisericii ortodoxe ucrainene”. Apoi, cu cuvinte mai precise şi liniştite cu privire la anunţurile lui Poroshenko, consilierul său Pavlenko a explicat şi că patriarhul Bartolomeu „va încredinţa Tomos-ul pentru autocefalia Bisericii ortodoxe ucrainene conducătorului său, atunci când va fi ales. Iată pentru ce textul său încă nu poate să fie publicat deocamdată”.

Confirmările lui Bartolomeu

La 29 noiembrie şi patriarhul ecumenic Bartolomeu, primind la Istanbul o delegaţie interparlamentară internaţională ortodoxă, a confirmat că Sinodul patriarhiei a examinat şi a aprobat statutul viitoarei Biserici ucrainene ortodoxe autocefale şi că adunarea de unificare şi alegere a primatului Bisericii ortodoxe ucrainene autocefale se va desfăşura în decembrie. Noul primat ucrainean, odată ales, va merge la Istanbul pentru a primi Tomos-ul din mâinile patriarhului ecumenic. „Este un fapt pur administrativ care nu influenţează în magisteriul Bisericii ortodoxe”, a explicat Bartolomeu. Însă vârfurile Bisericii ortodoxe ruse nu sunt de aceeaşi părere. Şi reacţia lor apare furibundă.

Loteria lui „cine cu cine este”

Purtătorul de cuvânt al patriarhiei de Moscova insistă asupra faptului că unele din cele 14 Biserici ortodoxe autocefale existente actualmente au manifestat împotrivire şi îndoieli cu privire la procesul demarat pentru acordarea autocefaliei unei Biserici ortodoxe ucrainene. Patriarhul sârb Irineu şi cel de Antiohia, Yohanna al X-lea, deja la 19 octombrie au invitat patriarhia de Moscova şi pe cea de Constantinopol să regăsească drumul „dialogului fratern”. Mai recent, la 12 noiembrie, adunarea episcopilor ortodocşi sârbi a definit ca „neîntemeiată canonic” decizia lui Bartolomeu de a restabili comuniunea deplină cu cele două grupări ecleziale ucrainene – conduse de mitropolitul Filaret Denishenko (care din 1995 a asumat titlul de „patriarh de Kiev”), respectiv de episcopul Macarie Maletic, conducător din 1991 al aşa-numitei Biserici ortodoxe autocefale ucrainene – care până acum erau considerate ca entităţi schismatice de restul ortodoxiei. Episcopii sârbi au cerut să se trateze şi tema acordării autocefaliei într-un nou Conciliu panortodox, după cel desfăşurat la Creta în 2016, care a îndurat o boicotarea imprudentă din partea patriarhiei de Moscova.

În ieşirile lor mediatice, reprezentanţii ortodoxiei ruse consideră sigur că episcopii şi comunităţile Bisericilor ortodoxe ucrainene legate cu patriarhia de Moscova nu vor lăsa jurisdicţia moscovită pentru a se uni cu proiectul Bisericii autocefale ucrainene. Până acum, dintre cei peste 80 de episcopi din Biserica ucraineană legată cu Moscova, numai trei au manifestat propria favoare pentru procesul menit să afirme autocefalia ortodoxiei ucrainene. Printre cei trei este episcopul Simeon de Vinnitsa şi Bar, contestat pentru alegerea sa de către preoţi şi credincioşi din dieceza sa.

Strategia „duplicării”

Când patriarhul Bartolomeu i-a repus în rangul lor pe Filaret şi pe Macarie, conducătorii celor două Biserici „necanonice” considerate schismatice nu numai de ortodocşii ruşi, patriarhia de Moscova a răspuns rupând comuniunea euharistică cu patriarhia ecumenică de Constantinopol. De atunci, „problema ucraineană” a depăşit nivelul dovezilor de forţă şi al disputelor de politică ecleziastică, atingând niveluri mult mai vitale. Şi-a dat seama de asta înţeleptul arhiepiscop Anastasios de Tirana, primat stimat al micii Biserici ortodoxe din Albania, care la 23 noiembrie a făcut cunoscute – mai ales pentru a le sustrage oricărei instrumentalizări de parte – cele două scrisori pe care le-a trimis cu privire la problema ucraineană patriarhului rus Kiril. În prima, scrisă la 10 octombrie, Anastasios definea proiectul pentru a garanta autocefalia ortodoxiei ucrainene ca un „marş pe un teren minat”, care în loc de a obţine unitatea între toate comunităţile ortodoxe ucrainene ar fi putut să provoace ruperea unităţii în Ecumene ortodoxă. În a doua scrisoare, scrisă la 7 noiembrie, Anastasios exprima toată descumpănirea sa îndurerată faţă de decizia patriarhului de Moscova de a suspenda comuniunea sacramentală cu patriarhia ecumenică. „Este de negândit”, a scris primatul ortodox de Albania, „ca Dumnezeiasca Euharistie, misterul prin excelenţă al iubirii infinite şi al umilirii lui Cristos poate să fie folosit ca o armă împotriva unei alte Biserici”. „Cum este posibil – a adăugat Anastasios – ca decizia şi ordinul ierarhiei Bisericii din Rusia să poată şterge energia Duhului Sfânt în bisericile ortodoxe care lucrează sub jurisdicţia patriarhiei ecumenice? Cum este posibil ca Dumnezeiasca Euharistie administrată în Bisericile din Asia Mică, din Creta, din Sfântul Munte şi pretutindeni pe pământ, să poată deveni inconsistentă pentru credincioşii ruşi ortodocşi? Şi dacă ei se apropie cu „teamă de Dumnezeu, credinţă şi iubire” să împărtăşească Sfintele daruri, cum este posibil ca ei să comită cu adevărat un «păcat», de care ar trebui chiar să se spovedească?”.

Ruperea comuniunii sacramentale între patriarhia de Moscova şi patriarhia de Constantinopol riscă să amorseze procese de sfâşiere potenţial inseparabile. Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk călătoreşte în toată lumea (Coreea, Creta, Grecia, dar şi China, Coreea de Nord şi Coreea de Sud) şi cu intenţia de a face să crească o reţea pastorală globală care să fie supusă patriarhiei de Moscova şi să nu aibă nicio împărtăşire la nivel sacramental cu episcopii şi bisericile legate cu jurisdicţia patriarhiei ecumenice de Constantinopol. Această reţea pastorală „rusă” tinde să se extindă şi la acele ţări şi la acele zone unde până acum creştinii ortodocşi legaţi cu patriarhia de Moscova, în absenţa parohiilor din Biserica rusă, frecventau bisericile puse sub jurisdicţia patriarhiei ecumenice de Constantinopol.

Un criteriu analog de „despărţire şi duplicare” pare să inspire vârfurile Bisericii ortodoxe ruse şi în relaţiile cu celelalte Biserici şi instituţii ecleziale. Cât timp durează ruptura cu Constantinopolul, patriarhia de Moscova nu va lua parte la dialogurile şi la raporturile care implică Biserica ortodoxă în ansamblul său, şi unde rolul de reprezentare şi de coordonare este exercitat de patriarhia ecumenică sau de delegaţii săi. Patriarhia de Moscova apare intenţionată să consolideze raporturi bilaterale cu vârfurile celorlalte Biserici, începând de la Biserica de Roma. Mitropolitul Hilarion a şters deja orice altă participare rusă la dialogul teologic desfăşurat de mulţi ani de Comisia mixtă catolico-ortodoxă despre temele primatului şi sinodalităţii. În acelaşi timp, în februarie, delegaţii ale Bisericii ortodoxe ruse şi a Sfântului Scaun vor efectua vizite intersectate cu ocazia celui de-a treia aniversări a întâlnirii dintre patriarhul de Moscova, Kiril, şi papa Francisc petrecută la Havana la 12 februarie 2016. Intenţia rusă pare aceea de a reînnoi în fiecare an trimiterea intersectată a delegaţiilor oficiale între patriarhiei de Moscova şi Sfântul Scaun concomitent cu aniversarea întâlnirii din Cuba dintre Kiril şi Francisc, în manieră analogă cu ceea ce se repetă în fiecare an cu schimbul de vizite între Biserica de Roma şi Biserica de Constantinopol, cu ocazia respectivelor sărbători patronale ale sfinţilor Petru şi Paul şi a sfântului Andrei.

În vizita sa la Fanar, la 30 noiembrie 2014, papa Francisc a spus că pentru a ajunge la ţinta unităţii depline cu creştinii ortodocşi Biserica catolică „nu intenţionează să impună nicio exigenţă, decât aceea a mărturisirii credinţei comune”. După părerea papei, refacerea comuniunii depline dintre catolici şi ortodocşi era posibilă deja atunci, fără nevoia de a cere fraţilor ortodocşi pre-condiţii cu caracter teologic sau jurisdicţional. Acum, tocmai din cauza problemelor şi conflictelor de jurisdicţie, mărturisirea de credinţă comună nu mai pare să garanteze unitatea sacramentală deplină nici măcar în sânul Bisericilor ortodoxe. Şi prin urmare şi drumul spre comuniunea sacramentală deplină între creştinii catolici şi ortodocşi apare din nou (şi devine obiectiv) mai dificilă.

De Gianni Valente

(După Vatican Insider, 2 decembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.