Categorii

Crăciunul. Părintele Ronchi: „Noi să fim Betleem. Vrem să fim leagănul sau mormântul lui Isus?”

Crăciunul „este un act de încredere care se naște dintr-o dorință de comuniune, comuniune care se întrerupsese. Bărbatul şi femeia, Adam şi Eva, nu au avut încredere în Dumnezeu, dar Dumnezeu va răsturna situația încrezându-se tocmai într-un bărbat şi într-o femeie”. Cuvânt al părintelui Ermes Ronchi, din Ordinul Slujitorilor Mariei, ales în 2016 de papa Francisc pentru a conduce exercițiile spirituale din Postul Mare pentru pontif şi pentru Curia Romană. „Se va încrede într-o fată tânără care spune «da» şi într-un bărbat rănit de îndoieli, dar care cu visele sale şi mâinile sale bătătorite se pune în slujba acestei tinere şi a pruncului său”.

Așadar un act de încredere absolută.

Da, un fir care repară ruptura creată în țesătura cosmosului. Şi în afară de asta este dăruirea de sine. Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva cu praful pământului, Ieremia spune că olarul a realizat vasul cu lut; însă acum olarul se face lut. Creatorul devine creatură, se face mic, fragil, şi se încredinţează la doi tineri îndrăgostiți. Istoria repornește de aici: de la umilinţa unui Dumnezeu care din mare creator se face vas sărac. Este tulburător să ne gândim că Domnul se face om pentru ca fiecare om să se poată recunoaște în El: nu are nicio logică decât excedentul iubirii sale.

Dumnezeu intră în istoria lumii în umilinţa cea mai totală, refuzat de hanuri, exclus, şi în acelaşi mod iese din ea răstignit ca un răufăcător între doi tâlhari…

Această începere de la capăt, de jos, de la cei din urmă pentru ca nimeni să nu fie exclus înseamnă o extindere a îmbrățișării pentru a ajunge la cel mai îndepărtate, pentru a înţelege că nimeni nu merge aşa de departe încât Dumnezeu să nu poată ajunge la el. Eu îmi imaginez Crăciunul ca îmbrățișarea lui Dumnezeu. Pentru Dumnezeu lumea nu este mereu comprehensibilă dar poate fi mereu îmbrățișată. Şi noi suntem în această lume, nu pentru a o converti, ci pentru a o iubi.

Crăciunul este numai o comemorare sau este şi un proiect de viaţă?

Este o realitate care tulbură; un eveniment dramatic în sensul că Nașterea Domnului este judecata lui Dumnezeu asupra acestei lumi, nu printr-un decret ci prin intermediul unui prunc, pentru ca lumea să devină cu totul alta faţă de ceea ce este. Este o judecată asupra lucrurilor. Lumea umbla mereu în aceeași direcție: cel mic în slujba celui mare, cel puternic şi cel tare care dominau asupra săracilor şi asupra celor slabi. Acum acest mecanism al istoriei se blochează, ca o roată bine unsă care dintr-o dată se blochează datorită unui grăunte de nisip care a ajuns în angrenajele sale şi apoi pleacă, dar în direcția inversă. Cu o răsturnare: Dumnezeu merge spre om, cel puternic se face mic. Acum mișcarea este de la marele templu la grotă, de la Ierusalim la Betleem, de la magi spre un nou-născut pentru că istoria nu mai poate fi cea de dinainte. Dar numai această răsturnare permite o viaţă bună, frumoasă şi fericită.

Are o extraordinară forță năvalnică imaginea unui Dumnezeu care se face mic şi lipsit de apărare ca un nou-născut…

Acel prunc va trăi numai dacă părinţii săi îl vor iubi, numai dacă Iosif şi Maria se vor îngriji de el. Mă impresionează să mă gândesc că Dumnezeu se încredinţează total acestei perechi de îndrăgostiți până acolo încât spune: „Dacă voi nu mă veți iubi, eu nu voi reuși să trăiesc”. Dumnezeu trăieşte prin iubirea noastră: noi putem să fim leagănul sau mormântul său, ieslea sa sau calvarul său.

Dar cu adevărat Atotputernicul are nevoie de iubirea noastră?

Este un cerșetor de iubire ca şi noi. Dumnezeu este iubire şi, cum susține Origene, caritas est passio. Dumnezeu, care este iubire, este şi pătimire, înțeleasă ca pătimire până la cruce dar şi ca pasiune faţă de noi. Dumnezeu mai întâi a pătimit, apoi s-a întrupat. A pătimit, adică a simțit suferința, văzându-l pe Adam, pe om, rătăcit şi oprimat, şi a hotărât să se întrupeze. Dumnezeu simte durere datorită durerii omului; aceasta este iubirea.

Care este astăzi mesajul Crăciunului?

Crăciunul ne cheamă la alegerea micimii, la a fi de partea celui care este mai fragil. Ne cheamă să-l ocrotim pe cel mai slab aşa cum au făcut Iosif şi Maria cu acel prunc. Ne cheamă să apărăm viaţa în fiecare situaţie în care este ameninţată. În afară de asta, la Crăciun eu mă simt ca o mamă a lui Cristos. Naște-te în mine, Doamne! Dacă Cristos nu se naște în noi se va naște în zadar. Trebuie să dăm acelei bucăți de Dumnezeu care este în fiecare dintre un pic de timp şi un pic de inimă, aşa cum o mamă face spațiu pruncului său în timp ce îi crește în sân. Noi toţi trebuie să devenim mamă a lui Cristos. Acesta este Betleem; să fim noi Betleem, inima noastră este leagănul său şi ieslea sa.

Care este urarea dumneavoastră?

Să ne lăsăm atinși de semne şi de simboluri. În faţa pruncului să ne despuiem de apărările noastre logice şi raționale. Pe pământ trebuie să salvăm două lucruri: pe prunci şi pe îndrăgostiți, pe Isus prunc şi pe Dumnezeu îndrăgostit.

De Giovanna Pasqualin Traversa

(După agenția SIR, 25 decembrie 2019)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.