Categorii

Crăciunul la Betleem, Pizzaballa: „Să fie învinsă psihologia duşmanului”

ierusalim„Nu se poate trăi un Crăciun închişi în siguranţă în spatele unei porţi. Dacă lui Dumnezeu nu i-a fost frică nici n-a avut dispreţ faţă de om, putem învăţa şi noi încrederea curajoasă care deschide celuilalt porţile dialogului şi întâlnirii”.

Este noaptea în care lumea întreagă priveşte la Betleem, locul unde s-a născut Isus, îmbrăcat în sărbătoare ca în fiecare noapte de Crăciun. În biserica „Sfânta Ecaterina” pentru Liturghia de la miezul nopţii sunt ca în fiecare an mii de credincioşi din Ţara Sfântă, autorităţile palestiniene cu preşedintele Abu Mazen, ambasadorii, în sfârşit şi câţiva pelerini mai mulţi după un an 2016 de criză şi din acest punct de vedere. Şi în faţa lor administratorul apostolic al patriarhiei latine de Ierusalim, arhiepiscopul Pierbattista Pizzaballa, a lansat o invitaţie puternică întregii lumi să nu se lase paralizată de nesiguranţă şi de indiferenţa la acest Crăciun aşa de marcat de violenţă.

Arhiepiscopul Pizzaballa porneşte încă o dată de la semnul porţii, care a însoţit Biserica întregul An Sfânt. „După Jubileul milostivirii – explică el – putem citi Crăciunul ca poarta pe care Dumnezeu o menţine deschisă pentru a ieşi spre om şi a-l invita să intre în comuniune cu el”. Dar este o invitaţie care astăzi ne provoacă. Pentru că la Betleem ca în toată lumea tentaţia unei sărbători trăite cu porţile închise, îndepărtând măcar pentru o zi problemele lumii de astăzi, este mai puternică decât oricând. Şi în schimb Crăciunul creştinilor – avertizează administratorul apostolic al Patriarhiei latine de Ierusalim – nu poate să fie „sărbătoarea magică sau sentimentală care trebuie trăită închişi în propriile case, siguri de propriile ţarcuri personale, familiale sau sociale. Nu este bucuria, pe atât de privată pe cât de autonomă şi indiferentă, a unei evadări din realitatea obositoare a cotidianului, o paranteză colorantă şi scânteietoare într-o viaţă prea cenuşie. Crăciunul este vestirea unei mântuiri care aşteaptă să fie primită pentru a se realiza”.

Un pas care cere curaj. De la Betleem, Pizzaballa nu poate să nu amintească multele suferinţe şi deziluzii care brăzdează lumea. „Speranţe de pace prea adesea dezamăgite – aminteşte el – violenţe şi atentate, cu vânt pe atât de retorice pe cât de ineficace”. Toate sunt fenomene care „ne determină să intrăm în tranşee, să blindăm porţile, să punem sisteme de supraveghere, mai degrabă să fugim departe decât să rămânem rezistând în încredere şi în speranţă”. Să constatăm că şi aici, printre noi, astăzi „nu este loc pentru ei”. „Suntem înfricoşaţi de ceea ce se întâmplă – continuă prelatul –, cu speranţele noastre care aici ca în prea mult ţări din lume naufragiază în mijlocul corupţiei, al imperiului banului, al violenţei sectare, al fricii: în Siria, Irak, Egipt, Iordania. Dar şi în Ţara Sfântă a noastră continuă să urce setea de dreptate şi demnitate, de adevăr şi iubire adevărată. De fapt, continuă să ne refuzăm şi să ne negăm reciproc, trăind şi gândind ca şi cum am exista numai noi şi n-ar fi loc pentru celălalt”.

Este un sentiment de închidere care merge cu mult dincolo de o contingenţă istorică deosebită sau de vreo coordonată geografică. Este ceva mai profund: „Nu e vorba numai despre o realitate sociologică – subliniază arhiepiscopul Pizzaballa chiar din locul unde s-a născut Isus –. Este mai degrabă un fenomen existenţial, o «psihologie a duşmanului» care în mod fatal se transformă în ideologie, generând un stil de viaţă agresiv, un mod conflictual de a se pune în faţa celorlalţi, fără speranţă pentru viitor. De la porţile casei până la graniţele statelor totul este o închidere, în frică şi în neîncredere, în excludere şi în război. Ne simţim toţi excluşi, blocaţi, separaţi. În schimb Crăciunul relatează despre o bucurie şi despre o pace care vin dacă vom avea bunăvoinţa de a deschide porţile; dacă vom împărtăşi bunăvoinţa lui Dumnezeu care deschide în loc să închidă, dăruieşte în loc să ia, iartă în loc să se răzbune”.

Iată, aşadar, răspunsul puternic al Crăciunului; alegerea la care „Poarta lui Dumnezeu, din care iese Fiul, Emanuel, Dumnezeu-cu-noi” ne cheamă, punând în joc libertatea noastră. „Vom trece acest prag? – s-a întrebat administratorul apostolic –. Nu este un slogan aşa de efect. Este o invitaţie adresată omului şi societăţii, politicii şi economiei, săracilor şi puternicilor din această lume: vom ieşi din închiderile noastre? Vom merge până la Betleem pentru a începe un drum nou sau vom rămâne închişi în palatele noastre ca să păstrăm puterea noastră, ca să apărăm interesele noastre, gata şi să-l excludem pe celălalt numai să menţinem poziţiile noastre? Vom şti să dăm, privind la acel Prunc, un răspuns la setea de dreptate şi de demnitate, la dorinţa de iubire şi fraternitate, la nevoia de întâlnire sau ne vom încredinţa iar strategiilor noastre politice sau militare de scurtă respiraţie?”.

„Răspunsul – a conchis Pizzaballa – nu este scris în stele ci în alegerile noastre libere şi responsabile. Şi în timp ce privim la Cristos prunc, Poartă deschisă a Tatălui pe care niciun refuz n-o poate închide, se reaprinde încrederea şi se reanimă speranţa şi iar cântăm: Tu eşti speranţa noastră: nu vom fi dezamăgiţi!”.

De Giorgio Bernardelli

(După Vatican Insider, 25 decembrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.