Categorii

Conferinţă de presă – Vizita papei Francisc în România, la Iaşi

Ne îndreptăm cu paşi repezi spre venirea papei Francisc în România, când îi va întâlni pe români la ei acasă. În sărbătoarea Buna-Vestire, la 25 martie 2019, Sfântul Scaun şi Conferinţa Episcopilor din România au comunicat programul călătoriei apostolice a papei Francisc în România, care va fi între 31 mai şi 2 iunie, cu diferite particularităţi în toate locurile pe care le va vizita papa, făcând să se întrevadă în mod special motoul: „Să mergem împreună!”

Pentru prezentarea programului general al vizitei papei Francisc, la Bucureşti, Comisia naţională de pregătire a vizitei papei Francisc în România, din cadrul Conferinţei Episcopilor din România, a organizat la 25 martie o conferinţă de presă la Bucureşti. Despre aceasta, se poate citi aici: www.bisericacatolica.ro.

Cât priveşte prezentarea programului vizitei de la Iaşi, marţi, 26 martie, s-a organizat o conferinţă de presă în aula „Anton Durcovici”, de la subsolul catedralei „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi. Au luat cuvântul PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă – coordonatorul comisiei locale de organizare, Mihai Chirica – primarul municipiului Iaşi, pr. Daniel Iacobuţ – responsabil cu organizarea celebrărilor liturgice şi pr. Adrian Blăjuţă – responsabil cu mass-media. Au fost prezenţi peste 30 de reprezentaţi din presa locală şi centrală.

În cadrul conferinţei, PS Petru Gherghel le-a urat bun venit jurnaliştilor şi le-a mulţumit pentru implicarea în răspândirea veştii bune a venirii papei Francisc în România şi implicit la Iaşi, dar şi pentru munca nobilă pe care o au de împlinit. PS Aurel Percă a vorbit despre stadiul pregătirilor în vederea venirii papei Francisc la Iaşi, pe care le desfăşoară Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, dar şi aspecte legate de pregătirea, în special, spirituală a pelerinilor, a celor care vor veni să-l întâmpine pe papa Francisc la Iaşi. Primarul Mihai Chirica a prezentat mai multe detalii tehnice de organizare, dar şi ceea ce presupune organizarea din punct de vedere logistic şi tehnic o întâlnire de anvergura celei pe care o vom trăi la Iaşi. Pr. Daniel Iacobuţ a prezentat titlul sărbătorii de la Iaşi, „Întâlnirea mariană cu tinerii şi familiile”, pentru a înţelege care este specificul său în contextul întregii vizite a papei Francisc în România. A insistat asupra faptului că întâlnirea de la Iaşi va fi o „autentică sărbătoare” şi care să „realizeze dorinţa sfântului papă Ioan Paul al II-lea, de acum 20 de ani, când şi-a manifestat dorinţa de ai fi întâlnit pe tineri, dar nu a fost posibil”. Pr. Adrian Blăjuţă, moderatorul conferinţei de presă, a prezentat pe scurt etapele vizitei papei Francisc în România, cu un accent mai mult pe sărbătoarea de la Iaşi.

La Iaşi, Sfântul Părinte va sosi la 1 iunie, după ora 17.00, pentru a vizita catedrala romano-catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” şi pentru a participa la „Întâlnirea mariană cu tinerii şi familiile”, în faţa Palatului Culturii. Timp de aproximativ o oră şi jumătate, va fi o sărbătoare a întâlnirii cu Sfântul Părinte, o întâlnire trăită sub privirile sfintei Fecioare Maria. Credincioşii care vor participa vor avea bucuria de a se ruga Maicii Sfinte împreună cu papa Francisc. Protagoniştii întâlnirii cu Sfântul Părinte vor fi tinerii şi familiile, către care se va îndrepta şi mesajul special al urmaşului sfântului Petru.

Pentru evenimentul istoric de la Iaşi, peste 35.000 de persoane şi-au anunţat prezenţa, iar listele nu sunt închise. Există şi posibilitatea înscrierii ca voluntar pentru implicarea în buna desfăşurare a evenimentului, alăturându-se celor peste 250 de voluntari care s-au oferit deja. Înscrierea se poate face prin intermediul site-ului Episcopiei de Iaşi, la adresa http://www.ercis.ro/papafrancisc/voluntari/.

Odată cu pregătirea pentru solemnitatea Învierii, continuă în comunităţile Diecezei de Iaşi şi pregătirea spirituală pentru vizita papei Francisc, dar şi rugăciunea pentru urmaşul lui Petru, pentru ca întâlnirea cu el să fie rodnică în credinţă pentru cei care îl vor vedea şi îi vor asculta mesajul.

Pr. Adrian Blăjuţă

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.