Categorii

Conferinţă de presă de prezentare a Mesajului Sfântului Părinte pentru Postul Mare 2019 (26 februarie 2019)

Marţi, 26 februarie, în Aula Ioan Paul al II-lea, din Sala de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc o conferinţă de presă pentru prezentarea Mesajului Sfântului Părinte Francisc pentru Postul Mare 2019 cu titlul „Creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,19). Au intervenit cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson, prefect al Dicasterului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale; Mons. Segundo Tejado Muñoz, subsecretar al aceluiaşi dicaster; dr. Alberto Piatti, Executive Vice President – Impresa Responsabile e Sostenibile di Eni.  Publicăm în continuare intervenţia cardinalului Peter Kodwo Appiah Turkson:

Intervenţia cardinalului Peter K. A. Turkson

În Doctrina Socială a Bisericii expresia clasică „dezvoltare autentică şi integrală” este înrădăcinată într-o relaţie antropologică precum şi într-o interconectare cu toate lucrurile. De aceea persoana umană nu este centrul auto-referenţial al creaţiei. În caracterul distinctiv al creării sale după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi în faptul de a fi în duhul lui Dumnezeu, fiinţa umană este o parte interconectată şi interdependentă a lumii create astfel. Dând nume şi semnificaţie tuturor lucrurilor care există, precum şi animalelor, şi responsabil de creaţie ca o grădină de cultivat şi îngrijit, fiinţa umană este considerată şi înţeleasă în rolul său propriu, ca „mare preot” al creaţiei. Bărbatul şi femeia reprezintă creaţia, din care ei sunt parte în faţa lui Dumnezeu; şi acţiunile lor au aşadar în mod drastic şi radical efecte asupra destinului creaţiei.

Noi vedem cum acest lucru este reprezentat în două pagini din cartea Genezei, pe care le-am citit în urmă cu doar două săptămâni în urmă la liturghie. Spune Gen 6,5-8: „Domnul a văzut că răutatea omului pe pământ era mare şi că toate gândurile plănuite de inima lui erau rele tot timpul. Domnului i-a părut rău că l-a făcut pe om pe pământ şi s-a mâhnit în inima lui. Şi a spus Domnul: «Îl voi şterge de pe faţa pământului pe omul pe care l-am creat şi, împreună cu omul, şi animalele, reptilele şi păsările cerului…»”. Apoi a venit furtuna care a distrus totul şi Noe a salvat ceea ce luase în arcă.

După potop şi după jertfa lui Noe, Dumnezeu a spus din nou: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului… şi nu voi mai lovi toate vieţuitoarele, aşa cum am făcut” (Gen 8,21). În acelaşi mod, profetul Isaia ne spune că „cerul cu pământul piere… ţara este întinată de locuitorii ei, întrucât au încălcat legile” (Is 24,4 şu).

Aceasta este logica ce se află la baza Mesajului nostru pentru Postul Mare din acest an! Răscumpărarea omenirii şi eliberarea sa de rău şi de păcat exprimă răscumpărarea întregii creaţii de blestem şi de toate relele pe care ea le îndură din cauza păcatului omenirii. Răscumpărarea şi eliberarea omenirii de păcat sunt concepute, în Mesajul nostru pentru Postul Mare, în termeni de regenerare filială: renaşterea omenirii (Adam) ca fii/fiice ai lui Dumnezeu; şi asta aşteaptă cu nerăbdare creaţia (cf. Rom 8,19)!

La Paşte, în moartea şi în învierea lui Isus, opera de răscumpărare se împlineşte şi se oferă omenirii pentru a fi însuşită. Şi astfel dorinţa creaţiei pentru eliberarea sa se exprimă în două direcţii: în realizarea operei de răscumpărare din partea lui Cristos, şi în omenirea care îşi însuşeşte moartea şi învierea lui Cristos însuşi. Pentru aceasta creaţia încă aşteaptă „cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu”. În acest timp al Postului Mare, în aşteptarea celebrării comemorării operei răscumpărătoare a lui Cristos pentru noi, pentru ca victoria lui Cristos asupra păcatului şi a morţii să devină şi a noastră, noi înşine „care avem ca prim dar al lui Dumnezeu Duhul, şi noi suspinăm în noi înşine, aşteptând înfierea şi răscumpărarea trupului nostru” (Rom 8,23).

Mesajul pentru Postul Mare din acest an ne invită să celebrăm Paştele ca o sărbătoare a chemării omului la o nouă naştere, realizarea căreia, dacă este o experienţă proiectată în viitor, este înrădăcinată şi în prezent: în condiţia umană care este suprapunerea. Adică suprapunerea vârstelor şi timpurilor între ceea ce deja a fost şi ceea ce va fi, între Adam şi Cristos, cădere şi răscumpărare.

Prezentul condiţiei umane, şi cu asta desigur tot ceea ce se referă la creaţie, este o tensiune între moştenirea lui Adam şi răscumpărarea lui Cristos şi a Duhului său, deja în acţiune în viaţa omului. Noi cunoaştem moştenirea lui Adam, munca şi ispita trupului (amintim Scrisoarea către Romani 6,19-23): „După cum odinioară vă puneaţi mădularele ca sclavi ai necurăţiei şi nelegiuirii spre nelegiuire, tot aşa, acum, oferiţi-vă mădularele ca sclavi ai dreptăţii spre sfinţenie. Căci atunci când eraţi sclavii păcatului, eraţi liberi în ceea ce priveşte dreptatea. Dar ce rod aveaţi atunci? Acum vă ruşinaţi de acele lucruri, de vreme ce sfârşitul lor este moartea. Acum însă, după ce aţi fost eliberaţi de păcat şi aţi devenit sclavi ai lui Dumnezeu, aveţi rodul vostru spre sfinţire, iar scopul este viaţa veşnică. Într-adevăr, răsplata păcatului este moartea, în timp ce harul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Cristos Isus, Domnul nostru”.

De aceea noi continuăm să fim supţi din nou de diferitele manifestări ale puterii păcatului şi de consecinţele sale în viaţa noastră, dar răscumpărarea lui Cristos ne oferă tuturor în acelaşi timp „o altă bază de operare şi de lucru” pentru vieţile noastre care tind spre păcat. Şi exact de la această bază suntem chemaţi să pornim, să trăim şi să acţionăm. A trăi realitatea răscumpărării lui Cristos, care ne-a făcut „fii ai lui Dumnezeu”, deschizându-ne uşile la relaţia cu Cristos şi cu Duhul său (putem să-l cităm pe sfântul Ioan Paul al II-lea care spunea: „deschideţi, ba chiar deschideţi larg uşile inimii lui Cristos şi puterii sale divine”), şi să formăm în noi imaginea lui Cristos însuşi, Fiu al lui Dumnezeu.

Formarea şi creşterea imaginii lui Cristos în noi ne conduc la renaşterea în gloria fiilor lui Dumnezeu şi cu noi tot aşa şi restul creaţiei. Aceasta este aclimatizarea angajării noastre de Postul Mare anul acesta: trăind constant experienţa păcatului uman (care este adică un raport de filiaţie trădată), noi avem în acelaşi timp posibilitatea harului răscumpărării lui Cristos şi a darului Duhului său, pentru a da formă treptat vieţilor noastre şi a intra în gloria de a fi fii şi fiice ai lui Dumnezeu. Aşa cum spune Prima Scrisoare a lui Petru 1,22-23: „Deoarece, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţat sufletele în vederea unei dragoste fraterne fără ipocrizie, iubiţi-vă mereu unii pe alţii cu inimi curate, pentru că aţi fost renăscuţi nu dintr-o sămânţă pieritoare, ci nepieritoare, prin cuvântul viu şi veşnic al lui Dumnezeu”.

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.