Categorii

Conferinţă de presă de prezentare a Mesajului Sfântului Părinte Francisc pentru a XXIV-a Zi Mondială a Bolnavului (Ţara Sfântă, 6-13 februarie 2016)

Ziua-BolnavuluiJoi, 28 ianuarie 2016, în Aula Ioan Paul al II-lea a Sălii de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc Conferinţa de presă de prezentare a Mesajului Sfântului Părinte Francisc pentru a 24-a Zi Mondială a Bolnavului (ediţie solemnă) care se va ţine la Nazaret în Ţara Sfântă la 11 februarie. Mesajul Sfântului Părinte pentru această zi, cu tema: „A ne încrede în Isus milostiv ca Maria: «Faceţi tot ce vă va spune» (In 2,5)”, a fost publicat la 15 septembrie 2015. Au intervenit la Conferinţa de Presă: E.S. Mons. Zygmunt Zimowski, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari (pentru Pastoraţia Sănătăţii); mons. Jean-Marie Mpendawatu Mate Musivi, secretar al dicasterului; părintele Augusto Chendi, M.I., subsecretar al aceluiaşi Consiliu Pontifical; părintele Pietro Felet S.C.I., secretar general al Adunării Ordinariilor Catolici din Ţara Sfântă şi referent local pentru organizarea Zilei Mondiale a Bolnavului 2016. Prezentăm în continuare intervenţiile:

Intervenţia E.S. Mons. Zygmunt Zimowski

Este în faţa noastră celebrarea celei de-a XXIV-a Zi Mondială a Bolnavului care va avea loc în Ţara Sfântă, la Nazaret. Papa Francisc în Mesajul pregătit pentru acest eveniment a scris că va fi pentru el ocazie pentru „a fi în mod deosebit aproape de voi, dragi persoane bolnave, şi de cei care se îngrijesc de voi”.

Aş vrea să amintesc că această Zi a fost instituită de sfântul Ioan Paul al II-lea cu o scrisoare scrisă Eminenţei Sale cardinalul Fiorenzo Angelini, primul preşedinte al Consiliului nostru Pontifical, la 13 mai 1992, în care Sfântul Părinte preciza scopul acestei celebrări, pe care aş vrea să-l amintesc acum: „Celebrarea anuală a «Zilei Mondiale a Bolnavului» are deci scopul clar de a sensibiliza poporul lui Dumnezeu şi, prin urmare, multiplele instituţii sanitare catolice şi însăşi societatea civilă, de necesitatea de a asigura cea mai bună asistenţă celor bolnavi; de a ajuta pe cel care este bolnav să valorizeze, pe planul uman şi mai ales pe cel supranatural, suferinţa; să implice în manieră deosebită diecezele, comunităţile creştine, familiile călugăreşti în pastoraţia sanitară; să favorizeze angajarea tot mai preţioasă a voluntariatului; să amintească de importanţa formării spirituale şi morale a lucrătorilor sanitari şi, în sfârşit, să facă să se înţeleagă mai bine importanţa asistenţei religioase a bolnavilor din partea preoţilor diecezani şi călugări, precum şi a celor care trăiesc şi lucrează alături de cel care suferă”.

1. „A ne încrede în Isus milostiv ca Maria: «Faceţi tot ce vă va spune» (In 2,5)” este tema Mesajului papal. Primul punct care ar trebui subliniat este locul celebrării Zilei, adică Ţara Sfântă. Pentru acest motiv, Sfântul Părinte Francisc a propus meditarea relatării evanghelice a nunţii din Cana (In 2,1-11) unde Isus a făcut prima sa minune prin mijlocirea Mamei sale. În afară de asta, trebuie amintit că la Nazaret se va desfăşura celebrarea principală, unde – sunt tot cuvintele Sfântului Părinte – „«Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi» (In 1,14). La Nazaret, Isus a început misiunea sa mântuitoare, aplicând sieşi cuvintele profetului Isaia, aşa cum ne prezintă evanghelistul Luca: «Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor închişi eliberarea şi celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriţi; să vestesc un an de îndurare al Domnului» (4,18-19)”.

Aşadar suntem în Galileea unde Isus a săvârşit atâtea vindecări. În Mesaj, Papa Francisc ne aminteşte importanţa apropierii lui Isus de cei bolnavi şi de cei suferinzi; El „merge alături de noi, împovărat de Cruce. […] Credinţa în Dumnezeu este, pe de o parte, pusă la încercare, dar în acelaşi timp revelează toată potenţialitatea sa pozitivă. Ea ne oferă o cheie cu care putem descoperi sensul cel mai profund a ceea ce trăim”. Această cheie se numeşte încredere. E suficient a aminti un episod descris de sfântul Matei despre chemarea lui Cristos la patul unui bolnav. Centurionul se adresează lui Isus: „Doamne, servitorul meu zace în casă, paralizat, suferind groaznic”. „Voi veni eu însumi şi-l voi vindeca” (Mt 8,6.7). Acesta este un caz, unul din atâtea; de fapt, toată Evanghelia este plină de asemenea evenimente. Cristos, chemat cu încredere la bolnavi. Cristos, chemat de bolnavi. Cristos, în slujba oamenilor suferinzi. Cuvintele din Evanghelia după Marcu, citite în zilele trecute în timpul Euharistiei, ne amintesc minunile de vindecare făcute de Isus. Şi noi suntem chemaţi în mod constant. Toţi, într-un anumit sens, suntem chemaţi, chiar dacă fiecare în mod diferit. Chemarea – invitaţia, pe care centurionul din Evanghelie a adresat-o lui Cristos se repetă neîncetat. Omul suferă în diferite locuri, uneori „suferă teribil”. Şi cheamă un alt om. Are nevoie de ajutorul său. Are nevoie de prezenţa sa. Uneori ne intimidează faptul că nu putem „vindeca”, nu putem ajuta ca Isus. Încercăm să depăşim această încurcătură. Important este să mergem. Să stăm alături de omul care suferă. El, probabil, mai mult decât de vindecare are nevoie de prezenţa omului, de inima umană pline de milostivire, de solidaritatea umană.

Este vorba despre medici, despre infirmieri, despre toţi reprezentanţii lucrătorilor sanitari. Este vorba despre instituţiile care slujesc sănătatea umană: ambulatorii medicale şi dentiste, farmacii, spitale, clinici, localităţi climatice, sanatorii, case de îngrijire. Aşadar trebuie susţinută cu orice preţ tradiţia frumoasă: lucrarea medicului şi a infirmierului este tratată nu numai ca o profesie, ci şi chiar mai înainte ca o slujire, o „vocaţie”. Îngrijirea faţă de cei neputincioşi fizic şi faţă de bătrâni, îngrijirea faţă de bolnavii mentali – aceste sectoare constituie, mai mult decât orice alt domeniu al vieţii sociale, metrul culturii societăţii şi a statului.

2. În al doilea rând ar trebui amintit că celebrarea acestei Zile se înscrie foarte bine şi în cadrul Jubileului Extraordinar al Milostivirii. Vom vizita bazilica Sfântului Mormânt şi a Agoniei (Ghetsemani), locuri în care Cristos s-a încredinţat Tatălui pentru mântuirea noastră, având conştiinţa că „A crede în Fiul răstignit înseamnă «a-l vedea pe Tatăl», înseamnă a crede că iubirea este prezentă în lume și că această iubire e mai puternică decât orice fel de rău în care omul, omenirea, lumea sunt cufundați. A crede într-o astfel de iubire înseamnăa crede în milostivire. Aceasta este, într-adevăr, dimensiunea indispensabilă a iubirii; este ca un al doilea nume al ei […]. Acela care «a trecut făcând bine și tămăduind»și «vindecând orice boală și orice neputință» pare acum să merite El însuși cea mai mare milostivire și să facă apel la milostivire, când este arestat, batjocorit, osândit, biciuit, încununat cu spini, când este pironit pe cruce și moare în chinuri sfâșietoare” (Dives in misericordia, 7).

Isus a unit omenirea prin crucea sa şi celebrarea Zilei Mondiale a Bolnavului în Ţara Sfântă ne va ajuta să realizăm dorinţa pe care Papa Francisc a exprimat-o în bula de convocare, adică: „Acest An Jubiliar trăit în milostivire să poată favoriza întâlnirea cu [ebraismul, cu islamul] şi cu celelalte nobile tradiţii religioase; să ne facă mai deschişi la dialog pentru a ne cunoaşte şi a ne înţelege mai bine; să elimine orice formă de închidere şi de dispreţ şi să şteargă orice formă de violenţă şi de discriminare” (Misericordiae vultus, 23). Fiecare spital sau casă de îngrijire – aminteşte Sfântul Părinte – poate să fie semn vizibil şi loc pentru a promova cultura întâlnirii şi a păcii, unde experienţa bolii şi a suferinţei, precum şi ajutorul profesional şi fratern, să contribuie la depăşirea oricărei limite şi a oricărei diviziuni.

3. Papa Francisc în Mesajul său ne aminteşte în sfârşit rolul servitorilor. „În scena de la Cana, în afară de Isus şi de Mama sa, sunt cei care sunt numiţi «servitori», care primesc de la ea această indicaţie: «Faceţi tot ce vă va spune» (In 2,5). Desigur, minunea are loc prin lucrarea lui Cristos; totuşi, El vrea să se folosească de ajutorul uman pentru a săvârşi minunea. Ar fi putut să apară direct vinul în amfore. Dar vrea să se bazeze pe colaborarea umană şi le cere servitorilor să le umple cu apă. Cât este de preţios şi plăcut lui Dumnezeu a fi servitori ai altora! Asta mai mult decât orice alt lucru ne face asemenea lui Isus, care «nu a venit pentru a fi slujit, ci pentru a sluji» (Mc 10,45)”. Ziua Mondială a Bolnavului ne va da ocazia de a aminti atâţia sfinţi şi fericiţi, care, în timpul istoriei, au slujit pe cei bolnavi şi pe cei suferinzi. Papa Benedict, la sfârşitul enciclicei sale Deus caritas est a citat câţiva: Francisc de Assisi, Ignaţiu de Loyola, Ioan al lui Dumnezeu, Camil de Lellis, Vincenţiu de Paul, Luiza de Marillac, Iosif B. Cottolengo, Ioan Bosco, Alois Orione, Tereza de Calcutta…, indicând cu aceste figuri „rămân modele însemnate de caritate socială pentru toţi oamenii de bunăvoinţă”. În Mesaj se vorbeşte şi despre cele două surori canonizat în luna mai anul trecut: sfânta Maria Alfonsina Danil Ghattas şi sfânta Maria a Răstignitului Baouardy, ambele fiice ale Ţării Sfinte. Papa Francisc recomandă că şi noi, „şi noi, sănătoşi sau bolnavi, putem oferi trudele şi suferinţele noastre ca pe acea apă care a umplut amforele la nunta din Cana şi a fost transformată în vinul cel mai bun. Cu ajutorul discret dat celui care suferă, precum şi în boală, se ia pe umerii proprii crucea de fiecare zi şi se urmează Învăţătorul (cf. Lc 9,23); şi chiar dacă întâlnirea cu suferinţa va fi mereu un mister, Isus ne ajută să-i dezvăluim sensul”.

Rodul acestei Zile trebuie să fie concret, apropierea inimilor noastre care se exprimă în milostivirea faţă de cei bolnavi şi nevoiaşi, pe care trebuie să-i facem să simtă apropierea, sau proximitatea, materială şi spirituală, a întregii comunităţi creştine. Este important să nu-i lăsăm în abandonare şi în singurătate în timp ce trebuie să înfrunte un moment atât de delicat din viaţa lor. De aceea sunt vrednici de merit cei care cu răbdare şi iubire pun în slujba lor competenţe profesionale şi căldură umană. Ne gândim la medici, la infirmieri, la lucrătorii sanitari, la rude, la voluntari, la călugări şi la călugăriţe, la preoţi care, fără a se cruţa, se apleacă asupra lor, ca samariteanul milostiv, neprivind la condiţia lor socială, la culoarea pielii sau la apartenenţa religioasă, ci numai la ceea ce au ei nevoie.

Mesajul se termină cu rugăciunea de încredere: „Să încredinţăm mijlocirii Fecioarei neliniştile şi suferinţele, împreună cu bucuriile mângâierile, şi să îndreptăm către ea rugăciunea noastră, pentru ca să-şi îndrepte spre noi ochii săi cei milostivi, în special în momentele de durere, şi să ne facă vrednici să contemplăm astăzi şi pentru totdeauna Faţa milostivirii, pe Fiul său Isus”.

_______________

Intervenţia monseniorului Jean-Marie Mate Musivi Mupendawatu

Bună ziua tuturor şi mulţumesc pentru prezenţa voastră.

1. Suntem aici ca să prezentăm Ziua Mondială a Bolnavului, ZMB în siglă, care, ajunsă la a 24-a ediţie a sa, anul acesta va fi celebrată în formă solemnă. ZMB, instituită la 13 mai 1992, prin voinţa sfântului Ioan Paul al II-lea, este la 11 februarie, în comemorarea Sfintei Fecioare Maria de Lourdes, localitatea de la poalele Pirineilor care a devenit un templu universal al suferinţei umane. De ce Lourdes? Este vorba despre un sanctuar care – aşa cum a scris Sfântul Părinte în scrisoarea de instituire a Zilei Mondiale a Bolnavului, adresată cardinalului Fiorenzo Angelini, pe atunci preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari – este unul „dintre cele mai îndrăgite de lumea creştină, este loc şi în acelaşi timp simbol de speranţă şi de har, în semnul acceptării şi al oferirii suferinţei mântuitoare” (nr. 3).

În primul paragraf al scrisorii de instituire a ZMB, sfântul Ioan Paul al II-lea scrie clar că decizia sa este ca răspuns la cererea multor conferinţe episcopale şi a organismelor catolice naţionale şi internaţionale, în afară de asta, continuă Sfântul Părinte, „consider, de fapt, deosebit de oportun să extind la toată comunitatea eclezială o iniţiativă care, deja în desfăşurare în unele ţări şi regiuni, a dat roade pastorale cu adevărat preţioase” (nr. 1). Printre ţările în care Ziua Naţională a Bolnavului se celebra înainte de instituirea pentru Biserica universală putem cita:

– Rwanda (din anii ’60), din iniţiativa Asociaţiei studenţilor şi şcolile medii superioare; o dată pe an, studenţii din şcolile medii superioare dintr-o zonă se întâlneau pentru a celebra Ziua Naţională. Deci rezultă că în toată ţara această zi este celebrată de studenţi.

– Spania (1984), promovată de fraternitatea creştină a bolnavilor şi neputincioşilor;

– Cuba (1988), la nivel naţional.

Aveţi în dosare lista oraşelor unde au fost celebrate cele 23 de Zile Mondiale ale Bolnavului ţinute până acum. Un criteriu, de care trebuie ţinut cont mereu, este celebrarea ZMB în toate continentele şi de preferinţă la sanctuarele mariane.

Doresc acum să evidenţiez câteva elemente referitoare la prima Zi Mondială a Bolnavului, celebrată în 1993 la Lourdes, şi la a XXI-a Zi Mondială a Bolnavului celebrată în 2013 la Altötting (Bavaria).

2. În Mesajul pentru prima Zi Mondială a Bolnavului, ţinută întocmai la Lourdes în 1993 – sfântul Ioan Paul al II-lea se întreba „cum să descoperim în momentul încercării aportul constructiv al durerii? Cum să dăm semnificaţie şi valoare angoasei, neliniştii, relelor fizice şi psihice care însoţesc condiţia noastră muritoare? Ce justificare să găsim pentru declinul de la bătrâneţe şi pentru ţinta finală a morţii care, în pofida oricărui progres ştiinţific şi tehnologic, continuă să subziste în mod inexorabil?”. „Numai în Cristos – explica el – Cuvânt întrupat, răscumpărător al omului şi învingător al morţii, este posibil să găsim răspunsul liniştitor la aceste întrebări fundamentale. În lumina morţii şi învierii lui Cristos boala nu mai apare ca eveniment exclusiv negativ: mai degrabă ea este văzută ca o «vizită a lui Dumnezeu», ca o ocazie «pentru a elibera iubire, pentru a face să se nască fapte de iubire faţă de aproapele, pentru a transforma toată civilizaţia umană în civilizaţie a iubirii». În această perspectivă – adăuga Sfântul Părinte – pentru a face mai umană şi mai adecvată asistenţa sanitară este fundamental să putem face referinţă la o viziune transcendentă despre om, care să scoată în evidenţă în cel bolnav, imagine şi fiu al lui Dumnezeu, valoarea şi sacralitatea vieţii”.

3. În Mesajul pentru a XXI-a Zi Mondială a Bolnavului celebrată în 2013 la Altötting, Papa Benedict al XVI-lea, amintea figura emblematică a samariteanului milostiv, care se apleacă pentru a ajuta un om rănit şi abandonat pe marginea drumului, amintind cuvintele conclusive ale parabolei evanghelice: „Mergi şi fă şi tu la fel”. Este vorba despre un model la care toţi ne putem conforma – călugări şi laici, în ţinuturile în care există mare suferinţă precum şi în simplitatea vieţii zilnice – în faţa bolnavilor şi a tuturor celor suferinzi fără distincţii, conştienţi că samariteanul milostiv prin excelenţă este însuşi Isus. Scrie Benedict al XVI-lea: „Domnul arată care este atitudinea pe care trebuie să o aibă fiecare discipol al său faţă de ceilalţi, îndeosebi dacă au nevoie de îngrijire. Deci este vorba de a lua din iubirea infinită a lui Dumnezeu, printr-o relaţie intensă cu El în rugăciune, forţa de a trăi zilnic o atenţie concretă, asemenea Samariteanului Milostiv, faţă de cel care este rănit în trup şi în spirit, faţă de cel care cere ajutor, chiar dacă este necunoscut şi lipsit de resurse”. Figura samariteanului milostiv ne este deosebit de îndrăgită în acest an jubiliar pe care Papa Francisc a voit să-l dedice temei milostivirii. Acest om pe care evanghelistul Luca ni-l prezintă ca un călător care, provenind din regiunea Samariei, trecând pe lângă omul pe jumătate mort, prădat şi bătut de tâlhari, „l-a văzut şi i s-a făcut milă”. Samariteanul milostiv „apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând untdelemn şi vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară şi ducându-l la un han, i-a purtat de grijă”. Samariteanul milostiv este exemplul iubirii faţă de aproapele, pune în practică voinţa lui Dumnezeu dar mai ales aici întrupează milostivirea lui Dumnezeu faţă de cel care are nevoie.

Înainte de a încheia, doresc să subliniez diferenţa dintre Ziua Mondială a Bolnavului, care se celebrează în fiecare an la 11 februarie şi Ziua Mondială a Sănătăţii care se celebrează în fiecare an la 7 aprilie.

Diferenţa dintre aceste zile este pastorală, în sensul că în centrul ZMB este omul bolnav care are nevoie de îngrijiri, în mod deosebit de cea pastorală, şi de aceea implică nu numai lucrătorii socio-sanitari, ci şi lucrătorii pastorali precum capelanii, preoţii, consacraţii (consacratele), voluntarii, etc.

Ziua Mondială a Sănătăţii, organizată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, este dedicată mereu unei teme de promovare a sănătății sau unei patologii, prin care colectivitatea civilă este sensibilizată cu campanii de informare care să favorizeze educaţia, prevenirea, îngrijirea, etc.

Suntem siguri că această Zi – dar providenţial al sfântului Ioan Paul al II-lea oferit Bisericii universale – va fi şi de data aceasta generoasă în roade în toate parohiile şi diecezele, punând din nou în centru misterul suferinţei omului ca expresie a iubirii milostive a lui Dumnezeu şi cale de răscumpărare pe urmele lui Cristos.

______________

Intervenţia părintelui Augusto Chendi, M.I.

Celebrarea în formă solemnă a celei de-a XXIV-a Zi Mondială a Bolnavului, deja de la locul ales de Sfântul Părinte, constituie motiv de interes pentru semnificaţiile singulare pe care le are Ţara lui Isus.

Din această constatare mi se pare util să se perceapă sensul câtorva elemente calificatoare care vor constitui, aşa cum este obicei, structura apropiatei celebrări.

Îndeosebi, programul se va împărţi: 1) în momente liturgice, care vor fi prezentate mai detaliat în continuare de părintele Pietro Felet, S.C.I., secretar general al Adunării Ordinariilor Catolici din Ţara Sfântă; 2) în aprofundări teologico-pastorale, printre altele din cauza prezenţei ordinariilor catolici şi a patriarhilor şi episcopilor din Bisericile surori din Ţara Sfântă, marţi 9 februarie la Institutul Pontifical Notre Dame Center din Ierusalim; şi 3) în gesturi concrete de caritate, care vor avea exprimare deosebită în vizita la diferite spitale şi structuri de îngrijire şi de primire prezente în teritoriu.

Înainte de toate, cât priveşte dimensiunea propriu-zis liturgică, suntem profund recunoscători Papei Francisc pentru darul indulgenţei acordat, prin Penitenţiaria Apostolică, pentru această celebrare solemnă a Zilei Mondiale a Bolnavului. Indulgenţă acordată cu intenţia explicită ca în acest An Sfânt Extraordinar al Milostivirii, în exercitarea faptelor de milostenie trupească – a da de mâncare celor flămânzi, a da de băut celor însetaţi, a îmbrăca pe cei goi, a primi pe străini, a asista pe cei bolnavi, a vizita pe cei închişi, a îngropa pe cei morţi – şi sufletească – a sfătui pe cei în îndoială, a învăţa pe cei neştiutori, a avertiza pe păcătoşi, a mângâia pe cei mâhniţi, a ierta ofensele, a suporta cu răbdare persoanele deranjante, a-l ruga pe Dumnezeu pentru cei vii şi pentru cei morţi –, creştinii precum şi oamenii de orice crez religios să poată găsi o mărturie reînnoită şi autentică, redescoperind sensul creştin al suferinţei şi al împărtăşirii sale între fraţi.

De altfel, acelaşi Sfânt Părinte în Mesajul său, concentrându-se pe prima minune făcută de Isus în timpul nunţii din Cana Galileii şi îmbogăţită de icoana Mariei care îi „mângâie” pe fiii săi, afirmă: „În grija Mariei se oglindeşte duioşia lui Dumnezeu. Şi aceeaşi duioşie se face prezentă în viaţa atâtor persoane care se află alături de cei bolnavi şi ştiu să le perceapă nevoile, chiar şi cele mai imperceptibile, pentru că privesc cu ochi plini de iubire”. Mângâiaţi de milostivirea lui Dumnezeu, suntem invitaţi deci să fim la rândul nostru lucrători de milostivire (cf. 2Cor 1,3-5), înscriindu-ne în urma proprie a „slujirii mângâierii” faţă de cei mai săraci, faţă de cei care sunt la marginile societăţii noastre şi, îndeosebi, experimentează în propriul trup misterul durerii şi al suferinţei.

În concret, Suveranul Pontif acordă două forme de indulgenţă:

1. A) Indulgenţa plenară, pe care credincioşii, cu suflet într-adevăr căit, vor putea s-o obţină o dată pe zi cu obişnuitele condiţii (spovadă sacramentală, împărtăşanie euharistică şi rugăciune după intenţiile Sfântului Părinte) şi s-o aplice şi pentru sufletele credincioşilor răposaţi, ori de câte ori, de la 7 la 13 februarie, în bazilica „Buna Vestire” din Nazaret sau în orice alt loc stabilit de autoritatea ecleziastică, vor participa cu evlavie la o ceremonie celebrată pentru a implora de la Dumnezeu propunerile Zilei Mondiale a Bolnavului şi vor recita Tatăl Nostru, Crezul şi o invocaţie pioasă către Sfânta Fecioară Maria.

Credincioşii care, în spitalele publice sau în orice casă privată, îi asistă cu caritate, ca samariteanul milostiv, pe cei bolnavi şi, din cauza serviciului lor, nu pot participa la funcţiile indicate mai sus, vor obţine acelaşi dar al indulgenţei plenare, dacă în acele zile vor acorda cu generozitate măcar câteva ore asistenţa lor caritabilă ca şi cum ar face-o chiar lui Cristos Domnul (cf. Mt 25,40) şi vor recita Tatăl Nostru, Crezul şi o invocaţie pioasă către Sfânta Fecioară Maria, având sufletul dezlipit de orice păcat şi propunerea de a îndeplini, imediat ce va fi posibil, condiţiile cerute pentru dobândirea indulgenţei plenare.

În sfârşit, credincioşii care datorită bolii, a vârstei înaintate sau altui motiv asemănător, sunt împiedicaţi să ia parte la ceremonia indicată mai sus, vor dobândi indulgenţa plenară, cu condiţia ca, având sufletul dezlipit de orice păcat şi propunându-şi să îndeplinească imediat ce va fi posibil condiţiile obişnuite, să participe spiritual la funcţiunile sacre în zilele determinate, îndeosebi în timp ce acele celebrări liturgice vor fi transmise prin televiziune şi prin radio, să se roage cu evlavie pentru toţi bolnavii şi să-i ofere lui Dumnezeu, prin Fecioara Maria, Salus infirmorum, suferinţele lor fizice şi spirituale.

2. B) Indulgenţa parţială pentru toţi credincioşii ori de câte ori, în aceleaşi zile, se vor adresa lui Dumnezeu milostiv, cu inimă căită, rugăciuni evlavioase în ajutorul bolnavilor.

Indulgenţa se adaugă astfel la dubla posibilitate de a fi la fel dobândită trecând prin Poarta Sfântă a Milostivirii în două locuri distincte, adică la 10 februarie, Miercurea Cenuşii, mergând în procesiune de la Grădina Ghetsemani la Bazilica Sfântului Mormânt, şi în după-amiaza aceleiaşi zile la Bazilica „Buna Vestire” din Nazaret, cu ocazia celebrării vesperelor, după care va urma procesiunea mariană aux flambeux. La aceasta vor participa, printre altele, persoanele bolnave din acel loc precum şi pelerinii bolnavi şi neputincioşi, asistaţi respectiv de UNITALSI şi de Hospitalidad Jésús de Nazareth, care vor veni pentru asta din Italia şi din Spania în Ţara Sfântă cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului.

Apoi, în Bazilica din Nazaret, precum şi în celelalte celebrări, această invocare de milostivire va fi îmbogăţită şi de o Rugăciune mariană deosebită, redactată chiar pentru Ziua Mondială a Bolnavului şi în care se va cere şi mijlocirea a două sfinte, originare din Ţara lui Isus. Mă refer, îndeosebi, la sfânta Maria Alfonsina Danil Gatthas, născută la Ierusalim, fondatoarea Congregaţiei Sfântului Rozariu şi moartă la Ain Karem în 1927, şi la sfânta Maria a lui Isus Răstignit Baouardy, născută la Abellin în Israel, care a întemeiat primul Carmel la Betleem, unde a murit în 1878 şi mormântul său este şi astăzi ţintă de pelerinaj din partea creştinilor şi musulmanilor. Ambele au fost canonizate la Roma de Papa Francisc la 17 mai 2015.

Apoi, cât priveşte dimensiunea propriu-zis teologico-pastorală, Întâlnirea, care se va celebra la 9 februarie la Institutul Pontifical Notre Dame Center la Ierusalim, va oferi oportunitatea de a verifica problemele şi de ordin etic şi pastoral, care sunt urgente fie la nivel clinico-asistenţial fie la nivel legislativ. Îndeosebi, recunoscând valoarea inviolabilă a fiecărei vieţi umane şi demnitatea singulară cu care este înzestrată fiecare persoană, se vor trata problemele care ţin, în special, de sfârşitul vieţii şi de primirea persoanelor cu diferite patologii, care invalidează fizic sau psihic.

Acesta va fi şi punctul de plecare pentru o confruntare care se va prelungi în timp, îndeosebi cu constituirea de comitete etice locale. Acestea sunt o realitate destul de nouă pentru structurile sanitare din Ţara Sfântă şi ne dorim, deci, să poată aduce creştere fie pentru formarea şi pentru exercitarea profesiilor medico-sanitare şi asistenţiale, fie pentru responsabilii administrativi şi politici menite să solicite şi să dea în cadrul politic şi legislativ răspunsuri adecvate la aceste şi la alte chestiuni bioetice delicate.

În sfârşit, cu privire la dimensiunea mai clar caritativă, vizitele prevăzute la câteva structuri catolice şi necatolice care acţionează în Ţara Sfântă vor constitui semnul tangibil a ceea ce Papa Francisc indică în Mesajul său ca „duioşia grijulie” a Mariei la Cana Galileii şi care se traduce în dispoziţia în slujba celor nevoiaşi şi concret a fraţilor noştri şi surorilor noastre bolnavi: „Uneori această slujire poate să fie obositoare, apăsătoare, dar să fim siguri că Domnul nu va înceta să transforme efortul nostru uman în ceva divin. Şi noi putem fi mâini, braţe, inimi care-l ajută pe Dumnezeu să facă minunile sale, adesea ascunse”.

Adevărata compasiune – aceasta este convingerea Bisericii, de mai multe ori amintită de Papa Francisc – se compromite pentru bine şi este învingătoare, în pofida pierderii de timp şi de bani şi, uneori, şi de reputaţie, la care se merge în întâmpinare. În această privinţă, nu mi se pare nepotrivit a propune din nou comentariul scurt şi dens al sfântului Ambroziu din Milano, referitor la gestul emblematic şi elocvent al samariteanului milostiv, cunoscut de toţi: „Nu sângele, ci compasiunea creează aproapele” (Expunere despre Evanghelia lui Luca, 7, 84).

În acest mod Biserica, prin Dicaster, vrea să afirme că şi în Ţara Sfânt ca pretutindeni caritatea, şi mai ales slujirea adusă celor bolnavi şi celor suferinzi, constituie o prioritate inevitabilă în evanghelizare precum şi, aşa cum ne amintea Sfântul Părinte la sfârşitul celei de-a XLIX-lea Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la 25 ianuarie, motiv de unitate: „Atunci când împreună creştinii din diferite Biserici ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi încearcă să-l pună în practică, fac într-adevăr paşi importanţi spre unitate. Şi nu este numai chemarea care ne uneşte – sunt tot cuvintele Papei –; ne uneşte şi însăşi misiunea: a vesti tuturor faptele minunate ale lui Dumnezeu. Precum sfântul Paul, şi precum credincioşii cărora le scrie sfântul Petru, şi noi nu putem să nu vestim iubirea milostivă care ne-a cucerit şi care ne-a transformat. În timp ce suntem în drum spre comuniunea deplină dintre noi, putem deja să dezvoltăm multiple forme de colaborare, să mergem împreună şi să colaborăm pentru a favoriza răspândirea Evangheliei. Şi mergând şi lucrând împreună, ne dăm seama că suntem deja uniţi în numele Domnului. Unitatea se face mergând”.

Invitaţia apostolului neamurilor – „Caritas Christi urget nos” (2Cor 5,14) – se alătură astfel şi confirmă ulterior invitaţia urgentă a Mariei Preasfinte, care răsună la Cana Galileii şi încă actuală astăzi pentru noi, încrezându-ne în Isus Milostiv ca Maria: „Faceţi tot ce vă va spune” (In 2,5).

_______________

Intervenţia părintelui Pietro Felet, S.C.I.

Programul Zilei Mondiale a Bolnavului 2016 (Ţara Sfântă, 6-13 februarie 2016)

Biserica catolică din Ţara Sfântă, cu toată frumuseţea de expresie a riturilor şi tradiţiilor sale şi a diferenţelor culturale, este recunoscătoare Sfântului Părinte că a ales chiar Ţara Sfântă, şi îndeosebi sanctuarul marian de la Nazaret pentru celebrarea Zilei Mondiale a Bolnavului 2016.

Adunarea Ordinariilor Catolici a organizat câteva comitete ad hoc menite pentru pregătirea, in loco, a evenimentului după directivele Consiliului Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari: comitet de programare, comitet cultural, trei comitete pentru celebrările principale.

Niciunul dintre noi nu pune la îndoială toată pozitivitatea pe care reuşeşte s-o comunice Ţara Sfântă, dar când trebuie să se realizeze concret programul unui pelerinaj, lucrul nu este aşa de uşor. Luna februarie este una dintre lunile cele mai reci şi ploioase din an (fiecare celebrare prevede planul A şi planul B). Barierele arhitectonice şi topografice nu facilitează mutările celui care are probleme motorii. Voinţa credincioşilor de a participa mai mult la eveniment se izbeşte de ziduri şi bariere, prin care se poate trece numai cu permisuri militare, de unde necesitatea de a înmulţi celebrările principale. Tensiunile politice recomandă să se evite locuri disputate pentru întâlniri.

După evaluare atentă şi discernământ serios, Consiliul Pontifical, cu ajutorul comitetelor ad hoc ale AOCTS, a aprobat programul pentru ZMB 2016. Après coup, reflectând cu calm, m-am uimit de dimensiunea teologală pe care a asumat-o acest program: dimensiune de credinţă, speranţă şi caritate.

Celebrare a credinţei şi de credinţă

În fiecare zi, dimineaţa şi seara, delegaţia Sfântului Scaun se va întâlni pentru rugăciunea laudelor şi vesperelor în unire cu toată Biserica şi miercuri seara se va uni cu liturgia penitenţială de miercuri din Postul Mare din Biserica bizantină. Sunt celebrate trei sacramente: Euharistia, Reconcilierea, Ungerea Bolnavilor, şi un act penitenţial.

– Euharistia va fi mereu centrul zilei şi momentul în care se va celebra îndeosebi un mister din viaţa lui Isus: Isus în mijlocul poporului său (Ramallah), Isus născut pentru noi (Betleem), Isus înviat pentru noi (Sfântul Mormânt), drama lui Isus (Ghetsemani), Isus la şcoala Mariei (Nazaret), Isus vesteşte Împărăţia (Fericirile). Isus ocupă locul central al posterului.

– Ungerea Bolnavilor va fi administrată de trei ori şi în trei locuri diferite de episcopi catolici de diferite rituri. De ce? Pelerinii pot să circule liber şi să meargă în toate locurile sfinte, în schimb nu toţi creştinii locali pot să vină la Nazaret la 11 februarie. Pentru acest motiv ungerea bolnavilor va fi administrată persoanelor bătrâne sau bolnave şi la Ramallah pentru creştinii care trăiesc în nordul Palestinei şi la Betleem pentru cei din sudul Palestinei.

– În Miercurea Cenuşii va fi celebrat la Ghetsemani actul penitenţial cu binecuvântarea cenuşii sub măslinii pluriseculari şi impunerea cenuşii înainte de a trece prin poarta milostivirii, una dintre cele trei porţi ale milostivirii deschise în Ţara Sfântă (Nazaret, Betleem, Ghetsemani).

Mărturie de caritate

Isus a învăţat de la Maria la Nazaret o iubire autentică şi concretă, mărturisită cu apropierea şi preferinţa sa faţă de cei săraci, cei bolnavi, cei refuzaţi de societate. „Ei sunt trupul lui Isus”.

A celebra ZMB 2016 înseamnă a mărturisi caritatea Bisericii, a deveni aproapele, aplecarea sa asupra rănilor trupeşti şi sufleteşti ale fiinţelor umane rebutate de societatea noastră sau considerate o povară. Săptămâna ZMB este presărată de vizite la opere de asistenţă caritativă şi de institute sanitare.

Biserica catolică este prezentă în 13 structuri spitaliceşti, în proprietatea institutelor călugăreşti sau cu personal călugăresc, precum şi cu 8 case de primire pentru persoane bătrâne şi singure, şi cu 14 institute pentru copii abandonaţi, orfani sau în mod diferit abili sau care trebuie reintroduşi în societate. Consiliul Pontifical şi delegaţia oficială a Sfântului Scaun, subîmpărţit în trei grupuri, vrea să manifeste apropierea şi interesul Sfântului Părinte vizitând în Betleem 7 dintre aceste instituţii, 6 la Nazaret şi 3 la Haifa.

Privire de speranţă

„Virtutea speranţei răspunde aspiraţiei către fericire, care este pusă de Dumnezeu în inima oricărui om; ea asumă aşteptările care inspiră activităţile oamenilor; le purifică…; apără de descurajare; susţine în toate momentele de părăsire; lărgeşte inima… Elanul speranţei ne fereşte de egoism şi ne călăuzeşte la fericirea iubirii” (CBC 1818).

În domeniul activităţii caritative şi asistenţiale Biserica vrea, cu instituţiile sale, să ofere ceva în plus decât normale servicii lăudabile ale ONG-urilor: un zâmbet, o rază de fericire, atingerea trupului lui Cristos cu respect, apărarea vieţii şi a întregii vieţi în manieră dezinteresată. Aceasta este intenţia simpozionului teologico-pastoral, sau simpozion despre etica creştină: „viaţa este sacră, preţioasă şi inviolabilă”, programat pentru marţi 8 februarie la Ierusalim. Vor fi tratate două teme: „problemele sfârşitului vieţii şi demnitatea persoanei apte în mod diferit”, însoţite de mărturii concrete de viaţă.

Acest simpozion este un semn al providenţei după decizia luată de Ordinariii Catolici din Ţara Sfântă să apere mereu, oricum şi pretutindeni, demnitatea persoanei umane, sacralitatea vieţii în toate fazele sale şi să investească în formarea etică şi creştină a personalului medical, paramedical sau din infirmerii.

Tocmai datorită acestei dorinţe a Bisericii de a privi la viitor cu speranţă, preşedintele AOCŢS, Preafericirea Sa Fouad Twal, va profita de ocazie pentru a anunţa personalului spitalicesc prezent la simpozion decizia de a constitui patru comitete de etică creştină, care să fie loc de reflecţie pentru experţi, de formare morală şi de propuneri de soluţii la cazurile dificile care chinuiesc conştiinţa rudelor, medicilor şi preoţilor.

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.