Categorii

Conferinţă de presă a Sfântului Părinte în zborul de întoarcere din Polonia (31 iulie 2016)

Papa-avion(Părintele Lombardi)

Sfinte Părinte, mii de mulţumiri că sunteţi aici cu noi, la întoarcerea din această călătorie. În pofida furtunii din această seară, mi se pare că totul a mers aşa de bine, încât toţi suntem foarte fericiţi şi mulţumiţi şi sperăm că şi dumneavoastră sunteţi pentru aceste zile. Ca de obicei vă vom pune câteva întrebări. Dar dacă dumneavoastră vreţi să ne spuneţi ceva pentru a introduce, suntem la dispoziţie…

(Papa Francisc)

Bună seara şi vă mulţumesc pentru munca voastră şi pentru compania voastră. Aş vrea să vă exprim vouă, pentru că sunteţi colegi de muncă, condoleanţe pentru moartea lui Anna Maria Jacobini. Astăzi am primit-o pe sora, pe nepot şi pe nepoată, erau atât de îndureraţi pentru acest lucru… Este un lucru trist din această călătorie.

Apoi aş vrea să-i mulţumesc părintelui Lombardi şi lui Mauro, pentru că aceasta va fi ultima călătorie pe care o fac cu noi. Părintele Lombardi a fost la Radio Vatican peste 25 de ani şi apoi în zboruri 10 ani. Şi Mauro 37 de ani, 37 de ani responsabil de bagaje în zboruri. Mulţumesc mult lui Mauro şi părintelui Lombardi. Şi apoi la sfârşit vom mulţumi cu un tort…

Şi sunt la dispoziţia voastră. Călătoria este scurtă… Vom face în grabă de data aceasta.

(Părintele Lombardi)

Mulţumim, Sfinte Părinte. Prima întrebare, ca de obicei, îi aparţine uneia dintre colegele noastre poloneze. Lui Madalena Wokinska de la TVP.

(Magdalena Wolinska – TVP)

Sfinte Părinte, în primul discurs la Wawel, imediat după sosirea la Cracovia, aţi spus că sunteţi bucuros să începeţi să cunoaşteţi Europa centru-orientală chiar din Polonia. În numele naţiunii noastre, aş vrea să vă întreb cum aţi trăit această Polonie în aceste cinci zile? Cum vi s-a părut?

(Papa Francisc)

Era o Polonie specială, pentru că era o Polonie „invadată” încă o dată, dar de data aceasta de tineri! Cracovia, ceea ce am văzut, am văzut-o atât de frumoasă. Oamenii polonezi sunt atât de entuziaşti… Uitaţi-vă la această seară: cu ploaie, de-a lungul străzilor, şi nu numai tinerii, şi bătrânelele… Este o bunătate, o nobleţe. Eu aveam o experienţă a cunoaşterii polonezilor când eram copil: acolo unde lucra tata au venit să lucreze, după război, atâţia polonezi. Erau oameni buni… şi asta mi-a rămas în inimă. Am regăsit această bunătate a voastră. O frumuseţe. Mulţumesc!

(Părintele Lombardi)

Acum îi dăm cuvântul unei alte colege a noastre poloneze, Ursula… de la Polsat. Îi cer lui Marco Ansaldo să se pregătească, apropiindu-se aici.

(Urzula Rzepczak – Polsat)

Sfinte Părinte, copiii noştri tineri au rămas înduioşaţi de cuvintele dumneavoastră, care corespund foarte bine realităţii lor şi problemelor lor. Dar dumneavoastră foloseaţi, în discursuri, şi cuvintele şi expresiile proprii limbajului tinerilor. Cum v-aţi pregătit? Cum aţi reuşit să daţi atâtea exemple aşa de apropiate de viaţa lor, de problemele lor şi cu cuvintele lor?

(Papa Francisc)

Mie îmi place să vorbesc cu tinerii. Şi îmi place să-i ascult pe tineri. Mereu mă pun în dificultate, pentru că îmi spun lucruri la care eu nu m-am gândit sau la care m-am gândit pe jumătate. Tinerii neliniştiţi, tinerii creativi… Mie îmi place, şi de acolo iau acel limbaj. De atâtea ori trebuie să întreb: „Dar ce înseamnă asta?”, şi ei îmi explică ce înseamnă. Mie îmi place să vorbesc cu ei. Viitorul nostru sunt ei şi trebuie să dialogăm. Este important acest dialog dintre trecut şi viitor. Pentru aceasta eu subliniez mult raportul dintre tineri şi bunici, şi când spun „bunici” înţeleg pe cei mai bătrâni şi nu atât de bătrâni – dar eu da! – pentru a da şi experienţa noastră, pentru ca ei să asculte trecutul, istoria şi să o preia şi să o ducă înainte cu curajul prezentului, aşa cum am spus în această seară. Este important, important! Mie nu-mi place când aud spunându-se: „Dar aceşti tineri spun trăsnăi!”. Şi noi spunem atâtea! Tinerii spun trăsnăi şi spun lucruri bune, ca noi, ca toţi. Dar trebuie ascultaţi, trebuie vorbit cu ei, pentru că noi trebuie să învăţăm de la ei şi ei trebuie să înveţe de la noi. Aşa este. Şi aşa se face istoria şi aşa creşte fără închideri, fără cenzuri. Nu ştiu, aşa este. Aşa învăţ aceste cuvinte.

(Părintele Lombardi)

Mii de mulţumiri. Şi acum îi dăm cuvântul lui Marco Ansaldo de la „La Repubblica”, ce pune întrebarea pentru grupul italian… Şi între timp se pregăteşte şi se apropie Frances D’Emilio…

(Marco Ansaldo – „La Repubblica”)

Sanctitate, represiune din Turcia şi cele cincisprezece zile care au urmat după lovitura de stat militară, conform aproape totalităţii observatorilor internaţionali, a fost probabil mai rea faţă de lovitura de stat. Au fost lovite întregi categorii: militari, magistraţi, administratori publici, diplomaţi, jurnalişti. Citez date ale guvernului turc: se vorbeşte despre peste 13 mii de arestaţi, peste 50 de mii de persoane „destituite”. O purgare. Alaltăieri preşedintele Recep Tayyip Erdogan, în faţa criticilor externe, a spus: „Gândiţi-vă la treburile voastre!”. Noi am vrea să vă întrebăm: pentru ce până acum dumneavoastră n-aţi intervenit, n-aţi vorbit? Vă temeţi, oare, că pot să existe repercusiuni asupra minorităţii catolice din Turcia? Mulţumesc.

(Papa Francisc)

Când a trebuit să spun ceva ce nu plăcea Turciei, dar de care eu eram sigur, am spus, cu consecinţele pe care voi le cunoaşteţi. Am spus acele cuvinte… Eram sigur. N-am vorbit pentru că încă nu sunt sigur, cu informaţiile pe care le-am primit, despre ce se întâmplă acolo. Ascult informaţiile care vine în Secretariatul de Stat şi pe cele ale vreunui analist politic important. Studiez situaţia şi cu colaboratorii de la Secretariatul de Stat şi lucrul încă nu este clar. Este adevărat, trebuie să se evite mereu răul pentru catolici – şi asta toţi o facem – dar nu cu preţul adevărului. Există virtutea prudenţei – trebuie spus asta, când, cum – dar în cazul meu voi sunteţi martori că atunci când a trebuit să spun ceva ce atingea Turcia, am spus.

(Părintele Lombardi)

Acum îi dăm cuvântul lui Frances D’Emilio, care este colega de la Associated Press, marea agenţie de limbă engleză.

(Frances D’Emilio – Associated Press)

Bună seara. Întrebarea mea este o întrebare pe care mulţi şi-o pun în aceste zile, pentru că a ieşit la iveală în Australia că poliţia australiană ar investiga despre noi acuze împotriva cardinalului Pell, şi de data aceasta acuzele se referă la abuzuri asupra minorilor, care sunt foarte diferite de acuzele precedente. Întrebarea pe care mi-o pun şi pe care au pus-o atâţia alţii: după părerea dumneavoastră, care ar fi lucrul corect de făcut pentru cardinalul Pell, dată fiind situaţia gravă, locul aşa de important şi încrederea de care se bucură din partea dumneavoastră?

(Papa Francisc)

Mulţumesc. Primele ştiri venite erau confuze. Erau ştiri de acum patruzeci de ani şi nici poliţia n-a ţinut cont de ele într-un prim moment. Un lucru confuz. Apoi toate denunţurile au fost prezentate justiţiei şi în acest moment sunt în mâinile justiţiei. Nu trebuie să se judece înainte ca justiţia să judece. Dacă eu aş da o evaluare în favoarea sau împotriva cardinalului Pell, n-ar fi bine, pentru că aş judeca înainte. Este adevărat, există îndoiala. Şi există acel principiu clar al dreptului: in dubio pro reo. Trebuie să aşteptăm justiţia şi să nu facem mai întâi o judecată mediatică, pentru că asta nu ajută. Judecata bârfelor, şi apoi? Nu se ştie cum va rezulta. A fi atenţii la ceea ce va decide justiţia. Odată ce justiţia a vorbit, voi vorbi eu. Mulţumesc.

(Părintele Lombardi)

Acum dăm cuvântul lui Hernán Reyes de Télam. Îl rog să se apropie. Cum ştim, este argentinian şi reprezintă America Latină în mijlocul nostru, acum.

(Hernán Reyes)

Sanctitate, cum vă simţiţi după căderea de alaltăieri? Vedem că vă simţiţi bine… Aceasta este prima întrebare. A doua: în săptămâna trecută secretarul general al UNASUR, Ernesto Samper, a vorbit despre o mediere a Vaticanului în Venezuela. Este un dialog concret? Este aceasta o posibilitate reală? Şi cum credeţi că această mediere, cu misiunea Bisericii, poate ajuta stabilizarea ţării?

(Papa Francisc)

Mai întâi căderea. Eu o priveam pe Sfânta Fecioară Maria şi am uitat de treaptă… Eram cu cădelniţa în mână… Când am simţit că eu cădeam, am lăsat să cad şi asta m-a salvat, pentru că dacă aş fi opus rezistenţă, aş fi avut consecinţe. Nimic. Mă simt foarte bine.

A doua era? Venezuela. Eu am avut în urmă cu doi ani o întâlnire cu preşedintele Maduro, foarte foarte pozitivă. Apoi el a cerut audienţă anul trecut: era într-o duminică, în ziua după sosirea de la Sarajevo. Dar apoi el a şters acea întâlnire, pentru că era bolnav de otită şi nu putea să vină. Apoi, după asta, am lăsat să treacă timp şi i-am scris o scrisoare. Au fost contacte – tun ai menţionat unul – pentru o eventuală întâlnire. Da, cu condiţiile care se fac în aceste cazuri. Şi se gândeşte, în acest moment… dar nu sunt sigur, şi nu pot asigura, asta, e clar? Nu sunt sigur că în grupul medierii cineva… şi nu ştiu dacă şi guvernul – dar nu sunt sigur – vrea un reprezentant al Sfântului Scaun. Asta până în momentul în care am plecat din Roma. Dar lucrurile sunt acolo. În grup sunt Zapatero din Spanio, Torrijos şi un altul, şi un al patrulea se considera de la Sfântul Scaun. Dar despre asta nu sunt sigur…

(Părintele Lombardi)

Acum îi dăm cuvântul lui Antoine-Marie Izoard de la Media, din Franţa. Şi ştim ce trăieşte Franţa în aceste zile…

(Antoine-Marie Izoard)

Sfinte Părinte, înainte de toate vă felicit pe dumneavoastră, pe părintele Lombardi precum şi pe părintele Spadaro pentru sărbătoarea sfântului Ignaţiu.

Întrebarea este un pic dificilă. Catolicii sunt sub şoc – şi nu numai în Franţa – după asasinarea barbară a părintelui Jacques Hamel în biserica sa, în timp ce celebra Sfânta Liturghie. În urmă cu patru zile, aici, dumneavoastră ne-aţi spus din nou că toate religiile vor pacea. Însă acest sfânt preot de 86 de ani a fost în mod clar ucis în numele islamului. Deci, Sfinte Părinte, am două întrebări scurte. De ce dumneavoastră, când vorbiţi despre aceste acte violente, vorbiţi mereu despre terorişti dar niciodată despre islam? Niciodată nu folosiţi cuvântul „islam”. Şi apoi, în afară de rugăciuni şi de dialog, care desigur sunt foarte esenţiale, ce iniţiativă concretă puteţi să demaraţi dumneavoastră sau măcar să sugeraţi pentru a contrasta violenţa islamică? Mulţumesc, Sanctitate.

(Papa Francisc)

Mie nu-mi place să vorbesc despre violenţa islamică, pentru că în fiecare zi când răsfoiesc ziarele văd violenţe, aici în Italia: acela care o ucide pe logodnică, un altul care ucide soacra… Dacă eu aş vorbi despre violenţă islamică, ar trebui să vorbesc şi despre violenţă catolică. Nu toţi islamicii sunt violenţi; nu toţi catolicii sunt violenţi. Este ca o salată de fructe, sunt de toate, există violenţi din aceste religii. Un lucru este adevărat: cred că în aproape toate religiile există mereu un mic grup fundamentalist. Fundamentalist. Noi avem. Şi când fundamentalismul ajunge să ucidă – dar se poate ucide cu limba, şi asta o spune apostolul Iacob şi nu eu, precum şi cu cuţitul – cred că nu este corect a identifica islamul cu violenţa. Acest lucru nu este corect şi nu este adevărat! A avut un lung dialog cu marele imam de la Universitatea al-Azhar şi ştiu ce gândesc ei: caută pacea, întâlnirea. Nunţiul dintr-o ţară africană îmi spunea că în capitală este mereu o coadă de oameni – este mereu plin! – la Poarta Sfântă pentru Jubileu: unii se apropie de confesionale, alţii în bănci se roagă. Dar majoritatea merge înainte, înainte, ca să se roage la altarul Sfintei Fecioare Maria: aceştia sunt musulmani care vor să facă Jubileul. Sunt fraţi. Când am fost în Centrafrica am mers la ei şi imamul a urcat şi el în papamobil. Se poate convieţui bine. Dar există grupuleţe fundamentaliste. Şi mă întreb şi câţi tineri – câţi tineri! – pe care noi europenii i-am lăsat goi de idealuri, care nu au loc de muncă, merg la droguri, la alcool… merg acolo şi se înrolează în grupuri fundamentaliste. Da, putem spune că aşa-numitul ISIS este un stat islamic care se prezintă ca violent, pentru că atunci când ne arată cărţile sale de identitate ne arată cum pe coasta libiană decapitează egiptenii, sau lucruri de acest fel. Dar acesta este un mic grup fundamentalist, care se numeşte ISIS. Dar nu se poate spune – cred că nu este adevărat şi nu este corect – că islamul este terorist.

(Antoine-Marie Izoard)

O iniţiativă concretă a dumneavoastră pentru a contrasta terorismul, violenţa…

(Sfântul Părinte)

Terorismul este peste tot! Dumneavoastră vă gândiţi la terorismul tribal din unele ţări africane… Terorismul – nu ştiu dacă s-o spun, pentru că este un pic periculos – creşte atunci când nu există o altă opţiune, când în centrul economiei mondiale este dumnezeul ban şi nu persoana, bărbatul şi femeia. Acesta este deja primul terorism. Ai alungat uimirea creaţiei, bărbatul şi femeia, şi ai pus acolo banul. Acesta este terorism de bază împotriva întregii omeniri. Să ne gândim la asta.

(Părintele Lombardi)

Mulţumim, Sanctitate. De vreme ce a fost în această dimineaţă anunţul despre Panama ca loc al următoarei Zile Mondiale a Tineretului, există aici un coleg care vrea să vă ofere un mic dar pentru a vă pregăti la această Zi.

(Javier Martínez Brocal)

Sfinte Părinte, ne-aţi spus înainte, la întâlnirea cu voluntarii, că probabil dumneavoastră nu veţi fi în Panama. Şi asta n-o puteţi face, pentru noi vă aşteptăm în Panama!

(Papa Francisc – în spaniolă)

Dacă eu nu voi merge, va fi Pedro!

(Javier Martínez Brocal)

Noi credem că veţi fi dumneavoastră! Vă aduc din partea panamezilor două lucruri: o cămaşă cu numărul 17, care este data de naştere a dumneavoastră, şi sombrero pe care-l poartă campesinos din Panama… Mi-au cerut dacă îl puneţi pe cap… Dacă vreţi să-i salutaţi pe panamezi… Mulţumesc!

(Papa Francisc – în spaniolă)

Panamezilor, multe mulţumiri pentru asta. Vă urez să vă pregătiţi bine, cu aceeaşi forţă, aceeaşi spiritualitate şi aceeaşi profunzime cu care s-au pregătit polonezii, locuitorii din Cracovia şi toţi polonezii.

(Antoine-Marie Izoard)

Sanctitate, în numele colegilor jurnalişti, pentru că sunt un pic obligat să-i reprezint, voiam să spun două cuvinte şi eu, dacă-mi permiteţi Sanctitate, despre părintele Lombardi, pentru a-i mulţumi.

Este imposibil de rezumat 10 ani de prezenţă a părintelui Lombardi în Sala de Presă: cu Papa Benedict, apoi un inedit interregn şi apoi alegerea dumneavoastră, Sfinte Părinte, şi surprizele care au urmat. Ceea ce se poate spune cu siguranţă este disponibilitatea sa constantă, angajarea şi dedicarea părintelui Lombardi; capacitatea sa incredibilă de a răspunde sau nu la întrebările noastre, adesea stranii, şi aceasta este şi o artă. Şi apoi şi umorismul său un pic britanic: în toate situaţiile, chiar şi în cele mai rele. Şi avem atâtea exemple.

[îndreptat spre părintele Lombardi] Desigur îi primim cu bucurie pe succesorii dumneavoastră, doi jurnalişti buni; dar nu uităm că dumneavoastră în plus de jurnalist eraţi şi încă sunteţi preot precum şi iezuit. Nu vom lipsi în septembrie ca să sărbătorim în mod demn plecarea dumneavoastră pentru alte slujiri, dar vrem să vă adresăm deja astăzi felicitările. O urare de sărbătoare frumoasă a sfântului Ignaţiu şi apoi de viaţă lungă, de 100 de ani cu se spune în Polonia, de slujire umilă. Stolat se spune în Polonia: Stolat, părinte Lombardi!

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.