Categorii

Conferinţă de presă a Sfântului Părinte Francisc în zborul de întoarcere din călătoria apostolică în Emiratele Arabe Unite (5 februarie 2019)

Gisotti:

Bună după-amiază, Sfinte Părinte, bună după-amiază vouă tuturor. Noi jurnaliştii folosim adesea adjectivul „istoric” şi uneori ne spun că îl folosim prea frecvent, însă probabil că pentru această călătorie este bine. Mulţi l-au folosit în atâtea limbi diferite. Într-adevăr o călătorie scurtă în durată dar cu un orizont într-adevăr lung, şi toţi îşi doresc ca roadele să fie de lungă durată, din seminţele din aceste zile. O călătorie care a avut astăzi, cu puţine ore în urmă, întâlnirea cu un popor din atâtea popoare: spuneau organizatorii locali că erau aproape o sută de naţionalităţi prezente. Şi ieri acest Document, într-adevăr de valoare extraordinară, o surpriză, însă una dintre surprizele pe care îmi imaginez că toţi colegii au avut plăcerea de a o relata datorită importanţei sale. Nu ştiu dacă înainte de întrebări, Sfinte Părinte, vreţi să faceţi o mică introducere.

Papa Francisc:

Înainte de toate bună ziua şi mulţumesc pentru companie. A fost o călătorie prea scurtă, însă a fost o experienţă mare. Cred că fiecare călătorie este istorică şi chiar fiecare zi a noastră înseamnă a scrie istoria de fiecare zi. Nicio istorie nu este mică, niciuna. Fiecare istorie este mare şi demnă, şi chiar dacă este urâtă, dacă demnitatea este ascunsă, mereu poate să iasă la iveală. Multe mulţumiri pentru colaborarea voastră.

Gisotti:

Începem cu întrebările, aşa cum este tradiţie, pornind de la jurnaliştii locali. Acest Document, care este aşa de plin de conţinuturi, într-adevăr provoacă atâtea întrebări, atâtea reflecţii. Primul care adresează întrebarea, Sfinte Părinte, este Imad Atrach, de la „Sky News Arabia”.

Imad Atrach:

Sanctitate, care vor fi rezultatele acestei călătorii şi care este impresia dumneavoastră cu privire la ţară, cu privire la Emiratele Arabe Unite?

Papa Francisc:

Am văzut o ţară modernă, m-a impresionat oraşul, şi curăţenia oraşului… Şi curiozităţi mici: de exemplu cu reuşesc să ude florile în acest deşert. Este şi primitoare pentru atâtea popoare care vin aici, precum şi o ţară care priveşte la viitor: exemplul este educaţia copiilor, îi educă să privească la viitor, mereu. Aşa mi-au explicat. Apoi lucrul care m-a impresionat este problema apei… caută pentru viitorul apropiat să ia apa mării şi s-o facă potabilă, precum şi apa umidităţii aerului… Mereu caută lucruri noi. Şi am auzit de la cineva: „Într-o zi se va termina petrolul şi ne pregătim pentru acea zi, pentru că vom avea ceva mai mult de făcut”. Aceasta este o ţară care priveşte la viitor. Apoi, mi s-a părut o ţară deschisă, nu închisă. Şi religiozitatea: islamul este un islam deschis, nu închis, de dialog, un islam fratern şi de pace. Cu privire la asta subliniez vocaţia la pace pe care am simţit-o prezentă, cu toate că există problemele câtorva războaie în zonă, dar asta am simţit-o. Apoi, a fost pentru mine foarte emoţionantă întâlnirea cu înţelepţii cu înţelepţii islamului, un lucru profund; erau cam peste tot, de diferite culturi. Şi asta indică şi deschiderea acestei ţări la un anumit dialog regional, universal, religios. Apoi am fost impresionat de întâlnirea interreligioasă: un fapt cultural puternic;  şi în afară de asta – am menţionat asta în discurs – de ceea ce au făcut aici, anul trecut, cu privire la protecţia copiilor în mass-media, în internet. Pentru că într-adevăr pornografia infantilă este astăzi o „industrie” care dă atâţia bani şi profită de copii. Această ţară şi-a dat seama de asta şi a făcut lucruri pozitive. Cu siguranţă există şi probleme şi aspecte negative, dar într-o călătorie de mai puţin de trei zile aceste lucruri nu se văd şi dacă se văd, unul priveşte în altă parte… Şi mulţumesc pentru primire.

Gisotti:

Acum vă adresează întrebarea Nour Salman, de la „Emirates News Agency”.

Nour Salman:

Călătoria a fost marcată de semnarea documentului despre fraternitate: cum va fi aplicat în viitor şi care este gândirea dumneavoastră cu privire la anunţul principelui Mohammed Bin Zayed despre construirea bisericii „Sfântul Francisc” lângă moscheea „Imam Ahmed El-Tayeb”?

Papa Francisc:

Documentul a fost pregătit cu atâta reflecţie precum şi cu rugăciune. Fie marele imam cu echipa sa, fie eu cu a mea, ne-am rugat mult pentru a reuşi să facem acest Document. Deoarece pentru mine există un singur pericol mare, în acest moment: distrugerea, războiul, ura dintre noi. Şi dacă noi cei care credem nu suntem capabili să ne dăm mâna, să ne îmbrăţişăm, să ne sărutăm şi chiar să ne rugăm, credinţa noastră va fi învinsă. Acest Document se naşte din credinţa în Dumnezeu care este Tată al tuturor şi Tată al păcii şi condamnă orice distrugere, orice terorism, de la primul terorism din istorie care este cel al lui Cain. Este un document care s-a dezvoltat în aproape un an, dus, întors, rugăciuni… Dar a rămas aşa să se formeze, rezervat, pentru a nu se naşte copilul înainte de vreme, pentru ca să devină matur. Mulţumesc.

Gisotti:

Sfinte Părinte, înainte de următoarea întrebare există un omagiu al jurnalistului de la Alittihad. [oferă Sfântului Părinte un tablou]. Acum vă adresează întrebarea colegul Joerg Seisselberg de la „ARD” germană.

Joerg Seisselberg:

Sfinte Părinte, a fost o călătorie plină de întâlniri, de impresii, de imagini. Mi-a rămas în minte şi imaginea sosirii dumneavoastră: aţi fost primit cu onorurile militare, cu avioanele militare care au desenat culorile Vaticanului pe cer. Eu mă întreb: cum se conciliază asta cu papa Francisc, cu papa care vine cu un mesaj de pace? Ce simţiţi şi ce gândiţi în aceste momente? Şi tot în această temă, apelul dumneavoastră pentru pace în Yemen, ce reacţii aţi primit în întâlnirile dumneavoastră care vă fac să speraţi că acest mesaj va fi primit, că se vor face paşi spre o pace în Yemen? Mulţumesc.

Papa Francisc:

Mulţumesc. Eu interpretez toate gesturile de bun-venit ca gesturi de bunăvoinţă. Fiecare le face după propria cultură. Ce am găsit aici? O primire aşa de mare încât voiau să fac totul, lucruri mici şi lucruri mari, pentru că simţeau că vizita papei era ceva bun. Cineva a spus că era şi o binecuvântare: asta o ştie Dumnezeu, dar ei ştiu asta, dacă interpretez bine, un lucru bun, şi voiau să facă să mă simt că eu eram binevenit. Cu privire la problema războaielor: dumneavoastră aţi menţionat unul. Ştiu că este dificil de dat o opinie după două zile şi după ce am vorbit despre această temă cu puţine persoane; dar pot spune că am găsit bunăvoinţă în demararea proceselor de pace. Această [atitudine] am găsit-o cam ca o denumire comună când am vorbit despre situaţiile de război – dumneavoastră l-aţi menţionat pe cel din Yemen –. Am găsit bunăvoinţă pentru a demara procese de pace.

Gisotti:

Vă adresează acum întrebarea Domenico Agasso de la „La Stampa”. Este la al doilea zbor papal, dar aceasta este prima ocazie pentru a vă adresa o întrebare în conferinţa de presă din avion. Te rog, Domenico.

Domenico Agasso:

Sfinte Părinte, după semnarea istorică de ieri a documentului despre fraternitate, care vor fi după părerea dumneavoastră consecinţele în lumea islamică, gândindu-ne mai ales la conflictele din Yemen şi din Siria? Şi care vor fi consecinţele şi printre catolici, dat fiind faptul că există o parte dintre catolici care vă acuză pe dumneavoastră că vă lăsaţi instrumentalizaţi de musulmani?

Papa Francisc:

Dar nu numai de musulmani! Mă acuză că mă las instrumentalizat de toţi, şi de jurnalişti! Face parte din munca [mea]. Dar un lucru, da, vrea să-l spun. Asta o reafirm clar: din punctul de vedere catolic Documentul nu s-a depărtat niciun milimetrul de Conciliul al II-lea din Vatican. Chiar este citat, de câteva ori. Documentul a fost făcut în spiritul Conciliului al II-lea din Vatican. Am voit, înainte de a lua decizia, să spun: „Este bine aşa, îl semnăm aşa” – cel puţin din partea mea –, l-am dat să-l citească unor teologi şi oficial şi teologului Casei Pontificale, care este un dominican, cu frumoasa tradiţie a dominicanilor, nu de a merge la vânătoare de vrăjitoare, ci de a vedea lucrul corect, şi el a aprobat. Dacă unul se simte deranjat, eu îl înţeleg, nu este un lucru de toate zilele, şi nu este un pas înapoi, este un pas înainte, dar un pas înainte care vine după 50 de ani, de la Conciliu care trebuie să se dezvolte. Istoricii spun că pentru ca un Conciliu să aibă rădăcini în Biserică este nevoie de 100 de ani. Suntem la jumătatea drumului. Şi asta poate provoca perplexitate, şi mie. Eu vă voi spune, am văzut o frază [din Document] şi mi-am spus: „Dar această frază, nu ştiu dacă este sigură…”. Era o frază din Conciliu! Şi pe mine m-a surprins! În lumea islamică există diferite păreri, există unele mai radicale, altele nu. Ieri în consiliul înţelepţilor era şi cel puţin un şiit, cu o universalitate foarte mare, şi a vorbit bine… Pot să existe şi între ei – nu cunosc bine – dar pot să existe discrepanţe… Este un proces şi procesele se maturizează, ca şi florile, ca şi fructele.

Gisotti:

Mulţumim, Sfinte Părinte. Acum trecem la grupul francofon al lui Matilde Imberty de la „Radio France”.

Matilde Imberty:

Bună seara, Sfinte Părinte. Dumneavoastră tocmai aţi încheiat vizita în Emiratele Arabe şi peste foarte puţin timp veţi merge în Maroc: şi acolo o călătorie importantă. Ni se pare să înţelegem că aţi ales să vorbiţi cu interlocutori foarte precişi ai islamului. Este o alegere a terenului? Apoi, tot cu privire la islam, Documentul istoric semnat ieri este foarte ambiţios pentru educaţie: după părerea dumneavoastră poate într-adevăr să-i atingă pe credincioşii musulmani? Mulţumesc.

Papa Francisc:

Eu ştiu şi am auzit de la unii musulmani că [Documentul despre Fraternitatea Umană] va fi studiat în universităţi, cel puţin la Al-Azhar cu siguranţă, şi în şcoli. Studiat, nu impus. Asta, începând de la sfârşitul întrebării dumneavoastră. Apoi, este cam întâmplătoare apropierea celor două călătorii, pentru că eu voiam să merg la Marrakech, la întâlnire [Summit-ul despre Global Compact], dar existau treburi protocolare: nu puteam merge la o întâlnire internaţională fără a face mai întâi o vizită în ţară, şi nu aveam timp pentru asta. Şi pentru aceasta am amânat vizita, care va fi puţin după aceasta. Şi a mers la Marrakech secretarul de stat. Este o problemă diplomatică, precum şi de educaţie, dar nu este un lucru planificat. Şi în Maroc voi merge pe urmele sfântului Ioan Paul al II-lea, care a mers acolo: a fost primul care a mers acolo. Va fi o călătorie plăcută. Apoi au venit invitaţii din alte ţări islamice, dar nu este timp anul acesta. Vom vedea anul viitor, eu sau celălalt Petru, dacă cineva va merge acolo! Mulţumesc.

Gisotti:

Bine. Maria Sagrario Ruiz de la „Radio Nacional de España”. Mulţumesc.

Maria Sagrario Ruiz (Radio Nacional de España):

Bună seara, Sfinte Părinte. Eu pun întrebarea în spaniolă. Diplomaţia Vaticanului are o istorie lungă de a practica această diplomaţie a paşilor mici în medierea conflictelor. Vreau să amintesc concret anul 1978, când Ioan Paul al II-lea, medierea sa, a evitat un război între ţara dumneavoastră Argentina şi Chile. Am aflat ieri că Nicolás Maduro, şi ne întoarcem la Venezuela, a trimis o scrisoare cerând să reînceapă dialogul, aparţine secretarului de stat Parolin care cunoaşte perfect această ţară. Ce face Vaticanul sau ce vă gândiţi să faceţi? Dumneavoastră aţi spus că sunteţi dispus să mediaţi dacă aşa o cer. În ce stadiu suntem, în ce moment?

Papa Francisc:

Mulţumesc. Medierea dintre Argentina şi Chile a fost cu adevărat un act curajos al sfântului Ioan Paul al II-lea, care a evitat un război, ce era iminent. Sunt paşi mici şi ultimul este medierea. Sunt paşi mici iniţiali, facilitatori, dar nu numai din Vatican, în toată diplomaţia: apropiere unul de altul pentru a demara posibilităţi de dialog. Aşa se face în diplomaţie. Cred că de la Secretariatul de Stat vor putea explica bine toţi paşii diferiţi care se pot face. Înainte de călătorie eu ştiam că urma să vină cu valiza diplomatică o scrisoare a lui Maduro. Această scrisoare încă n-am citit-o. Vom vedea ce se poate face. Dar pentru ca să se facă – să luăm ultimul pas – o mediere, este nevoie de voinţa ambelor părţi: ambele părţi vor trebui s-o ceară. A fost cazul cu Argentina şi Chile. Sfântul Scaun în Venezuela a fost prezent în momentul dialogului în care era şi compatriotul dumneavoastră, Rodríguez Zapatero: o primă reuniune cu mons. Tscherrig, şi apoi a continuat mons. Celli. Şi acolo a fost „născut un şoricel”: nimic, fum. Noi suntem mereu dispuşi. Este acelaşi lucru ca atunci când oamenii merg la paroh pentru că este o problemă între soţ şi soţie. Vine unul, şi se spune: „Dar cealaltă parte vine sau nu vine? Vrea sau nu vrea?”. Mereu ambele părţi, acesta este secretul. Şi pentru ţări, aceasta este o condiţie asupra căreia ţările trebuie să se gândească înainte de a cere o facilitare sau prezenţa unui observator sau o mediere. Ambele părţi, mereu. Mulţumesc. Şi… voi merge, în Spania!

Gisotti:

Acum vă adresează întrebarea Nicole Winfield de la „Associated Press”.

Nicole Winfield:

Sfinte Părinte, săptămâna trecută revista feminină din L’Osservatore Romano a publicat un articol denunţând abuzul sexual al femeilor consacrate în Biserică – femei adulte, surorile – din partea clerului. În urmă cu câteva luni şi Uniunea Internaţională a Superioarelor Generale a făcut un denunţ public al acestei probleme. Ştim că reuniunea de peste câteva săptămâni din Vatican va trata despre abuzul asupra minorilor, însă putem să ne gândim că Sfântul Scaun poate să facă ceva pentru a trata şi această problemă, poate cu un document sau nişte linii directoare? Mulţumesc.

Papa Francisc:

Eu voi răspunde la asta, tu rămâi aici, dar eu prefer să termin cu călătoria şi după aceea prima întrebare la care voi răspunde va fi a ta. Este bine aşa?

Gisotti:

Atunci, în timp ce Nicole rămâne aici, vine aici Maria Angeles Aconde de la „Rome Reports”.

Maria Angeles Aconde:

Bună seara, Sfinte Părinte. Eu vă pun întrebarea în numele grupului de limbă spaniolă. Aţi avut o întâlnire cu Consiliul Bătrânilor. În măsura posibilului, ceea ce ne puteţi povesti, ce teme aţi atins şi dacă dumneavoastră vă întoarceţi la Roma cu impresia că mesajul a ajuns la interlocutorii dumneavoastră?

Papa Francisc:

Bătrânii într-adevăr sunt înţelepţi. A vorbit mai întâi marele imam, apoi fiecare dintre ei, începând de la cel mai bătrân, care vorbea spaniolă – da, pentru că era din Mauritania şi acolo o învăţase, bătrân, optzeci de ani – şi până la cel mai tânăr, care este secretarul şi a vorbit puţin, dar a spus totul într-un material video, specialitatea sa, este un comunicator. Mi-a plăcut această întâlnire, a fost un lucru foarte frumos. Au vorbit începând cu cuvântul cheie: „înţelepciune”, şi apoi „fidelitate”. Au subliniat că este un drum al vieţii în care această înţelepciune creşte şi fidelitatea se întăreşte, şi de acolo se naşte prietenia între popoare. Erau de diferite… nu ştiu cum să explic: unul era şiit, alţii cu diferite nuances… Şi apoi acest drum de înţelepciune şi de fidelitate te duce la construirea păcii, pentru că pacea este o lucrare a înţelepciunii şi a fidelităţii, fidelitate umană, între popoare şi toate acestea. Am rămas cu impresia că sunt în mijlocul unor adevăraţi înţelepţi; şi aceasta este o garanţie, pentru marele imam, să aibă acest consiliu.

Angelina:

Sunteţi satisfăcut, îmi imaginez…

Papa Francisc:

Da, foarte satisfăcut, mulţumesc.

Gisotti:

O avem şi pe Sofia Barbarani de la „The National”, care este un ziar foarte important pentru Abu Dhabi.

Sofia Barbarini:

Bună ziua, întrebarea pe care voiam să v-o adresăm, tot din grupul de titluri de la Abu Dhabi era: astăzi o fetiţă v-a adus o scrisoare – am văzut – a alergat la dumneavoastră când eraţi în maşină. Voiam să ştim dacă aţi citit deja scrisoarea şi dacă ştiaţi ce spunea…

Papa Francisc:

Nu am avut timp. Scrisorile sunt acolo, mi le clasifică pentru a le citi după aceea.

Sofia Barbarini:

Ne puteţi spune ce impresie v-a făcut când aţi văzut această fetiţă venind spre dumneavoastră?

Papa Francisc:

Acea fetiţă e curajoasă! A fost oprită, iar eu am zis: „Nu, lăsaţi-o să vină!”. Fetiţa aceea are viitor, are viitor! Şi aş îndrăzni să spun: sărmanul soţ! [râde, râd]. Are viitor, e curajoasă. Mi-a plăcut, pentru că este nevoie de curaj pentru a face asta. Şi apoi alta a urmat-o, erau două: a văzut-o pe cealaltă şi a prins curaj.

Gisotti:

Aşadar, sunt alte întrebări despre călătorie: Inés San Martín şi Franca Giansoldati, dacă sunteţi foarte rapide.

Franca Giansoldati:

Sanctitate, imamul Al-Tayyeb a vorbit, a denunţat islamofobia, frica de islam. Pentru ce nu s-a auzit ceva despre creştinofobie, sau oricum despre persecuţia creştinilor?

Papa Francisc:

Într-adevăr eu am vorbit despre persecuţia creştinilor, nu în acel moment, dar vorbesc despre asta frecvent. Şi în această călătorie am vorbit – nu-mi amintesc unde – dar am vorbit despre asta. Nu ştiu, cred că Documentul era mai mult despre unitate şi despre prietenie, şi am subliniat asta. Acum îmi vine în minte: şi Documentul este condamnator, condamnator al violenţei. Şi unele grupuri care se declară islamice – chiar dacă înţelepţii spun că nu este islamul – îi persecută pe creştini. Îmi amintesc de acel tată la Lesbos cu trei copii. Avea 30 de ani, nu mai mult, şi plângea, şi mi-a spus: „Sunt islamic, femeia mea, soţia mea, era creştină, şi au venit teroriştii din ISIS, au văzut crucea şi i-au spus: «Converteşte-te!». Şi ea a spus: «Nu, eu sunt creştină». Şi în faţa mea i-au tăiat gâtul”. Aceasta este pâinea cea de toate zilele a grupurilor teroriste. Nu numai faţă de creştini, ci şi distrugerea, distrugerea persoanei. Pentru aceasta Documentul a fost puternic condamnator în acel sens.

Gisotti:

Tot despre călătorie, Inés San Martín de la „Crux”.

Inés San Martín:

Sfinte Părinte, o întrebare legată de realitatea pe care tocmai a adresat-o colega mea, pentru că nu am avut timp s-o coordonăm. Însă, aşa cum v-am spus în călătoria trecută, am avut posibilitatea de a-l intervieva pe arhiepiscopul de Mosul în Irak, care spune mereu că sunt disperaţi şi neagă că, în această privinţă, episcopii discută, ci doar aşteaptă. Dumneavoastră aţi vorbit despre libertatea religioasă, aţi spus că libertatea religioasă merge dincolo de libertatea de cult. Dacă puteţi vorbi un pic mai clar despre această temă? Pentru că astăzi am fost, sau tocmai ne întoarcem dintr-o ţară care este cunoscută pentru toleranţa sa, totuşi, mulţi dintre catolicii care erau astăzi pe stadion, abia astăzi pentru prima dată, de când au ajuns în Emiratele Arabe Unite au putut să fie deschişi în privinţa credinţei lor şi a credinţelor lor. Aşadar, se poate avea o schimbare care să meargă dincolo de ziua de astăzi?

Papa Francisc:

Procesele au principii, nu-i aşa? Unul poate pregăti un act şi astfel se face actul şi apoi există un înainte şi un după. Eu cred că libertatea merge în proces mereu, trebuie să meargă în proces, tot mai mult, nu trebuie să se oprească. M-a impresionat un colocviu cu un băiat de 13 ani, înainte de a pleca, la Roma, a voit să mă vadă şi l-am aşteptat şi mi-a spus: „Ei bine, unele lucruri mi se par interesante, însă vreau să vă spun că eu [continuă în italiană] vreau să vă spun că eu sunt ateu. Ce trebuie să fac ca ateu pentru a deveni un om al păcii?”. I-am spus: „Fă ceea ce simţi tu”, şi i-am vorbit un pic. Dar mi-a plăcut curajul băiatului: este ateu dar caută binele, caută acest drum. Şi  acesta este un proces, un proces pe care trebuie să-l respectăm şi să-l însoţim. A însoţi toate procesele pentru bine, toate, de orice „culoare” ar fi. Aceştia cred că sunt paşi înainte. Mulţumesc.

Gisotti:

Iată, Sfinte Părinte, timpul se termină. Însă este un răspuns de dat…

Papa Francisc:

Este adevărat, maltratarea femeilor este o problemă. Eu aş îndrăzni să spun că omenirea încă nu s-a maturizat, femeia încă este considerată de „a doua clasă”. Să începem de aici: este o problemă culturală. Apoi se ajunge până la uciderea femeilor. Există ţări în care maltratarea femeilor ajunge la uciderea lor. Şi înainte de a ajunge la întrebarea dumneavoastră concretă, o curiozitate pe care mi-au spus-o, dar voi faceţi investigaţia pentru a şti dacă este adevărată sau nu. Mi-au spus că originea bijuteriilor feminine a fost într-o ţară foarte veche – nu ştiu, din Orient –, unde era legea de a alunga femeia, de a-i da drumul [a o repudia]. Dacă soţul, în acea ţară – nu ştiu dacă este adevărat sau nu – îi spunea: „Pleacă”, în acel moment, cu ceea ce avea pe ea, trebuia să plece, fără să ia nimic. Şi atunci femeile au început să-şi facă bijuterii, din aur şi pietre preţioase, pentru a avea ceva ca să supravieţuiască. Nu ştiu dacă este adevărat sau nu, dar este interesant. Faceţi investigaţia. Acum întrebarea dumneavoastră [despre abuzarea călugăriţelor din partea clericilor]. Este adevărat, în Biserică au existat clerici care au făcut asta; în unele culturi este un pic mai puternic decât în altele; nu este un lucru pe care-l fac toţi, dar au existat preoţi şi chiar episcopi care au făcut asta. Şi eu cred că se mai face, pentru că nu este un lucru care, din momentul în care tu îţi dai seama de asta, se termină. Treaba merge înainte aşa. De mult timp lucrăm cu privire la asta. Am suspendat unii clerici, i-am trimis, pentru asta. Şi chiar – nu ştiu dacă s-a terminat procesul – a trebuit să desfiinţăm şi unele congregaţii călugăreşti feminine care erau foarte legate de acest fenomen, o formă de corupţie. Nu pot să spun: „Acasă la mine asta nu există…”. Este adevărat. Trebuie să se facă mai mult? Da. Avem voinţa să facem asta? Da. Dar este un drum care vine de departe. Papa Benedict a avut curajul să desfiinţeze o congregaţie de un anumit nivel, pentru că intrase în ea o formă de manipulare a femeilor, chiar o manipulare sexuală [aşa cum a explicat directorul ad interim al Sălii de Presă, Sfântul Părinte, folosind termenul sclavie, înţelegea „manipulare” o formă de abuz de putere care se reflectă şi într-un abuz sexual] din partea clericilor sau a fondatorului. Uneori fondatorul le ia surorilor libertatea, goleşte de libertate surorile, şi poate să ajungă la asta. Despre papa Benedict aş vrea să subliniez că este un om care a avut curajul să facă atâtea lucruri cu privire la asta. Există o anecdotă: el avea toate hârtiile, toate documentele, despre o organizaţie religioasă care avea corupţie în interiorul său, sexuală şi economică. El [cardinal fiind] mergea acolo şi existau filtre, şi nu putea să ajungă. La sfârşit, papa [sfântul Ioan Paul al II-lea], cu intenţia de a înţelege adevărul, a făcut o reuniune şi Joseph Ratzinger a mers acolo cu dosarul şi toate documentele sale. Şi când s-a întors, a spus secretarului său: „Pune-l în arhivă, a învins cealaltă parte”. Noi nu trebuie să ne scandalizăm pentru asta, sunt paşi ai unui proces. Dar imediat după aceea, devenit papă, primul lucru pe care l-a spus a fost: „Adu-mi din arhivă acele documente”, şi a început… Folclorul despre papa Benedict îl arată ca atât de bun, da, pentru că este bun, bun, o bucată de pâine este mai rea decât el, este bun! Dar îl arată şi ca slab şi în schimb nu are nimic slab! A fost un om puternic, un om consecvent în lucruri. El a început… Şi acolo, în acea congregaţie, era această problemă pe care o spuneţi dumneavoastră. Rugaţi-vă ca să putem merge înainte. Eu vreau să merg înainte… Există cazuri, în unele congregaţii, în special noi, şi în unele regiuni mai mult decât în altele. Da, asta este treaba. Lucrăm.

Gisotti:

Mulţumim, Sfinte Părinte. Şi mulţumesc vouă tuturor. Dar există un final surpriză pentru un coleg care a ajuns la o ţintă foarte, foarte importantă.

Papa Francisc:

Mi-au spus că sărbătorim 150 de ani ai Valentinei [Alazraki, la a 150-a călătorie papală a sa]! [râde, râd]. Dar eu n-o văd aşa de mumificată! Este o femeie care are rădăcini interesante. Odată i-am spus: „Dacă dumneavoastră mergeţi să vă ia sânge, îl veţi pune în încurcătură pe hematolog!”.

Multe mulţumiri! Rugaţi-vă pentru mine, nu uitaţi, am nevoie. Mulţumesc!

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.