Categorii

Condoleanţele pontifului pentru moartea cardinalului Simonis

Cardinalul Adrianus Johannes Simonis, arhiepiscop emerit de Utrecht, a murit în Olanda în după-amiaza zilei de miercuri, 2 septembrie, la vârsta de 88 de ani. Când a aflat știrea, papa a trimis cardinalului Willem Jacobus Eijk, succesor al său în sediul mitropolitan olandez, telegrama de condoleanțe pe care o publicăm într-o traducere din engleză.

Întristate de aflarea morții cardinalului Adrianus Johannes Simonis, vă adresez condoleanțe de rugăciune dumneavoastră şi clerului, călugărilor şi credincioșilor laici din arhidieceză. Încredințând sufletul său milostivirii iubitoare a lui Isus Bunul Păstor, mă unesc cu dumneavoastră în aducere de mulțumire lui Dumnezeu Atotputernicul pentru mărturia fidelă adusă Evangheliei de cardinalul de venerată amintire, pentru anii săi de slujire episcopală dedicată în Bisericile din Rotterdam şi Utrecht şi pentru eforturile sale prețioase pentru slujirea comuniunii ecleziale. Tuturor celor care-l plâng pe cardinalul Simonis în speranţa sigură a Învierii, împart din inimă Binecuvântarea mea Apostolică drept garanție de mângâiere şi pace în Domnul înviat.

Franciscus

***

A murit cardinalul olandez Adrianus Johannes Simonis

Primul din unsprezece fraţi, Adrianus Johannes Simonis s-a format la preoție studiind în seminariile olandeze „Hageveld” şi „Warmond”. La doi ani după ce a primit hirotonirea prezbiterală de la episcopul Martien Antoon Jansen, a studiat exegeză biblică la Roma din 1959 până în 1966, completând cursurile cu teza „Die Hirtenrede” despre textele din Evanghelia după sfântul Ioan referitoare la Bunul Păstor. La întoarcerea în patrie a fost numit ca vicar într-o parohie din L’Aja, cu funcţia specială de a se îngriji de sectorul pastoraţiei pentru bolnavii din spitalul local al Crucii Roşii. După patru ani a fost ales de Paul al VI-lea ca episcop de Rotterdam, primind hirotonirea episcopală de la cardinalul Bernard Jan Alfrink. Ca moto a ales „Ut cognoscant Te”.

După circa doisprezece ani de slujire episcopală desfășurați la Rotterdam a urmat chemarea din partea lui Ioan Paul al II-lea de a-i urma cardinalului Johannes Willebrands, ca arhiepiscop mitropolit de Utrecht. Apoi a devenit şi preşedinte al Conferinței Episcopilor din Olanda.

Anterior, în cadrul episcopatului din ţara sa, a desfășurat funcţia de preşedinte al Comisiei pentru învățământ şi educație religioasă. În afară de asta a fost mare cancelar al Universității catolice din Nijmegen.

În 1985, Ioan Paul al II-lea l-a creat cardinalul al titlului „Sfântul Clement”. După ce a primit purpura, cardinalul a intensificat ulterior angajarea sa însemnată în apărarea învățăturii catolice referitoare la căsătorie, la familie şi la valoarea inviolabilă a vieţii umane.

După ce a participat la conclavul din aprilie 2005 care l-a ales pe papa Benedict al XVI-lea, la doi ani după aceea a renunțat la conducerea pastorală a arhidiecezei de Utrecht, retrăgându-se să trăiască pentru câtva timp la Nieuwkuijk, în Brabante, în Mariapolis Mariënkroon al mișcării Focolarinilor. După aceea a petrecut ultimii ani într-un centru de îngrijire la Voorhout, în sudul Olandei, unde a avut loc decesul.

(După L’Osservatore Romano, 4 septembrie 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.