Categorii

Comastri: „Prietena mea, maica Tereza de Calcutta”

Maica-TerezaDuminică 4 septembrie, la Roma, va fi canonizată maica Tereza, fondatoare a congregaţiei Misionarelor Carităţii, născută la Skopje, în Albania, la 27 august 1910 şi decedată la Calcutta, în India, la 5 septembrie 1997.

Viaţa sa relatează despre o dedicare activă, răbdătoare şi tenace pentru cei săraci: bărbaţi, femei, copii care au fost îngrijiţi, ocrotiţi, salvaţi din mizerie, din singurătate, din înjosiri, din umiliri şi redaţi unei vieţi bune, în numele lui Isus. Maica Tereza ştia că în multele forme ale păzirii, îngrijirii, dedicării credibile se aprinde ceva imens care transmite căldura prezenţei lui Dumnezeu. Ştia că lucrurile iubirii corectează lumea, o îmbunătăţesc, o înfrumuseţează făcând-o o casă în care este frumos pentru toţi să locuiască.

În iminenţa canonizării am adresat câteva întrebări cardinalului Angelo Comastri, vicar general al Sanctităţii Sale pentru cetatea Vaticanului şi arhipreot al bazilicii „Sfântul Petru”, care a fost legat de maica Tereza de mare prietenie şi care a publicat recent volumul „Am cunoscut o sfântă” (Ho conosciuto una santa, Edizioni San Paolo).

Eminenţă, ce amintire personală mai îndrăgită despre maica Tereza păstraţi?

„Amintirea cea mai îndrăgită şi mai emoţionantă este ultima întâlnire: era 22 mai 1997. Mama mea murise cu câteva zile înainte, la 5 mai, şi eu i-am destăinuit maicii durerea mea. Ea mi-a luat mâinile şi, aproape pentru a-mi transmite pacea sa, a spus: «Mama ta acum este mereu aproape de tine, pentru că paradisul nu îndepărtează ci apropie. Şi eu voi merge în curând în paradis şi voi fi aproape de tine mereu împreună cu mama ta». Aceste cuvinte sunt pentru mine ca o îmbrăţişare puternică ce mă face să trec peste orice dificultate”.

Ce spaţiu şi ce semnificaţie avea rugăciunea pentru maica Tereza?

„Providenţa a voit ca maica Tereza să ajungă să vorbească la Adunarea Generală a ONU. Secretarul general Javier Pérez de Cuéllar a voit s-o invite la un act public care a avut loc la 26 octombrie 1985. El a prezentat-o pe maica Tereza tuturor participanţilor la ceremonie cu aceste cuvinte: «Ne aflăm într-o aulă de discursuri. În cursul anilor au trecut pe acest podium oamenii consideraţi cei mai puternici. Astăzi ne este oferită oportunitatea de a spune bun-venit femeii realmente cea mai puternică de pe pământ. Nu cred că este nevoie s-o prezint, pentru că ea nu are nevoie de cuvinte. Maica Tereza cere fapte. Sunt convins că lucrul cel mai bun care se poate face este să-i aducem omagiu şi să-i spunem că ea este mult mai importantă decât mine şi decât noi toţi. Ea este Naţiunile Unite! Ea este pacea lumii!».

Maica Tereza, în faţa acestor cuvinte răsunătoare, s-a făcut şi mai mică, însă credinţa ei era mare şi curajul ei era la fel de mare. A arătat nelipsita coroniţă a Rozariului şi a spus: «Eu sunt numai o sărmană soră care se roagă. Rugându-mă, Isus îmi pune în inimă iubirea sa şi eu merg ca s-o dăruiesc tuturor săracilor pe care-i întâlnesc pe drumul meu».

A făcut un moment de tăcere, apoi a adăugat: «Rugaţi-vă şi voi! Rugaţi-vă şi vă veţi da seama de săracii pe care-i aveţi lângă voi. Poate chiar în galeria locuinţei voastre. Poate şi în casele voastre este cineva care aşteaptă iubirea voastră. Rugaţi-vă şi ochii se vor deschide şi inima se va umple de iubire». Rugăciunea era fundamentul vieţii maicii Tereza”.

În noaptea de 10 septembrie 1946 maica Tereza, în timp ce era în tren, a simţit „chemarea de a renunţa la toate şi a-l urma pe Isus în cartierele foarte sărace pentru a-l sluji printre cei mai săraci dintre săraci”. În cursul deceniilor următoare, împreună cu Misionarele Carităţii, a deschis zeci de case în toată lumea: care erau pentru ea cele mai grave forme de sărăcie din societăţile occidentale bogate?

„Maica Tereza afirma adesea că egoismul este cea mai mare nenorocire a unei persoane. Şi adăuga: «Provoc pe oricine: nu veţi putea găsi vreodată un egoist fericit». În societăţile bunăstării egoismul este foarte răspândit şi pentru acest motiv, din păcate, sunt răspândite nemulţumirea, neliniştea, violenţa. Rădăcina egoismului, precum şi a tuturor relelor care ne chinuiesc, este lipsa rugăciunii. Dedicarea pentru cei săraci, întemeiată pe rugăciune, este singurul medicament pentru a învinge egoismul şi a găsi bucuria”.

Cum ar răspunde maica Tereza celui care ar fi tentat să se descurajeze până acolo încât să creadă că nu foloseşte la nimic a dedica în mod generos propriile calităţi mai bune pentru alţii deoarece oricum lumea nu se schimbă?

„Îmi amintesc că în 1979, întorcându-se de la Oslo după ce a primit Premiul Nobel pentru Pace, maica Tereza a făcut o oprire la Roma. Mulţi jurnalişti s-au îngrămădit în curtea externă a locuinţei sărace a Misionarelor Carităţii, pe muntele Celio. Maica Tereza n-a fugit de jurnalişti, i-a primit ca fii punând în mâna fiecăruia o mică medalie a Neprihănitei. Unul dintre ei i-a spus: «Maică, dumneavoastră aveţi şaptezeci de ani! Când veţi muri lumea va fi ca înainte. Ce s-a schimbat după atâta trudă? Maica Tereza, odihniţi-vă! Nu merită să faceţi atâta trudă». Ea a zâmbit şi a răspuns: «Vedeţi, eu nu m-am gândit niciodată că pot să schimb lumea! Am încercat numai să fiu o picătură de apă curată în care să se poată reflecta iubirea lui Dumnezeu. Vi se pare puţin?». Jurnalistul n-a reuşit să răspundă, în timp ce în jurul maicii a coborât tăcerea. Maica Tereza a reluat cuvântul şi, adresându-se jurnalistului, a afirmat: «Încercaţi şi dumneavoastră să fiţi o picătură de apă curată şi astfel vom fi doi. Sunteţi căsătorit?». «Da, maică». «Spuneţi asta şi soţiei dumneavoastră şi astfel vom fi trei. Aveţi copii?». «Trei copii, maică». «Spuneţi asta şi copiilor dumneavoastră şi astfel vom fi şase».

Maica Tereza a spus clar că fiecare dintre noi are în mână un mic, dar indispensabil capital de iubire; acest capital personal de iubire trebuie să ne preocupăm să-l investim. Aşadar să încercăm să umplem singura valiză pe care o vom duce cu noi dincolo de moarte: valiza carităţii. Maica Tereza nu înceta să repete: «Umpleţi-o, cât mai aveţi timp. Tot restul este fum care se risipeşte rapid»”.

Care era pentru maica Tereza rolul bărbatului şi al femeii în planul lui Dumnezeu? Şi care consideraţi că a fost contribuţia cea mai semnificativă oferită de ea reflecţiei despre femeie?

„Aş vrea să amintesc un episod: în 1995 s-a desfăşurat la Pechin a patra conferinţă convocată de ONU despre condiţia femeii. Au luat parte, împreună cu ţările membre ale Uniunii Europene, alte 174 de ţări. Obiectivul întâlnirii era acela de a reafirma egalitatea dintre bărbat şi femeie. Sfântul Scaun, pentru a expune punctul său de vedere, a recurs la maica Tereza.

Teama că propriile reflecţii n-ar coincide cu cele ale majorităţii n-a reţinut-o pe mica soră să exprime cu umil curaj gândirea sa. Ei nu-i era frică să spună adevărul: conformismul îi era total necunoscut. Mesajul a fost următorul: «Sper ca această conferinţă să poată ajuta pe fiecare dintre noi să recunoască, să aprecieze şi să respecte locul special al femeii în planul lui Dumnezeu, în aşa fel încât toate femeile să reuşească să realizeze acest plan în viaţa lor. Nu reuşesc să înţeleg de ce unii afirmă că femeile şi bărbaţii sunt perfect egali, negând frumoasa diversitate dintre bărbaţi şi femei. Toate darurile lui Dumnezeu sunt bune, dar nu toate sunt egale. Răspund adesea persoanelor care spun că le-ar place să-i slujească pe săraci aşa cum îi slujesc eu: ‘Ceea ce fac eu nu poţi face tu şi eu nu pot să fac ceea ce faci tu. Dar împreună putem face ceva frumos pentru Dumnezeu’. Diversitatea dintre bărbaţi şi femei se situează în această linie. Dumnezeu l-a creat pe fiecare dintre noi, fiecare fiinţă umană, pentru ceva foarte important: pentru a iubi şi a fi iubiţi. Însă, pentru ce Dumnezeu ne-a creat bărbaţi şi femei? Pentru că iubirea femeii este o imagine a iubirii lui Dumnezeu şi iubirea bărbatului este o altă imagine a iubirii lui Dumnezeu. Amândoi au fost creaţi pentru a iubi, dar fiecare iubeşte în mod diferit. Femeia şi bărbatul se completează reciproc şi, împreună, constituie o dovadă a iubirii lui Dumnezeu în mod mai complet de modul în care ar putea s-o facă fiecare separat. Această capacitate specială proprie a femeii se manifestă în manieră mai completă atunci când devine mamă. Maternitatea este darul lui Dumnezeu oferit femeii». Aceste cuvinte limpezi nu au nevoie de comentariu”.

Ce învaţă perseverenţa tenace a maicii Tereza în rugăciune şi în dedicarea pentru cei săraci în anii lungi petrecuţi de ea în acea experienţă cunoscută ca „noaptea credinţei”?

„Consider – este părerea mea umilă – că «noaptea credinţei» a fost un dar al lui Dumnezeu pentru a o apăra pe maica Tereza de ispita orgoliului. Explic. Maica Tereza a ajuns la o celebritate probabil superioară chiar celebrităţii Papei: şi Papa era Ioan Paul al II-lea! Maica Tereza era căutată de toţi. A primit Premiul Nobel pentru pace: fapt unic şi aproape imposibil pentru o soră catolică. A fost invitată să vorbească la adunarea generală a ONU: şi acest fapt este aproape inimaginabil. Şi aş putea continua. Pentru ea putea fi uşor să cadă în laţul orgoliului şi al autosatisfacţiei. Însă Dumnezeu a împiedicat asta punând în sufletul maicii Tereza „noaptea credinţei”, care este o formă de sărăcie radicală, o situaţie în care se experimentează în mod dureros depărtarea de Dumnezeu şi propria puţinătate constitutivă. Cum a reacţionat maica Tereza? A reacţionat intensificând rugăciunea şi înmulţind operele de caritate. Rugându-se, lupta împotriva întunericului; şi înmulţind caritatea se afla în braţele lui Dumnezeu, care este iubire. Acesta este răspunsul sfinţilor: ascultarea încrezătoare de voinţa Domnului”.

De Cristina Uguccioni

(După Vatican Insider, 26 august 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.