Categorii

Colina vestelor de salvare: La Lesbos unde Papa îi va întâlni pe refugiaţi

Papa-Lesbos-2Alb şi albastru sunt culorile trandafirilor pe care joi seara Papa Francisc le-a depus pe altarul lui Salus populi Romani, în bazilica „Santa Maria Maggiore”, unde a mers pentru a încredinţa călătoria de mâine, sâmbătă, printre refugiaţii care s-au stabilit pe insula Lesbos. Alb şi albastru sunt culorile drapelului grec, culorile mării, ale valurilor înspumate care se izbesc de maluri. Dar sunt altele culorile care în aceste zile vin din Marea Egee. Locuitorii insulei îl numesc „tsunami portocaliu”: sunt peste 40.000 de metri cubi de veste de salvare adunate pe plajă, devenite simbol al unui exod fără oprire. Şi care dau măsura a ceea ce a fost definită cea mai rea criză umanitară din Europa de la al doilea război mondial.

Suntem în spatele micului târg Molyvos, un loc în nordul insulei Lesbos, graniţă extremă a Europei. La doar zece kilometri este Turcia, de unde în fiecare noapte bărbaţi, femei şi copii pleacă în speranţa de a ajunge în Grecia şi a uita războiul sau sărăcia. Aici se află colina artificială, o imensă grămadă portocalie făcută din veste de salvare folosite de refugiaţi şi de migranţi pentru a trece Marea Egee. Echivalentul a patru terenuri de fotbal pline de gunoaie de plastic, nailon şi burete pe care autorităţile locale nu ştiu unde să le depoziteze.

În tăcere se evidenţiază durere, speranţă, milă. Sunt veste de toate mărimile, chiar mici-mici. Fiecare poartă cu sine istoria unei vieţi, multe păstrează neşterse semnele unei lupte inegale pentru supravieţuire între bărci pneumatice dezumflate încărcate de persoane şi braţul de mare care separă Turcia de Grecia: ape negre şi agitate iarna, plate şi de culoare de smarald vara.

Cu miile sale de pagini făcute din frică şi inumanitate, relatarea refugiaţilor din Lesbos este un şoc continuu. Şi pentru că vestele portocalii răspândite pe insulă adesea nu l-au ajutat pe cel care le purta. Şi în loc să salveze uşurează înecarea celui care le poartă. Produse în fabrici clandestine turceşti, sunt vândute la preţuri mai mici, circa 10 dolari faţă de cei 30 de dolari pentru o vestă adevărată şi poartă mărci contrafăcute. Sunt o altă capcană, altă speculare josnică a traficanţilor de fiinţe umane.

Din controalele efectuate de autorităţile greceşti rezultă că din fiecare o sută de veste de salvare numai una este conformă normelor. Este o realitate tulburătoare. De la începutul anului au murit aici 442 de persoane, conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii; de fapt, în ultimul an au tranzitat 876.000 de migranţi din toată Grecia, dintre care peste 510.000 numai în Lesbos. „Suntem obişnuiţi cu durerea zilnică, dar organizarea înmormântării unui nou-născut de doar două luni pierdut în mare de o tânără pereche de părinţi care fug a fost sfâşietoare. Trupuşorul său a alunecat din vesta de salvare în puţine secunde. Această bucată din Marea Egee este noua frontieră a durerii”. Cea care vorbeşte este Maritina Koraki, coordonatoare a ajutoarelor umanitare de la Caritas Hellas (Caritas Grecia) în insulă. Graţie sprijinului economic al Caritas Elveţia, voluntarii au putut să ia în gestiune o structură de primă primire şi asistenţă pentru refugiaţi unde sunt găzduiţi în rotaţie şi pentru câteva zile copii, neputincioşi, femei singure cu copii, bătrâni.

„Colina vestelor de salvare este imaginea simbol a unei ruşini europene. Peste puţin ore Papa Francisc va fi aici şi pentru noi aceasta este o călătorie care îmbrăţişează toată Grecia lăsată singură să facă faţă urgenţei refugiaţi. Francisc pune o întrebare fiecăruia dintre noi despre cu suntem şi rămânem umani”, conclude Maritina Koraki. De la începutul lui decembrie până astăzi Caritas Hellas a primit peste cinci mii de persoane şi încă le susţine, şi cu distribuirea de saci de dormit, haine, produse pentru igienă şi pentru copii, peste trei mii.

Există tensiune în jur, clima s-a schimbat”, spune Letizia Zamboni, voluntară de la Caritas Veneto: „Până acum Grecia a fost o ţară de tranzit nu de repatrieri”. Conform Caritas Internationalis, pe insulă „principalul lagăr pentru refugiaţi şi imigraţi este acum un «centru închis», ceea ce înseamnă că refugiaţii şi imigraţii nu sunt autorizaţi să plece”. Chiar dacă fluxul s-a redus considerabil, la 13 aprilie au mai debarcat 45 de persoane într-un dintre acele mici bărci pneumatice cu care mii continuă să plece în fiecare zi de pe coastele turceşti îndreptându-se spre Europa.

De Silvina Pérez

(După L’Osservatore Romano, 16 aprilie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.