Categorii

„Cleruciderea” mexicană: 26 de preoţi ucişi, toate crimele nepedepsite

La sfârşit de an, aşa cum face de mai mulţi ani, Centrul Catolic Multimedial din Ciudad de Mexico, observatorul care se dedică se prezinte victime şi intimidări în rândul clerului din capitala mexicană, prezintă bilanţul asasinatelor de preoţi petrecute în ţară. Şi ca în fiecare an cifrele nu lasă indiferenţi. În cei şase ani ai preşedinţiei care pleacă, cea a lui Enrique Peña Nieto (2012-2018), preoţii ucişi au fost 26, fără a adăuga doi care au dispărut şi nu se ştie dacă în acest moment sunt vii sau morţi. Omar Sotelo, călugăr din Societatea „Sfântul Paul” care întocmeşte raportul şi ţine contabilitatea deceselor, furnizează în acelaşi timp şi numerele victimelor în reverendă din preşedinţiile precedente.

În cea a lui Felipe Calderón care a condus Mexicul din 2006 până în 2012, asasinatele de preoţi au fost 17, aşadar nouă mai puţin faţă de cele actuale. Mergând înapoi, în timpul celor şase ani ai lui Vicente Fox, preşedinte din 2000 până în 2006, victimele violenţei împotriva religioşilor au fost patru, în cursul mandatului lui Ernesto Zedillo care a condus ţara aztecă din 1994 până în 2000, au fost ucişi trei preoţi. După cum se vede progresia din ultimul deceniu este însemnată, cu un salt de mortalitate clericală care se produce în jurul anului 2010, când preşedintele Calderón, din Partidul de Acţiune Naţională (PAN), a întreprins un adevărat război împotriva traficului de droguri al cărui faliment l-a recunoscut el însuşi, la sfârşitul mandatului său.

Însă comparaţia violenţei împotriva preoţilor în Mexic care impresionează mai mult este cu cei ucişi de trupele generalului Plutarco Elias Calles în timpul a ceea ce a fost numită Cristiada, adică răscoala mexicană care a făcut să tremure puterea mexicană în trieniul 1923-1926. Sursele despre preoţii ucişi în acei ani de persecuţie deschisă variază mult de la una la alta. Istoricul prin excelenţă al războiului cristera, Jean Meyer, vorbeşte despre 125 de preoţi ucişi de trupele federale, cei mai mulţi împuşcaţi în bisericile de apartenenţă. Însuşi preşedintele Calles a admis la începutul anului 1928, într-un interviu dat periodicului londonez Daily Express, că a ordonat împuşcarea a cincizeci de preoţi. Un studiu recent făcut de preotul mexican Juan González Morfín, vorbeşte de 91 de ucideri, şi Morfín, autor a numeroase cărţi despre raporturile stat-Biserică în Mexic, furnizează numele şi prenumele tuturor şi alte generalităţi. Oricum ar fi, comparaţia este cu o răscoală sângeroasă care a incendiat jumătate din Mexic combătută manu militari de două armate contrapuse chiar dacă de consistenţă şi eficacitate militară diferită.

Părintele Omar Sotelo nu se limitează să aducă la zi anual cifrele celui mai mare masacru contemporan de religioşi într-o situaţie non-războinică, ci extrage şi motivele din biografii şi din modalităţile cu care preoţii au fost asasinaţi. Le-a expus fără subterfugii principalului săptămânal mexican, Proceso, care aparţine unei matrice culturale care nu este desigur indulgentă cu Biserica în general şi cu catolicii mexicani în particular. Sotelo afirmă în interviu că începutul asasinatelor de preoţi coincide cu războiul împotriva traficului de droguri declarat de preşedinţia lui Felipe Calderón după ce a asumat conducerea ţării în 2006. Dar imediat precizează că nu pot să fie considerate „victime colaterale” ale unei ciocniri dintre stat şi carteluri de traficanţi sau criminalitatea organizată mai în general, cea dedicată traficului de persoane, prostituţiei şi comerţului de migranţi.

La întrebarea despre motivul pentru care este atacat un cleric, Sotelo răspunde fără ezitări: „Pentru că preotul este un soi de stabilizator social: în parohia sa se oferă nu numai ajutoare spirituale ci şi educative, de sănătate, de drepturi umane şi asistenţă acordată migranţilor. Criminalitatea organizată ştie bine că a ucide un preot provoacă o destabilizare socială în comunitate, semănând astfel frica, deci un climat favorabil pentru a acţiona fără a fi contrabalansată”. Pentru Sotelo nu este o întâmplare că atât preoţii cât şi jurnaliştii, două entităţi care generează opinie publică, sunt luaţi în vizor de criminalitatea organizată şi traficanţii de droguri. Conform călugărului paulin deja autor al „Tragedia şi cuptorul preoţiei în Mexic”, mesajul care este trimis este foarte clar: „Dacă pot ucide un preot, pot ucide pe oricine”.

Directorul Centrului Catolic Multimedial a creat un termen eficace pentru a sintetiza condiţia clerului din ţara sa, cel de „clerucidere”, adică o asasinare constantă de preoţi eliminaţi ca atare, aşa cum se întâmpla în urmă cu aproape un secol în cursul rebeliunii cristera pentru a o slăbi. „Suntem în faţa unei «clerucideri», nu se poate numi în alt mod”, declară la săptămânalul Proceso, la chioşcuri în această săptămână, „dar în plus aceste crime sunt comise cu o ferocitate teribilă: mai întâi îi răpesc pe preoţi, apoi îi supun la torturi puternice şi la sfârşit îi ucid”. Nu s-a terminat aici, pentru că Sotelo prezintă cum sunt insultaţi şi după ucidere. „După moarte vine defăimarea, al cărei obiectiv este criminalizarea preotului, acuzându-l că este un homosexual, un depravat sau că este în înţelegere cu traficul de droguri. Pentru autorităţile care investighează cazurile asta reprezintă o scurtătură uşoară pentru că ajung să spună: «L-au ucis pentru că a căutat-o». Astfel problema este pusă deoparte şi crimele rămân nepedepsite”.

Întocmai, nepedepsirea este un alt lucru care impresionează citind raportul de sfârşit de an 2018. „Există investigaţii în desfăşurare, suspecţi, persoane care au fost reţinute şi eliberate, depoziţii neclasificate care se pierd prin hăţişurile unei birocraţii judiciare care nu dă nicio certitudine”, dar niciunul dintre autorii asasinatelor de preoţi n-a fost identificat, judecat şi condamnat ca vinovat. De altfel, afirmă directorul Centrului Catolic Multimedial, parohii sunt „o ţintă uşoară” pentru bandele criminale deoarece trăiesc o „viaţă solitară” şi trebuie să se îngrijească adesea de comunităţi izolate „fără nicio măsură de siguranţă”.

Şi pentru aceasta, Biserica mexicană a redactat anul trecut un vademecum cu un anumit număr de recomandări, ca acelea de a nu merge noaptea pe străzi, a evita micile pueblos (sate) izolate şi departe de centrele urbane, să nu umble singuri, până la folosirea de veste antiglonţ şi escorta bodigarzilor. Un anumit număr de preoţi mexicani le respectă de acum ad litteram, cel puţin până unde se poate, luând în considerare meseria, ca să spunem aşa, care îşi are motivaţia de a fi în contactul cu aproapele.

De Alver Metalli

(După Vatican Insider, 29 decembrie 2018)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.