Categorii

Cine va fi şi ce provocări îl aşteaptă pe nou prepozit general al iezuiţilor?

papa-iezuitiVa începe în octombrie a 36-a Congregaţie Generală a Societăţii lui Isus, menită să-l aleagă pe noul prepozit general. Pentru a şti mai mult despre asta, părintele Antonio Spadaro S.I. l-a intervievat pe părintele Adolfo Nicolás Pachón, actual prepozit în funcţie, pentru numărul din septembrie al revistei iezuiţilor La Civiltà Cattolica (nr. 3989). Prezentăm câteva pasaje.

Cum vedeţi situaţia Bisericii din Europa? Care sunt provocările şi tensiunile principale care se trăiesc în acest continent? Care sunt riscurile care trebuie evitate?

Nu sunt un expert în chestiuni europene şi Europa în lume ocupă o parte foarte mică, deşi importantă; deci îmi este foarte dificil să răspund la această întrebare. Cine ştiu mai multe vorbeşte despre secularizare, despre criză de sens şi de speranţă, de lipsă de bucurie, în afară de aceleaşi probleme care din păcate cuprind şi alte locuri, cum sunt sărăcia, şomajul, violenţa şi aşa mai departe.

Reiese cu putere problema migraţiilor. Care este perspectiva corectă din care trebuie privit fenomenul?

Cea a Papei. Există o situaţie de suferinţă şi de excludere; dar suntem umani, aşadar capabili de solidaritate şi compasiune şi prin urmare simţim această situaţie ca a noastră şi căutăm împreună o soluţie viitoare care să-i ajute cu adevărat pe toţi. În faţa soluţiilor parţiale, oricum vrem să împărtăşim ceea ce avem. Atât timp cât nu vom găsi soluţia completă şi definitivă, putem împărtăşi, deşi aceste răspunsuri nu sunt uşoare.

Trebuie să ne amintim mereu că o comunicare între civilizaţiile diferite are loc tocmai prin intermediul refugiaţilor şi migranţilor. Lumea pe care o cunoaştem s-a dezvoltat aşa. Nu a fost vorba numai de a adăuga culturi la culturi: a avut loc un adevărat schimb. Şi religiile s-au răspândit aşa. Migranţii ne-au dat lumea, fără de care am fi închişi în cultura noastră, convieţuind cu prejudecăţile noastre şi cu limitele noastre. Fiecare ţară riscă să se închidă în orizonturi foarte limitate, foarte mici, în timp ce graţie lor inima se poate deschide şi chiar ţara însăşi poate să se deschidă la dinamici noi.

Dar asta nu implică a vedea lumea în manieră diferită?

A venit momentul în care trebuie să se gândească omenirea ca pe o unitate şi nu ca pe un ansamblu de atâtea ţări separate între ele cu tradiţiile lor, culturile lor şi prejudecăţile lor. Este necesar să se gândească la o omenire care are nevoie de Dumnezeu şi care are nevoie de un tip de profunzime care poate să vină numai din unirea tuturor.

Cu enciclica Laudato’ si tema ecologiei a devenit parte integrantă a doctrinei sociale a Bisericii. Societatea lui Isus a avut mult la inimă în aceşti ultimi ani tema ecologică. Care a fost reacţia dumneavoastră personală la această enciclică?

Cred că intervenţia Papei a fost rapidă şi că tema nu putea să aştepte mai mult. Era într-adevăr urgentă. Toţi avem nevoie de o nouă conştiinţă pentru a primi pozitiv iniţiativele care apar pretutindeni pentru ocrotirea creaţiei. Îndeosebi mă uimeşte legătura pe care Papa o pune între natură şi problemele săracilor, care sunt primii care îndură consecinţele lipsei noastre de grijă.

Ce înseamnă pentru Societate a avea un Papă iezuit? Dacă Congregaţia Generală va accepta demisia dumneavoastră, nu credeţi că alegerea unui general al Societăţii, fiind un Papă iezuit, este o situaţie interesantă şi foarte specială? În ce sens este aşa?

Înainte de toate, noi iezuiţii credeam că este imposibil ca unul dintre noi să fie ales Papă la numai două sute de ani după suprimare şi la treizeci şi cinci de ani după intervenţia papală asupra conducerii Societăţii. Odată ce a avut loc ceea ce era improbabil, asumă o semnificaţie specială alegerea unui superior general sub Papa Francisc, şi el iezuit şi care, prin urmare, cunoaşte mulţi iezuiţi. Trebuie să spun că el, încă de la început, s-a arătat mereu foarte respectuos faţă de Constituţii şi foarte legat de modul de a acţiona al Societăţii lui Isus, care este cu adevărat al său.

În timpul interviului pe care mi l-a acordat în 2013, Papa Francisc mi-a spus că „iezuitul trebuie să fie o persoană cu gândirea incompletă, cu gândirea deschisă”. Ce înseamnă asta pentru dumneavoastră?

Înseamnă ceva foarte important şi profund. Pe fundal este conştiinţa – uneori uitată sau întunecată – că Dumnezeu este un mister, ba chiar „este misterul misterelor”. Este evident că, dacă noi credem, nu putem să ne considerăm în posesia ultimului cuvânt despre Dumnezeu şi despre toate misterele în care ne zbatem: persoana umană, istoria, femeia, libertatea, răul şi aşa mai departe. Gândirea noastră este mereu „incompletă”, deschisă la noi date, la noi înţelegeri, la noi judecăţi despre adevăr etc. Avem mult de învăţat de la tăcerea umilinţei, de la simpla discreţie. Iezuitul, aşa cum am spus o dată în Africa, trebuie să aibă trei mirosuri: de oaie, adică al trăirii oamenilor săi, a comunităţii sale; de bibliotecă, adică al reflecţiei sale profunde; şi de viitor, adică al unei deschideri radicale la surpriza lui Dumnezeu. Cred că asta e ceea ce poate face din iezuit un om cu gândirea deschisă.

Care este locul Euharistiei şi al sacramentelor în viaţa iezuitului?

Cu privire la Euharistie, noi am insistat aşa de mult şi aşa de îndelung asupra prezenţei reale încât am uitat multe alte aspecte care ating şi se referă la viaţa noastră zilnică. Euharistia este un schimb de daruri: primim pâine ca hrană a noastră zilnică, luăm o porţie din această pâine şi o oferim lui Dumnezeu. Domnul transformă această pâine şi ne-o redă nouă. Iată, Euharistia este un schimb de daruri care nu încetează niciodată şi care poate schimba viaţa noastră. Euharistia ne ajută să fim generoşi, deschişi. Sfântul Ignaţiu a trăit această realitate şi a luat deciziile cele mai importante în timpul celebrării Euharistiei. Mă uimeşte modul în care celebrează Papa Francisc: cu pauze, demnitate, într-un ritm care invită la meditaţie şi la interiorizare. Iezuiţii celebrează aşa.

În omilia sa în „Biserica lui Isus”, la 3 ianuarie 2014, Papa Francisc a spus: „Numai dacă suntem centraţi în Dumnezeu este posibil să mergem spre periferiile lumii”. Care sunt astăzi aceste „periferii”, după părerea dumneavoastră?

Am fost convins mereu că provocările Societăţii lui Isus sunt aceleaşi ca ale omenirii, adică sărăcia, şomajul, lipsa de sens, violenţa, lipsa de bucurie. Întrebarea noastră este: cum ne adresăm acestor provocări? Şi aici intră în joc factorul total, adică cel religios, care comportă această preferinţă faţă de „celălalt” şi acel tip de dezlipire care permite mutarea spre locul unde se pierde siguranţa cu care suntem obişnuiţi.

(După Zenit, 25 septembrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.