Categorii

Chemată pe nume. A douăzeci şi una Zi Mondială a Vieţii Consacrate

Cântăreţii populari relatează evenimente care invită la călătorie, trezesc dorinţe şi conduc drumuri până când fantasmagoria focurilor se stinge. Scurte călătorii, adevărate o clipă. Celebrarea anului vieţii consacrate, ajunsă în îmbrăţişarea minunată a jubileului milostivirii, a stins luminile sale, dă cu vivacitate negândită procesul de viaţă aprins de aceste evenimente de har, continuă să alerge printre persoanele consacrate.

Cuvântul Papei Francisc: „Vă scriu ca succesor al lui Petru, căruia Domnul Isus i-a încredinţat misiunea de a-i întări în credinţă pe fraţii săi (cf. Lc 22,32), şi vă scriu ca frate al vostru, consacrat lui Dumnezeu ca şi voi”, continuă să genereze amintire, experienţe, meditaţie, invitaţii, reflecţii, bilanţuri, verificări chiar severe care cheamă la convertire.

În afară de numerele reduse drastic şi vârsta care înaintează, în pofida schimbărilor geografice şi a provocărilor pluriculturii; în afară de rănile determinate de incoerenţa dintre ideal şi viaţă, până la abandonarea lui sequela Christi: viaţa consacrată este vie. Chemată pe nume în miile de locuri din lume în care trăieşte, răspunde: „Sunt prezentă!”. În fidelitatea zilnică, femei şi bărbaţi caută faţa lui Dumnezeu. Adeziunea la Cristos şi la Biserica sa, rugăciunea neîncetată, generozitatea misionară, fraternitatea cu cei din urmă de pe pământ reprezintă haina frumoasă îmbrăcată, uneori, până la martiriu.

Faruri multiple sunt îndreptate spre drumul trăit în diferitele forme de consacrare de la Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican până astăzi. Evaluări făcute nu pentru a încânta nici pentru a construi castele fatale, ci pentru a da cont despre Cristos şi despre Evanghelia sa în mijlocul oamenilor: a discerne grâul bun de neghină, fundamentul de mode, identitatea eclezială de vânturile de periferie, misterul imutabil de fragilităţile umane care există zilnic în viaţă. Bilanţuri şi perspective neliniştitoare, nici autoreferenţiale nici închise, ci ţesute cu exercitarea discernământului evanghelic şi eclezial. Angajare de a recunoaşte apelul pe care Dumnezeu îl face să răsune în situaţia istorică. Papa Francisc ne îndeamnă să avem ochi ai sufletului care să ştie să scruteze istoria: „Fiecare creştin şi fiecare comunitate va discerne care este drumul pe care Domnul îl cere, însă toţi suntem invitaţi să acceptăm această chemare: să ieşim din propria comoditate şi să avem curajul de a ajunge la toate periferiile care au nevoie de lumina Evangheliei” (Evangelii gaudium, 20). Exercitare a discernământului eclezial care cheamă la întreprinderea de noi pasaje, pentru ca idealurile şi învăţătura să se întrupeze în viaţă: sisteme, structuri, diaconii, stiluri, relaţii şi limbaje folosite în comunităţile, instituţiile, relaţiile noastre umane şi misionare.

În timpul nostru, marcat de exaltarea libertăţii individuale, a relativismului de valoare şi etic, a afirmării primatului tehnicii, se adaugă o primă recuperare a motivaţiei comunicative şi comunitare, se poate observa preludiul la o societate care valorizează dorinţa de religiozitate şi spiritualitate. Apare necesitatea unei culturi care să scoată în evidenţă plăcerea gratuităţii şi să favorizeze comunitatea ca loc regenerator al relaţiilor interpersonale, familiale şi sociale. Papa Francisc invită la mistica trăirii împreună, „de a ne amesteca, de a ne întâlni, de a ne lua în braţe, de a ne sprijini, de a participa la această maree un pic haotică ce se poate transforma într-o adevărată experienţă de fraternitate, într-o caravană solidară, într-un pelerinaj sfânt” (Evangelii gaudium 87); abandonând criteriul comod al lui „da” este făcut mereu aşa. Invită viaţa consacrată să fie îndrăzneaţă şi creativă, profetică în aşa fel să-l urmeze pe Cristos, însoțitoare înţeleaptă în călătoria umană. În acest proces pasionant şi angajant consacraţii şi consacratele trăiesc tensiuni şi suferinţe inevitabile semn al unei noi gestaţii. În această dezvoltare dureroasă şi rodnică, unde nu contează numerele ci primirea de credinţă a timpului pe care ne este dat să-l trăim, viaţa consacrată continuă să locuiască în lume şi în ea să contribuie la o nouă relatare conform misterului lui Cristos şi al Evangheliei sale. Primirea acestei provocări în fidelitate este deja prag de noi sinteze.

Umăr la umăr, ba chiar amestecată cu caravana umană, viaţa consacrată se murdăreşte cu noroiul străzii în multiple locuri şi situaţii, în timp ce înaintează în credinţa rugătoare şi în jubilarea speranţei lansate dincolo de graniţa pământească. Este în situaţia de a experimenta în acest mod posibilitatea unei noi relatări întemeiate pe valoarea vieţii şi a cifrei sale transcendente, pe primatul binelui şi al trăirii în sintonie solidară-caritativă, pe simţul de responsabilitate personală şi colectivă care tinde spre Dincolo. Femei şi bărbaţi consacraţi, ca o bucăţică de drojdie şi de sare, ferment şi gust în aluat, Biserica ce relatează în cetatea umană evanghelia bucuriei.

De Nicla Spezzati

Subsecretar al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică

(După L’Osservatore Romano, 2 februarie 2017)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.