Categorii

Celibatul sacerdotal conform Conciliului

Anticipările din cartea semnată de papa emerit Benedict al XVI-lea şi de cardinalul Robert Sarah, prefect al Congregației pentru Cultul Divin, în apărarea celibatului sacerdotal, au provocat numeroase comentarii. Ieri directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni, a afirmat că poziția papei Francisc cu privire la celibat este cunoscută, amintind ceea ce a spus el în avion la întoarcerea din Panama: „Îmi vine în minte o frază a sfântului Paul al VI-lea: «Prefer să-mi dau viaţa înainte de a schimba legea celibatului»”.

Un dar, nu o dogmă. În dezbatere a fost amintită şi poziția Conciliului al II-lea din Vatican în această privință. Decretul conciliar Presbyterorum ordinis despre slujirea şi viaţa sacerdotală, promulgat de sfântul Paul al VI-lea la 7 decembrie 1963, afirmă: „Înfrânarea desăvârșită și perpetuă pentru împărăția cerurilor […] a fost întotdeauna prețuită în mod deosebit de Biserică, mai ales pentru viața preoțească. Într-adevăr, ea este semn și, în același timp, imbold al iubirii pastorale și izvor deosebit de rodnicie spirituală în lume. Ce-i drept, ea nu este pretinsă de însăși natura preoției, după cum o arată practica Bisericii de la începuturi și tradiția Bisericilor orientale unde, pe lângă aceia care, împreună cu toți episcopii, aleg, prin harul lui Dumnezeu, să păstreze celibatul, există și preoți căsătoriți foarte buni; recomandând celibatul bisericesc, acest sfânt Conciliu nu intenționează în nici un fel să schimbe disciplina care este legitim în vigoare în Bisericile orientale, ci îi îndeamnă cu toată dragostea pe aceia care, căsătoriți fiind, au primit preoția, să stăruie în chemarea lor sfântă, continuând să-și dedice pe deplin și cu generozitate viața pentru turma ce le-a fost încredințată”.

Mai liberi să-l slujească pe Dumnezeu şi pe ceilalți. Celibatul – afirmă decretul – „celibatul este, din multe puncte de vedere, potrivit cu preoția. Într-adevăr, misiunea preotului este în întregime consacrată servirii noii omeniri pe care Cristos, învingătorul morții, o face să se nască în lume prin Duhul său”. Grație celibatului, preoţii aderă la Dumnezeu mai ușor „cu o inimă neîmpărțită” şi „se dedică mai liber, în el și prin el, slujirii lui Dumnezeu și a oamenilor, mai disponibili pentru a sluji împărăției lui și operei lui de regenerare supranaturală și, astfel, sunt în stare într-o măsură mai mare să primească o paternitate mai largă în Cristos”. „În acest fel, ei dau mărturie în fața oamenilor că vor să se consacre în mod exclusiv îndatoririi încredințate: de a-i logodi pe creștini cu un singur mire”, care este Cristos, și „devin semn viu al acelei lumi viitoare ce este deja prezentă prin credință și iubire și în care fiii învierii nu se însoară și nu se mărită”.

O legislație confirmată pentru Biserica latină. „Pentru aceste motive” – continuă decretul conciliar – „celibatul, care le era mai întâi doar recomandat preoților, a fost apoi, în Biserica latină, impus prin lege tuturor acelora care se prezintă la ordinele sacre. Sfântul Conciliu aprobă și confirmă, încă o dată, această legislație cât privește pe aceia care sunt destinați preoției”

Harul fidelității. Conciliul „îi îndeamnă pe toți preoții care, încrezători în harul lui Dumnezeu, au îmbrățișat cu voință liberă celibatul sacru după exemplul lui Cristos, ca, aderând la această stare cu hotărâre și din toată inima și perseverând în ea cu fidelitate, să aprecieze măreția acestui dar ce le-a fost acordat de Tatăl și pe care Domnul îl laudă atât de explicit și să aibă în fața ochilor marile mistere care sunt semnificate și împlinite de celibat. În lumea de astăzi, înfrânarea desăvârșită este socotită imposibilă de mulți oameni; preoții trebuie, deci, cu atât mai mult să ceară cu umilință și perseverență, împreună cu Biserica, harul fidelității, care nu este refuzat niciodată celor care îl cer, recurgând, în același timp, la toate ajutoarele naturale și supranaturale care se află la îndemâna tuturor. Mai ales să nu neglijeze normele ascetice confirmate de experiența Bisericii și care nu sunt mai puțin necesare în lumea de azi”.

A avea la inimă darul celibatului. Decretul încheie astfel capitolul dedicat celibatului: „Sfântul Conciliu îi roagă, așadar, nu numai pe preoți, ci și pe toți credincioșii să aibă la inimă acest dar de preț al celibatului preoțesc și să ceară cu toții de la Dumnezeu să-l dăruiască mereu, din belșug, Bisericii sale”.

(După vaticannews.it, 14 ianuarie 2020)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.