Categorii

Celebrarea Vesperelor în solemnitatea Convertirii Sfântului Paul, la încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (25 ianuarie 2016)

Papa-SanPaoloÎn bazilica „Sfântul Paul din afara zidurilor”, Sfântul Părinte Francisc a prezidat celebrarea Vesperelor din solemnitatea Convertirii Sfântului Paul, la încheierea celei de-a XLVIII-a Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor cu tema: „Chemaţi să vestiţi faptele minunate ale Domnului?” (cf. 1Pt 2,9). Au luat parte la celebrare reprezentanţii celorlalte Biserici şi Comunităţi ecleziale prezente la Roma. La sfârşitul Vesperelor, înainte de binecuvântarea apostolică, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, cardinalul Kurt Koch, a adresat Sfântului Părinte un cuvânt de salut.

Publicăm în continuare textul omiliei pe care Papa a rostit-o în cursul Vesperelor.

* * *

Iubiţi fraţi şi surori,

„Eu sunt ultimul dintre apostoli […] pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu. Însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar harul lui pentru mine nu a devenit zadarnic” (1Cor 15,9-10). Apostolul Paul rezumă astfel semnificaţia convertirii sale. Ea, care a avut loc după întâlnirea fulgerătoare cu Isus Înviat (cf. 1Cor 9,1) pe drumul de la Ierusalim la Damasc, nu este înainte de toate o schimbare morală, ci o experienţă transformatoare a harului lui Cristos, şi în acelaşi timp o chemare la o misiune nouă, aceea de a-l vesti tuturor pe acel Isus pe care înainte îl persecuta, persecutându-i pe discipolii săi. De fapt, în acel moment, Paul înţelege că între Cristos cel viu în veci şi adepţii săi există o unire reală şi transcendentă: Isus trăieşte şi este prezent în ei şi ei trăiesc în El. Vocaţia de a fi apostol nu se întemeiază pe meritele umane ale lui Paul, care se consideră „ultimul” şi „nevrednic”, ci pe bunătatea infinită a lui Dumnezeu, care l-a ales şi i-a încredinţat slujirea.

O asemenea înţelegere a ceea ce s-a întâmplat pe calea Damascului este mărturisită de sfântul Paul şi în Prima Scrisoare către Timotei: „Îi mulţumesc lui Cristos Isus Domnul nostru care m-a întărit pentru că m-a găsit vrednic de încredere rânduindu-mă în slujirea deşi mai întâi am fost un defăimător, un persecutor şi un insultător, dar am găsit îndurare, căci, în necredinţa mea, o făceam din neştiinţă. Însă harul Domnului nostru s-a revărsat din plin împreună cu credinţa şi iubirea care sunt în Cristos Isus” (1,12-14). Milostivirea supraabundentă a lui Dumnezeu este motivaţia unică pe care se întemeiază slujirea lui Paul şi este în acelaşi timp ceea ce apostolul trebuie să vestească tuturor.

Experienţa sfântului Paul este asemănătoare cu aceea a comunităţilor cărora apostolul Petru le adresează Prima sa Scrisoare. Sfântul Petru se adresează membrilor comunităţilor mici şi fragile, expuse ameninţării persecuţiei, şi le aplică lor titlurile glorioase atribuite poporului sfânt al lui Dumnezeu: „un neam ales, o preoţie împărătească, o naţiune sfânta, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu” (1Pt 2,9). Pentru acei primi creştini, ca astăzi pentru noi toţi cei botezaţi, este motiv de întărire şi de constantă uimire să ştim că am fost aleşi pentru a face parte din planul de mântuire al lui Dumnezeu, realizat în Isus Cristos şi în Biserică. „De ce, Doamne, tocmai pe mine?”; „de ce tocmai pe noi?”. Aici atingem misterul milostivirii şi al alegerii lui Dumnezeu: Tatăl îi iubeşte pe toţi. Misiunea întregului popor al lui Dumnezeu este de a vesti faptele minunate ale Domnului, înainte de toate Misterul pascal al lui Cristos, prin intermediul căruia am trecut de la întunericul păcatului şi al morţii la strălucirea vieţii sale, noi şi veşnice (cf. 1Pt 2,10).

În lumina Cuvântului lui Dumnezeu pe care l-am ascultat şi care ne-a condus în timpul acestei Săptămâni de rugăciune pentru unitatea creştinilor, putem într-adevăr să spunem că noi toţi cei care credem în Cristos suntem „chemaţi să vestim faptele minunate ale lui Dumnezeu” (cf. 1Pt 2,9). Dincolo de diferenţele care încă ne despart, recunoaştem cu bucurie că la originea vieţii creştine există mereu o chemare al cărei autor este însuşi Dumnezeu. Putem înainta pe drumul deplinei comuniuni vizibile dintre creştini în măsura în care ne convertim la Domnul, care prin harul său ne alege şi ne cheamă să fim discipolii săi. Şi a ne converti înseamnă a lăsa ca Domnul să trăiască şi să lucreze în noi. Pentru acest motiv, atunci când împreună creştinii din diferite Biserici ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi încearcă să-l pună în practică, fac într-adevăr paşi importanţi spre unitate. Şi nu este numai chemarea care ne uneşte; ne uneşte şi însăşi misiunea: a vesti tuturor faptele minunate ale lui Dumnezeu. Precum sfântul Paul, şi precum credincioşii cărora le scrie sfântul Petru, şi noi nu putem să nu vestim iubirea milostivă care ne-a cucerit şi care ne-a transformat. În timp ce suntem în drum spre comuniunea deplină dintre noi, putem deja să dezvoltăm multiple forme de colaborare, să mergem împreună şi să colaborăm pentru a favoriza răspândirea Evangheliei. Şi mergând şi lucrând împreună, ne dăm seama că suntem deja uniţi în numele Domnului. Unitatea se face mergând.

În acest An Jubiliar extraordinar al Milostivirii, să ţinem cont bine că nu poate exista căutare autentică a unităţii creştinilor fără o încredere deplină în milostivirea Tatălui. Să cerem înainte de toate iertare pentru păcatul dezbinărilor noastre, care sunt o rană deschisă în Trupul lui Cristos. Ca Episcop de Roma şi Păstor al Bisericii Catolice, vreau să invoc milostivire şi iertare pentru comportamentele neevanghelice pe care le-au avut catolicii faţă de creştini din alte Biserici. În acelaşi timp, îi invit pe toţi fraţii şi surorile catolici să ierte dacă, astăzi sau în trecut, au îndurat ofense de la alţi creştini. Nu putem şterge ceea ce a fost, dar nu vrem să permitem ca povara păcatelor trecute să continue să polueze raporturile noastre. Milostivirea lui Dumnezeu va reînnoi relaţiile noastre.

În acest climat de rugăciune intensă, salut cu fraternitate pe Eminenţa Sa Mitropolitul Ghenadios, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice, pe Excelenţa Sa David Moxon, reprezentant personal la Roma al Arhiepiscopului de Caterbury, şi pe toţi reprezentanţii diferitelor Biserici şi Comunităţi ecleziale din Roma, veniţi aici în această seară. Cu ei am trecut prin Poarta Sfântă a acestei bazilici, pentru a aminti că singura poartă care ne conduce la mântuire este Isus Cristos Domnul nostru, faţa milostivă a Tatălui. Adresez un salut cordial şi tinerilor ortodocşi şi ortodocşi orientali care studiază aici la Roma cu sprijinul Comitetului de Colaborare Culturală cu Bisericile Ortodoxe, care acţionează pe lângă Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, precum şi pe studenţii de la Ecumenical Institute of Bossey, în vizită aici la Roma pentru a aprofunda cunoaşterea Bisericii catolice.

Iubiţi fraţi şi surori, să ne unim astăzi cu rugăciunea pe care Isus Cristos a adresat-o Tatălui: „să fie una […] pentru ca lumea să creadă” (In 17,21). Unitatea este dar al milostivirii lui Dumnezeu Tatăl. Aici în faţa mormântului sfântului Paul, apostol şi martir, păstrată în această splendidă bazilică, simţim că umila noastră cerere este susţinută de mijlocirea multitudinii martirilor creştini de ieri şi de astăzi. Ei au răspuns cu generozitate la chemarea Domnului, au dat mărturie fidelă, cu viaţa lor, despre faptele minunate pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi, şi experimentează deja comuniunea deplină în prezenţa lui Dumnezeu Tatăl. Susţinuţi de exemplul lor – acest exemplu care îşi însuşeşte ecumenismul sângelui – şi întăriţi de mijlocirea lor, să adresăm lui Dumnezeu rugăciunea noastră umilă.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.