Categorii

Celebrarea sărbătorii Fericitului Anton Durcovici

Iaşi, 10 decembrie 2018

Suntem fericiţii că se apropie, la 10 decembrie, momentul sărbătorii Fericitului Anton Durcovici, un dar spiritual de mare preţ pe care l-am primit la 17 mai 2014 de la Sfântul Părinte Francisc drept semn al marii preţuiri pe care Sfântul Părinte o are pentru noi şi pentru înaintaşii noştri în credinţă. Ziua de 10 decembrie are o semnificaţie deosebită pentru Biserica noastră locală: este ziua în care comemorăm moartea de martir a episcopului nostru în închisoarea de exterminare de la Sighetu Marmaţiei, jertfă adusă credinţei şi aşezată pe altarul ţării noastre. Prin urmare, suntem invitaţi să participăm cu toţii la celebrările programate în ziua de 10 decembrie, pentru a rememora viaţa plină de sfinţenie şi moartea încununată de laurii martiriului.

Printr-o fericită coincidenţă, anul acesta Biserica Catolică a sărbătorit 160 de ani de la apariţiile sfintei Fecioare la Lourdes, unde a avut bunăvoinţa de a ne dezvălui chipul ei, cel al sfintei cucernicii, drept cel mai potrivit îndemn la meditaţie şi rugăciune. Este cunoscută contribuţia fericitului Anton Durcovici la răspândirea în România a evlaviei sfintei Fecioare, pe care a iubit-o atât de mult şi care i-a fost alături în momentele grele ale suferinţei, insuflându-i curajul mărturiei apostolice. Anul acesta s-au împlinit şi 70 de ani de la momentul în care fericitul Anton Durcovici a consfinţit Dieceza de Iaşi la Inima Neprihănită a Mariei.

Cred că anul acesta, în ziua de 10 decembrie, trebuie să-l cinstim şi să-l întâlnim pe fericitul Anton Durcovici în contextul Centenarului Unirii de la 1918, eveniment major al istoriei poporului român, de care fericitul a fost apropiat în mod deosebit. În anul 1918, tânărul preot Anton Durcovici, hirotonit la 24 septembrie 1910, avea vârsta de 30 de ani, vârsta la care Mântuitorul Isus Cristos a început să predice. Pentru tânărul preot al Arhidiecezei de Bucureşti, 1918 era anul unei noi renaşteri după experienţele traumatizante din perioada războiului mondial – internarea în lagăr, salvarea în ultima clipă ca urmare a bombardării capelei Institutului „Notre Dame de Sion” de la Galaţi şi vindecarea miraculoasă de febra tifoidă de care a fost atins, toate aceste traume l-au convins pe fericitul Anton Durcovici de faptul că se bucura de atenţia proniei cereşti şi că Dumnezeu îi oferise a doua oară darul vieţii, dar pe care l-a dedicat la rândul său lui Dumnezeu. Jertfa fericitului Anton Durcovici din anii Primului Război Mondial a stat alături de jertfele tuturor românilor, drept bază pentru făurirea României Mari.

De altfel, în viaţa sa se distinge o constantă, şi anume aşezarea pe acelaşi plan a unităţii Bisericii Catolice din România şi a unităţii poporului român. În calitatea sa de preot, rector, vicar general şi episcop de Iaşi, fericitul Anton Durcovici i-a ţinut pe credincioşi strâns uniţi în jurul altarului, insuflându-le totodată dragostea faţă de Dumnezeu, faţă de popor şi de istoria sa. Ziua de 1 decembrie 1918 a avut o semnificaţie deosebită pentru fericitul Anton Durcovici, despre care a vorbit mereu seminariştilor pe care îi pregătea şi celor care asistau la cursul său de teologie pentru intelectuali.

Cântarea „Te Deum laudamus” – „Pe tine, Doamne, te lăudăm” era manifestarea de bucurie ce răsuna în catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti în ziua sărbătorii de la 1 decembrie, pe care el o aprecia drept cea mai importantă din istoria poporului român, deoarece Dumnezeu ne-a hărăzit atunci cel mai preţios dar pământesc – „stăpânirea liniştită a întregului teritoriu al României Mari”.

Cuvintele pe care mai târziu, când a primit misiunea de a păstori poporul catolic din Moldova ca episcop de Iaşi – „Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!” (Ps 143,15), pe care le-a ales drept motoul său de părinte şi păstor, porneau dintr-o inimă plină de credinţă, care s-au transformat într-o vie convingere de a vesti mereu că el este chemat să-şi dea viaţa pentru credinţa şi unitatea credincioşilor încredinţaţi spre păstorire.

Sunt convins că alegerea acestor cuvinte din Sfânta Scriptură a venit din credinţa că orice ţară, orice popor, orice dieceză trebuie să-şi aşeze viaţa după voinţa lui Dumnezeu, care este principiul unităţii.

Rugăciunile lui, cuvintele pe care le-a folosit sau lecţiile pe care le-a ţinut în catedrala din Bucureşti sau din Iaşi porneau de la această credinţă că numai acel popor va fi fericit dacă îl va avea pe Dumnezeu drept stăpânitor şi domn, care toate la îndreaptă spre binele tuturor şi spre trăirea adevăratei unităţi.

Trăind amintirea lui în sărbătoarea din 10 decembrie, anul acesta, vă invit cu multă căldură, pe toţi membrii comunităţii noastre, să daţi curs glasului vostru pentru a-l elogia pe fericitul Anton, pentru jertfa şi iubirea sa cu care a iscălit crezul său de păstor al turmei încredinţate şi de a repeta acea cântare de laudă pe care el o îndrăgea aşa de mult „Te Deum laudamus – Pe tine, Dumnezeule, te lăudăm”.

În ziua de 10 decembrie după programul obişnuit din cursul dimineţii, la ora 16,00, se va desfăşura un simpozion special în aula „Anton Durcovici” a episcopiei noastre ce va avea ca menire întâlnirea cu viaţa şi opera episcopului nostru, fericitul Anton Durcovici, model de credinţă, de iubire şi de tărie cu care a ştiut să slujească biserica şi poporul credincios, şi a descoperi că în viaţă noi avem o mamă ocrotitoare care îi iubeşte pe toţi cei care o caută şi se încred în ea.

Invitaţia la acest simpozion dedicat memoriei episcopului nostru martir al credinţei şi icoană a tăriei o îndreptăm spre toţi cei interesaţi, mai ales către toţi credincioşii din Iaşi, către toate structurile bisericeşti, către seminariştii noştri, către toate persoanele consacrate şi spre cei care au dorinţa de a-l cunoaşte mai mult pe cel care ne-a fost şi rămâne păstorul şi exemplul nostru de tărie şi curaj pe drumul credinţei. Binecuvântat să fie Dumnezeu în sfinţii săi!

Iaşi, 1 decembrie 2018

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.