Categorii

Cei trei ani ai Papei milostivirii

Papa-trei-aniAu trecut trei ani de la acea seară din 13 martie, când Jorge Mario Bergoglio s-a arătat îmbrăcat în alb de la loja din „Sfântul Petru” după conclavul fulger care a urmat după renunţarea lui Benedict al XVI-lea. Un timp limitat pentru a trasa adevărate bilanţuri, dar suficient pentru găsi câteva linii conducătoare în spatele numerelor simple. 12 călătorii în străinătate pentru un total de 20 de ţări vizitate, 11 vizite în Italia, 168 de Angelus şi 124 de audienţe generale, 2 enciclice, 15 constituţii, o exortaţie apostolică – „Evangelii gaudium” – care reprezintă road map a pontificatului, alta care trebuie să vină în câteva zile dedicată familiei; 153 de mesaje, 130 de scrisori, 180 de omilii publice, 628 de discursuri, 382 de meditaţii în timpul liturghiilor de la „Sfânta Marta”. Aceste omilii libere reprezintă una dintre noutăţile cele mai semnificative ale pontificatului lui Bergoglio, un magisteriu zilnic simplu şi profund.

Milostivire şi duioşie

La trei ani de distanţă de la acea zi de 13 martie, în prim plan nu mai sunt micile sau marile schimbări de protocol, folosirea utilitarei, locuirea la „Sfânta Marta”, acea „normalitate” distantă de obiceiurile consolidate de la curtea pontificală. Toate sunt elemente care au contribuit desigur la apropierea Papei de oameni, dar care reprezintă numai nişte semne. Inima mesajului lui Francisc este mărturia unei Biserici care arată faţa unui Dumnezeu milostiv şi primitor. „Este nevoie de o Biserică – spunea Papa episcopilor din Brazilia în iulie 2013 – capabilă să redescopere viscerele materne ale milostivirii. Fără milostivire nu se reuşeşte pentru a se insera într-o lume de «răniţi», care au nevoie de înţelegere, de iertare, de iubire”. Şi în timpul recentei călătorii în Mexic a spus: „Singura forţă capabilă să cucerească inima oamenilor este duioşia lui Dumnezeu. Ceea ce încântă şi atrage, ceea ce îndoaie şi învinge, ceea ce deschide şi desface de lanţuri nu este forţa instrumentelor sau duritatea legii, ci slăbiciunea atotputernică a iubirii divine, care este forţa irezistibilă a dulceţei sale şi promisiunea ireversibilă a milostivirii sale”.

A construi punţi

Şi pe scena internaţională, pontificatul lui Francisc este caracterizat de acea „cultură a întâlnirii” care caracterizează raportul bun cu persoanele, adică de tentativa de a construi punţi cu oricine lasă să se vadă orice minimă breşă de dialog. Este a Papei constatarea realistă a unei lumi care se îndreaptă cu paşi mari spre un al treilea război mondial, chiar dacă încă „pe bucăţi”. De la tentativele de a nu-l izola pe liderul rus Putin la dialogul cu conducătorii de stat şi cu autorităţile religioase musulmane, de la călătoriile în Cuba şi în Statele Unite până la cele din Extremul Orient, Francisc a vorbit despre „ecumenismul sângelui” care îi uneşte pe creştinii de diferite confesiuni, l-a îmbrăţişat pe patriarhul de Constantinopol Bartolomeu şi a reuşit să încoroneze visul de a întâlni pentru prima dată pe patriarhul de Moscova. Unitatea creştinilor nu are o valoare numai pentru viaţa Bisericilor, este un semn important pentru pacea în lume.

Cei din urmă

Magisteriul lui Francisc a pus în discuţie actualul model de dezvoltare, actualizând pagini uitate din doctrina socială a Bisericii. În enciclica „Laudato si’” a explicat că păstrarea creaţiei este legată de soluţionarea gravelor probleme de sărăcie care chinuiesc o parte consistentă a populaţiei globului. Cuvintele despre „economia care ucide” au readus în centrul atenţiei drama subdezvoltării şi a consecinţelor dezastruoase ale războaielor, împreună cu motivaţiile economice oculte care le provoacă. Insistenţa sa asupra primirii refugiaţilor cheamă înainte de toate Europa să nu uite valorile sale fundamentale.

Riscul slogan

La trei ani de la începutul său, pontificatul este caracterizat de „şantiere deschise”: dacă reforma sistemului economico-financiar vatican a intrat deja în faza sa de realizare, mai lent apare procesul de reformă a Curiei, în timp ce este încă la începuturi acela referitor la reorganizarea sistemului mediatic din Vatican. Din cuvintele Papei apare clar că reforma inimilor, „convertirea pastorală”, este condiţie necesară pentru reformele structurale. De fapt există riscul ca mesajul pontificatului să fie redus la slogan, ca şi cum ar fi suficient să se schimbe câteva cuvinte-cheie: astăzi sunt la modă „periferiile”. Mărturia Papei, în realitate, sugerează tuturor – colaboratorilor, episcopilor, preoţilor, precum şi laicilor din orice latitudine – o cu totul altă radicalitate evanghelică, fără de care şi reformele riscă să meargă după criterii de întreprindere şi să se închidă în tehnicisme care nu ţin cont de natura Bisericii, care nu pot fi suprapuse niciodată pe aceea a uneia din atâtea multinaţionale, aşa cum a repetat adesea şi Benedict al XVI-lea.

De Andrea Tornielli

(După Vatican Insider, 12 martie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.