Categorii

Cazul „Rouhani”: un „decalog” pentru a dialoga cu islamul

Cazul-ruhaniOspitalitate, bun simţ, profundă cunoaştere a interlocutorului, respect şi stimă reciprocă dar şi acel pic de „creativitate” şi „fantezie” care pot ajuta uneori la rezolvarea problemelor de relaţii mai încâlcite. Cu privire la statuile capitoline acoperite în cutii de carton pentru a nu fi văzute de preşedintele Rouhani iau cuvântul „experţii” dialogului cu islamul cărora le-am cerut să întocmească un soi de „decalog” de bune maniere în dialogul mai ales cu reprezentanţii lumii musulmane. O acţiune „imposibilă”, ţin să precizeze imediat interlocutorii. Pentru că nuanţele fiecărui caz sunt prea multe. Dar au participat la joc şi au reieşit câteva idei şi sunt rod al anilor trăiţi faţă în faţă cu lumi diferite de lumea noastră.

  • „Cuvântul ospitalitate are o valoare enormă mai ales în lumea islamică”. Stefano Allievi a fost probabil unui dintre primii studioşi italieni care s-a ocupat de islam şi astăzi este director al Masterului despre Islam în Europa de la Universitatea din Padova. „Ospitalitatea întemeiază mare parte din dialogul creştin-islamic. Şi prin ospitalitate se pot adapta cu unele lucruri”. Primul dintre toate este acela de „a renunţa la un anumit imperialism cultural care ne face convinşi că civilizaţia noastră este cea mai bună”.
  • „Limita este în bunul simţ”. A renunţa la sentimentul ascuns de superioritate culturală nu înseamnă în mod absolut a capitula în faţa culturii celuilalt. „Lucrul care s-a întâmplat la Roma – precizează profesorul Allievi – a fost o eroare uriaşă. Era suficient să se schimbe sale. Era mult mai simplu, în loc de a şterge ceva ce este al tău”.
  • A fi creativi şi a rezolva problema cu un pic de fantezie. „Depinde mereu de context – explică Allievi – şi pentru a face asta trebuie să se pună în perspectiva interlocutorului musulman. Am intervievat femei convertite la islam şi musulmane de origine care decid să nu strângă mâna unui bărbat. Alegerea lor, problema lor. E sigur că în faţa bărbatului care în mod tandru întinde mâna ca un gest de primire, uneori decid să răspundă, uneori o ţin la spate, explicând pentru ce. Însă acest discurs nu se referă numai la islam. Şi cu japonezii şi indienii ne adaptăm făcând înclinaţia”.
  • Regula ospitalităţii şi a bunului simţ cer „o cunoaştere a celuilalt la care trebuie adăugată în mod absolut cunoaşterea de noi înşine”. Ajunge cu „superficialitatea” şi „infantilismul colectiv”. „Existenţa celuilalt pune desigur întrebări, dar este o ocazie pentru a reflecta şi chiar pentru a învăţa că regulile convieţuirii civile sunt artificiale şi fără fundament real”.
  • Ospitalitatea are reguli subiective. „Nu că un decalog poate să devină o atitudine valabilă pentru toţi”, afirmă Allievi. „Contextul este foarte important şi persoana pe care o ai în faţă creează diferenţa”.
  • „A transmite celuilalt sentimentul că poate sta cu mine în largul său”. „Însă această regulă – explică Paolo Branca, profesor de limbă şi literatură arabă şi de islamistică la Universitatea Catolică din Milano – este valabilă în toate relaţiile umane. În relaţie este foarte important a-i spune celuilalt: «te respect şi te consider la acelaşi nivel al meu», mai ales când există sensibilităţi diferite. O relaţie se stabileşte mereu între egali, evitând orice derivă de superioritate”.
  • „Regula de aur: a face altora ceea ce ai vrea ca alţii să-ţi facă ţie”. Profesorul face referinţă la episodul evanghelic al centurionului care se pune în locul lui Isus şi nu vrea să-l pună în dificultate. „Această delicateţe este un pic un model de urmat. Ceea ce nu înseamnă a face renegări, ci a se pune în locul celorlalţi. În cazul lui Rouhani, era suficient a face un alt parcurs şi n-ar fi fost nicio problemă pentru noi şi pentru el”.
  • A fi noi înşine, a fi sinceri. „Dacă există ocazie de a vorbi despre anumite teme, trebuie spus ceea ce se gândeşte. A spune liniştit, dar a nu renunţa la propria părere, a nu spune: «da, ai dreptate» numai pentru a evita discuţiile”.
  • Nu dialogului „zâmbetelor formale”. „Dacă am pus bazele de respect reciproc, stimă, consideraţie şi încredere – conclude Branca – atunci voi putea face şi pasul următor care este acela de a fi sincer şi de a spune tot. Dacă în schimb pornesc manifestând toată diversitatea mea, atunci raportul este destinat să rămână în formalitatea zâmbetelor şi a bunei educaţii, dar nu se face acel act profund de comunicare şi împărtăşire pe care în schimb îl cere adevăratul dialog”.

De M. Chiara Biagioni

(După agenţia SIR, 29 ianuarie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.