Categorii

Catholicos Karekin al II-lea: „Papa Francisc, un soldat curajos al lui Cristos, slujitor dedicat poporului”

Papa-Catholicos-KarekinNu nunţiatură, nu arhiepiscopie. Papa Francisc va fi oaspete cu toată suita sa în reşedinţa din Etchmiadzin, sediul Bisericii Apostolice Armene şi va fi primit de Sanctitatea Sa Karekin al II-lea, patriarh suprem şi catholicos al tuturor armenilor. La câteva ore de la sosirea Papei în Armenia, catholicosul Karekin al II-lea a acceptat să reparcurgă cu agenţia SIR istoria prieteniei care-l leagă cu Bergoglio, încă din timpurile de la Buenos Aires. În 2013, a venit la Roma pentru a participa la alegerea sa pontificală în piaţa „Sfântul Petru”. Un gest de fraternitate pe care Papa l-a întors după doi ani, în aprilie 2015, când în bazilica „Sfântul Petru”, în prezenţa preşedintelui armean şi a catholicosului, a celebrat centenarul masacrelor săvârşite împotriva poporului din Armenia. Acum aşteptarea unei călătorii încărcate de semnificaţii. Armenia, prima ţară creştină, popor care a imprimat pe pielea sa cicatricele unui tragic genocid, ţinut străbătut de război şi care priveşte la Muntele Ararat cu speranţa unei păci pentru toţi.

Este adevărat, Sanctitate, că îl cunoaşteţi pe Papa Francisc de când era arhiepiscop de Buenos Aires?

Am avut oportunitatea de a-l cunoaşte pe Papa Francisc în timpul primei mele vizite oficiale în Argentina în 2004, când încă era arhiepiscop în Argentina, şi din nou când am făcut a doua vizită a mea în Argentina în 2011. În timpul vizitelor mele am avut ocazia să cunosc spiritul generos al cardinalului Jorge Mario Bergoglio şi să apreciez raportul fratern şi prietenos cu el. Un soldat curajos al lui Cristos, slujitor al poporului, pionier al dreptăţii, apărător al drepturilor săracilor şi ale celor dezmoşteniţi. Îl cunoşteam pe Papa Francisc sub acest aspect în timpul anilor săi de slujire în Argentina. Am fost deosebit de bucuros să ştiu că avea legături strânse şi relaţii cu comunitatea armeană din Argentina.

Ce vă uimeşte mai mult din acţiunea sa în Biserică şi în lume?

Papa Francisc este unul dintre slujitorii evlavioşi şi zeloşi ai Bisericii universale. În persoana sa, Biserica catolică are un Pontif care este plin de har, care cu predica sa de iubire faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi faţă de oameni face să se audă glasul său împotriva nedreptăţii sociale şi interpersonale, avertizează cu privire la secularizarea societăţii şi cu privire la pericolele şi celelalte provocări care ameninţă instituţia familiei creştine. Apreciez mult activităţile pentru a construi pacea duse înainte de Pontiful Bisericii catolice romane.

Biserica armeană este preocupată din cauza situaţiei din Nagorno-Karabakh. Ce cere şi speră pentru această regiune?

Nagorno-Karabakh este ţinutul istoric Artsakh, locuit de poporul nostru de milenii, în care a trăit o înfloritoare viaţă naţională, spirituală şi culturală. După stabilirea puterii sovietice în Caucazul de sud, Nagorno-Karabakh şi Nakhijevan au fost anexate Azerbaidjanului de către autorităţile sovietice, ignorând că era vorba despre un teritoriu armean din punct de vedere istoric. De atunci, autorităţi azere au întreprins o politică de golire a Karabakhului de armeni, dezrădăcinând toate urmele prezenţei armene şi asimilându-i pe armeni. Bisericile armene au fost închise, şcolile armene au fost închise şi numai candidaţii aprobaţi de Baku au fost numiţi în poziţii de conducere. În cazul de la Nakhijevan, acea politică a avut succes, însă populaţia din Artsakh s-a răzvrătit în 1988, a iniţiat mişcarea Karabakh şi a declarat independenţa, apărând dreptul lor de a trăi liberi.

Încă din primele zile ale conflictului, prin medierea patriarhului de Moscova şi al întregii Rusii, au fost organizate întâlniri între liderii religioşi din Armenia şi din Azerbaidjan, care încă mai continuă. Declaraţii importante au fost expuse în aceste întâlniri, subliniind că acest conflict nu are motivaţii religioase şi că părţile aflate în conflict au fost chemate să rezolve chestiunea în mod paşnic. Este deosebit de deplorabil că recentele activităţi militare dezlănţuite de Azerbaidjan împotriva lui Nagorno-Karabakh în aprilie dau mărturie despre dorinţa Azerbaidjanului de a găsi o soluţie militară pentru această problemă. Ca urmare a declaraţiilor militariste din partea autorităţilor azere, liderul religios din Azerbaidjan, şeicul ul-Islam Allahschukur Pashazade, a pronunţat declaraţii înflăcărate în aceeaşi linie, încercând să situeze conflictul într-un context religios.

Suntem profund de preocupaţi faţă de situaţia actuală. În timp ce este în desfăşurare o încetare a focului, tinerii care apără graniţele patriei lor, precum şi populaţia civilă, mor din cauza acţiunilor militare provocatoare şi a gloanţelor lunetiştilor, şi multe aşezări civile sunt luate în vizor de bombardamente şi sunt distruse.

Este dorinţa noastră de a stabili pacea în regiune cât mai curând posibil în aşa fel încât să nu mai avem mame şi văduve în doliu şi copii orfani şi toţi să poată trăi o viaţă sigură, paşnică şi fericită.

Este convingerea noastră că o pace durabilă poate să fie stabilită prin dreptate, care se bazează pe dreptul la autodeterminare al poporului din Artsakh.

Cât de importante au fost cuvintele Papei Francisc rostite anul trecut despre genocidul armean?

Poporul nostru îşi aminteşte cu recunoştinţă de Sfânta Liturghie celebrată de Sanctitatea Sa Papa Francisc în bazilica „Sfântul Petru” cu ocazia aniversării centenarului genocidului armean, în timpul căreia, urmând exemplul Pontifului Bisericii catolice sfântul Ioan Paul al II-lea, a declarat încă o dată cu putere că genocidul armean a fost cea mai mare tragedie din secolul al XX-lea, lansând un apel pentru a-i celebra amintirea şi a întreprinde acţiuni pentru a vindeca această rană sângerândă.

Această iniţiativă făcută la aniversarea centenarului genocidului armean a reprezentat un mesaj adresat întregii lumi, care a fost ascultat de un anumit număr de naţiuni care, după aceea, au recunoscut genocidul armean.

Apreciez mult sprijinul demonstrat faţă de poporul nostru şi faţă de Biserica armeană de iubitul nostru frate Papa Francisc de Roma.

Ce are de spus această tragedie astăzi lumii de astăzi străbătută de terorism şi persecuţii?

Genocidul comis de Turcia otomană împotriva poporului armean creştin la începutul secolului al XX-lea este una dintre cele mai mari tragedii din istoria umană modernă.

Milioane de fii ai naţiunii noastre au fost constrânşi la exil şi supuşi la un masacru planificat, mii de mănăstiri şi biserici au fost distruse, nenumărate comori culturale au fost eliminate.

Mulţi au fost constrânşi să se convertească, descendenţii lor acum trăiesc în Turcia, şi la un secol de distanţă încă le este frică să reveleze identitatea lor etnică sau chiar şi numai să vorbească despre asta.

Cu toate acestea, poporul nostru, fidel faţă de credinţa înaintaşilor noştri şi faţă de tradiţiile naţionale, a mărturisit propria credinţă în Cristos cu martiriul. După o sută de ani, Biserica armeană i-a canonizat pe martirii săi care au murit pentru credinţa lor şi pentru patrie.

Din păcate, lumea a rămas în tăcere în timp ce se desfăşura această tragedie, creând astfel ocazii pentru noi crime. Câteva decenii mai târziu, Adolf Hitler, pentru a justifica brutalităţile sale, a spus: „Cine îşi aminteşte astăzi de genocidul armenilor?”. Suntem convinşi că toată comunitatea internaţională nu trebuie să ezite să pronunţe judecăţi clare pentru că modul cel mai bun pentru a preveni asemenea crime şi forme de violenţă constă în a le condamna şi a le bloca în mod imediat.

Astăzi este posibil a garanta o fundaţie paşnică şi armonioasă a diferitelor naţiuni, religii şi culturi numai demonstrând bunăvoinţă şi unind eforturile tuturor. Acest lucru este cu atât mai urgent astăzi, când vedem condiţiile dureroase pe care le trăiesc Irakul, Siria şi alte ţări din Orientul Apropiat, din cauza cărora atâtea persoane nevinovate mor şi sunt distruse comori istorice şi culturale.

Papa Francisc vorbeşte adesea despre ecumenismul sângelui. Ce părere aveţi?

Pacea şi reconcilierea sunt haruri divine, la care fiecare om şi fiecare naţiune trebuie să aspire. Biserica este chemată să împărtăşească mesajul de pace al lui Cristos cu lumea, să conducă omenirea la iubire şi la reconciliere, să definească viaţa pe baza roadelor bune şi să aspire mereu la religiozitate.

Poporul nostru este un popor martirizat, o naţiune care a trăit durerea şi suferinţa, care a răspuns mereu morţii cu viaţa, trăind cu o credinţă neclintită în Dumnezeu, cu speranţa învierii şi o credinţă statornică, iar în momentele de necesitate, mărturisind credinţa lor şi cu martiriul, prin care au confirmat şi dreptul lor de a trăi.

Înţeleg în acest context întregul conţinut şi pertinenţa expresiei Papei Francisc „ecumenismul sângelui”. Să înălţăm rugăciunea noastră către Dumnezeu pentru fraţii noştri şi surorile noastre în credinţă, pentru toate persoanele care suferă şi sunt în durere, pentru ca sub umbra lui Dumnezeu Atotputernicul naţiunile şi popoarele să poată trăi în pace, trainici pe valorile lor spirituale şi morale.

De M. Chiara Biagioni

(După agenţia SIR, 24 iunie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.