Categorii

Carte dedicată lui Bartolomeu pentru a douăzeci şi cincea aniversare a alegerii în scaunul patriarhal de Constantinopol

carte-bartolomeuSe intitulează Bartholomew Apostle and Visionary omagiul excepţional adus patriarhului ecumenic Bartolomeu conţinut într-un volum abia apărut în Statele Unite la a douăzeci şi cincea aniversare a alegerii sale în scaunul de Constantinopol. Anticipăm din carte (Nashville, Thomas Nelson, 2016, XXXII + 271 pagini) anticipă prefaţa Papei şi reflecţia lui Benedict al XVI-lea. Volumul este deschis de o scurtă reflecţie a lui Joe Biden, vicepreşedinte al Statelor Unite, şi reconstruieşte itinerarul patriarhului în şase capitole comentate de tot atâţia autori. Contribuţia lui Joseph Ratzinger este referitor la primul, intitulat „Un mozaic delicat” şi dedicat „constructorului de punţi într-o lume volatilă”. Urmează reflecţiile rabinului David Rosen (despre Bartolomeu ca protagonist ecumenic în lumea creştină), a arhiepiscopului anglican Rowan Williams (despre anii tinereţii ai patriarhului, având numele Dimitrios Archontonis, născut la Imbro la 29 februarie 1940), a lui Al Gore (despre angajarea lui Bartolomeu pentru unitatea ortodoxiei), a antropologei Jane Goodall (despre opera de pionierat a patriarhului pentru tutelarea creaţiei) şi a jurnalistului George Stephanopoulos (care trasează un profil personal şi pastoral al lui Bartolomeu). Autorul cărţii este John Chryssavgis, arhidiacon al tronului ecumenic şi consultant teologic al arhidiecezei greco-ortodoxe de America şi al patriarhului ecumenic pentru chestiunile de mediu. Născut în Australia, Chryssavgis este căsătorit şi trăieşte la Boston, după ce a studiat la Atena şi Oxford. În bibliografia teologului trebuie amintite cele trei volume în care a adunat scrierile lui Bartolomeu, antologia Toward an Ecology of Transfiguration: Orthodox Christian Perspectives on Environment, Nature and Creation (2013) şi Dialogue of Love. Breaking the Silence of Centuries (2014), o carte mică având contribuţii preţioase publicată la cincizeci de ani de la prima întâlnire dintre Atenagora şi Paul al VI-lea, la originile unui „dialog de iubire” care continuă.

***

Drum comun

Prefaţa Papei

carte-bartolomeu-prefataCu sentimente de apropiere cordială mă unesc cu toţi cei care celebrează anul acesta, cu bucurie şi jubilare, a douăzeci şi cincea aniversare a alegerii Sanctităţii Sale Bartolomeu I ca patriarh ecumenic.

Prima mea întâlnire cu iubitul meu frate Bartolomeu a avut loc chiar în ziua în care am început slujirea mea papală, când m-a onorat cu prezenţa sa la Roma. Am simţit că întâlneam un om care merge în credinţă (cf. 2Cor 5,7), care în persoana sa şi în modurile sale exprimă toată experienţa umană şi spirituală profundă a tradiţiei ortodoxe. Cu acea ocazie ne-am îmbrăţişat cu afect sincer şi înţelegere reciprocă. Întâlnirile noastre succesive la Ierusalim, Roma şi Constantinopol nu numai că au întărit afinitatea noastră spirituală, ci mai ales au făcut mai profundă conştiinţa împărtăşită a responsabilităţii pastorale comune pe care o avem în acest moment al istoriei, în faţa provocărilor urgente pe care creştinii şi întreaga familie umană trebuie să le înfrunte astăzi. Îndeosebi ţin cu drag în inimă amintirea splendidă a salutului călduros şi fratern de bun-venit pe care patriarhul Bartolomeu mi l-a rezervat în timpul vizitei mele la Fanar pentru sărbătoarea apostolului Andrei, sfânt patron al patriarhiei ecumenice, la 30 noiembrie 2014.

Biserica din Roma şi Biserica din Constantinopol sunt unite de o legătură profundă şi antică pe care nici măcar secole de tăcere şi de neînţelegeri n-au reuşit s-o frângă. Această legătură este exemplificată de relaţia dintre cei cărora tradiţia le atribuie întemeierea respectivelor noastre Biserici, adică sfinţii apostoli Petru şi Andrei, doi fraţi de sânge, dar mai ales doi discipoli ai Domnului Isus, care împreună au crezut în El, l-au urmat şi la sfârşit au împărtăşit destinul său pe cruce, în speranţa unică şi identică de a sluji venirea împărăţiei sale. Predecesorii noştri, ilustrul Atenagora I şi fericitul Paul al VI-lea, ne-au lăsat misiunea sacră de a parcurge înapoi drumul care a dus la despărţirea Bisericilor noastre, vindecând izvoarele îndepărtării noastre reciproce, şi de a înainta spre refacerea comuniunii depline în credinţă şi în iubire, conştienţi de diferenţele noastre legitime, aşa cum era în primul mileniu. Astăzi, noi fraţi în credinţa şi în speranţa care nu dezamăgeşte, suntem profund uniţi în dorinţa ca toţi creştinii din Orient şi din Occident să se poată simţi parte a Bisericii una şi unică, pentru ca să poată proclama întregii lumi că „De fapt, harul lui Dumnezeu s-a arătat ca mântuitor pentru toţi oamenii, învăţându-ne să respingem nelegiuirea şi poftele lumeşti, ca să trăim în veacul de acum cu înţelepciune, cu dreptate şi cu evlavie, aşteptând speranţa fericită şi arătarea gloriei marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru, Isus Cristos” (Tit 2,11-13).

În cele două declaraţii comune pe care le-am semnat la Ierusalim şi la Fanar am afirmat cu fermitate şi determinare angajarea noastră împărtăşită, care derivă din fidelitatea noastră faţă de Evanghelie, de a construi o lume mai dreaptă şi mai respectuoasă faţă de demnitate şi faţă de libertăţile fundamentale, dintre care cea mai importantă este libertatea de religie. Suntem uniţi în mod fundamental şi în angajarea noastră comună de a face să crească ulterior conştiinţa persoanelor şi a societăţii în general cu privire la chestiunea salvgardării creaţiei, scenariul cosmic în care milostivirea infinită a lui Dumnezeu – dăruită, refuzată şi refăcută – este manifestată şi glorificată în fiecare moment. Sunt profund recunoscător pentru conducerea patriarhului ecumenic în acest domeniu şi pentru reflecţiile sale despre această chestiune, din care am învăţat şi continui să învăţ mult.

Am găsit o profundă sensibilitate spirituală în patriarhul Bartolomeu faţă de condiţia dureroasă a umanităţii actuale, aşa de profund rănită de violenţă de nespus, nedreptate şi discriminare. Amândoi suntem foarte tulburaţi de acel păcat grav împotriva lui Dumnezeu, care pare să crească din zi în zi, care este globalizarea indiferenţei în faţa ciopârţirii imaginii lui Dumnezeu în om. Este convingerea noastră că suntem chemaţi să lucrăm pentru construirea unei noi civilizaţii a iubirii şi a solidarităţii. Amândoi suntem conştienţi că glasurile fraţilor noştri şi ale surorilor noastre, acum la momentul de extremă nelinişte, ne obligă să continuăm mai rapid pe drumul reconcilierii şi al comuniunii dintre catolici şi ortodocşi, în aşa fel încât să poată proclama în manieră credibilă Evanghelia păcii care vine de la Cristos.

Pentru aceste multiple motive sunt foarte bucuros că a douăzeci şi cincea aniversare a alegerii prietenului şi fratelui meu Bartolomeu ca patriarh al anticului şi gloriosului scaun de Constantinopol este celebrat de aşa de multe persoane care aduc mulţumire Domnului pentru viaţa sa şi slujirea sa. Consider un har şi un privilegiu a merge împreună cu patriarhul Bartolomeu în speranţa de a-l sluji pe unicul nostru Domn Isus Cristos, bazându-ne nu pe forţele noastre slabe, ci pe fidelitatea lui Dumnezeu, şi susţinuţi de mijlocirea fraţilor sfinţi, apostolii Andrei şi Petru.

Cu această certitudine şi în amintirea constantă în rugăciune exprim Sanctităţii Sale patriarhul Bartolomeu urările mele cordiale şi fraterne pentru o viaţă lungă în iubirea şi în mângâierea Dumnezeului unul şi întreit.

Papa Francisc

Din Vatican, 4 aprilie 2016

***

Colegi de călătorie

Reflecţia lui Benedict al XVI-lea

carte-bartolomeu-reflectiePrimul meu contact personal strâns cu patriarhul ecumenic Bartolomeu a fost în anul 2002, în timpul călătoriei spre întâlnirea internaţională de rugăciune la Assisi. a fost idea Papei sfântul Ioan Paul al II-lea de a merge împreună cu trenul la Assisi pentru a exprima parcursul nostru interior în afară de călătoria exterioară. Pentru mine a fost o bucurie să aflu că patriarhul m-a invitat să mă aşez un pic lângă el, în acelaşi compartimente, şi, în acest mod, să ne cunoaştem mai bine.

Pentru mine această întâlnire – de-a lungul drumului – este mai mult decât o expresie accidentală a stării credinţei. Am fost imediat emoţionat şi de deschidere şi de căldura personală a patriarhului. Nu a fost nevoie de un mare efort pentru a ne apropia mai mult unul de altul. Deschiderea sa interioară şi simplitatea sa inspirau imediat o intimitate plăcută. Ceea ce a contribuit la această senzaţie a fost desigur şi faptul că vorbeşte toate limbile europene principale, nu numai franceză şi engleză, ci şi italiană şi germană. Şi mai surprinzător pentru mine a fost faptul că stăpâneşte latina şi ştie să se exprime în această limbă. Dacă se poate conversa cu cineva în propria limbă, există instantaneitate în a vorbi inimă la inimă şi gândire la gândire. Patriarhul nu a studiat numai în cadrul Bisericii ortodoxe, ci şi la München şi la Roma. Diversităţii de limbi îi corespunde, prin urmare, şi o diversitate de culturi în care el se mişcă. Astfel, gândirea sa este, din adânc, o călătorie cu alţii şi spre alţii, care desigur nu degenerează într-o lipsă de direcţie, unde faptul de „a fi pe drum” pur şi simplu n-ar duce nicăieri. A fi profund înrădăcinaţi în credinţa în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu şi Răscumpărătorul nostru, nu împiedică deschiderea spre celălalt pentru că Isus Cristos poartă în sine tot adevărul. Însă, în acelaşi timp, această înrădăcinare ne protejează de alunecarea în frivolitate şi de un joc zadarnic de vanitate, pentru că ne menţine în adevăr, care aparţine tuturor şi vrea să fie calea pentru toţi.

Astfel, într-un fel văd în această primă întâlnire a noastră un portret al întregii personalităţi a patriarhului ecumenic: a trăi în drum spre o ţintă; a trăi în multele dimensiuni ale marilor culturi; a trăi în întâlnire, susţinut de întâlnirea fundamentală cu adevărul care este Isus Cristos. La sfârşit, ţinta tuturor acestor întâlniri este unitatea în Isus Cristos.

Chiar dacă, desigur, scopul acestei scurte reflecţii nu poate să fie acela de a schiţa într-un fel slujirea patriarhului în întregimea sa, aş vrea măcar să subliniez un aspect care este important pentru a descrie acest mare om al Bisericii lui Dumnezeu: iubirea sa faţă de creaţie şi angajarea sa pentru ca să fie tratată conform acestei iubiri, în chestiunile mari şi mici. Un păstor al turmei lui Isus Cristos nu este niciodată orientat numai spre cercul propriilor credincioşi. Comunitatea Bisericii este universală şi în sensul că include toată realitatea. Acest lucru apare evident, de exemplu, în liturgie, care nu indică numai comemorarea şi împlinirea actelor mântuitoare ale lui Isus Cristos. Este în drum spre răscumpărarea întregii creaţii. În orientarea liturgiei spre Orient, vedem că, împreună cu Domnul, creştinii doresc să înainteze spre mântuirea creaţiei în întregimea sa. Cristos, Domnul răstignit şi înviat, este în acelaşi timp şi „soarele” care luminează lumea. Şi credinţa este mereu îndreptată spre totalitatea creaţiei. De aceea, patriarhul Bartolomeu realizează un aspect esenţial al misiunii sale sacerdotale exact cu această angajare a sa faţă de creaţie.

Alegerea mea ca Succesor al lui Petru a conferit desigur o nouă dimensiune întâlnirii noastre personale. Responsabilitatea pentru credinţă în lume şi, în acelaşi timp, responsabilitatea pentru unitatea creştinismului divizat fac parte din slujirea care ne-a fost dată, dar sunt şi o datorie personală.

Consider deosebit de frumos faptul că, după renunţarea mea, patriarhul a rămas mereu aproape de mine personal şi că a venit chiar să mă viziteze în micul meu convent. În multe colţuri din apartamentul meu se pot găsi amintiri primite de la el. Aceste obiecte nu sunt numai semne afectuoase ale prieteniei noastre personale, ci şi indicaţii spre unitatea dintre Constantinopol şi Roma, semne de speranţă că ne îndreptăm spre unitate.

Sanctitatea Sa Bartolomeu este un patriarh cu adevărat ecumenic, în toate sensurile termenului. În solidaritate fraternă cu Papa Francisc face alţi paşi importanţi pe drumul unităţii. Iubit frate în Cristos, fie ca Domnul să vă poată garanta încă mulţi ani de slujire binecuvântată ca păstor în Biserica lui Dumnezeu. Vă salut en philémati haghío [„cu sărutarea sfântă”, Rom 16,16 şi 1Cor 16,20).

(După L’Osservatore Romano, 13 octombrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

 

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.