Categorii

Cardinalul Walter Kasper: „Biserica este o comuniune de diferenţe reconciliate”

cardinal-kasper „Cacofonia din trecut nu poate să fie transformată astăzi într-o simfonie armonioasă” dar „am făcut paşi importanţi pentru a învăţa să cântăm împreună”. Foloseşte metafore muzicale cardinalul Walter Kasper, fost preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, pentru a descrie perioada ecumenică pe care Biserica catolică şi cele născute din Reforma lui Luther o trăiesc astăzi. Cardinalul a participat la Trento la întâlnirea promovată de CEI cu Federaţia Bisericilor Evanghelice din Italia pentru cei 500 de ani ai Reformei lui Luther. Sunt zile de dezbatere aprinsă şi confruntare despre marile teme care unesc şi despart Bisericile. Însă provocarea unităţii nu se referă numai la dialogul dintre Bisericile creştine. Străbate ad intra şi Biserica catolică. Şi ţinta „unităţii în diversitate” este viitorul nu numai al dialogului ecumenic ci şi al Bisericii catolice şi al miilor de suflete care locuiesc în ea.

Eminenţă, dumneavoastră vorbiţi despre o „comuniune în devenire”, despre „un ecumenism mereu pe cale”. După 50 de ani de dialog, bilanţul rezultatelor pare slab. Se aşteaptă paşi înainte. Dumneavoastră ce răspundeţi?

Da, trebuie să se facă paşi înainte. Fără îndoială. Dar trebuie să fim în comuniune cu Biserica antică din trecut şi cu Biserica actuală. Acesta este un criteriu de atenţie. Nu putem crea o nouă Biserică. Nu este posibil. De aceea tradiţia este un punct foarte important. Dar tradiţia nu este ceva ce frânează. Ne dă impulsuri pentru o reînnoire. Să ne gândim la diaconatul feminin. Are dreptate episcopul Bruno Forte când spune că nu se poate adapta o slujire masculină direct femeilor. Deci trebuie să fim inovatori. Cred că aceasta este cheia corectă.

Din partea luteranilor se cere chiar ospitalitatea euharistică. Este inimaginabil?

Nu, nu este inimaginabil. În Conciliul al II-lea din Vatican există o posibilitate pentru o deschidere. Cred că trebuie să facem paşi mai ales pentru căsătorii mixte: vrem ca să meargă la biserică împreună şi nu putem să-i despărţim în faţa altarului când trăiesc împreună, când se roagă împreună, muncesc împreună.

Dacă pe de o parte există unii care împing înainte, pe de altă parte se asistă, chiar recent, la o mişcare care rămâne îndărătnică faţă de procesele realizate de Papa Francisc. Este o rezistenţă şi o opoziţie care pornesc din însuşi interiorul Bisericii catolice.

Acest Papă este în consonanţă cu sensus fidelium. Marea majoritate a credincioşilor este în favoarea Papei, dar sunt unii episcopi din păcate care nu sunt în consonanţă cu credinţa poporului. Şi aceasta este problema. Trebuie să-l sprijinim pe acest Papă şi să mergem înainte cu el. El este în consonanţă şi cu tradiţia.

Însă această situaţie generează confuzie. O Biserică catolică divizată nu este o mărturie în exterior. Dumneavoastră ce părere aveţi?

Există opinii diferite şi în Biserica noastră. Există astăzi dar au existat mereu. Eu vreau o Biserică ce trăieşte şi într-o Biserică ce trăieşte există opinii diferite. Dar la sfârşit trebuie să se ajungă la un anumit consens dar un consens care nu poate să fie o monotonie, acest lucru nu este posibil pentru că Biserica este o comuniune de diferenţe reconciliate.

Este posibil a avea opinii diferite dar a crede în aceeaşi Evanghelie. Unii cer să nu se doboare Evanghelia. Alţii consideră că sunt timpurile de a cere lecturi diferite, actualizate. Unde este echilibrul corect?

Evanghelia nu se schimbă. Există numai o Evanghelie. Dar avem în Biblie patru Evanghelii şi în cele patru Evanghelii există şi divergenţe între Ioan, Matei, Marcu, Luca. De aceea era deja de la începutul creştinismului o unitate în diferenţă şi o diferenţă în unitate. Şi aceasta este o tensiune care continuă până astăzi şi va continua până în ziua întoarcerii Domnului nostru.

Cum se schiţează Biserica Papei Francisc? Se încheie Jubileul Milostivirii, un jubileu important care revelează mult din Biserica acestui Papă. Dumneavoastră ce bilanţ al acestui an redactaţi?

Cred că Papa a pus pe masă centrul Evangheliei, adică pe Dumnezeul milostiv. Şi în teologia din ultimele decenii am uitat un pic acest aspect al Milostivirii. Este şi un răspuns la semnele timpurilor noastre. Trăim într-un timp de mare violenţă, de mari nedreptăţi. Multe persoane sunt rănite. Aici, vestirea Milostivirii este răspunsul creştin. Şi Papa Francisc conduce Biserica pe calea corectă. Deja Ioan al XXIII-lea a început cu această predicare a Milostivirii. Şi Paul al VI-lea. Acest Papă este în linie cu predecesorii săi şi pe de altă parte este confruntat cu o problematică enormă: avem o Biserică, o credinţă dar în Biserică se împletesc culturi foarte diferite între ele. Această problemă a diversităţii culturilor am putut s-o observ personal la al doilea Sinod despre familie. Nu era o problemă între progresişti şi conservatori ci de culturi despre căsătorie şi despre familie foarte diferite între ele cu realităţi culturale care mergeau de la Africa la Asia la cultura noastră occidentală. Motiv pentru care noi occidentalii nu le putem impune nimic lor şi ei nu ne pot impune nouă viziunea lor. Pentru aceasta vorbesc despre unitate în diversitate. Acesta este viitorul Bisericii.

Suntem într-o lume globalizată şi Bisericii nu trebuie să-i fie frică de diversitate. Aceasta este provocarea?

Biserica este prima realitate care a trăit această globalizare încă de la început. De aceea nu trebuie să ne fie frică de globalizare, dar globalizarea nu este uniformitate. Acest lucru este foarte important. Trebuie să existe spaţiu pentru diversităţi. Tocmai pentru acest motiv papalitatea a devenit mai importantă. Pentru că Papa este punctul de referinţă, simbol al acestei unităţi transculturale.

Dumneavoastră sunteţi un mare studios al lui Luther. Dacă Papa Francisc ar fi trăit în acel timp, Luther ar fi scris cele 95 de teze ale sale?

Luther era un om din Evul Mediu târziu, iar Papa Francisc este papa din postmodernitate. Este dificil a-i compara pe cei doi, dar dacă un papă asemănător cu Papa Francisc ar fi trăit atunci, istoria ar fi fost diferită. Pentru că vina diviziunii Bisericii nu cade numai asupra lui Luther ci şi asupra Romei şi asupra episcopilor care nu erau deschişi pentru o Reformă care era necesară în acel timp.

Şi astăzi suntem pregătiţi să reformăm Biserica?

Suntem într-o nouă situaţie. Ecumenismul porneşte astăzi de la ceea ce avem în comun şi sfidăm diferenţele în perspectiva a ceea ce avem în comun. Este o nouă situaţie.

De M. Chiara Biagioni

(După agenţia SIR, 21 noiembrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.