Categorii

Cardinalul Dolan: „ZMT nu este un foc de artificii de care uiţi ziua următoare”

Cardinal-DolanCe au în comun marii plagiatori, focurile de artificii de la 4 iulie, seismografele şi mântuirea sufletului? Ziua Mondială a Tineretului de la Cracovia. Asta a lăsat să se înţeleagă cardinalul Timothy Dolan, arhiepiscop de New York, subliniind că această ZMT – a opta pentru el – a fost după părerea sa, „una dintre cele mai bune”.

Vorbind la presă vinerea trecută pelerinilor de limba engleză la Centrul Milostivirii, organizat şi sponsorizat de Cavalerii lui Columb, arhiepiscopul de New York a amintit cât de mult acest loc s-a dovedit plin de bucurie şi ospitalitate.

Cardinalul Dolan a povestit că a mers, în ziua precedentă, într-un sat din afara Cracoviei, unde 300 de tineri pelerini s-au adunat pentru adoraţia care se celebra acolo.

„A fost foarte frumos”, a spus cardinalul, explicând că, la sosirea sa, „toţi cei 300 luau micul dejun şi enoriaşii au gătit pentru ei. Parohul era foarte mulţumit. Tinerii foarte emoţionaţi. Şi acest lucru este ceea ce am văzut cam peste tot…”, a adăugat el.

Gândindu-se la ceea ce a văzut sau auzit cât priveşte reproşurile, cardinalul a spus că a auzit că tramvaiele îşi încheiau cursele prea devreme. Totuşi, tinerii din arhidieceza sa i-au spus că au existat momente în care, chiar dacă tramvaiele tehnic au terminat serviciul lor, vatmanul le-a spus tinerilor: «Hai, urcaţi-vă. Vă ducem acasă». Dei au mers dincolo de simpla obligaţie… Aleluia! Mulţumim, Cracovia!”.

Cât priveşte preocupările exprimate de tineri cu privire la acest timp marcat de terorism, persecuţie religioasă şi violenţă, cardinalul a elogiat faptul că, în pofida acestei conştiinţe a lor, ei par într-adevăr să se încreadă în rugăciunea pentru ocrotirea lor.

Aceste preocupări, a afirmat Dolan, devine adevărate „lansatoare de rachete pentru rugăciune”. Şi a amintit cum mulţi credincioşi au plâns la vestea uciderii preotului bătrân francez, deşi nu l-au cunoscut.

„Îşi amintesc de Ioan Paul al II-lea şi de cuvintele sale: «Nu vă fie frică»”, a spus cardinalul Dolan. „Ioan Paul al II-lea a fost un mare plagiator – a adăugat în ton de glumă – pentru că l-a copiat pe Isus, care, la rândul său, a fost un mare plagiator, copiindu-l pe Tatăl său…”.

Vorbind despre impactul sperat al acestui eveniment mondial, Dolan a afirmat că „Ziua Mondială a Tineretului nu este focurile de artificii de la 4 iulie [sărbătoarea naţională a independenţei în SUA, n.t.], care, odată explodate, ziua următoare deja am uitat de ele”.

„Oricum – a continuat el – ZMT au o substanţă reală şi produc schimbări de viaţă”.

Cardinalul Dolan a explicat agenţiei Zenit cum aceste zile vor avea un impact care va dure mult peste săptămâna abia încheiată. De fapt, mulţi dintre participanţi, a afirmat el, sunt din a doua generaţie, părinţii lor participând la primele ZMT cu sfântul Ioan Paul al II-lea. Pentru alţii, a adăugat el, care s-au cunoscut la Köln sau la Rio, a fost un soi de reuniune familială.

„Unii au spus: «îţi aminteşti când ne-am cunoscut la Rio sau la Madrid? Mi-ai spus că te vei ruga pentru mine şi eu, puţin după aceea, am intrat în seminar sau am găsit persoana cu care să mă căsătoresc» – a spus Dolan –. Lucruri incredibile”.

Alţii îşi amintesc cum mass-media au discutat despre mica împiedicare avută de Sfântul Părinte, cu ocazia Liturghiei de la Czestochowa. În această privinţă, cardinalul Dolan a afirmat că, purtând acea cădelniţă grea, „cine n-ar fi alunecat?”.

„Şi eu aproape că am alunecat astăzi din solidaritate faţă de el – a glumit arhiepiscopul de New York – dar dacă mi se întâmpla cu adevărat, seismograful ar fi luat-o razna”.

Cardinalul Dolan a destăinuit şi o amintire specială, reieşită după prima sa cateheză, în timpul căreia un preot s-a apropiat de el, după ce a celebrat liturghia, povestindu-i despre o tânără care i-a arătat mare atenţie şi interes în timpul tuturor şedinţelor dar care apoi n-a primit împărtăşania la liturghie.

„Am observat asta dar am evitat să fiu indiscret, întrebând-o pentru ce”, a povestit preotul lui Dolan. În continuare, după aceea, pelerina a fost cea care s-a apropiat şi i-a spus: „Ştiţi, părinte, eu nu am credinţă, nici n-o caut, am venit aici din pură curiozitate… dumneavoastră m-aţi boteza?”.

„Sunt tocmai episoade ca acesta, pentru care Ziua Mondială a Tineretului merit – a comentat cardinalul –. A gândi că un suflet – dar eu cred că mult mai multe – a fost salvat. Asta e ceea ce se întâmplă aici şi noi nu putem, nici nu trebuie să jucăm în retragere”, a încheiat el.

De Deborah Castellano Lubov

(După Zenit, 2 august 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.