Categorii

Când ceea ce converteşte este mai mult exemplul decât doctrina

milostivirea-misiunea-bisericiiAdunând mărturii despre faptele de milostenie, de inserat în cartea mea: Milostivirea Misiune a Bisericii (care a ajuns la a treia ediţie în numai două luni), m-a uimit mereu în mod deosebit mărturia despre milostivire adunată, direct sau indirect, de la prieteni musulmani. Cu ei am vorbit despre Jubileul Milostivirii, convocat de Papa Francisc, şi i-am găsit mereu mulţumiţi de iniţiativă: acesta a fost şi un moment fericit de dialog interreligios.

Avertizeze imediat că din motive clare nu voi putea da nici nume de persoane nici de localităţi dar sunt fericit să ofer aceste mărturii de credinţă şi de pace într-un moment în care în jumătate de lume din Franţa, la Belgia, la Germania, la Africa şi la ţări din Orientul Mijlociu şi Extrem se întâmplă crime imposibil de definit, cu moartea brutală a mase de persoane nevinovate, creştine şi nevinovate.

Un confrate al meu misionar, care trăieşte de mulţi ani printre musulmani, întrebat de mine, mi-a povestit: „Unii prieteni musulmani povestesc cu plăcere credinţa lor. O tânără femeie… se defineşte însetată de Dumnezeu şi scrie: «Este o bucurie pentru mine să exprim centrul vieţii mele, relaţia mea cu Allah. Primul cuvânt care-mi vine pentru a mă apropia de ceea ce simt în inima mea faţă de Dumnezeul meu este Milostivire şi Iubire.

Cum să nu-l iubeşti pe cel care este mereu cu mine, mă aude, mă cunoaşte şi toate acestea pentru a mă ocroti, a mă ajuta şi a mă conduce într-o lume în care sunt aşa de slabă, fragilă şi neputincioasă. De câte ori m-am simţit singură, şi numai El lua singurătatea inimii mele imediat ce mă adresam Lui. De câte ori eram în confuzie deplină şi numai El îmi aducea cu dulceaţă extremă întărirea şi călăuzirea cea mai luminată. Nu pot decât să mă topesc de iubire amintindu-mi de toate dăţile când m-am îndreptat spre El, devorată de o durere profundă. Cum se topeşte zahărul în apă, tot aşa răul meu se topea în milostivirea Celui Milostiv şi asta imediat după rugăciunea mea. Nu pot să număr greşelile mele şi răul pe care mi l-au produs.

Dar El nu încetează niciodată să-mi promită iertarea sa ori de câte ori i-o cer. Pentru ce Allah ne oferă o milostivire aşa de mare? Unul singur este răspunsul: Ne iubeşte. Este adevărat că îl iubesc, dar El e cel care m-a iubit cel dintâi»”.

În timp ce vin ştiri terifiante din diferite părţi ale lumii, confratele meu misionar îmi arată testamentul scris de musulmanul Mohammed Mouchikhi, şoferul episcopului de Orano, mons. Claverie. Sângele lor s-a amestecat în atentatul din 1986 în care şi-au pierdut viaţa împreună amândoi… Mohammed a informat că de mai multe ori a fost ameninţat cu moartea datorită prieteniei sale cu episcopul.

Episcopul de Orano, mons. Paul Vesco, succesor al mons. Claverie, a găsit testamentul şi a comentat că cei doi, deşi diferiţi prin maturitate şi identitate de credinţă, erau uniţi şi această unitate a produs rodul dăruirii vieţii.

Iată testamentul: „În numele lui Dumnezeu, Cel Îngăduitor, Cel Milostiv. Înainte de a ridica peniţa vă spun: Pacea să fie cu voi. Mulţumesc celui care va citi notiţele amintirilor mele şi spun tuturor persoanelor pe care le-am cunoscut în viaţă că le mulţumesc. Spun că în ultima zi vor găsi răsplata din partea lui Dumnezeu.

Adio celui care a făcut rău. Să  mă ierte. Iert pe cel care mă va ierta în ziua judecăţii. Persoana căreia i-am făcut rău să mă ierte. Cer iertare celui care a auzit din gura mea un cuvânt rău şi cer iertare prietenilor pentru tinereţea mea. Dar în timp ce vă scriu mă gândesc la binele făcut în viaţa mea. Fie ca Dumnezeu în puterea sa să facă în aşa fel încât să-i fiu supus şi să-i acord duioşia sa”.

Asasinarea călugărilor din Tiberine a avut loc în 1996, când şapte călugări trapişti au fost sechestraţi din mănăstirea lor de la Tiberine, în sudul Algeriei, în noaptea dintre 26 şi 27 martie 1996 şi ucişi la 21 mai. În testamentul său spiritual părintele Christian de Chergé a scris: „Dacă mi s-ar întâmpla într-o zi (şi ar putea să fie şi astăzi) să fiu victimă a terorismului, care pare că vrea să implice acum pe toţi străinii care trăiesc în Algeria, aş vrea ca toată comunitatea mea, Biserica mea, familia mea să-şi amintească de faptul că viaţa mea era dăruită lui Dumnezeu şi acestei ţări… Să ştie să asocieze această moarte la atâtea altele la fel de violente, lăsate în indiferenţa anonimatului”.

O tânără mamă musulmană a scris: „Voiam să le spun mesajul de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Solidaritatea umană şi iubirea celuilalt este un itinerar care merge până la sacrificiu, până la odihna veşnică, până la capăt. Eu şi copiii mei suntem foarte atinşi de o aşa de mare umilinţă, o aşa de mare inimă, de pacea sufletului şi de iertare. Testamentul lui Christian este mult mai mult decât un mesaj: este ca un soare care ne este transmis, are valoarea inestimabilă a sângelui vărsat. Misiunea noastră este aceea de a continua drumul de pace, de iubire a lui Dumnezeu şi a omului în diferenţele sale.

Misiunea noastră este să irigăm seminţele încredinţate nouă de fraţii noştri călugări pentru ca florile să crească peste tot, frumoase în varietatea lor de culori şi parfumuri. Biserica creştină cu prezenţa sa printre noi să continue să construiască împreună cu noi Algeria libertăţii credinţelor şi diferenţelor, universala şi umanitatea. Va fi un frumos buchet de flori pentru noi şi o mare oportunitate pentru toţi şi pentru toate. Mulţumim Bisericii că este prezentă în mijlocul nostru astăzi. Mulţumim fiecăruia şi fiecăreia”.

Iată câteva mărturii adunate în lumea islamică. Jubileul extraordinar al Milostivirii trebuie să ne ajute să iubim, să iertăm, să dăruim milostivire tuturor pentru că Dumnezeu este milostiv cu toţi. Trebuie să ne însuşim, mai ales în acest Jubileu, rugăciunea sfintei Faustina: „Ajută-mă, Doamne, să fac în aşa fel încât inima mea să fie milostivă, încât să particip la toate suferinţele aproapelui. Nimănui nu-i voi refuza inima mea. Mă voi comporta cu sinceritate şi cu aceia despre care ştiu că vor abuza de bunătatea mea, în timp ce eu mă voi refugia în Inima preamilostivă a lui Isus”.

Experienţa mea personală ca misionar al milostivirii, şi în toată lumea, mă face să conchid că pretutindeni văd cu bucurie roadele minunate ale faptelor de milostenie. Citez unul pentru toate. Un tânăr musulman dintr-o ţară din Orientul Mijlociu s-a convertit la creştinism observând cum preotul catolic folosea milostivire faţă de toţi. Acum este în seminar pentru a se pregăti să devină preot!

De Giuseppe Buono

(După Zenit, 15 decembrie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.