Categorii

Când avionul este în zbor pare lent. Cinci indicaţii pentru drumul ecumenic

Koch-EcumenismPrivind la ultima jumătate de secol de angajare ecumenică, prima comparaţie care-mi vine în minte este cu o călătorie în avion. Aceasta începe, după pregătiri prelungite, cu un rulaj foarte rapid pe pistă şi o decolare la fel de rapidă. Imediat ce se ajunge la altitudinea justă şi avionul pluteşte în aer, este uşor să avem impresia că nu ne mai mişcăm, sau măcar că ne mişcăm doar lent. Totuşi, fiecare pasager ar trebui să fie susţinut de speranţa sigură că avionul va ajunge cu siguranţă la destinaţie. Cât priveşte angajarea Bisericii catolice pentru unitatea creştinilor, Conciliul al II-lea din Vatican a fost rulajul rapid pe pistă, cu care Biserica a găsit o nouă atitudine faţă de mişcarea ecumenică. Dar după peste cincizeci de ani, continuăm, ca să spunem aşa, să ne mişcăm încă în aer, sau măcar aşa poate să pară multora. Însă rămâne speranţa legitimă că şi avionul ecumenic cu siguranţă va ateriza. Acest lucru este valabil şi mai mult dacă ne gândim la adevăratul pilot, Duhul Sfânt, care a iniţiat această călătorie şi care cu siguranţă o va conduce la ţintă.

În acea epocă, convocarea Conciliului al II-lea din Vatican a trezit mari speranţe, şi nu în puţine persoane a alimentat aşteptarea unei iminente unităţi a creştinilor. Între timp a reieşit clar că drumul ecumenic este mai lung şi chiar mai dificil decât se credea atunci. De aceea este oportun să lăsăm imaginea călătoriei aeriene pentru a trece la aceea a drumului pământesc, şi mai precis la drumul discipolilor spre Emaus, întrebându-ne ce anume ne poate spune pentru următorii paşi în reconcilierea ecumenică. În primul rând, trebuie luată în serios imaginea drumului. În situaţia ecumenică actuală este fundamental ca toţi creştinii, bărbaţi şi femei, care trăiesc în comunităţi creştine diferite, să meargă împreună pe drumul spre unitate şi să facă împreună tot ceea ce este posibil să facă împreună. Experienţa ecumenică ne învaţă că unitatea creşte mergând şi că a merge împreună înseamnă a practica deja unitatea. Această perspectivă este îndrăgită mai ales de Papa Francisc, care a exprimat convingerea sa ecumenică prin cuvintele pregnante: „Unitatea nu va veni ca o minune la sfârşit: unitatea vine pe drum, o face Duhul Sfânt pe drum” (omilie în solemnitatea convertirii sfântului apostol Paul, celebrarea vesperelor, 25 ianuarie 2014). Aceasta perspectivă trebuie să fie astăzi aprofundată şi, mai ales, trăită concret. A merge împreună: aceasta este prima indicaţie pe care ne-o oferă relatarea profundă luată din capitolul pascal al lui Luca.

Drumul discipolilor spre Emaus fără îndoială nu este o plimbare de plăcere. Dimpotrivă, discipolii sunt plini de tristeţe datorită celor petrecute la Ierusalim şi vorbesc între ei şi cu însoţitorul necunoscut despre ceea ce nu le dă pace. Şi astfel ne este dată o a doua indicaţie pentru drum: ecumenismul autentic trăieşte în participarea reciprocă la viaţa celorlalţi, în bucurie şi în durere, aşa cum a exprimat Paul cu această frumoasă imagine: „Dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el, iar dacă este cinstit un mădular, toate se bucură cu el. Voi sunteţi trupul lui Cristos şi mădulare fiecare în parte” (1Cor 12,26-27). Actualmente, o demonstraţie deosebită a acestei reguli de viaţă a comuniunii ecumenice se află în faptul trist că trebuie să asistăm la persecuţii ale creştinilor într-o măsură care este unică în istorie. Astăzi creştinii nu sunt persecutaţi pentru că sunt protestanţi sau penticostali, ortodocşi sau catolici, ci pentru că sunt creştini. Astăzi martiriul este ecumenic, şi trebuie să vorbim despre un adevărat ecumenism al martirilor sau despre un ecumenism al sângelui. De fapt, sângele aşa de multor martiri în lumea actuală nu desparte, ci uneşte. În percepţia acestei realităţi este cuprinsă o mare provocare, pe care Papa Francisc a exprimat-o cu fraza memorabilă: „Dacă duşmanul ne uneşte în moarte, cine suntem noi pentru a ne despărţi în viaţă?” (Discurs adresat mişcării Reînnoirea în Duh, 3 iulie 2015). De fapt, nu este umilitor că aceia care-i persecută pe creştini uneori au o viziune ecumenică mai bună faţă de noi creştinii? Văd în experienţa persecuţiei şi a martiriului, comună tuturor creştinilor, semnul cel mai convingător al ecumenismului astăzi. Însă în Europa luăm asta într-adevăr suficiente de în serios?

În schimbul de experienţe ale suferinţei, pe drumul din Emaus discipolii privesc în jurul lor în căutarea unui cuvânt eliberator şi lasă să le fie oferit de necunoscutul lor însoţitor de călătorie, care le explică Sfânta Scriptură. De aici reiese a treia indicaţie, care constă în faptul că noi creştinii ne apropiem mai mult unii de alţii când ascultăm împreună Cuvântul lui Dumnezeu şi vorbim împreună despre el. Reforma şi ulterioara schismă din secolul al XVI-lea erau legate de o interpretare controversată a Bibliei şi au ajuns până înlăuntrul Sfintei Scripturi. Pentru aceasta şi depăşirea diviziunii şi refacerea unităţii pot să devină posibile numai pe calea unei lecturi comune a Sfintei Scripturi. Cu cât ne cufundăm mai mult în misterul lui Isus Cristos şi al cuvântului său, cu atât reuşim să găsim drumul unii spre alţii. Desigur, discipolilor de la Emaus ochii li s-au deschis numai atunci când Domnul a frânt pâinea cu ei, trezind astfel în inima lor o dorinţă profundă de unitate. Aşadar a patra indicaţie este înţelegerea că noi oamenii nu putem face unitatea singuri, nici nu-i putem decide forma şi timpul, ci putem doar ca să ne fie dăruită. Noi oamenii putem crea diviziuni: ne demonstrează asta fie istoria fie prezentul. Unitatea o putem doar primi, orientându-ne la voinţa lui Isus şi prezentându-i această dorinţă în rugăciune. La începutul mişcării ecumenice a existat introducerea săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor. A fost vorba încă de la început despre o mişcare de rugăciune, şi numai ca atare va rămâne pe drum. Rugăciunea pentru unitatea creştinilor este şi continuă să fie inima pulsantă a întregului drum ecumenic.

După întâlnirea personală cu Domnul înviat, discipolii pornesc din nou la drum: „Şi au plecat imediat”. Acest lucru ne dă, în sens literal, a cincea indicaţie pentru drum: creştinii, care în întâlnirea cu Cristos găsesc şi unitatea între ei, nu rămân în mod comod aşezaţi, ci pornesc la drum şi, ca discipolii, vestesc ceea ce au aflat, foarte conştienţi că credibilitatea mărturiei lor nu depinde în mod substanţial de faptul ca să se depăşească unul pe altul, ci ca să meargă împreună. Preocuparea noastră a creştinilor pentru un viitor bun al Europei va fi ascultată numai dacă o mărturisim în comuniune ecumenic şi o umplem de viaţă.

De Kurt Koch

(După L’Osservatore Romano, 9 iulie 2016)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.