Categorii

Călătoria Apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Thailanda şi Japonia (19-26 Noiembrie 2019)

Sfânta Liturghie cu tinerii

Catedrala „Ridicarea la cer a Sfintei Fecioare Maria”, Bangkok

Vineri, 22 noiembrie 2019

Să mergem în întâmpinarea Domnului care vine!

Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o ne invită să ne punem în mișcare şi să privim la viitor pentru a ne întâlni cu lucrul cel mai frumos pe care vrea să ni-l dăruiască: venirea definitivă a lui Cristos în viaţa noastră şi în lumea noastră. Să-i spunem bun-venit în mijlocul nostru cu imensă bucurie şi iubire, aşa cum numai voi tinerii știți s-o faceţi! Înainte ca noi să mergem ca să-l căutăm, ştim că Domnul ne caută, ne vine în întâmpinare şi ne cheamă să pornim de la necesitatea unei istorii de făcut, de creat, de inventat. Să mergem înainte cu bucurie pentru că ştim că acolo El ne aşteaptă.

Domnul ştie că prin voi, tinerii, intră viitorul în aceste ținuturi şi în lume şi se bazează pe voi pentru a duce înainte misiunea sa astăzi (cf. Exortaţia apostolică post-sinodală Christus vivit, 174). Aşa cum avea un plan pentru poporul ales, tot aşa Dumnezeu are un plan şi pentru fiecare dintre voi. El este primul care visează să ne invite pe toţi la un ospăț pe care trebuie să-l pregătim împreună, El şi noi, ca o comunitate: ospățul din Împărăția sa de la care nimeni n-ar trebui să rămână afară.

Evanghelia de astăzi ne vorbește despre zece tinere invitate să privească la viitor şi să participe la sărbătoarea Domnului. Problema a fost că unele dintre ele nu erau pregătite să-l primească; nu pentru că au adormit, ci pentru că le lipsea untdelemnul necesar, combustibilul interior pentru a menține aprins focul iubirii. Aveau un elan şi o motivație mari, voiau să participe la chemarea şi la convocarea Învățătorului, însă cu timpul forţele şi voința s-au stins, s-au epuizat şi au ajuns târziu. O parabolă despre ce s-ar putea întâmpla tuturor creştinilor atunci când, plini de elan şi de dorință, simţim chemarea Domnului de a face parte din Împărăția sa şi de a împărtăși bucuria sa cu alţii. Se întâmplă adesea atunci că, în faţa problemelor şi a obstacolelor, care de atâtea ori sunt multe, aşa cum fiecare dintre voi ştie bine în inima sa, în faţa suferinței persoanelor dragi, sau a neputinței care se experimentează în situaţii care par imposibil de schimbat, necredința şi amărăciunea pot să câștige spațiu şi să se infiltreze în tăcere în visele noastre, făcând în aşa fel încât să se răcească inima noastră, încât să pierdem bucuria şi să ajungem târziu.

Pentru aceasta mi-ar plăcea să vă întreb: vreţi să mențineți viu focul care poate să vă lumineze în mijlocul nopții şi în mijlocul dificultăților? Vreţi să vă pregătiți pentru a răspunde la chemarea Domnului? Vreţi să fiți gata să faceţi voința sa?

Cum se poate procura untdelemnul care poate să vă mențină în mișcare şi să vă încurajeze să-l căutați pe Domnul în orice situaţie?

Voi sunteți moștenitori ai unei istorii magnifice de evanghelizare care v-a fost transmisă ca o comoară sacră. Această frumoasă catedrală este martoră a credinţei în Cristos pe care au avut-o înaintașii voștri: fidelitatea lor, profund înrădăcinată, i-a determinat să facă opere bune, să construiască templul celălalt, şi mai frumos, compus din pietre vii pentru a putea duce iubirea milostivă a lui Dumnezeu la toate persoanele din timpul lor. Au putut să facă asta pentru că erau convinși de ceea ce profetul Osea a proclamat în prima lectură de astăzi: Dumnezeu le-a vorbit cu duioșie, i-a îmbrățișat cu iubire puternică, pentru totdeauna (cf. Os 2,16.21).

Dragi prieteni, pentru ca focul Duhului Sfânt să nu se stingă şi voi să puteți menține vie privirea şi inima, este necesar să fiți înrădăcinați în credinţa bătrânilor noştri: părinți, bunici, învățători. Nu pentru a rămâne prizonieri ai trecutului, ci pentru a învăța să avem acel curaj care ne poate ajuta să răspundem la noile situaţii istorice. Viaţa lor a fost una care a rezistat la multe încercări şi la multă suferinţă. Însă, de-a lungul drumului, au descoperit că secretul unei inimi fericite este siguranța pe care o găsim atunci când suntem ancorați, înrădăcinați în Isus, înrădăcinați în viaţa lui Isus, în cuvintele sale, în moartea şi învierea sa.

„Uneori am văzut copaci tineri, frumoși, care ridicau ramurile lor spre cerul tinzând tot mai sus, şi păreau un cânt de speranţă. Ulterior, după o furtună, i-am găsit căzuți, fără viaţă. Pentru că aveau puține rădăcini, îşi răsfiraseră ramurile lor fără a pune rădăcini adânci în pământ, şi astfel au cedat în faţa asalturilor naturii. Pentru aceasta mă doare să văd că unii le propun tinerilor să construiască un viitor fără rădăcini, ca şi cum lumea ar începe acum. Pentru că «este imposibil ca unul să crească dacă nu are rădăcini puternice care să-l ajute să stea bine în picioare şi alipit de pământ. Este ușor să ne risipim atunci când nu avem unde să ne alipim, unde să ne fixăm»” (Exortaţia apostolică post-sinodală Christus vivit, 179).

Fără acest puternic simț de înrădăcinare, putem rămâne descumpăniți de „glasurile” din această lume, care se luptă pentru atenţia noastră. Multe din acelea sunt atrăgătoare, propuneri bine „machiate”, care la început par frumoase şi intense, dar cu timpul ajung să lase numai golul, oboseala, singurătatea şi apatie (cf. ibid., 142) şi sting acea scânteie de viaţă pe care Domnul a aprins-o într-o zi în fiecare dintre noi.

Dragi tineri! Voi sunteți o nouă generație, cu noi speranțe, noi vise şi noi întrebări; cu siguranță şi cu unele îndoieli, însă, înrădăcinați în Cristos, vă invit să mențineți vie bucuria şi să nu vă fie frică să priviți la viitor cu încredere. Înrădăcinați în Cristos, priviți cu bucurie şi priviți cu încredere. Această condiție se naște din faptul de a ne ști doriți, întâlniți şi iubiți infinit de Domnul. Prietenia cultivată cu Isus este untdelemnul necesar pentru a lumina drumul, drumul vostru, dar şi pe cel al tuturor celor care vă înconjoară: prieteni, vecini, colegi de studiu şi de muncă, inclusiv cel al acelora care sunt cu totul în dezacord cu voi.

Să mergem în întâmpinarea Domnului care vine! Nu vă fie frică de viitor şi nu vă lăsați intimidați; dimpotrivă, să știți că în viitor Domnul vă aşteaptă pentru a pregăti şi a celebra sărbătoarea din Împărăția sa.

___________________

Mulțumirea Sfântului Părinte la sfârşitul Liturghiei cu tinerii

La sfârşitul acestei celebrări, doresc să le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă vizita mea în Thailanda şi care au colaborat la realizare.

Reînnoiesc exprimarea recunoștinței mele Maiestății Sale regele Rama al X-lea, guvernului şi celorlalte autorități ale țării pentru primirea lor grijulie. Mulţumesc din inimă fraților mei episcopi şi îndeosebi cardinalului Francis Xavier, precum şi preoţilor, călugărițelor şi călugărilor, credincioșilor laici şi în special vouă, tinerilor!

O mulțumire vie adresez voluntarilor care au colaborat cu atâta generozitate; şi celor care m-au însoţit cu rugăciunea lor şi jertfele lor, în mod deosebi bolnavilor şi deținuților.

Să vă răsplătească Domnul cu mângâierea sa şi pacea pe care numai El o poate da. Şi vă las o temă: nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Multe mulțumiri!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.