Categorii

Călătoria Apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Thailanda şi Japonia (19-26 Noiembrie 2019)

Întâlnirea cu preoţii, călugării, călugărițele, seminariștii şi cateheţii

Parohia „Sfântul Petru”, Bangkok

Vineri, 22 noiembrie 2019

Mulţumesc monseniorului Joseph Pradhan Sridarunsil pentru cuvintele sale de bun-venit în numele vostru al tuturor. Sunt bucuros să vă pot vedea, să vă ascult, să fiu părtaș de bucuria voastră şi să percep cum Duhul îşi realizează lucrarea sa în mijlocul nostru. Mulţumesc vouă tuturor cateheți, preoţi, consacrați şi consacrate, seminariști, pentru acest timp pe care mi-l oferiți.

Mulţumesc şi lui Benedetta pentru că a împărtășit viaţa sa şi mărturia sa. În timp ce o ascultam creștea în mine un sentiment de recunoștință pentru viaţa atâtor misionari şi misionare care au marcat viaţa voastră şi au lăsat amprenta lor. Benedetta, ne-ai vorbit despre Fiicele Carității. Doresc ca primele mele cuvinte cu voi să fie o mulțumire adusă tuturor consacraților care cu martiriul tăcut al fidelității şi al dăruirii zilnice au fost rodnice. Nu știu dacă au ajuns să poată contempla sau să guste rodul jertfelor lor, dar fără îndoială au fost existențe capabile de a genera. Au fost promisiune de speranţă. Pentru aceasta, la începutul întâlnirii noastre aş vrea să vă invit să-i aveți prezenți în mod deosebit pe toţi cateheţii, consacrații bătrâni care ne-au generat în iubirea şi în prietenia cu Isus. Aducem mulțumire pentru ei şi pentru bătrânii din comunitățile noastre care astăzi n-au putut să fie aici prezenți. Spuneţi bătrânilor care n-au putut să fie prezenți că papa îi binecuvântează, le mulțumește şi cere şi binecuvântarea lor.

Cred că istoria vocaţională a fiecăruia dintre noi este marcată de acele prezențe care au ajutat la descoperirea şi discernerea focului Duhului. Este aşa de frumos şi important a ști să mulțumim. „Recunoștința este mereu o «armă puternică». Numai dacă suntem în stare să contemplăm şi să mulțumim concret pentru toate gesturile de iubire, generozitate, solidaritate şi încredere, precum şi de iertare, răbdare, suportare şi compasiune cu care am fost tratați, vom lăsa ca Duhul să ne dăruiască acel aer proaspăt în măsură să reînnoiască (şi nu să peticească) viaţa şi misiunea noastră” (Scrisoare către preoţi, 4 august 2019). Să ne gândim la ei, să fim recunoscători şi, pe umerii lor, să ne simţim chemaţi şi noi să fim bărbați şi femei care ajută la generarea vieţii noi pe care Domnul ne-o dăruiește. Chemaţi la rodnicia apostolică, chemaţi să fim luptători neînfricați pentru lucrurile pe care Domnul le iubește şi pentru care şi-a dat viaţa; să cerem harul ca sentimentele şi privirile noastre să poată palpita în ritmul Inimii sale şi, aş îndrăzni să vă spun, până la rănirea de aceeași iubire; să poată fi pasionate pentru Isus şi pentru Împărăția sa.

În acest sens, putem să ne întrebăm toţi: cum să cultivăm rodnicia apostolică? Este o întrebare frumoasă, pe care putem să ne-o adresăm toţi, şi fiecare să răspundă în inima sa. – Sora traduce ceea ce nu este în text – Pentru că pentru mine nu este ușor să comunic cu voi prin intermediul unui aparat, nu este ușor. Dar voi aveți bunăvoință. Mulţumesc.

Benedetta, tu ne-ai vorbit despre modul în care Domnul te-a atras prin intermediul frumuseții. Frumusețea unei imagini a Fecioarei a fost cea care, cu privirea sa specială, a intrat în inima ta şi a trezit dorința de a o cunoaște mai mult: Cine este această femeie? N-au fost cuvintele, sau ideile abstracte sau raționamentele reci. Totul a început de la o privire, o privire frumoasă care te-a fascinat. Câtă înţelepciune ascund cuvintele tale! A retrezi la frumusețe, a retrezi la uimire, la stupoarea capabilă de a deschide noi orizonturi şi de a trezi noi întrebări. O viaţă consacrată care nu este în măsură să se deschidă surprizei este o viaţă care a rămas la jumătatea drumului. Asta vreau să repet. O viaţă consacrată care nu este capabilă să fie surprinsă în fiecare zi, să se bucure sau să plângă, dar să se surprindă, este o viaţă consacrată care rămâne la jumătatea drumului. Domnul nu ne-a chemat pentru a ne trimite în lume ca să impunem obligații persoanelor, sau poveri mai grele decât cele pe care le au deja, şi sunt multe, ci să împărtășim o bucurie, un orizont frumos, nou şi surprinzător. Îmi place mult acea expresie a lui Benedict al XVI-lea, pe care o consider paradigmatică şi chiar profetică în aceste timpuri: Biserica nu crește prin prozelitism, ci prin atracție (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 14). „A-l vesti pe Cristos înseamnă a arăta că a crede în El şi a-l urma nu este numai lucru adevărat şi drept, ci şi frumos, capabil să umple viaţa cu o nouă splendoare şi cu o bucurie profundă, chiar şi în mijlocul încercărilor” (ibid., 167).

Şi asta ne determină să nu ne fie frică să căutăm noi simboluri şi imagini, o muzică deosebită care să-i ajute pe thailandezi să trezească uimirea pe care Domnul vrea să ne-o dăruiască. Să nu ne fie frică de a voi să înculturăm Evanghelia tot mai mult. trebuie căutate formele noi pentru a transmite Cuvântul capabil de a zdruncina şi a retrezi dorința de a-l cunoaște pe Domnul: Cine este acest om? Cine sunt aceste persoane care urmează un răstignit?

Pregătind această întâlnire am putut să citesc, cu o anumită greutate, că pentru mulţi credinţa creştină este o credinţă străină, este religia străinilor. Această realitate ne determină să căutăm cu curaj modurile pentru a mărturisi credinţa „în dialect”, în maniera în care o mamă cântă nani-nani copilului său. Cu această încredere a-i da faţă şi „trup” thailandez, care este mult mai mult decât a face traduceri. Înseamnă a lăsa ca Evanghelia să se dezbrace de haine bune dar străine, pentru a răsuna cu muzica proprie vouă în această ţară şi a face să vibreze sufletul fraților noştri cu aceeași frumusețe care a incendiat inima noastră. Vă invit s-o rugăm pe Fecioara Maria, care cea dintâi a fascinat-o pe Benedetta cu frumusețea privirii sale, şi să-i spunem cu încredere de fii: „Dobândește-ne acum o nouă ardoare de înviați pentru a duce tuturor Evanghelia vieţii care învinge moartea. Dă-ne sfânta îndrăzneală de a căuta noi drumuri pentru ca să ajungă la toţi darul frumuseții care nu se stinge” (ibid., 288).

Privirea Mariei ne determină să privim în aceeași direcție a sa, spre acea altă privire, pentru a face tot ceea ce ne va spune El (cf. In 2,1-12). Ochi care fascinează pentru că sunt capabili să meargă dincolo de aparențe şi de a obține şi a celebra frumusețea cea mai autentică ce trăieşte în fiecare persoană. O privire care, aşa cum ne învaţă Evanghelia, strică toate determinismele, fatalismele şi schemele. Acolo unde mulţi vedeau numai un păcătos, un blasfemator, un perceptor de taxe, un răufăcător, chiar un trădător, Isus a fost capabil să vadă apostoli. Şi aceasta este frumusețea pe care privirea sa ne invită s-o vestim, o privire care intră înăuntru, transformă şi care face să se evidențieze ceea ce este mai bun din ceilalți.

Gândindu-vă la începutul vocației voastre, atâția, în tinerețea voastră, aţi participat la activitățile tinerilor care voiau să trăiască Evanghelia şi mergeau să-i viziteze pe cei mai nevoiași, marginalizați şi disprețuiți din oraș, orfani şi bătrâni. Cu siguranță atunci mulţi aţi fost vizitați de Domnul care v-a făcut să simțiți chemarea de a dărui totul. Este vorba de a ieşi din noi înșine şi, tot în acea mișcare de ieșire, am fost întâlniți. Pe chipul persoanelor pe care le întâlnim pe stradă putem descoperi frumusețea de a-l trata pe celălalt ca pe un frate. Nu mai este orfanul, cel abandonat, cel marginalizat sau cel disprețuit. Acum are un chip de frate, „fratele răscumpărat de Cristos. Asta înseamnă a fi creştini! Ori se poate oare înţelege sfințenia făcând abstracţie de această recunoaştere vie a demnității fiecărei fiinţe umane?” (Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 98). Doresc să susțin şi să încurajez pe atâția dintre voi care, zilnic, îşi dedică propria viaţă slujindu-l pe Isus în fraţi, aşa cum evidenția episcopul când vă prezenta – se vedea că este orgolios –; pe atâția dintre voi care reușesc să vadă frumusețea acolo unde alți văd numai dispreț, abandonare sau un obiect sexual de exploatat. Astfel, voi sunteți semn concret al milostivirii vii şi active a Domnului. Semn al ungerii Celui Sfânt în aceste ținuturi.

Această ungere cere rugăciunea. Rodnicia apostolică cere şi se susține grație cultivării intimității rugăciunii. O intimitate ca aceea a acelor bunici, care se roagă cu asiduitate Rozariul. Câți dintre noi am primit credinţa de la bunicii noştri! Şi i-am văzut aşa, printre treburile din casă, cu rozariul în mână consacrând toată ziua. Contemplația în acțiune,  permițând lui Dumnezeu să intre în toate lucrurile mici de fiecare zi. Este esenţial ca astăzi Biserica să vestească Evanghelia tuturor, în orice loc, în orice ocazie, fără întârziere şi fără frică (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 23), ca persoane care în fiecare dimineață, într-o întâlnire personală cu Domnul, sunt trimise din nou. Fără rugăciune, toată viaţa noastră şi misiunea noastră pierd sensul, forţa şi fervoarea. Dacă vouă vă lipsește rugăciunea, orice lucrare pe care o faceţi nu are sens, nu are forță, nu are valoare. Rugăciunea este centrul a toate.

Spunea sfântul Paul al VI-lea că unul din cei mai răi dușmani ai evanghelizării este lipsa de fervoare (cf. Exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, 80). Citiți acest număr 80 din Evangelii nuntiandi. Şi fervoarea pentru călugăr, pentru călugăriță, pentru preot, pentru catehet se alimentează în această dublă întâlnire: cu faţa Domnului şi cu aceea a fraților săi. Şi noi avem nevoie de acel spațiu în care să ne întoarcem la izvor pentru a bea apa care dă viaţă. Cufundați în mii de ocupații, să căutăm mereu spațiul pentru a ne aminti, în rugăciune, că Domnul deja a mântuit lumea şi că suntem invitați cu El să facem tangibilă această mântuire.

Mulţumesc iar pentru viaţa voastră, mulţumesc pentru mărturia voastră şi dăruirea generoasă! Vă cer, cu rugăminte, să nu cedați ispitei de a crede că sunteți puțini; mai degrabă gândiți-vă că sunteți mici, mici instrumente în mâinile creatoare ale Domnului. Şi El va scrie cu viaţa voastră cele mai frumoase pagini ale istoriei mântuirii în aceste ținuturi.

Nu uitaţi, vă rog, să vă rugaţi pentru mine şi să îndemnați la rugăciune pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.