Categorii

Călătoria Apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Thailanda şi Japonia (19-26 Noiembrie 2019)

Sfânta Liturghie

Stadionul Național (Bangkok)

Joi, 21 noiembrie 2019

„Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei?” (Mt 12,48). Cu această întrebare Isus a provocat toată mulțimea aceea care-l asculta să se întrebe despre ceva ce ar putea să pară pe atât de clar pe cât de sigur: cine sunt membri familiei noastre, cei care ne aparțin şi cărora noi le aparținem? Lăsând ca întrebarea să răsune în ei în mod clar şi nou, răspunde: „Oricine face voința Tatălui meu din ceruri, acela îmi este şi frate şi soră şi mamă” (Mt 12,50). În acest mod strică nu numai determinismele religioase şi legale ale epocii, ci şi orice pretenție excesivă a celui care consideră că poate să se laude cu drepturi preferențiale asupra Lui. Evanghelia este o invitaţie şi un drept gratuit pentru toţi cei care vor să asculte.

Este surprinzător de notat că Evanghelia este împletită din întrebări care încearcă să pună în criză, să zdruncine şi să invite pe discipoli să pornească la drum, pentru a descoperi acel adevăr capabil să dea şi să genereze viaţă; întrebări care încearcă să deschidă inima şi orizontul la întâlnirea cu o noutate mult mai frumoasă decât se poate imagina. Întrebările Învățătorului vor mereu să reînnoiască viaţa noastră şi cea a comunităţii noastre cu o bucurie fără egal (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 11).

Aşa li s-a întâmplat primilor misionari care au pornit la drum şi au ajuns în aceste ținuturi; ascultând Cuvântul Domnului, încercând să răspundă la cererile sale, au putut să vadă că aparțineau unei familii mult mai mari decât cea generată de legăturile de sânge, de cultură, de regiune sau de apartenență la un grup determinat. Împinși de forţa Duhului şi umplându-şi desagile cu speranţa care se naște din vestea bună a Evangheliei, au pornit la drum pentru a căuta membrii acestei familii a lor pe care încă n-o cunoșteau. Au ieșit să caute fețele lor. Era necesar să deschidă inima la o nouă măsură, capabilă să depășească toate adjectivele care întotdeauna despart, pentru a descoperi atâtea mame şi fraţi thailandezi care lipseau la masa lor duminicală. Nu numai pentru ceea ce ar fi putut să le ofere lor, ci şi pentru tot ceea ce aveau nevoie să primească de la ei pentru a crește în credinţă şi în înțelegerea Scripturilor (cf. Conciliul al II-lea din Vatican, Constituția Dei Verbum, 8).

Fără acea întâlnire, creștinismului i-ar fi lipsit faţa voastră; ar fi lipsit cântecele, dansurile care reprezintă zâmbetul thailandez, aşa de tipic în aceste ținuturi. Astfel au întrevăzut mai bine planul iubitor al Tatălui, care este mult mai mare decât toate calculele şi previziunile noastre şi nu se reduce la un pumn de persoane sau la un context cultural determinat. Discipolul misionar nu este un mercenar al credinţei nici un achizitor de prozeliți, ci un cerșetor care recunoaște că îi lipsesc fraţii, surorile şi mamele, cu care să celebreze şi să sărbătorească darul irevocabil al reconcilierii pe care Isus ni-l dăruiește nouă tuturor: ospățul este gata, ieșiți ca să-i căutați pe toţi cei pe care îi întâlniți pe drum (cf. Mt 22,4.9). Această trimitere este izvor de bucurie, recunoștință şi fericire deplină, pentru că „îi permitem lui Dumnezeu să ne conducă dincolo de noi înșine pentru ca să ajungem la ființa noastră cea mai adevărată. Acolo se află izvorul acțiunii evanghelizatoare” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 8).

Au trecut 350 de ani de la crearea vicariatului apostolic de Siam (1669-2019), semn al îmbrățișării familiale produsă în aceste ținuturi. Numai doi misionari au știut să găsească curajul de a arunca semințele care, încă din acel timp îndepărtat, cresc şi încolțesc într-o varietate de inițiative apostolice, care au contribuit la viaţa națiunii. Această aniversare nu înseamnă nostalgie a trecutului, ci foc de speranţă pentru că, în prezent, şi noi putem răspunde cu aceeași determinare, forță şi încredere. Este amintire festivă şi recunoscătoare, care ne ajută să ieşim cu bucurie pentru a împărtăși viaţa nouă care vine din Evanghelie cu toţi membrii familiei noastre pe care încă n-o cunoaștem.

Toţi suntem discipoli misionari când ne decidem să fim parte vie a familiei Domnului şi facem asta împărtășind aşa cum a făcut El: nu i-a fost frică să stea la masa păcătoșilor, pentru a-i asigura că la masa Tatălui şi a creației era un loc rezervat şi pentru ei; i-a atins pe cei care se considerau impuri şi, lăsându-se atins de ei, i-a ajutat să înțeleagă apropierea lui Dumnezeu, ba chiar să înțeleagă că ei erau cei fericiți (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Exortaţia apostolică post-sinodală Ecclesia in Asia, 11).

Mă gândesc în mod deosebit la acei băieți, fetițe şi femei expuși prostituției şi traficului de persoane, desfigurați în demnitatea lor cea mai autentică; mă gândesc la acei tineri sclavi ai drogurilor şi ai non-sensului care ajunge să întunece privirea lor şi să ardă visele lor; mă gândesc la migranţii despuiați de casele lor şi de familiile lor, precum şi atâția alţii care, asemenea lor, pot să se simtă uitaţi, orfani, abandonați, „fără forţa, lumina şi mângâierea prieteniei cu Isus Cristos, fără o comunitate de credinţă care să-i primească, fără un orizont de sens şi de viaţă” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 49). Mă gândesc la pescarii exploatați, la cerșetorii ignorați.

Ei fac parte din familia noastră, sunt mamele noastre şi fraţii noştri; să nu privăm comunitățile noastre de fețele lor, de rănile lor, de zâmbetele lor, de viețile lor; şi să nu privăm plăgile lor şi rănile lor de ungerea milostivă a iubirii lui Dumnezeu. Discipolul misionar ştie că evanghelizarea nu înseamnă a acumula adeziuni şi nici a apărea puternici, ci a deschide uși pentru a trăi şi a împărtăși îmbrățișarea milostivă şi vindecătoare a lui Dumnezeu Tatăl care ne face familie.

Dragă comunitate thailandeză: să mergem înainte pe drum, pe urmele primilor misionari, pentru a întâlni, a descoperi şi a recunoaște cu bucurie toate fețele mamelor, taților şi fraților pe care Domnul vrea să ne dăruiască şi lipsesc la ospățul nostru duminical.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.