Categorii

Călătoria Apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Thailanda şi Japonia (19-26 Noiembrie 2019)

Întâlnirea cu personalul medical de la St. Louis Hospital

Bangkok

Joi, 21 noiembrie 2019

Dragi prieteni,

Sunt bucuros că am oportunitatea de a mă întâlni cu voi, personalul medical, sanitar şi auxiliar de la spitalul St. Louis şi din alte spitale catolice şi centre caritative. Mulţumesc directorului pentru cuvintele sale respectuoase de prezentare. Pentru mine este o binecuvântare să asist, personal, la această slujire prețioasă pe care Biserica o oferă poporului thailandez, în special celor mai nevoiași. Salut cu afect Surorile Sfântului Paul de Chartres, precum şi celelalte călugăriţe prezente aici, şi vă mulţumesc pentru dedicarea tăcută şi bucuroasă acestui apostolat. Voi ne permiteți să contemplăm faţa maternă a Domnului care se apleacă pentru a unge şi a ridica pe fiii săi: mulţumesc.

Mi-a făcut plăcere să aud cuvintele directorului despre principiul care animă acest spital: „Ubi caritas, Deus ibi est”, „Unde este iubire, acolo este Dumnezeu”. De fapt, tocmai în exercitarea carității noi creştinii suntem chemaţi nu numai să manifestăm că suntem discipoli misionari, ci şi să verificăm fidelitatea urmării noastre şi cea a instituțiilor noastre: „Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,40), spune Domnul. Discipoli misionari sanitari care se deschid la „o fraternitate mistică, contemplativă, care ştie să privească la măreția sacră a aproapelui, care ştie să-l descopere pe Dumnezeu în fiecare ființă umană, […] pentru a căuta fericirea celorlalți aşa cum o caută Tatăl lor bun” (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 92).

Din acest punct de vedere, voi faceţi una din cele mai mari fapte de milostivire, pentru că angajarea voastră sanitară merge mult dincolo de o simplă şi lăudabilă practicare a medicinei. Această angajare nu se poate reduce numai la realizarea câtorva acțiuni sau programe determinate, ci trebuie mers dincolo, deschiși la neprevăzut. A primi şi a îmbrățișa viaţa aşa cum ajunge la Secția Primiri Urgențe a spitalului pentru a fi tratată cu o pietate specială, care se naște din respectul şi din iubirea faţă de demnitatea tuturor fiinţelor umane. Şi procesele de vindecare cer şi revendică forţa unei ungeri capabile să restituie, în toate situațiile care trebuie străbătute, o privire care dă demnitate şi care susține.

Voi toţi, membri ai acestei comunităţi sanitare, sunteți discipoli misionari când, privind un pacient, învățați să-l chemaţi pe nume. Știu că uneori slujirea voastră poate să fie grea şi obositoare; trăiți în mijlocul situațiilor extreme, şi asta cere ca să puteți fi însoţiţi şi asistați în munca voastră. De aici importanţa de a dezvolta o pastoraţie a sănătății în care, nu numai pacienții, ci toţi membrii acestei comunităţi să se poată simți însoţiţi şi susținuți în misiunea lor. Știți şi că eforturile voastre şi munca atâtor instituții pe care le reprezentați sunt mărturia vie a îngrijirii şi a atenției pe care suntem chemaţi să le demonstrăm faţă de toate persoanele, îndeosebi faţă de bătrâni, tineri şi cei mai vulnerabili.

Anul acesta, Spitalul St. Louis celebrează a 120-a aniversare a fondării sale. Câte persoane au primit alinare în durerea lor, au fost mângâiate în oprimările lor şi însoțite în singurătatea lor! Aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru darul prezenței voastre în cursul acestor ani, vă cer să faceţi în aşa fel încât acest apostolat, şi altele asemănătoare, să fie tot mai mult semn şi emblemă a unei Biserici în ieșire care, voind să trăiască propria misiune, găsește curajul de a duce iubirea vindecătoare a lui Cristos la toţi cei care suferă.

La sfârşitul acestei întâlniri voi vizita bolnavii, invalizii, şi astfel voi putea să-i însoțesc, măcar un pic, în durerea lor.

Toţi ştim că boala aduce mereu cu sine mari întrebări. Prima noastră reacție poate să fie aceea de a ne răzvrăti şi chiar de a avea momente de descumpănire şi dezolare. Este strigătul de durere, şi este bine să fie aşa: Isus însuși l-a îndurat şi l-a însușit. Cu rugăciunea şi noi vrem să ne unim cu strigătul său.

Unindu-ne cu Isus în pătimirea sa descoperim forţa apropierii sale de fragilitatea noastră şi de rănile noastre. Este o invitaţie de a ne prinde de viaţa sa şi de jertfa sa. Dacă uneori simţim în noi „pâinea suferinței şi apa chinului”, ne rugăm să putem găsi, într-o mână întinsă, şi ajutorul necesar pentru a descoperi întărirea care vine de la Domnul care „nu stă ascuns” (cf. Is 30,20) ci stă aproape de noi şi ne însoţeşte.

Să punem această întâlnire şi viaţa noastră sub ocrotirea Mariei, sub mantia ei. Ea să-şi îndrepte ochii săi plini de milostivire spre noi, în special în momentul de durere, de boală şi de orice formă de vulnerabilitate. Ea să vă ajute cu harul de a-l întâlni pe Fiul în trupul rănit al persoanelor pe care le slujiţi.

Vă binecuvântez pe voi toţi şi familiile voastre. Şi vă cer, cu rugăminte, să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.