Categorii

Călătoria Apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Thailanda şi Japonia (19-26 Noiembrie 2019)

Sfânta Liturghie

Tokyo Dome, Tokyo

Luni, 25 noiembrie 2019

Evanghelia pe care am ascultat-o face parte din prima mare predică a lui Isus: o cunoaștem ca „Predica de pe munte” şi ne descrie frumusețea căii pe care suntem invitați s-o parcurgem. Conform Bibliei, muntele este locul în care Dumnezeu se manifestă şi se face cunoscut: „Urcă spre mine”, i-a spus lui Moise (cf. Ex 24,1). Un munte în al cărui vârf nu se ajunge cu voluntarismul sau carierismul, ci numai cu ascultarea atentă, răbdătoare şi delicată a Învățătorului în mijlocul răscrucilor drumului. Vârful se transformă în câmpie pentru a ne dărui o perspectivă mereu nouă asupra a tot ceea ce ne înconjoară, centrată pe compasiunea Tatălui. În Isus găsim culmea a ceea ce înseamnă umanul şi ne arată calea care ne conduce la plinătatea capabilă să depășească toate calculele cunoscute; în El găsim o viaţă nouă, în care să experimentăm libertatea de a ne ști fii iubiți.

Totuşi suntem conștienți de faptul că, de-a lungul drumului, această libertate filială ar putea să se vadă sufocată şi slăbită atunci când rămânem prizonieri ai cercului vicios al anxietății şi al competitivității, sau când ne concentrăm toată atenţia şi cele mai bune energii ale noastre în căutarea obsedantă şi frenetică a productivității şi consumismului ca unic criteriu pentru a măsura şi a valida alegerile noastre sau a defini cine suntem şi cât valorăm. O măsură care puţin câte puţin ne face impermeabili şi insensibili la lucrurile importante, împingând inima să bată pentru lucrurile superflue sau efemere. Cât de mult oprimă şi înlănțuie sufletul agitația de a crede că totul poate fi produs, totul poate fi cucerit şi totul poate fi controlat!

Aici în Japonia, într-o societate cu o economie foarte dezvoltată, îmi spuneau tinerii în această dimineață, la întâlnirea pe care am avut-o cu ei, nu sunt puține persoanele izolate din punct de vedere social, care rămân la margini, incapabile să înțeleagă semnificaţia vieţii şi a propriei existențe. Casă, școală şi comunitate, destinate să fie locuri în care fiecare susține şi ajută pe alţii, se deteriorează tot mai mult din cauza competiției excesive în căutarea câștigului şi a eficienței. Multe persoane se simt dezorientate şi neliniștite, sunt oprimate de prea multele exigențe şi preocupări care le iau pacea şi echilibrul.

Ca balsam vindecător sună cuvintele lui Isus care ne invită să nu ne agităm şi să avem încredere. De trei ori ne spune cu insistență: Nu vă îngrijorați pentru viaţa voastră… pentru ziua de mâine (cf. Mt 6,25.31.34). Aceasta nu este o invitați de a ignora ceea ce se întâmplă în jurul nostru sau de a deveni nepăsători faţă de ocupațiile şi responsabilitățile noastre zilnice; dimpotrivă, este o provocare de a deschide prioritățile noastre la un orizont de sens mai amplu şi de a crea astfel spațiu pentru a privi în aceeași direcție: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga” (Mt 6,33).

Domnul nu ne spune că necesităţile de bază, precum hrana şi hainele, nu sunt importante; mai degrabă ne invită să reconsiderăm alegerile noastre zilnice pentru a nu rămâne prinși sau izolați în căutarea succesului cu orice preț, chiar cu prețul vieţii. Atitudinile lumești, care caută şi urmăresc numai propriul profit sau beneficiu în această lume, şi egoismul care pretinde fericirea individuală, în realitate ne fac numai în mod subtil nefericiți şi sclavi, în afară de a împiedica dezvoltarea unei societăți cu adevărat armonioase şi umane.

Opusul unui „eu” izolat, segregat şi chiar sufocat poate să fie un „noi” împărtășit, celebrat şi comunicat (cf. Cateheză, 13 februarie 2019). Această invitaţie a Domnului ne aminteşte că „avem nevoie să recunoaștem cu bucurie că realitatea noastră este rod al unui dar şi să acceptăm şi libertatea noastră ca har. Acesta este lucrul dificil astăzi, într-o lume care crede că posedă ceva de la ea însăși, rod al propriei originalități şi libertăți” (Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 55). Pentru aceasta, în prima lectură, Biblia ne aminteşte cum lumea noastră, plină de viaţă şi de frumusețe, este înainte de toate un dar minunat al Creatorului care ne precedă: „Dumnezeu a privit toate cele pe care le-a făcut şi, iată, erau foarte bune” (Gen 1,31); frumusețe-bunătate oferită pentru ca să putem s-o şi împărtășim şi s-o oferim altora, nu ca stăpâni sau proprietari, ci ca părtași ai aceluiași vis creator. „Îngrijirea autentică a însăși vieţii noastre şi a relațiilor noastre cu natura este inseparabilă de fraternitate, de dreptate şi de fidelitate faţă de ceilalți” (Enciclica Laudato si’, 70).

În faţa acestei realităţi, suntem invitați ca şi comunitate creştină să protejăm fiecare viaţă şi să mărturisim cu înţelepciune şi curaj un stil marcat de gratuitate şi de compasiune, de generozitate şi de ascultare simplă, un stil capabil să îmbrăţişeze şi să primească viaţa aşa cum se prezintă „cu toată fragilitatea şi micimea sa şi de multe ori chiar cu toate contradicțiile sale şi lipsurile de sens” (Discurs la Veghea de la ZMT, Panama, 26 ianuarie 2019). Suntem chemaţi să fim o comunitate care dezvoltă o pedagogie capabilă să spună „bun-venit la tot ceea ce nu este perfect, la tot ceea ce nu este curat nici distilat, dar din această cauză nu mai puţin demn de iubire. Oare vreunul datorită faptului că este neputincios sau fragil nu este vrednic de iubire? […] Vreunul, datorită faptului că este străin, că a greşit, că este bolnav sau într-o închisoare, este vrednic de iubire? Aşa a făcut Isus: l-a îmbrățișat pe lepros, pe orb şi pe paralitic, l-a îmbrățișat pe fariseu şi pe păcătos. L-a îmbrățișat pe tâlhar pe cruce şi i-a îmbrățișat şi i-a iertat chiar şi pe cei care-l răstigneau” (ibid.).

Vestirea Evangheliei Vieţii ne determină şi cere de la noi, comunitate, ca să devenim un spital de campanie, pregătit pentru a îngriji rănile şi a oferi mereu un drum de reconciliere şi de iertare. Deoarece pentru creştin singura măsură posibilă cu care să evalueze fiecare persoană şi fiecare situaţie este aceea a compasiunii Tatălui faţă de toții fiii săi.

Uniţi cu Domnul, cooperând şi dialogând mereu cu toţi bărbații şi femeile de bunăvoință precum şi cu aceia cu diferite convingeri religioase, putem să ne transformăm în plămadă profetică a unei societăți care tot mai mult să protejeze şi să se îngrijească de fiecare viaţă.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.