Categorii

Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Panama cu ocazia celei de-A XXXIV-A Zi Mondială A Tineretului (23-28 ianuarie 2019)

Sfânta Liturghie pentru Ziua Mondială a Tineretului

Campo San Juan Pablo II – Metro Park, duminică, 27 ianuarie 2019

„Ochii tuturor din sinagogă erau îndreptaţi spre el. A început apoi să le vorbească: «Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre»” (Lc 4,30-21).

Aşa ne prezintă Evanghelia începutul misiunii publice a lui Isus. Îl prezintă în sinagoga care l-a văzut crescând, înconjurat de cunoscuţi şi vecini şi cine ştie poate şi de vreun „catehet” al său din copilărie care l-a învăţat legea. Moment important în viaţa Învăţătorului, cu care copilul care s-a format şi a crescut în sânul acelei comunităţi, se ridica în picioare şi lua cuvântul pentru a vesti şi a realiza visul lui Dumnezeu. Un cuvânt proclamat încă de atunci numai ca promisiune de viitor, dar care în gura lui Isus se putea spune numai la prezent, devenind realitate: „Astăzi s-a împlinit”.

Isus revelează acum-ul lui Dumnezeu care ne vine în întâmpinare pentru a ne chema şi pe noi să luăm parte la acum-ul său, în care „să ducem săracilor vestea cea bună”, „să proclamăm celor captivi eliberarea şi celor orbi recăpătarea vederii”, „să redăm libertatea celor asupriţi” şi „să vestim un an de bunăvoinţă al Domnului” (cf. Lc 4,18-19). Este acum-ul lui Dumnezeu care cu Isus devine prezent, devine chip, trup, iubire de milostivire care nu aşteaptă situaţii ideale sau perfecte pentru manifestarea sa, nici nu acceptă scuze pentru realizarea sa. El este timpul lui Dumnezeu care face drepte şi oportune orice situaţie şi orice spaţiu. În Isus începe şi devine viaţă viitorul promis.

Când? Acum. Dar nu toţi cei care l-au ascultat acolo s-au simţit invitaţi sau convocaţi. Nu toţi vecinii din Nazaret erau gata să creadă în cineva pe care-l cunoşteau şi pe care l-au văzut crescând şi care îi invita să realizeze un vis atât de aşteptat. Ba chiar spuneau: „Dar nu este fiul lui Iosif?” (cf. Lc 4,22).

Şi nouă ni se poate întâmpla acelaşi lucru. Nu întotdeauna credem că Dumnezeu poate să fie atât de concret şi zilnic, atât de apropiat şi real, şi cu atât mai puţin că a devenit atât de prezent şi acţionează prin vreo persoană cunoscută aşa cum poate să fie un vecin, un prieten, o rudă. Nu credem întotdeauna că Domnul ne poate invita să lucrăm şi să ne murdărim pe mâini împreună cu El în Împărăţia sa în mod aşa de simplu dar incisiv. Ne costă să acceptăm ca „iubirea divină să devină concretă şi aproape experimentabilă în istorie cu toate vicisitudinile sale dureroase şi glorioase” (Benedict al XVI-lea, Cateheză, 28 septembrie 2005).

Şi nu sunt puţine momentele în care ne comportăm ca vecinii din Nazaret, când preferăm un Dumnezeu la distanţă: frumos, bun, generos, bine desenat, dar distant şi, mai ales să nu deranjeze, un Dumnezeu „domesticit”. Pentru că un Dumnezeu vecin şi zilnic, un Dumnezeu prieten şi frate ne cere să învăţăm apropiere, cotidianitate şi mai ales fraternitate. El n-a voit să se manifeste în mod angelic sau spectaculos, ci a voit să ne dăruiască o faţă fraternă şi prietenească, concretă, familiară. Dumnezeu este real pentru că iubirea este reală, Dumnezeu este concret pentru că iubirea este concretă. Şi tocmai această „concreteţe a iubirii este ceea ce constituie unul dintre elementele esenţiale ale vieţii creştinilor” (cf. Id., Omilie, 1 martie 2006).

Şi noi putem fi în aceleaşi riscuri ale oamenilor din Nazaret, atunci când în comunităţile noastre Evanghelia vrea să devină viaţă concretă şi începem să spunem: „dar aceşti tineri, nu sunt fii ai Mariei, ai lui Iosif, nu sunt fraţii lui…?… rudele lui…? Aceştia nu sunt adolescenţii pe care noi i-am ajutat să crească?… Să stea liniştit, cum putem să credem în el? Acela de acolo, nu era cel care spărgea mereu geamurile cu mingea?”. Şi unul care s-a născut pentru a fi profeţie şi vestire a Împărăţiei lui Dumnezeu este domesticit şi sărăcit. A voi domesticirea Cuvântului lui Dumnezeu este o ispită de toate zilele.

Şi vouă, dragi tineri, vi se poate întâmpla acelaşi lucru de fiecare dată când credeţi că misiunea voastră, vocaţia voastră, chiar şi viaţa voastră este o promisiune care este valabilă însă pentru viitor şi nu are nimic de-a face cu prezentul. Ca şi cum a fi tineri ar fi sinonim cu „sală de aşteptare” pentru cel care aşteaptă rândul orei sale. Şi în acel „între timp” al acelei ore, inventăm pentru voi sau voi înşişi inventaţi un viitor bine împachetat igienic şi fără consecinţe, bine construit şi garantat şi cu totul „bine asigurat”. Nu vrem să vă oferim un viitor de laborator! Este „ficţiunea” bucuriei, nu bucuria de astăzi, a concretului, a iubirii. Şi astfel cu această ficţiune a bucuriei vă „tranchilizăm”, vă adormim pentru ca să nu faceţi gălăgie, pentru ca să nu deranjaţi prea mult, să nu puneţi întrebări vouă înşivă şi nouă, pentru ca să nu puneţi în discuţie pe voi înşivă şi pe noi; şi în acest „între timp” visele voastre pierd cota, devin netezitoare, încep să adoarmă şi sunt „iluzii” mici şi triste (cf. Omilia din Duminica Floriilor, 28 martie 2018), numai pentru că noi considerăm sau voi consideraţi că încă nu este acum-ul vostru; că sunteţi prea tineri pentru a vă implica în a visa şi a construi ziua de mâine. Şi astfel continuăm să vă amânăm… Şi ştiţi un lucru? Multor tineri le place asta. Vă rog, să-i ajutăm să facă în aşa fel încât să nu le placă asta, să reacţioneze, să vrea să trăiască „acum-ul” lui Dumnezeu.

Unul din roadele Sinodului recent a fost bogăţia de a ne putea întâlni şi, mai ales, de a asculta. Bogăţia ascultării între generaţii, bogăţia schimbului şi valoarea de a recunoaşte că avem nevoie unii de alţii, că trebuie să ne străduim să favorizăm canale şi spaţii în care să ne implică în a visa şi a construi ziua de mâine deja de astăzi. Dar nu izolat, uniţi, creând un spaţiu un comun. Un spaţiu care nu se dăruieşte nici nu-l câştigăm la loterie, ci un spaţiu pentru care şi voi trebuie să luptaţi. Voi tinerii trebuie să luptaţi pentru spaţiul vostru astăzi, pentru că viaţa este astăzi. Nimeni nu-ţi poate promite o zi de mâine: viaţa ta este aici, intrarea ta în joc este astăzi, spaţiul tău este astăzi. Cum răspunzi la asta?

Voi, dragi tineri, nu sunteţi viitorul. Ne place să spunem: „Voi sunteţi viitorul…”. Nu, sunteţi prezentul! Nu sunteţi viitorul lui Dumnezeu: voi tinerii sunteţi acum-ul lui Dumnezeu! El vă convoacă, vă cheamă în comunităţile voastre, vă cheamă în oraşele voastre să mergeţi în căutarea bunicilor, a adulţilor; să vă ridicaţi în picioare şi împreună cu ei să luaţi cuvântul şi să realizaţi visul cu care Domnul v-a visat.

Nu mâine, acum, pentru că acolo, acum, unde este comoara ta, acolo este şi inima ta (cf. Mt 6,21); şi ceea ce vă îndrăgosteşte va cuceri nu numai imaginaţia voastră, ci va implica totul. Va fi ceea ce vă face să vă sculaţi dimineaţa şi vă stimulează în momentele de oboseală, ceea ce vă va frânge inima şi vă va umple de uimire, de bucurie şi de recunoştinţă. Să simţiţi că aveţi o misiune şi îndrăgostiţi-vă de ea şi de asta va depinde totul (cf. Pedro Arrupe, S.J., Nada es más práctico). Vom putea avea totul, dar, dragi tineri, dacă lipseşte pasiunea iubirii, va lipsi totul. Pasiunea iubirii astăzi! Să lăsăm ca Domnul să facă să ne îndrăgostim şi să  ne ducă spre ziua de mâine!

Pentru Isus nu există un „între timp”, ci o iubire de milostivire care vrea să pătrundă în inimă şi s-o cucerească. El vrea să fie comoara noastră, pentru că Isus nu este un „între timp” în viaţă sau o modă trecătoare, este iubire de dăruire care invită la dăruire.

Este iubire concretă, de astăzi, apropiată, reală; este bucurie sărbătorească ce se naşte alegând să se participe la pescuirea minunată a speranţei şi a carităţii, a solidarităţii şi a fraternităţii în faţa atâtor priviri paralizate şi paralizante datorită fricilor şi excluderii, speculaţiei şi manipulării.

Fraţilor, Domnul şi misiunea sa nu sunt un „între timp” în viaţa noastră, ceva trecător, nu sunt numai o Zi Mondială a Tineretului: sunt viaţa noastră de astăzi şi pentru drum!

Pentru toate aceste zile în mod special ne-a însoţit ca o muzică de fundal fiat-ul Mariei. Ea nu numai că a crezut în Dumnezeu şi în promisiunile sale ca ceva posibil, a crezut în Dumnezeu şi a avut curajul să spună „da” pentru a participa la acest acum al Domnului. A simţit că are o misiune, s-a îndrăgostit şi asta a decis totul. Fie ca voi să puteţi simţi că aveţi o misiune, să vă lăsaţi îndrăgostiţi şi Domnul va decide totul.

Şi aşa cum s-a întâmplat în sinagoga din Nazaret, Domnul, în mijlocul nostru, al prietenilor şi cunoscuţilor săi, din nou se ridică în picioare, ia cartea şi ne spune: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre” (Lc 4,21).

Dragi tineri, voiţi să trăiţi concreteţea iubirii sale? „Da”-ul vostru să continue să fie uşa de intrare pentru ca Duhul Sfânt să dăruiască noi Rusalii, Bisericii şi lumii. Aşa să fie.

***

SALUT FINAL

La sfârşitul acestei celebrări, aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru că ne-a dat posibilitatea de a împărtăşi aceste zile şi să trăim din nou această Zi Mondială a Tineretului.

În mod deosebit doresc să mulţumesc pentru prezenţa sa la această celebrare domnului preşedinte al Panama, Juan Carlos Varela Rodríguez, precum şi preşedinţilor altor naţiuni şi celorlalte autorităţi politice şi civile.

Mulţumesc monseniorului José Domingo Ulloa Mendieta, arhiepiscop de Panama, pentru disponibilitatea sa şi oficiile sale bune pentru a primi în dieceza sa această Zi, precum şi celorlalţi episcopi din această ţară şi din ţările vecine, pentru tot ceea ce au făcut în comunităţile lor pentru a da găzduire şi ajutor atâtor tineri.

Mulţumesc tuturor persoanelor care ne-au susţinut cu rugăciunea lor şi care au colaborat cu angajarea lor şi munca lor pentru a face să devină realitate vistul Zilei Mondiale a Tineretului în această ţară.

Şi vouă, dragi tineri, un mare „mulţumesc”. Credinţa voastră şi bucuria voastră au făcut să vibreze Panama, America şi lumea întreagă. Aşa cum am ascultat de atâtea ori în aceste zile în imnul acestei Zile: „Suntem pelerini care venim astăzi aici din continente şi oraşe”. Suntem pe drum: continuaţi să mergeţi, continuaţi să trăiţi credinţa şi s-o împărtăşiţi. Nu uitaţi că nu sunteţi ziua de mâine, nu sunteţi „între timp”, ci acum-ul lui Dumnezeu.

Deja a fost anunţat sediul următoarei Zile Mondiale a Tineretului. Vă cer să nu lăsaţi să se răcească ceea ce aţi trăit în aceste zile. Întoarceţi-vă la parohiile şi comunităţile voastre, în familiile voastre şi la prietenii voştri, transmiteţi ceea ce aţi trăit, pentru ca alţii să poată vibra cu forţa şi speranţa concretă pe care voi le aveţi. Şi cu Maria continuaţi să spuneţi „da” visului pe care Dumnezeu l-a semănat în voi!

Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.