Categorii

Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Panama cu ocazia celei de-A XXXIV-A Zi Mondială A Tineretului (23-28 ianuarie 2019)

Întâlnirea cu voluntarii de la ZMT

Stadionul Rommel Fernandez, duminică, 27 ianuarie 2019

Dragi voluntari,

Înainte de a încheia această Zi Mondială a Tineretului, am voit să mă întâlnesc cu voi toţi pentru a mulţumi fiecăruia pentru slujirea pe care aţi făcut-o în aceste zile şi în timpul ultimelor luni care au precedat Ziua.

Mulţumesc lui Bartosz, Stella Maris del Carmen şi Maria Margarida pentru că au împărtăşit experienţele lor personal. Pentru mine a fost foarte important să vă ascult şi să-mi dau seama de comuniunea care se creează atunci când ne unim pentru a-i sluji pe alţii! Experimentăm cu credinţa capătă un gust şi o forţă complet noi: credinţa devine mai vie, mai dinamică şi mai reală. Se experimentează o bucurie – o vedem aici – o bucurie diferită, pentru că s-a avut oportunitatea de a lucra umăr la umăr cu alţii pentru a ajunge la un vis comun. Ştiu că voi toţi aţi experimentat toate acestea.

Voi acum ştiţi cu bate inima atunci când se trăieşte o misiune, şi nu pentru că cineva v-a povestit-o, ci pentru că aţi trăit-o. Aţi atins cu mâna că „nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13).

A trebui să trăiţi şi momente dure care v-au cerut diferite jertfe. Aşa cum ne spuneai, Bartosz, unul experimentează şi propriile slăbiciuni. Frumosul este că aceste slăbiciuni nu te-au oprit în angajarea ta şi nici n-au devenit lucrul central, nici cel mai important. Le-ai experimentat în slujire, da; încercând să-i înţelegi şi să-i slujeşti pe ceilalţi voluntari şi pe pelerini, desigur; însă ai avut curajul să nu te laşi frânat de asta, să nu te laşi paralizat şi ai mers înainte. Fie ca limitele noastre, slăbiciunile noastre să nu ne paralizeze! Să mergem înainte, cu defectele noastre – apoi le vom corecta – cu slăbiciunile noastre… să mergem înainte, şi aşa este frumuseţea de a ne şti trimişi, bucuria de a şti că mai presus de toate inconvenientele avem o misiune de dus înainte. A nu lăsa ca limitele, slăbiciunile şi nici măcar păcatele să ne frâneze şi să ne împiedice să trăim misiunea, pentru că Dumnezeu ne cheamă să facem ceea ce putem şi să cerem ceea ce nu putem, ştiind că iubirea sa ne ia şi ne transformă în manieră graduală (cf. Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 49-50). Nu vă înspăimântaţi dacă vedeţi slăbiciunile voastre; nu vă înspăimântaţi nici dacă vedeţi păcatele voastre: ridicaţi-vă din nou şi înainte, mereu înainte! Nu rămâneţi la pământ, nu vă închideţi, mergeţi înainte cu ceea ce aveţi mai important, mergeţi înainte, căci Dumnezeu ştie să ierte orice lucru! Să învăţăm de la atâţia care ca Bartosz au pus slujirea şi misiunea pe primul loc, şi restul vei vedea că va veni în adaos.

Mulţumesc tuturor, pentru că în aceste zile aţi fost atenţi şi disponibili până la cele mai mici, până la cele mai zilnice şi până la detaliile aparent mai nesemnificative, precum a oferi un pahar de apă şi – în acelaşi timp – aţi urmărit lucrurile mai mari care cereau multă planificare. Aţi pregătit fiecare amănunt cu bucurie, creativitate şi angajare, şi cu multă rugăciune. Pentru că lucrurile rugate se simt şi se trăiesc în profunzime. Rugăciunea dă valoare şi vitalitate la tot ceea ce facem. Rugându-ne descoperim că facem parte dintr-o familie mai mare decât putem vedea şi imagina. Rugându-ne „îi deschidem jocul” Bisericii care ne susţine şi ne însoţeşte din cer, sfinţilor şi sfintelor care ne-au însemnat drumul, dar mai ales rugându-ne „îi deschidem jocul” lui Dumnezeu, pentru ca El să poată acţiona şi să poată intra şi să poată învinge.

Aţi voit să dedicaţi timpul vostru, energia voastră, resursele ca să visaţi şi să construiţi această întâlnire. Aţi fi putut foarte bine să alegeţi alte lucruri, voi aţi voit să vă angajaţi. Acest cuvânt, pe care vor să-l elimine: angajare. Asta vă face să creşteţi, asta vă face să deveniţi mari, aşa cum sunteţi, dar angajare. A da ceea ce aveţi mai bun în voi pentru a face posibilă minunea înmulţirii nu numai a pâinilor ci a speranţei. Şi voi, dând ceea ce aveţi mai bun în voi înşivă, angajându-vă, faceţi minunea înmulţirii speranţei. Avem nevoie de a înmulţi speranţa. Mulţumesc! Mulţumesc pentru toate acestea! Şi în asta demonstraţi, încă o dată, că este posibil de renunţat la propriile interese în favoarea altora. Aşa cum ai făcut şi tu, Stella Maris. Eu am citit mărturiile mai înainte, pentru aceasta am putut să scriu asta; şi când am citit mărturia ta am simţit ceva ca o voinţă să plâng. Ai renunţat la interesele tale: ai adunat centimă cu centimă pentru a putea participa la Ziua Mondială a Tineretului la Cracovia, dar ai renunţat pentru a putea acoperi cheltuielile funeraliilor celor trei bunici ai tăi. Ai renunţat pentru a cinsti rădăcinile tale, şi asta te face femeie, te face adultă, te face curajoasă. Ai renunţat să participi la ceva ce îţi plăcea şi ceva ce ai visat pentru a putea ajuta şi susţine familia ta, pentru a cinsti rădăcinile tale, pentru a putea fi acolo; şi Domnul, fără ca tu să te aştepţi la asta şi fără să te gândeşti la asta, îţi pregătea cadoul Zilei Mondiale a Tineretului în ţara ta. Domnului îi place să facă aceste glume, Domnului îi place să răspundă în acest mod la generozitate: El învinge mereu în generozitate. Tu îi dai un picuţ aşa şi El îţi dă o grămadă aşa! Aşa este Domnul, ce putem face noi?, ne iubeşte aşa. Ca Stella Maris, şi mulţi dintre voi au făcut renunţări de orice tip. Atâţia dintre voi aţi făcut renunţări… Gândiţi-vă acum: la ce anume am renunţat eu pentru a deveni voluntar? Gândiţi-vă un moment… Voi, cu ceea ce aţi gândit, a trebuit să lăsaţi la o parte visuri pentru a vă îngriji de pământul vostru şi de rădăcinile voastre. Acest lucru Domnul îl binecuvântează mereu, nu se lasă învins în generozitate. De fiecare dată când amânăm ceva ce ne place pentru binele altora şi în special al celor mai fragili, sau pentru binele rădăcinilor noastre cum sunt bunicii noştri şi bătrânii noştri, Domnul ne restituie de o sută de ori mai mult. Te învinge în generozitate, pentru că nimeni nu poate să-l învingă în generozitate, nimeni nu poate să-l depăşească în iubire. Prieteni, daţi şi vi se va da şi veţi experimenta cum Domnul va vărsa în sac „o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf” (Lc 6,38), aşa cum spune Evanghelia.

Dragi prieteni, aţi trăit o experienţă de credinţă mai vie, mai reală; aţi trăit forţa care se naşte din rugăciune şi noutatea unei bucurii diferite rod al muncii umăr la umăr şi cu persoane pe care nu le cunoşteaţi. Acum vine momentul trimiterii: mergeţi, povestiţi, mergeţi, mărturisiţi, mergeţi, transmiteţi ceea ce aţi văzut şi aţi auzit. Şi asta, n-o faceţi cu atâtea cuvinte ci, aşa cum aţi făcut aici, cu gesturi simple, cu gesturi zilnice, acelea care transformă şi fac noi toate lucrurile, acele gesturi capabile de a crea o „gălăgie”, o „gălăgie” constructivă, o „gălăgie” de iubire. Vă povestesc un lucru: când am venit, în prima zi, pe drum era o doamnă cu o pălărie, o doamnă bătrână, o bunică; era acolo, aproape de grilajul pe unde treceam cu maşina şi avea o pancartă care spunea: „Şi noi bunicile ştim să facem gălăgie!”. Şi adăuga: „Cu înţelepciune”. Uniţi-vă cu bunicii pentru a face „gălăgie”, va fi o gălăgie incisivă, o gălăgie genială! Nu vă fie frică, mergeţi şi vorbiţi. Mi se părea aşa de bătrânică doamna şi am întrebat-o ce vârstă are: avea 14 ani mai puţini decât mine. Ce ruşine!

Să-i cerem Domnului binecuvântarea sa. Să binecuvânteze familiile voastre şi comunităţile voastre şi toate persoanele pe care le veţi întâlni în viitorul apropiat. Să punem sub mantia Sfintei Fecioare şi inima noastră, ceea ce simte inima noastră. Ea să vă însoţească. Şi aşa cum v-am spus la Cracovia, nu ştiu dacă voi fi la următoarea Zi Mondială a Tineretului, dar vă asigur că Petru va fi acolo şi vă va întări în credinţă. Mergeţi înainte, cu forţă şi curaj şi, vă rog – sunt un suflet păcătos –, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

[Rugăciune]

Şi acum vă dau binecuvântarea. Să punem în inima noastră ceea ce suntem, ceea ce dorim, persoanele cu care am lucrat în aceste zile, pe ceilalţi voluntari, oamenii pe care i-am văzut. Să-i punem în inimă pe prietenii noştri, pentru ca să primească şi ei binecuvântarea; şi să punem în inima noastră şi pe cei care nu ne iubesc, pe duşmani – fiecare dintre noi are vreunul –, pentru ca Isus să-i binecuvânteze şi pe ei; şi toţi împreună să putem merge înainte.

[Binecuvântarea]

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.