Categorii

Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Mozambic, Madagascar și Mauritius (4-10 septembrie 2019)

Veghe cu tinerii, Campusul diecezan din Soamandrakiza, Antanarivo (Madagascar) (sâmbătă, 7 septembrie 2019)

Vă mulţumesc, monseniore, pentru cuvintele dumneavoastră de bun-venit. Vă mulţumesc vouă, dragi tineri care aţi venit din toate părţile acestei insule foarte frumoase, în pofida eforturilor şi dificultăţilor pe care le comportă asta pentru mulţi dintre voi. Totuşi, sunteţi aici! Îmi dă multă bucurie să pot trăi cu voi această veghe la care ne invită Domnul Isus. Mulţumesc pentru cântecele şi pentru dansurile tradiţionale pe care le-aţi executat cu mare entuziasm – nu greşeau cei care mi-au spus că aveţi o bucurie şi un entuziasm extraordinare.

Mulţumesc, Rova Sitraka şi Vavy Elyssa, pentru că aţi împărtăşit cu noi toţi drumul vostru de căutare printre aspiraţii şi provocări. Cât de frumos este a întâlni doi tineri cu o credinţă vie, în mişcare! Isus ne lasă inima mereu în căutare, ne pune la drum şi în mişcare. Discipolul lui Isus, dacă vrea să crească în prietenia sa, nu trebuie să rămână imobil, să se plângă şi să privească la el însuşi. Trebuie să se mişte, să acţioneze, să se angajeze, fiind sigur că Domnul îl susţine şi îl însoţeşte.

Pentru aceasta îmi place să văd fiecare tânăr ca unul care caută. Vă amintiţi prima întrebare pe care Isus o adresează discipolilor pe malul Iordanului? Prima întrebare era: „Ce căutaţi?” (In 1,38). Domnul ştie că noi căutăm acea „fericire pentru care am fost creaţi” şi „pe care lumea nu ne-o va putea lua” (Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 1; 177). Fiecare exprimă asta în moduri diferite, dar în fond sunteţi mereu în căutarea acelei fericiri pe care nimeni nu ne-o va putea lua.

Aşa cum ne-ai spus tu, Rova. În inima ta, aveai de mult timp dorinţa de a-i vizita pe cei închişi. Ai început să ajuţi un preot în misiunea sa şi, puţin câte puţin, te-ai angajat tot mai mult până când aceasta a devenit misiunea ta personală. Ai descoperit că viaţa ta era misionară. Această căutare de credinţă ajută să facem mai bună, mai evanghelică lumea în care trăim. Şi ceea ce ai făcut pentru alţii te-a transformat, a schimbat modul tău de a vedea şi de a judeca persoanele. Te-a făcut mai drept şi mai uman. Ai înţeles şi ai descoperit cum Domnul s-a angajat cu tine, dăruindu-ţi o fericire pe care lumea nu va putea să ţi-o ia (cf. ibid., 177).

Rova, în misiunea ta, ai învăţat să renunţi la adjective şi să numeşti persoanele cu numele lor, aşa cum face Domnul cu noi. El nu ne numeşte cu păcatul nostru, cu erorile noastre, cu greşelile noastre, limitele noastre, ci o face cu numele nostru; fiecare dintre noi este preţios în ochii săi. În schimb, diavolul, deşi cunoaşte numele noastre, preferă să ne numească şi să ne renumească încontinuu cu păcatele noastre şi greşelile noastre; şi în acest mod ne face să simţim că, orice lucru facem, nimic nu se poate schimba, totul va rămâne la fel. Domnul nu acţionează aşa. Domnul ne aminteşte mereu cât suntem de preţioşi în ochii săi şi ne încredinţează o misiune.

Rova, tu ai învăţat să cunoşti nu numai calităţile, ci şi istoriile care se ascund în spatele fiecărui chip. Ai pus deoparte critica rapidă şi uşoară, care paralizează mereu, pentru a învăţa un lucru pe care atâtea persoane pot să aibă nevoie de ani pentru a-l descoperi. Ţi-ai dat seama că, în multe persoane care sunt în închisoare, nu era răul, ci alegeri rele. Au greşit drumul, şi ştiu asta, dar acum vor să reînceapă.

Asta ne aminteşte de unul din darurile cele mai frumoase pe care ni-l poate oferi prietenia cu Isus. „El este în tine, El este cu tine şi nu pleacă niciodată. Oricât te-ai putea îndepărta tu, alături de tine este Cel Înviat, care te cheamă şi te aşteaptă pentru a reîncepe” (Exortaţia apostolică post-sinodală Christus vivit, 2) şi pentru a-ţi încredinţa o misiune. Este cadoul pe care El ne invită pe noi toţi să-l descoperim şi să-l celebrăm astăzi.

Ştim toţi, şi din experienţă personală, că ne putem rătăci şi alerga după iluzii care ne fac promisiuni şi ne vrăjesc cu o bucurie arătoasă, o bucurie rapidă, uşoară şi imediată, dar care la sfârşit lasă inima, privirea şi sufletul la jumătatea drumului. Fiţi atenţi la cei care vă promit căi uşoare şi apoi vă lasă la jumătatea drumului! Acele iluzii care, atunci când suntem tineri, ne seduc cu promisiuni care ne anesteziază, ne iau vitalitatea, bucuria, ne fac dependenţi şi ne închid într-un cerc aparent fără ieşire şi plin de amărăciune.

O amărăciune, nu ştiu dacă este adevărat… dar există pentru voi riscul de a gândi: „Aşa este… nimic nu se poate schimba şi nimeni nu poate face nimic”. Mai ales atunci când nu se dispune de minimul necesar pentru a lupta zi de zi; când oportunităţile efective de a studia nu sunt suficiente; sau pentru cei care-şi dau seama că viitorul lor este blocat din cauza lipsei locului de muncă, a precarităţii, a nedreptăţilor sociale…, şi care sunt deci tentaţi să capituleze. Fiţi atenţi în faţa acestei amărăciuni! Fiţi atenţi!

Domnul este primul care spune: nu, nu aceasta este calea. El este viu şi vrea ca şi tu să fi viu, împărtăşind toate darurile şi carismele tale, cercetările tale şi competenţele tale (cf. ibid., 1). Domnul ne cheamă pe nume şi ne spune: „Urmează-mă!”. Nu pentru a ne face să alergăm după iluzii, ci pentru a transforma pe fiecare dintre noi în discipoli-misionari aici şi acum. Este primul care contestă toate glasurile care încearcă să vă adoarmă, să vă domesticească, să vă anestezieze sau să vă facă să tăceţi pentru ca să nu căutaţi noi orizonturi. Cu Isus există mereu noi orizonturi. Vrea să ne transforme pe toţi şi să facă din viaţa noastră o misiune. Dar ne cere un lucru: ne cere să nu ne fie frică să ne murdărim mâinile, să nu ne fie frică să ne murdărim mâinile.

Prin voi, viitorul intră în Madagascar şi în Biserică. Domnul este primul care are încredere în voi şi vă invită şi pe voi să aveţi încredere în voi înşivă, să aveţi încredere în competenţele şi capacităţile voastre, care sunt multe. Vă invită să aveţi curaj, uniţi cu El, pentru a scrie pagina cea mai frumoasă a vieţii voastre, pentru a depăşi apatia şi a oferi, ca Rova, un răspuns creştin la multele probleme pe care trebuie să le înfruntaţi. Domnul este cel care vă invită să fiţi constructori ai viitorului (cf. ibid., 174). Voi veţi fi constructori ai viitorului! Vă invită să aduceţi contribuţia pe care numai voi o puteţi da, cu bucuria şi prospeţimea credinţei voastre. Pe fiecare dintre voi – pe tine, pe tine, pe tine,… – îl întreb şi te invit să te întrebi: Domnul poate să se bazeze pe tine? Poporul malgaş poate să se bazeze pe tine? Patria ta, Madagascar, poate să se bazeze pe tine?

Dar Domnul nu vrea aventurieri solitari. Ne încredinţează o misiune, e adevărat, dar nu ne trimite singuri în linia întâi.

Aşa cum a spus bine Vavy Elyssa, este imposibil a fi un discipol misionar singur: avem nevoie de alţii pentru a trăi şi a împărtăşi iubirea şi încrederea pe care ne-o dă Domnul. Întâlnirea personală cu Isus este de neînlocuit, nu în manieră solitară ci în comunitate. Cu siguranţă, fiecare dintre noi poate să facă lucruri mari, da; dar împreună putem visa şi ne putem angaja pentru lucruri inimaginabile! Vavy a spus asta clar. Suntem invitaţi să descoperim faţa lui Isus pe feţele celorlalţi: celebrând credinţa în mod familial, creând legături de fraternitate, participând la viaţa unui grup sau a unei mişcări şi încurajându-ne să trasăm un parcurs comun trăit în solidaritate. Astfel putem învăţa să descoperim şi să discernem căile pe care Domnul vă invită să le parcurgeţi, orizonturile pe care El le pregăteşte pentru voi. Niciodată să nu vă izolaţi sau să vreţi să faceţi singuri! Este una din cele mai rele ispite pe care le putem avea.

În comunitate, adică împreună, putem învăţa să recunoaştem micile minuni zilnice, precum şi mărturiile a cât de frumos este a-l urma şi a-l iubi pe Isus. Şi asta adesea în  manieră indirectă, ca în cazul părinţilor tăi, Vavy, care, deşi aparţinând la două triburi diferite, fiecare cu uzanţele sale şi cu obiceiurile sale, graţie iubirii lor reciproce au putut depăşi toate încercările şi diferenţele şi să vă indice o frumoasă cale pe care să mergeţi. O cale care este confirmată ori de câte ori vă dăruiesc roadele pământului pentru ca să fie oferite la altar. Câtă nevoie este de aceste mărturii! Sau ca mătuşa ta şi catehetele şi preoţii care le-au însoţit şi susţinut în procesul credinţei. Totul a contribuit la generarea şi încurajarea „da”-ului vostru. Toţi suntem importanţi, toţi, toţi suntem necesari şi nimeni nu poate spune: „n-am nevoie de tine”. Nimeni nu poate spune: „Eu n-am nevoie de tine”, sau „nu faci parte din acest proiect de iubire pe care Tatăl l-a visat creându-ne”.

Acum vă lansez o provocare: aş vrea ca toţi împreună să spunem: nimeni nu poate spune: „n-am nevoie de tine”. De trei ori… [repetă de trei ori] Aţi fost buni!

Suntem o mare familie – urmează să închei, fiţi liniştiţi, pentru că este frig… [râd] – şi putem descoperi, dragi tineri, că avem o Mamă: ocrotitoarea Madagascarului, Fecioara Maria. Mereu am fost impresionat de forţa „da”-ului Mariei ca tânără – era tânără ca voi. Forţa acelui „fie mie după cuvântul tău” pe care ea îl spune îngerului. Nu era un „da” aşa numai pentru a spune: „eh, să vedem un pic ce se întâmplă”. Nu. Maria nu cunoştea expresia: „Să vedem ce se întâmplă”. Ea a spus „da”, fără ocolişuri. Este „da”-ul celor care vor să se angajeze şi care sunt dispuşi să rişte, care vor să parieze tot, fără altă siguranţă decât certitudinea de a şti că sunt purtători ai unei promisiuni. Acea tânără din Nazaret astăzi este Mama care veghează asupra fiilor săi care merg în viaţă adesea obosiţi, nevoiaşi, dar care doresc ca lumina speranţei să nu se stingă. Asta este ceea ce vrem pentru Madagascar, pentru fiecare dintre voi şi pentru prietenii voştri: ca lumina speranţei să nu se stingă. Mama noastră priveşte acest popor de tineri pe care ea îi iubeşte, care o caută chiar făcând tăcere în inimă deşi există mult zgomot, conversaţii şi distrageri de-a lungul drumului; şi o imploră pentru ca speranţa să nu se stingă (cf. Christus vivit, 44-48).

Ei vreau să încredinţez viaţa tuturor şi a fiecăruia dintre voi, a familiilor voastre şi a prietenilor voştri, pentru ca să nu vă lipsească niciodată lumina speranţei şi Madagascarul să poată fi tot mai mult ţara pe care Domnul a visat-o. Ea să vă însoţească şi să vă ocrotească mereu.

Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.