Categorii

Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Mozambic, Madagascar și Mauritius (4-10 septembrie 2019)

Întâlnirea cu autorităţile, societate civilă şi corpul diplomatic, Ceremony Building, Antananarivo (Madagascar) (sâmbătă, 7 septembrie 2019)

Domnule preşedinte,

Domnule prim ministru,

Doamnelor şi domnilor membrii ai guvernului şi ai corpului diplomatic,

Stimate autorităţi,

Reprezentanţi ai diferitelor confesiuni religioase şi ai societăţii civile,

Doamnelor şi domnilor!

Îl salut cordial pe preşedintele Republicii Madagascar şi îi mulţumesc pentru invitaţia gentilă de a vizita această ţară, precum şi pentru cuvintele de bun-venit pe care mi le-a adresat. Dumneavoastră, domnule preşedinte, aţi vorbit cu pasiune, aţi vorbit cu iubire faţă de poporul dumneavoastră. Vă mulţumesc pentru mărturia dumneavoastră de patriot. Salut şi pe primul ministru, pe membrii guvernului, al corpului diplomatic şi pe reprezentanţii societăţii civile. Şi adresez un salut fratern episcopilor, membrilor Bisericii catolice, reprezentanţilor altor confesiuni creştine şi ai diferitelor religii. Mulţumesc tuturor persoanelor şi instituţiilor care au făcut posibilă această călătorie, îndeosebi poporului malgaş care ne primeşte cu mare ospitalitate.

În preambulul Constituţiei Republicii voastre aţi voit să pecetluiţi una din valorile fundamentale ale culturii malgaşe: fihavanana, care evocă spiritul de împărtăşire, ajutor reciproc şi solidaritate. Include şi importanţa legăturilor familiale, a prieteniei şi a bunăvoinţei dintre oameni şi faţă de natură. Aşa se revelează „sufletul” poporului vostru şi acele trăsături speciale care îl disting, îl constituie şi permit să reziste cu curaj şi abnegaţie la multele adversităţi şi dificultăţi pe care trebuie să le înfrunte zilnic. Dacă trebuie să recunoaştem, să valorizăm şi să apreciem această ţară binecuvântată pentru frumuseţea sa şi bogăţia sa naturală inestimabilă, nu este mai puţin important să facem asta şi pentru acest „suflet” care vă dă forţa de a rămâne angajaţi cu aina (adică viaţa), aşa cum bine a amintit părintele Antonio di Padova Rahajarizafy, S.J.

După ce naţiunea voastră a recâştigat independenţa sa, ea aspiră la stabilitate şi la pace, realizând o alternanţă democratică pozitivă şi atestă respectarea complementarităţii stilurilor şi proiectelor. Şi asta demonstrează că „politica este un vehicul fundamental pentru a construi cetăţenia şi lucrările omului” (Mesaj pentru a 52-a Zi Mondială a Păcii, 1 ianuarie 2019) când este trăită ca slujire adusă colectivităţii umane. Este clar, aşadar, că funcţia şi responsabilitatea politică constituie o provocare continuă pentru aceia care au misiunea de a sluji şi a proteja proprii cetăţeni, îndeosebi pe cei mai vulnerabili, şi de a favoriza condiţiile pentru o dezvoltare demnă şi justă, implicând toţi actorii societăţii civile. Pentru că, aşa cum amintea sfântul Paul al VI-lea, dezvoltarea unei naţiuni „nu se reduce la simpla creştere economică. Pentru a fi dezvoltare autentică, trebuie să fie integrală, ceea ce înseamnă că este îndreptată spre promovarea fiecărui om şi a omului întreg” (Enciclica Populorum progressio, 14).

În această perspectivă, vă încurajez să luptaţi cu putere şi determinare împotriva tuturor formelor endemice de corupţie şi de speculă care măresc disparitatea socială şi să înfruntaţi situaţiile de mare precaritate şi de excludere care generează mereu condiţii de sărăcie inumană. De aici necesitatea de a introduce toate medierile structurale care pot să asigure o mai bună distribuire a profitului şi o promovare integrală a tuturor locuitorilor, îndeosebi a celor mai săraci. Această promovare nu se poate limita numai la asistenţă, ci cere recunoaşterea subiecţilor juridici chemaţi să participe pe deplin la construirea viitorului lor (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 204-205).

În afară de asta, am învăţat că nu putem vorbi despre dezvoltare integrală fără a acorda atenţie casei noastre comune şi a ne îngriji de ea. Nu este vorba numai de a găsi instrumentele pentru a ocroti resursele naturale, ci de a căuta „soluţii integrale, care să ia în considerare interacţiunile sistemelor naturale între ele şi cu sistemele sociale. Nu există două crize separate, una a mediului şi alta socială, ci o singură şi complexă criză socio-ambientală” (Enciclica Laudato si’, 139).

Frumoasa voastră insulă Madagascar este bogată în biodiversitate vegetală şi animală şi această bogăţie este deosebit de ameninţată de despădurirea excesivă în folosul câtorva; degradarea sa compromite viitorul ţării şi al casei noastre comune. Aşa cum ştiţi, pădurile rămase sunt ameninţate de incendii, de braconaj, de tăierea necontrolată a lemnului preţios. Biodiversitatea vegetală şi animală este în pericol din cauza contrabandei şi a exporturilor ilegale. Este adevărat că, pentru populaţiile interesate, multe din aceste activităţi care dăunează ambientului sunt cele care asigură pentru moment supravieţuirea lor. Aşadar este important de a crea ocupaţii şi activităţi generatoare de profit care să respecte ambientul şi să ajute persoanele să iasă din sărăcie. Cu alte cuvinte, nu poate să există o adevărată abordare ecologică nici o acţiune concretă de tutelare a ambientului fără o dreptate socială care să garanteze dreptul la destinaţia comună a bunurilor pământului generaţiilor actuale, dar şi celor viitoare.

Pe acest drum trebuie să ne angajăm toţi, inclusiv comunitatea internaţională. Mulţi din reprezentanţii săi sunt prezenţi astăzi. Trebuie recunoscut că ajutorul furnizat de aceste organizaţii internaţionale pentru dezvoltarea ţării este mare şi că face vizibilă deschiderea Madagascarului către lume. Riscul este ca această deschidere să devină o presupusă „cultură universală” care dispreţuieşte, îngroapă şi suprimă patrimoniul cultural al fiecărui popor. Globalizarea economică, a cărei limite sunt tot mai evidente, n-ar trebui să ducă la o omogenizare culturală. Dacă luăm parte la un proces în care respectăm priorităţile şi stilurile de viaţă originare şi în care aşteptările cetăţenilor sunt onorate, vom face în aşa fel încât ajutorul furnizat de comunitatea internaţională să nu fie unica garanţie a dezvoltării ţării; poporul însuşi va fi cel care progresiv se va ocupa de el, devenind artizan al propriului destin.

Iată de ce trebuie să acordăm o atenţie şi un respect deosebit societăţii civile locale, poporului local. Susţinând iniţiativele sale şi acţiunile sale, glasul celor nu au glas va fi făcut mai auzibil, precum şi diferitele armonii, chiar contrastante, ale unei comunităţi naţionale care caută propria unitate. Vă invit să vă imaginaţi acest parcurs în care nimeni nu este dat la o parte, sau merge singur sau se pierde.

Ca Biserică, vrem să imităm atitudinea de dialog a conaţionalei voastre, fericita Victoire Rasoamanarivo, pe care sfântul Ioan Paul al II-lea a beatificat-o în vizita sa de acum treizeci de ani. Mărturia sa de iubire faţă de ţara sa şi faţă de tradiţiile sale, slujirea adusă celor mai săraci ca semn al credinţei sale în Isus Cristos ne arată calea pe care şi noi suntem chemaţi s-o parcurgem

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, doresc să reafirm voinţa şi disponibilitatea Bisericii catolice din Madagascar de a contribui, într-un dialog permanent cu creştinii de alte confesiuni, cu membrii celorlalte religii şi cu actorii societăţii civile, la venirea unei adevărate fraternităţi care să valorizeze mereu fihavanana, promovând dezvoltarea umană integrală, pentru ca nimeni să nu fie exclus.

Cu această speranţă, îi cer lui Dumnezeu să binecuvânteze Madagascarul şi pe cei care locuiesc aici, să păstreze frumoasa voastră insulă paşnică şi primitoare şi s-o facă prosperă şi fericită! Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Ne spui părerea ta?

You must be logged in to post a comment.